SF - (Page 3/6)

Robu Cuceritorul. Stăpânul lumii (XII)

Oct 4, 2019   ·   9 mins read

-Boing! Capul robotului militar M-14 căzu la podea făcând un sunet hazliu. -Frate Ilarie, ce faci? -Iaca, m-am gândit să deșurubez robotul acesta cât așteptăm aici. -Nu credeam că sunt roboți atât de simpli încât sunt prinși cu șuruburi. -Poate că nu, dar eu am o șurubelniță cuantică. Varlam și Cosma se uitau la fratele Ilarie așteptând lămuriri. Acesta se uită la ei cu surprindere. -Fizică cuantică, fraților, cât de greu poate să fie, n-ați făcut la școală? -De mult, în școala generală, cine o mai ține minte, glăsui Cosma. -Noi n-avem școli aici frate Ilarie, ai uitat. Nu mai ții minte când Hegemonul a zis că putem găsi altă metodă să dăm de lucru la retardați și am înlocuit școlile cu ucenicie, ca-n iluminism? -Hei, nu toți copiii sunt retardați, în Banat s-au găsit metode pentru a-i integra și pe ei în societate, fiecare primește o sarcină pe măsura capacității sale, iar dacă e retardat complet și incapabil sută la sută e trimis în rezervația de influenceri de la Variaș. -Dar nu la copii se referea fratele Varlam, are dreptate, la profesori. Când am început să desființăm școlile, liceele și facultățile, țara noastră a devenit în scurt timp lider mondial la orice. -Cum așa, fără școală, păi educația stă la temelia oricărui stat de succes. -Educația da, școala nu. În minunăția sa, sfinția sa Hegemonul s-a aplecat pentru prima oară în istoria țării cu atenție asupra problemei școlii. Și a observat că nu e altceva decât un intermediar între cei ce au nevoie de un om pregătit sau muncitor și cei ce au un astfel de om. În loc să-i trimitem direct la locurile de muncă îi țineam pe copii într-un fel de lagăre cu condiții inumane, clădiri dărăpănate, fără minime condiții sanitare, înghesuiți în încăperi neaerisite și-i obligam să repete cuvinte fără noimă. Scoteam de-acolo generație după generație de nepricepuți plini de ură și dup-aia îi trimiteam în facultăți, să se prostească complet. -Primarul Robu a fost și el profesor. -Exact ce-ți spuneam, interveni și Varlam. Așa că am zis să fie copiii, copii, până la 14 ani să stea cu ai lor să-i învețe cititul și matematica și ce mai vor ei, iar dup-aia să se ducă direct în ucenicie, la un loc real, nu într-o ficțiune bizară cum era Universitatea. De-aia fratele Ilarie zice de școală, el a făcut 10 ani de ucenicie la Institutul de Fizică Cuantică de la Măgurele. -La secția de Inginerie Cuantică Aplicată, ținu să precizeze Ilarie. -Și matale? -Eu am fost ucenic la Ministerul de Externe, am învățat psihoistorie, teoria organizațiilor, antropologie, sociopatologie, de-astea, mai umane. -Păi și mergea așa? -Tu ce crezi? Fratele Ilarie avea la 24 de ani, vârstă la care alți neghiobi termină masterul, 10 ani de ingineri practică în spate. E ca și cum ai participa la o cursă și tu ai lua startul nu cu 10 secunde mai devreme ci cu zece ani. La 28 de ani fratele Ilarie refuzase deja două Nobeluri pentru fizică. -Cum așa, de ce? -Că premiile se dau la copii, să-i încurajezi. La adulți le dai condiții să-ți facă treaba mai departe. De ce crezi că stătea lumea-n loc la începutul secolului XXI? Venea câte unul mai deștept, descoperea o chestie, hop sărea planeta să-i dea un premiu. Păi premiu îmi trebuie mie, gospopdarilor, dați-mi 500 de milioane de euro să-mi continui studiile în domeniul ăsta, ce să fac cu premiul? Iau medalia și-o pun în eprubetă, poate rezolvă ea cancerul, crezi? -Și ce i-ați dat fratelui Ilarie? -Șurubelniță cuantică, râse Ilarie în timp ce demonta un al doilea robot. -Bun, dar uite că nu știa că nu toți învață fizica cuantică. În unele lucruri fratele e tare ignorant. -Aoleu, păcatele mele, mâine poimâine o să aflu că fratele Ilarie le cam bea. Asta-i important acum? De ce crezi că ținem copiii până la 14 ani cu părinții lor, să-i educe ei? Ca să învețe ce-am învățat și eu și ce-a învățat toată lumea în tărâmul ăsta binecuvântat de Dumnezeu. -Ce? -Că n-o să mă împuște dacă-l întreb care-i faza cu șurubelnița lui cuantică, că-s ignorant. Ia spune, frate Ilarie, luminează-ne și pe noi, care-i faza?

Robu Cuceritorul. Stăpânul lumii (VII)

Sep 19, 2019   ·   13 mins read

Au ajuns la castel chiar la miezul nopții. Gardul era năpădit de buruieni, poarta de intrare era ruptă într-o parte. O lună plină făcea ca ruina să arate și mai misterios și lugubru și să o pună în adevărata valoare, că expresia castel era o exagerare tipic românească, era practic o vilă mai mare. O lumină pâlpâia în interior. Cezar lăsă robotul pe motocicletă și intră cu curaj, urmat de Matilda care pășea ușor, încordată, strângând puternic în mâini ghioaga. Inspectorul părea că este familiar cu locul, merse direct spre camera din care ieșea lumina, fără să se uite prea mult în jur și fără să ezite. Era o încăpere modestă, de maximum 40 de metri pătrați, ce păstra urmele unui lux de neam prost. În fața șemineului de cărămidă, o monstruozitate jenantă pe care barbarii nici n-au distrus-o de scârbă, erau două fotolii, iar în cele două fotolii doi călugări. Pe focul din șemineu borborosea un ceaun. -Bună seara, fraților, spuse cu o voce puternică. Fratele Varlam se ridică în picioare și se deșiră pe lungime. Deschise brațele binevoitor. -Bună să-ți fie inima voinice, Domnul să te binecuvânteze. -Sfinții părinți, iertare, strigă Matilda și se așeză în genunchi în fața șemineului, lăsând fruntea până la pământ. -Ridică-te fiica mea, ridică-te sora noastră. Ai făcut bine, ai înfăptuit lucrarea Domnului. Fii binecuvântată, vorbi călugărul Varlam și-i puse mâna pe cap. Fratele Ilarie se ridică și el din fotoliu și-i puse și el mâna pe cap. -Ridică-te sora noastră.