La intrare în Voineasa, când vii dinspre Brezoi, e o curbă lină și se vede o casă. Pe pajiștea casei e o babă care aproape că merge în patru labe de cât de cocârjată este. Baba aceea străveche a văzut multe lucruri secolele de când viețuiește în zonă, așa că nici n-a tresărit când fulgere de lumină au pocnit chiar în dreptul semnului cu intrare în localitate și doi călugări, o femeie în costum de regină și un polițist timișorean s-au materializat din aer brusc și au căzut în iarbă.
-Da, ho, că nu dau turcii, cârâi baba.

Inspectorul Cezar Tomescu se ridică primul în șezut.
-Ce s-a întâmplat?
-Ei, nimic fiule, am extins prea mult câmpul de stază și ne-am teleportat prea încolo. Hegemonul nu permite teleportarea în capitală, explică fratele Ilarie.
-Îl înțeleg, nici mie nu-mi place să mă teleportez, n-am încredere, ca dovadă, uite…
-Nu de-asta, fiule, în capitală nu te poți deplasa decât pe propriile picioare. Sau mâini, ca baba asta.
-Craa, ce vorbiți despre mine? croncăni baba.
-N-ai tu treabă babo, vezi-ți de drum.
-O să vorbesc cu popa Ifrim de voi, bezmeticilor.
-Vorbește cu cine vrei.
-Toată ziua dați cu teleportorul în scutul anti-particulă, mie cine mi-l repară, că moșul meu s-a dus!?
-Ei cine ți-l repară, vezi-ți de treabă babo, se ocupă Hegemonia. Cine ți-a dat lemne iarna trecută, nu tot Hegemonul, slăvit să fie numele lui.
-Ba el mi-a dat, maică, să-i dea Dumnezeu sănătate. Doară nu voi, derbedeilor, marș de pe pajiștea mea până nu pun robotul pe voi.
-Da ai răbdare femeia lui Dumnezeu, plecăm, ho.

Călugărul Varlam făcut semn celorlalți să se ridice și ieșiră în drum.
-De ce vrea Hegemonul să ne deplasăm pe jos, urăște tehnologia?
-Ei, e din vremea vechii capitale, el e om bătrân. În vremuri de demult lumea mergea peste tot cu tot felul de mașinării, până s-au umplut străzile de mașinării tot mai mari în care erau oameni tot mai grași. Și-am lărgit străzile, și au apărut și mai multe mașini. Și am avut atât de multe mașini că nu mai puteam încăpea de ele, că tot omul avea o mașină acasă, o mașină la serviciu și o mașină cu care mergea de-acasă până la serviciu. Iar oamenii din mașini erau tot mai proști și mai nervoși, că nu încăpeau cu mașinile lor pe stradă unul de altul. Nici poliția nu-i mai putea opri, că nu aveai cum să ajungi de la o mașină la alta, dacă erau lipite, că și poliția tot cu mașina mergea. Și nimeni nu mai învăța să conducă o mașină, că unde s-o conduci, că cine te prinde? De plictiseală și pentru că abia se mișcau, oamenii începură să bea în mașină, apoi să dea muzica tare, apoi să se drogheze și uite-așa am ajuns să abandonăm vechea capitală a Rochinei, Bucureștiul, că era plină de mașini lipite una de alta, pline și ele cu oameni proști, beți și drogați, surzi și nervoși.
-Era și necesar un astfel de gest, interveni și Ilarie. Deși tehnologia ne permitea tuturora să nu ne mai deplasăm dintr-o parte într-alta, șefii de firme tot voiau să plimbe oamenii dintr-o parte într-alta, ca să-i aibă sub ochi, ca-n Evul Mediu, că și ei veneau cu mașina la serviciu, de ce să nu vină și ăilalți?
-Păi și ce făceau toată ziua la serviciu?
-Ședințe, ce să facă?

Mergeau domol pe drum inspirând aerul tare al muntelui. Magdalena era cea mai fericită, crescută în pustiul Aradului nu mai văzuse asemenea belșug de copaci niciodată.
-Cum de aveți atât de mulți copaci?
-Îi creștem ca pe ridichi sau altă legumă. Dacă nu te grăbești, copacul crește, și când e gata de recoltat îl tai doar pe ăla. Restul rămân, povesti mulțumit călugărul Ilarie
-Pe vremuri am auzit că se tăia câte o pădure întreagă, comentă Magdalena.
-Pe vremuri oamenii erau foarte imbecili, că stăteau toți beți, drogați, cu muzica la maxim în mașini. Asta le afecta foarte mult memoria, nu mai știau că trebuie să lași copacul să crească ani mulți dacă vrei să fii bogat ani și mai mulți.
-Cum adică bogat?
-Păi bogat, că ăștia produc și oxigen. Avem aici la oxigen de exportăm în întreaga lume, nici nu știi ce le place oxigenul la păgâni, la negrii de prin Africa, la arabi. Faci bani buni din oxigen, filozofă Ilarie.
-Cum se poate asta, n-ai cum. Oxigenul e în aer, ajunge peste tot.
-Da, în Primorie e plin de pădure, simțeai de la Timișoara cât de curat era aerul în Primorie?
-Nu. Nici măcar nu știu unde este.
-E în estul îndepărtat al țării. Deci n-ai cum să simți. Așa că trimitem oxigenul pe conducte, cum se trimitea în vremuri gazul. Unii îl stochează, alții îl dau populației, treaba lor ce fac.
-Păi și dacă nu plătesc sau se înțeapă la conducta de oxigen.
-Ei, atunci au ocazia să afle că Hegemonul nu e chiar așa anti-tehnologie pe cât crede lumea.

