Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Robu Cuceritorul. Stăpânul lumii (VIII)

Se-auzea Bach, poate chiar o sonată de-aia în B-minor, Dracu știe. Cert e că se afla într-un fel de catacombă, sunetul reverbera interesant din pereți, părea aproape digerabil. Mai rău decât atât nu putea să fie decât niște Morgenstemning de la Grieg, aia l-ar fi enervat teribil pe Tomescu și l-ar fi făcut să sară din sicriul său plin cu apă.

Iar dacă ar fi sărit, nașpa, că n-ar fi sărit, că avea încă niște cabluri cu care era legat în spate. S-a ridicat doar un pic să se uite în jur, a văzut alți oameni în alte sicrie de sticlă cu apă în ele, cu cabluri pe ei, păreau familiari și poate nu, că oricum vedea în ceață. La fel cum îl vedea și pe călugărul care venea spre el cu o siringă mare în mână.

-Doamne, ce rezistent este ăsta, de mult n-am mai văzut unul atât de plin de duh, comentă călugărul.

Inspectorul Cezar Tomescu interpretă spusele călugărului ca pe o încurajare, așa că-și îndreptă mâinile spre gâtul acestuia și începu să-l sugrume. Gestul păru să-l nemulțumească pe călugăr care începu să se zbată. Apoi și pe alți oameni în halate albe, care năvăliră asupra lui să-l imobilizeze. După care lucrurile se complicară și mai mult, că pe lângă oamenii în halate albe apărură și o serie de alți bărboși, de data aceasta îmbrăcați în haine colorate și fistichii, care se luară la luptă cu călugării și oamenii în halate albe, plus niște câini mici și comici care lătrau constant, în total vreo 50 de personaje, ceea ce-l făcu pe Cezar să regrete gestul inițial. În fața ochilor săi obosiți avea loc acum o bătălie de circ, cu diverși oameni colorați, animale, jerbe de flăcări și sunete hazlii. Nici măcar muzica nu se mai auzea și într-un final oamenii colorați câștigară. Acest lucru îi bucură vizibil, se adunară în grupuri și începură să se fotografieze unul pe altul, sau împreună, zâmbind și arătând semne ale victoriei.

Cezar încercă din nou să iasă din sicriul de sticlă, trăgând după el cablurile ce-i erau înfipte în spate. Strânse din dinți când simți cum ies din corp în diversele locuri în care erau înfipte, o senzație neplăcută, e metalul acela care iese de pe venă, sau din carne, după ce carnea s-a obișnuit cu el. Și-abia reușise să scape din asta când colorații puseră mâna pe el și-l aruncară într-un covor persan, îl făcură sul și o luară la fugă prin tuneluri.

Acum era legat într-un fel de jilț imperial, un scaun din acela care arată foarte bine dacă te uiți la el și este teribil de incomod dacă chiar vrei să-l folosești. În fața lui era o masă, în fața mesei era un om cu o privire bunăvoitoare, o pălărie străveche de fetru, pe cap, o barbă înfoiată, o cămașă cadrilată, bretele, pantaloni prea scurți ca să-i acopere gleznele, prea lungi să i le descopere complet și pantofi ce preau teribil de incomozi.
-Dorești o bere craft? întrebă personajul.

Cezar examină întâi încăperea înainte să-și ia avânt să-l poată scuipa în față pe om. Se aflau într-un fel de hală subterană, într-un colț era destul de vizibilă o instalație de făcut bere, într-altul era ceea ce ar putea fi considerată o zonă de experiențe audio, dacă erau luate în calcul numeroasele difuzoare de proastă calitate, plus instrumente de redare a muzicii foarte depășite din punct de vedere tehnologic. În al treilea colț se puteau vedea câțiva oameni colorați din cap până-n picioare, colorați la haine, la tatuajele de pe piele, la păr, la vopseaua de pe unghii. Aceștia construiau diverse forme, din pensule, lut, piatră, lemn sau orice și le ofereau unul altuia spre admirație. În al patrulea colț se afla el, în jilț, cu omul colorat ce-l îmbia cu diverse.

