Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Primăvara Vampirilor (epub & PDF)

Această lucrare nu se vrea o documentare științifică, nu e o „carte-document” cum ar spune Cartianu. Nu e nici măcar un produs jurnalistic, n-am intervievat pe nimeni pentru ea și nu pretind că ceea ce scriu aici este adevărul istoric.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc epub, pdf, Q&A

Salut, detaliile tehnice mai întâi. Varianta .pdf e aici. Varianta epub, aici. (epub-ul trebuie .zip că altfel nu-l pot urca). Varianta online, cu sumar, se găsește aici. Felicitările se pot primi pe Patreon, aici, sau pe PayPal, aici.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (XV)

Regele Carol a ascultat raportul sumar al expediției de cum au intrat pe poarta castelului.
-Din estimările voastre, care sunt șansele ca generalul să mai fie în viață?
-Maiestate, cu tot respectul, o fi fost generalul bun, dar nu era Dumnezeu. N-a dat o oră, așa cum a promis, dar n-are cum să fi scăpat.
-Am înțeles. Atunci eu mă voi retrage în biroul meu și voi aștepta un raport complet.
-Maiestate, ar mai fi niște lucruri de discutat.
-Nu, nu înțelegeți. Acel om pe care l-ați cunoscut voi câteva zile mi-a fost mie apropiat și camarad zeci de ani. Un rege este singur, extrem de singur, nu suntem mulți, și nu sunt mulți oamenii pe care-i poți considera cu adevărat prieteni. Noi ne înjunghiem în familie în casele noastre nobiliare. Să ai un prieten adevărat ani de zile e un dar rar pentru unul ca mine. Așa că vreau să fiu un timp singur, să încerc să-mi vindec un pic această rană. Mă simt un pic slăbit. Continuați între voi.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (XIV)

Trăsura electrică se hurducăia și zmucea în toate direcțiile, pentru că era condusă de trei persoane, Racoviță cu indicațiile, Bengescu cu sârmele și regina cu condusul, că doar de-aia e regină. Mai în spate Arghezi și generalul Giurăscu-Buzău stăteau într-o rână cu armele scoase, în caz că urmau să aibă urmăritori. Și, într-adevăr, dacilor nu le luat prea mult timp să se prindă că au dispărut prizonierii care contează și să pornească în urmărire.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (XIII)

Tavanul și stalactitele, pietre, bucăți de oameni care săreau in toate direcțiile, urlete și pocnituri, inconfundabilul sunet al gâtului de ghiaur tăiat de iatagan, mirosul înecăcios de bobina arsa, toate coboară peste Arghezi și le simte deodată complet. În brațele sale este Adeen, și Adeen este rănită mortal.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (XII)

Preafrumoasă Bendis, cât plânge sufletul dac pentru tine și chipul tău, cum luminezi tu nopțile în cântul imnurilor lupilor închinate ție. Cum dacii te văd rar, ascunși în stâncă, și cum te visează în fiecare noapte adormind sub o reprezentare a ta, imposibil de slabă, un bec sec și lipsit de personalitate ce stă în tavanul fiecărei dave. Tu, zeiță a nopții, virgină și puternică, ascultă glasul copiilor tăi. Venim spre tine, curând vom simți îmbrățișarea ta eternă.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (XI)

Lumina nopții e perversă, că arată și ascunde în același timp, iar dava e doar un labirint de umbre pe care doar un băștinaș l-ar putea străbate. Sau poate nu, că în măreția sa Dumnezeu i-a făcut pe toți oamenii egali, cu excepția lui Zamolxe, pe care l-a făcut un pic mai deștept decât ceilalți. Noaptea, în umbră, și român și dac sunt invizibili, iar de pe la intrarea dinspre apus înspre vila tarabostesului, vitejii lui Rhemaxos Duras, cu puști pe umăr și iatagane la brâu, se retrăgeau în umbre și întuneric, discreți, unul câte unul, poate pentru a lăsa intimitate celor doi îndrăgostiți de sub terasă.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (X)

Se pot spune multe despre daci, dacă e să ne luăm după istorici antici se poate spune că au fost duplicitari, popor nașpa și scandalagiu. Dion Chrysostomos, un istoric grec ce i-a vizitat în anul 96 spune că erau oricând predispuși să se încaiere, poetul Ovidiu, exilat în această zonă drept pedeapsă, scrie în versuri că „Nu se tem de legi, ci dreptatea cedează în faţa forţei”. Herodot spune că nici măcar nu erau buni la bătaie și o face destul de explicit când relatează întâlnirea lor cu regele persan Darius, „au fost înfrânți deîndată, cu toate că erau cei mai bravi și mai viteji dintre traci”. Majoritatea confirmă că erau cam trădători și că nu se putea avea încrede în ei. Dar ce nu se poate spune e că nu se pricepeau la design interior.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (IX)

Strabon este singurul care menționează muntele sacru geto-dac, în al șaptelea volum al „Geografiei”, mă rog, el vorbește de geți, și-i spune Kogaionon. Domnul Arghezi are ceva dreptate cu analfabetismul scriitorilor de istorie, deși avem o singură sursă, numele lui a ajuns cumva Kogaion, probabil e mai ușor de pronunțat. „Tot aşa şi acest munte a fost recunoscut drept sacru şi astfel îl numesc geţii; numele lui, Kogaionon, era la fel cu numele râului ce curgea alături”, spune Strabon, ceea ce înseamnă că trebuie să fie și un râu prin preajmă, cel puțin.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (VIII)

Au închis ușa și s-au întors de-a bușilea în camera cea mare. Arghezi s-a rezemat într-o parte a șemineului și și-a scos pipa, ca de fiecare dată când era agitat.
-Care-i situația, a întrebat regina.
-Maiestate, suntem în cea mai românească situație posibilă. Singuri, a răspuns rânjind Arghezi.
-Vizitiul și garda sunt morți, caii au dispărut, a dat detalii generalul.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (VII)

Istoria nu consemnează cu exactitate, dar noi știm din surse sigure că primul român care a fost numit Bebe, deși avea un nume normal, gen Ilie Stoian, a fost cabanierul de la Babele, cel care în acea seară de 27 martie 1909 se întorcea sub pătură mulțumit în timp ce slobozea o bășină și savura aerul călduț ce-l înconjura. În cabană, în șemineu, ardea un foc micuț și el n-avea nicio grijă, afară era o viscol puternic și nu se aștepta la vreun vizitator. Nevastă-sa fusese trimisă la vale cu copiii cu tot până trece urgia iar el rămăsese să păzească cabana și proviziile din ea de urși, lupi, ulii și mai ales de vârcolaci, că era lună plină, totuși.

Read more

© 2020 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.