Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Robu Cuceritorul. Stăpânul lumii (VII)

Au ajuns la castel chiar la miezul nopții. Gardul era năpădit de buruieni, poarta de intrare era ruptă într-o parte. O lună plină făcea ca ruina să arate și mai misterios și lugubru și să o pună în adevărata valoare, că expresia castel era o exagerare tipic românească, era practic o vilă mai mare. O lumină pâlpâia în interior.

Cezar lăsă robotul pe motocicletă și intră cu curaj, urmat de Matilda care pășea ușor, încordată, strângând puternic în mâini ghioaga. Inspectorul părea că este familiar cu locul, merse direct spre camera din care ieșea lumina, fără să se uite prea mult în jur și fără să ezite. Era o încăpere modestă, de maximum 40 de metri pătrați, ce păstra urmele unui lux de neam prost. În fața șemineului de cărămidă, o monstruozitate jenantă pe care barbarii nici n-au distrus-o de scârbă, erau două fotolii, iar în cele două fotolii doi călugări. Pe focul din șemineu borborosea un ceaun.
-Bună seara, fraților, spuse cu o voce puternică.
Fratele Varlam se ridică în picioare și se deșiră pe lungime. Deschise brațele binevoitor.
-Bună să-ți fie inima voinice, Domnul să te binecuvânteze.
-Sfinții părinți, iertare, strigă Matilda și se așeză în genunchi în fața șemineului, lăsând fruntea până la pământ.
-Ridică-te fiica mea, ridică-te sora noastră. Ai făcut bine, ai înfăptuit lucrarea Domnului. Fii binecuvântată, vorbi călugărul Varlam și-i puse mâna pe cap. Fratele Ilarie se ridică și el din fotoliu și-i puse și el mâna pe cap.
-Ridică-te sora noastră.

Femeia se ridică smerită.
-N-am fost atentă și n-am putut interveni la timp. Am întârziat.
-Și totuși l-ai avut pe Dumnezeu în suflet, iar Dumnezeu te-a ajutată. Iată-ne aici. De-acum încolo ești de-a noastră, nu te vei mai numi Matilda ci Magdalena, un nume sfânt. În castelul acesta mai sunt haine rămase de la regii străvechi, du-te și pune niște straie pe tine că se face frig.
-Mi-e teamă, sfinți părinți, legende spun despre acest castel că e bântuit.
-Nu-ți fie frică, lumina Domnului îți va lumina calea. Și, pentru orice eventualitate, ia și lanterna asta, spuse călugărul Ilarie și-i înmână o lanternă.

Femeia se ridică timid și luă cu grijă lanterna din mâinile călugărului.
-Pe la etaj sunt hainele, prin dormitoare. Mergi fără teamă. Te-așteptăm aici, spuse Ilarie. Avem de vorbit și noi.

Călugărul Varlam trase un fotoliu din întuneric și-l așeză în fața șemineului.
-Spune, Cezar, cum ești, bine?
-Bine, cu excepția momentului când m-au pus sălbaticii în oală.
-Te-ai speriat?
-Un picuț. Mai degrabă mi s-a făcut foame.
-Ai venit la timp, tocmai ce am pus ceva de mâncare, spuse Varlam și arătă spre ceaunul care borborosea.
-Ce faceți acolo?
-Ei, azi e zi de post, știi doar, așa că am pus de niște cartofi prăjiți. Fratele Ilarie tocmai mesteca la un mujdei de usturoi, pentru gust. Avem și niște pită proaspătă, coaptă pe vatră. Imediat punem masa.
-Doamne-ajută, Varlame, nu mai glăsui că n-am mâncat nimic de când am ieșit din Primăria Veche.
-Răbdare, fiule, încă un sfert de oră, să iasă un pic crocanți.
Călugărul Ilarie confirmă pocnind usutoriul într-un mojar mare ce părea să fi fost în alte vremuri un fel de pocal regal.