-Nu, mersi, nu vreau să beau bere.
-Dar 8 din 10 oameni au spus că berea craft este mai bună decât cea generică, din magazin.
-Cred că am fost răpit de două ori până acum, logica spune să nu beau până nu evaluez situația.
-Această bere te va întrema și-ți va da o senzație de satisfacție.
-Am fost antrenat la Academie să nu cred în satisfacție la doză, că nu există. Dă-mi drumul, am niște treabă, trebuia să mă prind de mai demult că toată asta nu putea fi vina voastră, sunteți prea stupizi să faceți ceva complex.
-Despre ce vorbești, inspectore?
-Ești Emil Hazarian, liderul teroriștilor retro, un imbecil clinic.
-Această afirmație mă ofensează!
-Normal, că ai o boală. E ca și cum ai spune că o mână ruptă te ofensează în sensul în care are obrăznicia să nu asigure continuitate corpului. Boala ta e că nu poți pricepe genul ăsta de constatare, e un defect din naștere. Unii oameni se nasc cu șase degete la picioare, tu te-ai născut imbecil.
-Spui astea doar ca să mă rănești.
-Mda, nu așa funcționează asta, nu pot să te rănesc că-s legat de scaun. Că tu pretinzi că ești rănit de ce am spus eu nu contează, nu în mod real. N-a contat niciodată. Dă-mi drumul ca să pot să te rănesc în mod real.
-Ce vrei să faci?
-Planul meu e să-ți dau un șut în cap suficient de puternic cât să nu te lase inconștient, dar suficient de dureros cât să te facă să înțelegi că nu e cazul să mă urmărești.

Cel numit Emil Hazarian râse și se dădu pe spate, arătând spre masă.
-Dar, inspectore, ai atât de multe lucruri de încercat! Această atitudine agresivă, toxică, e născută doar din necunoaștere.
-Dimpotrivă, e din faptul că am fost educat în mod real, nu superifical ca ăștia ca tine.
-Eagerezi, inspectore, nu ți-e dor de gustul roșiilor de odinioară, spuse Emil și ridică un capac sub care se vedeau roșii proaspete, savuroase.
-Serios, îmi pare extrem de rău că voi nu credeți în pedeapsa cu moartea.
-De ce?
-Pentru că m-ai putea ucide în loc să mă torturezi cu prostiile tale.
-AHA! Deci ai poftă de roșii cu gust autentic de țară, așa cum le făceau bunicii noștri.
-Nu m-ai înțeles, normal. Nu, aș vrea să mă ucizi, nu suport tortura.
-Ești nerecunoscător! Te-am salvat din mâinile acelor fanatici religioși care cine știe ce ți-au făcut, ce experimente macabre.
-Da, nu se poate să mă trimiți înapoi în mâinile lor? Măcar ăia aveau un scop.
-Nu înainte de a gusta din aceast caș autentic de la Sibiu, din coajă de brad.
-Vreau să mor, acum!
-Ești foarte nefericit, inspectore, nu degeaba ești singur, spuse cu satisfacție Hazarian.

