Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (XIV)

Trăsura electrică se hurducăia și zmucea în toate direcțiile, pentru că era condusă de trei persoane, Racoviță cu indicațiile, Bengescu cu sârmele și regina cu condusul, că doar de-aia e regină. Mai în spate Arghezi și generalul Giurăscu-Buzău stăteau într-o rână cu armele scoase, în caz că urmau să aibă urmăritori. Și, într-adevăr, dacilor nu le luat prea mult timp să se prindă că au dispărut prizonierii care contează și să pornească în urmărire.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (XIII)

Tavanul și stalactitele, pietre, bucăți de oameni care săreau in toate direcțiile, urlete și pocnituri, inconfundabilul sunet al gâtului de ghiaur tăiat de iatagan, mirosul înecăcios de bobina arsa, toate coboară peste Arghezi și le simte deodată complet. În brațele sale este Adeen, și Adeen este rănită mortal.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (XII)

Preafrumoasă Bendis, cât plânge sufletul dac pentru tine și chipul tău, cum luminezi tu nopțile în cântul imnurilor lupilor închinate ție. Cum dacii te văd rar, ascunși în stâncă, și cum te visează în fiecare noapte adormind sub o reprezentare a ta, imposibil de slabă, un bec sec și lipsit de personalitate ce stă în tavanul fiecărei dave. Tu, zeiță a nopții, virgină și puternică, ascultă glasul copiilor tăi. Venim spre tine, curând vom simți îmbrățișarea ta eternă.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (XI)

Lumina nopții e perversă, că arată și ascunde în același timp, iar dava e doar un labirint de umbre pe care doar un băștinaș l-ar putea străbate. Sau poate nu, că în măreția sa Dumnezeu i-a făcut pe toți oamenii egali, cu excepția lui Zamolxe, pe care l-a făcut un pic mai deștept decât ceilalți. Noaptea, în umbră, și român și dac sunt invizibili, iar de pe la intrarea dinspre apus înspre vila tarabostesului, vitejii lui Rhemaxos Duras, cu puști pe umăr și iatagane la brâu, se retrăgeau în umbre și întuneric, discreți, unul câte unul, poate pentru a lăsa intimitate celor doi îndrăgostiți de sub terasă.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (X)

Se pot spune multe despre daci, dacă e să ne luăm după istorici antici se poate spune că au fost duplicitari, popor nașpa și scandalagiu. Dion Chrysostomos, un istoric grec ce i-a vizitat în anul 96 spune că erau oricând predispuși să se încaiere, poetul Ovidiu, exilat în această zonă drept pedeapsă, scrie în versuri că „Nu se tem de legi, ci dreptatea cedează în faţa forţei”. Herodot spune că nici măcar nu erau buni la bătaie și o face destul de explicit când relatează întâlnirea lor cu regele persan Darius, „au fost înfrânți deîndată, cu toate că erau cei mai bravi și mai viteji dintre traci”. Majoritatea confirmă că erau cam trădători și că nu se putea avea încrede în ei. Dar ce nu se poate spune e că nu se pricepeau la design interior.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (IX)

Strabon este singurul care menționează muntele sacru geto-dac, în al șaptelea volum al „Geografiei”, mă rog, el vorbește de geți, și-i spune Kogaionon. Domnul Arghezi are ceva dreptate cu analfabetismul scriitorilor de istorie, deși avem o singură sursă, numele lui a ajuns cumva Kogaion, probabil e mai ușor de pronunțat. „Tot aşa şi acest munte a fost recunoscut drept sacru şi astfel îl numesc geţii; numele lui, Kogaionon, era la fel cu numele râului ce curgea alături”, spune Strabon, ceea ce înseamnă că trebuie să fie și un râu prin preajmă, cel puțin.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (VIII)

Au închis ușa și s-au întors de-a bușilea în camera cea mare. Arghezi s-a rezemat într-o parte a șemineului și și-a scos pipa, ca de fiecare dată când era agitat.
-Care-i situația, a întrebat regina.
-Maiestate, suntem în cea mai românească situație posibilă. Singuri, a răspuns rânjind Arghezi.
-Vizitiul și garda sunt morți, caii au dispărut, a dat detalii generalul.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (VII)

Istoria nu consemnează cu exactitate, dar noi știm din surse sigure că primul român care a fost numit Bebe, deși avea un nume normal, gen Ilie Stoian, a fost cabanierul de la Babele, cel care în acea seară de 27 martie 1909 se întorcea sub pătură mulțumit în timp ce slobozea o bășină și savura aerul călduț ce-l înconjura. În cabană, în șemineu, ardea un foc micuț și el n-avea nicio grijă, afară era o viscol puternic și nu se aștepta la vreun vizitator. Nevastă-sa fusese trimisă la vale cu copiii cu tot până trece urgia iar el rămăsese să păzească cabana și proviziile din ea de urși, lupi, ulii și mai ales de vârcolaci, că era lună plină, totuși.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (VI)

-Totul pornește de la Columna lui Traian, a spus Arghezi și și-a căutat cu un gest reflex pipa să tragă un fum pentru că uitase că regele nu-i mai permitea să fumeze de față cu el.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (V)

Hortensia s-a prezentat din nou la ceai, de data aceasta la Peleș, pe 12 martie 1909, cu câteva minute înainte de ora 10 dimineața. Se cazase în palat cu două zile înainte, regele îi pusese la dispoziție două camere pentru viețuit precum și un salon mare de studiu, la parter, unde câțiva slujitori aduseseră mare parte din plăcuțele de aur precum și o sumedenie de cărți. N-a apucat să se așeze în fotoliu că și-a făcut apariția regele, la fel bățos ca întotdeauna. I-a întins ghiulul regal cu mână cu tot indicând subtil „pupă-l, fă”, dar elegant, ca între vechi familii nobiliare, Hortensia i-a dat un pupic șoptind „Maiestate” și s-au așezat amândoi pe fotolii.

Read more

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (IV)

Oaza Ziz-Kaffr e așezată în jurul a două lacuri mici, unul adânc, în care te poți îneca, și unul în care apa ajunge doar până la genunchi, unde mai spală lumea hainele. Palatul, deși termenul corect ar fi „Casă mai mare”, al șeicului Nabiha Mustafa se află lângă lacul cel mare iar șeicul în camera tronului, bucurându-se de toate avantajele funcției sale. Asta înseamna că era singurul care stătea pe scaun, un jilt somptuos cu multe perne și ciucuri, în timp ce supușii săi trebuiau să se așeze care cum puteau pe pernele și cuverturile din jur.

Read more

© 2020 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.