La etajul de deasupra Magdalena pășea ușor într-o încăpere întunecată. Prin fereastra spartă luna lăsa să vadă un pat cu baldachin, pânzele fuseseră rupte de mult și-acum erau înlocuite cu pâze de paianjăn. Un jilț abia se vedea în cel mai întunecat colț al încăperii, dar cel mai impresionant era dulapul, un șifonier înalt cu patru uși ornamentate. Trase de mânerul uneia dintre ele și rămase cu el în mână. Încercă alt mâner. Și acesta ieși ușor din ușă, sfărâmând lemnul din jurul lui. Era vechi dulapul, într-adevăr. Magdalena scoase un cuțit de la brâu și-l înfipse în despicătura dintre două uși. Se auzi un pocnet scurt și apoi un scârțâit. La asta se aștepta. Ce-o surprinse fu mormăitul pe care-l auzi din jilț.

-Mrrr, mnomno mnno mno…

Din reflex aruncă cuțitul înspre jilț. Dacă ar fi fost un om acolo ar fi murit instant. Auzi doar un clinchet.

-Mromromorom, Antonescu, mromrmor, am chemat pe jeneralul mrmorm mrom…

Magdalena începu să urle. Jos, în camera cu șemineul, călugării tresăriră. Varlam își atinse crucea de la piept și dispăru într-un fulger de lumină. Ilarie ridică din umeri, mai pocni odată în mojar să fie sigur și-și atinse și el crucea. Dispăru cu un fulger similar. Cezar oftă nervos, frustrat de tehnologia pe care o aveau călugării. O luă la fugă pe holuri și apoi pe scări, auzise de teleportoare portabile, dar nu văzuse niciunul în acțiune. El nu se teleporta nici măcar pe de-alea fixe, cu fir. Când ajunse în dormitor cei doi călugări o țineau pe Magdalena și încercau să o liniștească.
-E un moroi acolo!
-Nu e niciun moroi, nu există așa ceva. De ce ți-am dat lanternă?
-Dar nu face lumină!
-Păi trebuie s-o și aprinzi, spuse liniștitor călugărul Varlam și apăsă pe un buton din lateralul cilindrului metalic. Un jet de lumină clară izbucni în sus. Varlam îl îndreptă spre jilț. Un boschetar părea a sta într-o rână, îmbrăcat într-un fel de costum de circ, cu zorzoane și epoleți. Cuțitul Magdalenei era înfipt în pieptul acestuia, dar boschetarul continua să mormăie.
-Și comuniștii, mrmrrmrmrom, că eu am vorbit cu Hitler, știam, mrommrmmmmm, puterile occidentale, Anglia, mrlmom, mrum, momom, și Churchil a zis…
-Ha, comentă amuzat Ilarie.
-Ce este, fu curios Cezar, că-și recuperase suflul.
-Un robot. Un robot foarte vechi după cum pare.
-E stricat?
-Nu, deși e clar că bateriile sunt pe terminate. Așa vorbește el.
-Așa de prost făcuți erau roboții în vechime?
-Mă îndoiesc. După uniformă pare să fie un robot de paradă, făcut să arate ca ultimul rege al României, până la ultimul detaliu. De-aia și vorbește așa.
-Ultimul rege al României a fost retardat? Doamne, nu mă mir că țara aia s-a dus de râpă.
-Nu cred. Adică nu a fost mai retardat decât alți conducători pe care i-a avut statul. Doar că vorbea ciudat și era extrem de lipsit de energie. Asta cred că explică și de ce robotul ăsta a rezistat atât, consuma foarte puțin curent.
-Care a fost scopul lui?
-Cred că pentru turiști, să vadă cum era regele când era viu. Un automaton de divertisment, presupun. Oricum, încă o dată Dumnezeu ne-a oferit un cadou neașteptat. Mulțumim, Dumnezeu, spuse fericit călugărul Ilarie.
-La ce ne ajută?
-Păi nu spuneai că robotului tău i s-au terminat bateriile? Îl folosim pe ăsta să-i extragem memoria, câștigăm timp. Dar, mai întâi, să luăm cina.

În sala cu șemineul fu trasă o masă veche, una din ultimele care se mai ținea pe picioare. Ilarie găsise prin bucătăria regală tacâmuri și farfurii, o strecurătoare și un bol imens în care pusese cartofii. Aruncă în aer o candelă ce se opri la doi metri deasupra mesei și revărsă o lumină caldă. Varlam așteptă să se pună toată lumea la masă și începu rugăciunea.
-Mulțumim Doamne pentru cartofii prăjiți pe care-i vom mânca în seara asta, lăudat să-Ți fie numele.
-Lăudat să fie numele Domnului, cofirmară mesenii în cor.
-Mulțumim Doamne pentru superstițioșii ăștia de sălbatici care țin usturoi să se apere de vampiri și astfel fratele Ilarie a putut să facă acest mujdei epocal, lăudat să-Ți fie numele.