Tomescu îl privi cu ură.
-Exact inspectore, știm exact cine ești și ce învârți. Te-am studiat îndelung și ne-am pregătit pentru această întâlnire.
-Cu roșii și bere craft? Ești un bou!
-Ce trebuie să reții e că știm totul despre tine.
-Ești bou, repet. Dacă te referi la Diana, ei bine, sunt singur pentru că la un moment dat suma minciunilor fiecăruia era atât de mare că nu mai încăpea în casa noastră și nu puteam respira de ea.
-Frumos zis, aproape poetic, aș spune.
-Știu, de-aia am și interzis poezia la amatori. Imbecili ca tine credeau c-o pot face fără să stăpânească o meserie înainte. A trebuit să avem un primar care avea o meserie înainte de a fi trubadur, pentru a înțelege liricul venind din concret, nu doar ca o masturbare continuă a ego-ului.
-Ai început să delirezi.
-Așa crezi tu. În realitate există o serie de cuvinte cu care am fost condiționat înainte să intru în poliție, cuvinte care generează o creștere importantă hormonală, adrenalină, noradrenalină, de-astea. Un exces de adrenalină te poate face extrem de puternic pentru o scurtă perioadă de timp, cam cât să rup legăturile astea, spuse Cezar arătându-și mâinile libere. Și foarte nervos, continuă după ce-l pocni în cap atât de puternic pe Hazarian încât acesta căzu inconștient la pământ.

Cezar trase aer în piept cu putere, simțindu-și sângele circulând în gingii.
-E momentul să batem niște pasionați de artă, cultură și tradiții, spuse cu o voce joasă și se năpusti asupra celorlalți oameni din catacombă.

Aleksandr Đorđević, șeful Poliției Metropolitane Timișoara ascultă cu atenție raportul prezentat de robotul C-1 și stătu puțin pe gânduri, cât prevedea regulamentul.
-Sfinte Satana, mi-aș fi dorit ca presupunerea nostră inițială să fie corectă, să fie doar un complot retro. Și cine ar avea tehnologie de clonare dacă nu rochinezii, ei au fost tot timpul băgați în de-astea.
-Va urma un război cu rochinezii domnule inspector general?
-Din păcate Ceule, acest război este inevitabil. Mobilizează ceilalți roboți, anunță comandamentul general, începe procedurile pentru destituirea mea din funcție.
-Crezi că este necesar, Aleksandr?
-Știi legile mai bine ca mine, Ceule. Ca sârb îmi este interzis să particip ca și conducător în conflicte militare, riscul de a lua bătaie este mult prea mare.
-Faptul că în ultimele două secole sârbii au pierdut orice conflict armat în care au fost implicați, fie pe teren, fie după, nu înseamnă că sunteți cei mai incompetenți războinici din lume. Contează și contextul.
-Știu, și mi-aș dori ca mai mulți oameni să gândească ca tine sau ca marele poet Nichita Stănescu.
-Cine?
-Nu contează. Începe procedurile, nu e timp de pierdut.

La Orșova un mic electromotor opri în punctul de frontieră. Cei doi roboți de luptă se ridicară pe picioarele inalte ca de struț și ațintiră armele spre conducătorul vehicolului. Din el ieși e o femeie subțirică și firavă. Ridică mâinile în aer.
-Numele și scopul vizitei, spuse robotul de graniță cu vocea lui metalică.

Femeia se uită direct spre camera de supraveghere și rosti clar fiecare cuvânt:
-Mă-nchin la soarele-nțelept, că sufletu-i fântână-n piept, și roata albă mi-e stăpână, ce zace-n sufletul fântână!
-Acces permis, continuați, rosti unul din roboți și lăsă loc electromotorului să treacă. Celălalt robot ridică bariera. Femeia se întoarse în vehicul și porni prudent să treacă granița. Merse fără să privească oriunde altundeva decât înainte cel puțin un kilometru după care se opri și atinse cureaua de la mână. O mică dronă țâșni și se ridică la doi metri în aer.
-Aici viceprimar Oana Grădinaru, am intrat în teritoriul rochinez. Urmează joncțiunea cu agenții noștri, până acum misiunea a decurs fără probleme.
-Recepționat doamna viceprimar, se auzi o voce metalică. Satan să fie cu dumneavoastră!

Viceprimarul se reîntoarse în vehicol și verifică bomba EMP. Totul părea în regulă. Cu ajutorul lui Satan în câteva ore urma să ajungă la Voineasa și să betejească o parte importantă din armata demenților păgâni de rochinezi.

(alte capitole)

Share links: | | Din aceeași serie au mai apărut: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.