Cezar Tomescu ieși dintr-un canal și trase puternic în piept aerul complet condiționat al Timișoarei. Își șterse mâna dreapta de haine și o puse pe un stâlp.
-Identificare, te rog.
-Inspector Cezar Tomescu, poliția metropolitană Timișoara.
-Mulțumesc. Vreau ploaie în zona asta, trei metri rază, ceva cald de vară. Apoi comandă un zepelin gata dronat și notifică poliția de venirea mea.
-Recepționat, procesat, confirmă stâlpul.

În câteva secunde o ploaie tropicală căzu pe inspector. Acesta se răsfăță în ea, permițându-i să șteargă de pe el sângele, noroiul și alte mizerii. Într-un minut era strălucitor, ca nou. „Teflon”, gândi inspectorul, „bună idee a avut primarul”, spuse în timp ce-și admira pielea curată la perfecție. O nacelă a unui zeppelin de poliție coborî la sol și deschise ușa laterală. Un robot cu indicativul C-1 se afla la comenzi.

-Ciau Cezar, bine ai revenit. Ești așteptat la sediu.

Inspectorul se urcă în nacelă, vizibil impresionat de progresele pe care le făcuseră roboții în materie de comunicare interumană în cele câteva ore în care lipsise.
-Excelență, e o onoare și o bucurie imensă, țipă și TIM-12 din spate. Veniți degrabă, să purcedem la luptă!

Aparent robotul scout nu evoluase deloc.
-Ceule, fă-mi un briefing scurt. A, și dă-mi ceva echipament, lentilă, ceas de comandă, m-au uscat ăia.
-Binențeles Cezar. În timpul descinderii tale în subteranele Primăriei Vechi ai fost capturat de un grup ostil și înlocuit cu o clonă. Clona ta a plecat cu C-25 și TIM-12 spre Arad, în târâmurile pustii. C-25 a dedus că este ceva în neregulă și a salvat toată memoria sa în TIM-12, dându-ne indicații că s-ar îndrepta spre Săvârșin. Am survolat zona cu o serie de drone spion, am găsit urme de cartofi prăjiți și mujdei, a fost cineva acolo, dar au plecat înainte să ajungem noi.
-„Au” plecat? Câți au fost?
-Trei bărbați și o femeie. Unul din bărbați ar putea fi clona ta. Ceilalți doi sunt călugări, am găsit reziduri de tămâie.
-Mda, un călugăr s-a ocupat și de mine. Avem de-a face cu rochinezi.
-Aceasta a fost și concluzia inspectorului șef.
-Și, ce-a făcut Đorđević?
-Și-a dat demisia.
-Atât de grav?
-Da, ne pregătim de război.

Fratele Nicodim aprinse o tămâie nouă în cinstea oaspeților. Oaspeții erau cam posomorâți.
-Ce-i fraților, ce vă frământă?
-Frate Nicodim, misiunea noastră a avut succes parțial. Am recuperat clona, am recuperat robotul, dar și-a șters memoria. Avem practic un robot blank.
-Ei, toate la timpul lor. Trebuie să-l botezăm și pe creștinul acesta, nu-i putem spune Cezar, că-i născut nou. Și nici Clonatu, că s-a mai folosit.
-Mă duc să aduc o cristenlniță și niște apă, se autopropuse Ilarie la muncă să nu trebuiască să participe la această ședință.
-Bine, frate. Soră Magdalena, hai să aranjăm aici, să facem cele cuvenite, spuse și Varlam. Dacă sfinția sa Hegemonul ar fi aici ne-ar lumina mintea și calea.
-E plecat la Oașa, după lac, a zis să nu-l deranjăm nici măcar dacă iese cu război.
-Pot să propun și eu un nume, interveni clona lui Cezar Tomescu.
-Dacă faci asta nu înțelegi taina botezului. Ești al nostru acum, te vedem și te pipăim, te numim așa cum te simțim noi, ca să putem să strigăm după tine cu tot sufletul atunci când vom avea nevoie de ajutorul tău, să venim în ajutorul tău din tot sufletul atunci când vei avea nevoie. Trebuie să te știm după numele sufletului nostru, explică Nicodim.
-Voi fi eu părintele băiatului, spuse Varlam. O să-i zicem Cosma Damian, după numele sfinților doctori fără de arginți, Cosma și Damian. Și el are un frate identic, e născut din tată păgân și mamă creștină, acesta-i va fi numele.
-Total de acord.