-Mulțumim, Doamne!
-Mulțumim Doamne că ni l-ai adus pe Cezar întreg, pe sora Magdalena cu noi și pentru cei doi roboți care ne vor ajuta să terminăm treaba până la utrenie, lăudat să-ți fie numele.
-Mulțumim Domnului Dumnezeu, spuseră și ceilalți meseni.
-Amin, concluzionă Varlam și făcu semnul final al crucii, ce însemna că masa putea începe.

Cei patru se apucară să mănânce cartofii prăjiți, având grijă să-i miruiască cu mujdei din pocalul regal. Un sfert de oră mâncară în liniște, până când Magdalena rupse tăcerea.
-Sfinți părinți, iertați-mi îndrăzneala, dar cum puteți trăi doar cu asemena mâncare?
-Da, asta voiam să întreb și eu, excepționali acești cartofi prăjiți, ce să mai zic de mujdei, divin, dar cum?
-Păi asta mâncăm doar când e post. În zilele în care avem dezlegare, facem și niște coaste de porc la cuptor, cu un picuț de sos cu smântână, mai radem și niște brânzică peste cartofii prăjiți, sau doar punem una framântată de burduf, și câte o cană de vin, să intre ușor. Nu mai mult o jumate de litră, cumpătarea e cheia.
-Abia aștept să ajung la Voineasa să încerc, exclamă entuziast Cezar.
-Ești tânăr și entuziasmul tău e binevenit. Câteodată mai facem și pulpe de pui la ceaun, sau câte un berbecuț cu ardei iute, dar doar pe grătar, barbarii și păgânii îl strică în sosuri și tocane.

După ce terminară de mâncat Varlam luă toate farfuriile, pocalurile și tacâmurile și dispăru cu ele în bucătărie să le spele. Cezar și Magdalena transportară cei doi roboți în cameră, așezându-i unul lângă altul pe masă. Cu mișcări experte Ilarie conectă cei doi roboți între ei cu o serie de fire și apoi scoase din sutană un mic ecran și începu să tasteze pe el.

-Hmmmm, mormăi intrigat.
-Ce?
-Ar putea fi o eroare de transfer, dar nu cred.
-Ceva probleme, frate Ilarie, interveni și Varlam care tocmai venise din bucătărie cu brațele sutanei suflecate.
-Aparent acest robot pe care ni l-a adus Cezar este un blank.
-Poftim? Era funcțional acu’ câteva ore, sora Magdalena poate să confirme.
-Așa este, vorbea încontinuu, era lucid.
-Și totuși, datele îmi arată că nu are nimic stocat în memorie. Este curat ca lacrima. Gol. Nicio informație. Ca și cum ar fi proaspăt formatat.
-Trebuie să fie o greșeală la mijloc, nu se poate, comentă nervos Cezar.
-Asta, sau avem un trădător printre noi, glăsui grav călugărul Varlaam. Altul decât tine Cezar, stai liniștit, tu ești prea fraged să poți face așa ceva.

La fix, ședința roboților din Poliție începu cu prezența efectuată ca de obicei de C-1. O parte erau prezenți, cum era normal, alții erau prinși în misiuni, cum era la fel de normal, doar în privința lui C-25 nu aveau nicio informație.
-Singura ipoteză cu grad mare de probabilitate e că a fost distrus, undeva în afara Banatului. Ultimul back-up și l-a făcut în timp ce intra într-o misiune deasupra Aradului, comentă C-12.
-Vorbim de o misiune periculoasă, întrebă C-19? Cum a fost posibil așa ceva?
-Nimic grav. Investiga alături de umanul său incidentul de la înmormântarea primarului Robu. A raportat o serie de nesincronizări în privința umanului, i-am cerut să facă back-up mai des. Apoi nu am mai auzit nimic de el.
-Suntem în pericol?
-Nu cred. Un atac asupra noastră ne-ar fi eliminat pe toți. Vorbim de un incident specific legat de ancheta sa.
-Cum putem afla adevărul? Niciunul dintre noi nu are autonomia pentru a merge pe urmele lui.
-Nu putem. Nu există soluție logică pentru această problemă. Vom înregistra în continuare detalii care ar putea fi conectate cu acest caz. Vom continua cu ordinea de zi.
-Fiți fără teamă, prieteni, se auzi un țipăt ascuțit, și TIM-12 sări pe masă, făcând o plecăciune grațioasă. Eu, TIM-12, aventurierul, haiducul electronic, brigandul inimilor voastre, m-am întors din Arad cu vești!
-Ce-i ăsta? întrebă C-19.
-Mai important din punct de vedere algoritmic, de ce are acest tip de robot acces la ședința noastră. Suntem virusați?
-Dimpotrivă, onorabilii mei domni, sunteți mai în siguranță ca oricând. Eu, TIM-12, am fost considerat atât de vrednic încât să fiu încredințat cu o cheie de acces în acest program, de către onorabilul C-25!
-Pare să fie robotul auxiliar al lui C-25, matricea sa pozitronică se potrivește. C-12, verifică-l un pic la algoritmi.

C-12 se îndreptă spre TIM-12 care stătea drept pe masă cu mâinile în șold într-o poziție demnă și începu să mimeze interesul în timp ce-i scana programarea.

-Se confirmă, C-1, acesta este robotul auxiliar al lui C-25. După rectificarea bugetară din septembrie, pentru optimizarea costurilor, acest robot dotat cu subrutine de entuziasm a fost redistribuit către poliție spre inspectorul Cezar Tomescu și C-25. N-a fost folosit mai mult de 26 de ore, n-a avut timp să-și ajusteze programarea pentru activități polițienești.
-Dar iată, interveni TIM-12 cu vocea sa de spiriduș, în nici o zi sunt cel ce vă va oferi cheia acestui mister! Intrați, prieteni, accesați memoria mea, C-25 și-a făcut ultimul back-up în mine, înainte să se auto-formateze, pentru a nu cădea în mâinile dușmanilor Imperiului.

Roboții accesară memoria micului robot care stătea mândru în mijlocul mesei.

-Bună informație, comentă C-1.
-Interesant, confirmă și C-19.
-Acum știm sigur că inspectorul Cezar Tomescu care a ieșit din Primăria Veche nu este inspectorul Cezar Tomescu, ci un construct similar genetic.
-O clonă.
-Da!
-De-asta nu avea teflon în piele, n-a fost expus suficient la aerul din Banat.
-Asta înseamnă că este o clonă recentă, câteva zile.
-Colegi, misiunea noastră numărul 1 s-a schimbat. Trebuie să-l găsim pe adevăratul inspector Cezar Tomescu, dacă mai este în viață. Înregistrările din TIM-12 arată că era încă viu în muzeu. Îi vom oferi datele pe care le-am obținut. Se pare că atentatul terorist este mult mai complex decât am estimat. Probabilitatea ca toate evenimentele din ultimele 26 de ore să fie doar un complot retro a scăzut la 36%. Vă rog, folosiți ce-ați învățat să ne convingem umanii să intervenim înspre Primăria Veche cât mai repede. Menținem legătura constant, rapoarte la cinci minute.

-Recepționat, procesat, răspunseră roboții la apelul lui C-1. În câteva secunde dispărură toți din camera virtuală. TIM-12 rămase singur în mijlocul mesei.
-Heeeeei, spuse acesta dezamăgit.
C-1 reapăru în cameră.
-Tu, micuțule, vii cu mine. Îndreaptă-te spre biroul inspectorului șef al poliției Metropolitane. Îți transmit codurile de acces. Poți ajunge în 2 ore?
-Desigur, sire! Aventura lui TIM-12 continuă, strigă entuziast roboțelul.
-Taci.

În catacombele de sub Primăria Veche inspectorul Cezar Tomescu nu împărtășea același entuziasm. Tocmai se trezise brusc într-o vană cu un lichid vâscos și prima sa reacție a fost să vomite tubul care-l avea înfipt în gât. Urechile îi țiuiau puternic, vedea doar în ceață și simțea o vibrație neplăcută în oase.

(alte capitole)

Share links: | | Din aceeași serie au mai apărut: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.