Iar când fratele Ilarie veni cu cristelnița și sora Magdalena termină de aranjat ștergarul, luară de cap clona inspectorului Cezar Tomescu, o băgară cu capul în apa sfințită și când o scoaseră de-acolo ieși ud, ciufulit și zâmbitor creștinul Cosma Damian, primul ortodox din istorie obținut prin clonare.

Cezar Tomescu, originalul, n-avea ce căuta în mod normal la comandamentul general, că gradul nu-i permitea. Cu toate acestea fusese invitat, datorită informațiilor aduse de el. Într-o încăpere tipic militară, cu numeroase ecrane și radare, un grup de bărbați, femei și un urangutan cibernetic augumentat stăteau în jurul unei mese rotunde cu ochii ațintiți la datele ce se perindau pe holo-ecranele din fața lor.

-Ciau, colegii, după cum știți la ora 25.00 inspectorul șef al poliției metropolitane a declarat stare de urgență, începu generalul Nicolae Cârstea, șeful statului major general. Aleksandr Đorđević și-a dat demisia și toți sârbii aflați în funcții cu caracter militar au fost retrași pentru că ne aflăm în situație de război. Domnule Tomescu, puteți adăuga ceva în plus?
-Nu mulțumesc, aș dori dacă se poate să-mi recuperez robotul, am înțeles că aveți memoriile lui și dup-aia plec să mă echipez și eu.
-C-1, raportează.
-Da, dacă doriți exact același robot va trebui să recuperăm corpul inițial, softul salvat nu poate fi pus pe alt robot că nu corespunde IMEI-ul. Vă putem oferi un robot de tip C dacă doriți.
-Nu mersi, o să aștept. Îmi plăcea robotul ăla, știa trei milioane de manele.

-Mulțumesc, spuse C-1.
-Pentru ce?, întrebă inspectorul.
-Pentru că ați confirmat ceea ce mi-a spus C-25 într-o discuție separată. O să vorbim despre asta Cezar, mulțumesc încă o dată.

-Bun, am rezolvat această problemă, alte întrebări?
-În ce stadiu suntem cu infiltrarea? întrebă șefa de la Desant Aerian.
-La această întrebare cred că poate răspunde domnul Bobo, Bobo?
-Mulțumesc, generale, vorbi urangutanul cibernetic augumentat. După cum știți, aici la centrul de comandă primim rapoarte din oră în oră cu privire la trupele noastre. Avem pe viceprimarul Oana Grădinaru în spatele liniilor inamice, transportă un dispozitiv EMP către Voineasa.
-Ce tare, cum a trecut de grăniceri cu așa ceva?
-Am reușit să obținem niște coduri străvechi de acces, spuse Bobo lăsându-și ochelarii jos din mână. Recunosc cu o oarecare mândrie că a fost unul din oamenii mei care a obținut informația, dacă-mi permiteți eufemismul.
-Scopul fiind?
-Voineasa, capitala lor, e protejată cu un scut anti-particulă extrem de puternic. Roboții noștri nu pot trece prin el, deactivarea scutului este esențială. În plus, din informațiile obținute de dronele spion, Hegemonul nu se află în Voineasa în acest moment, asta ar putea veni în avantajul nostru. Acolo au centrele de control și distribuție pentru fabricile lor de oxigen, master-controlul pentru sistemele de teleportare și hyperlink-ul pentru comunicare cu sateliții. Avem avantajul că suntem extrem de aproape de ei, comparativ cu mărimea țărilor noastre, și logistic ne va fi mai ușor decât dacă am fi atacat la Tbilisi, de exemplu.
-Toată treaba asta pare prea bine pregătită să fie doar un contra-atac, interveni inspectorul Tomescu.
-Da, aveți dreptate inspectore, discuțiile de atacare a Rochinei au început cu trei ani înainte de moartea domnului primar. Un conflict cu păgânii era oricum inevitabil. Nu aveți un nivel de acces care să vă fi permis să fi știut astea, e de înțeles.
-Bun, alte întrebări, ceru generalul Cârstea. Privi spre fiecare participant la ședință, nimeni nu mai avea nelămuriri. Ok, atunci vom începe procedurile de decriogenizare a moldoveanului.
-Mă scuzați, interveni femeia de la Desant Aerian, nu credeți că exagerăm un pic, chiar e nevoie să trimitem un Moldoveanul asupra lor?
-Scopul nostru doamnă general Stancu este o victorie rapidă și răsunătoare. Pentru asta avem nevoie de furia și invulnerabilitatea moldoveanului. Colegii de la logistică, pregătiți vișinatele, mâine la ora 6 dimineața îl vreau beat muci și gata de luptă. Doamna general Stancu, vă veți ocupa de transport.
-Am înțeles, să trăiți.
-Bun, toată lumea la posturi și Satana-ajută!

Inspectorul Cezar Tomescu plecă de la întâlnirea aia cu un sentiment de milă aproape, nimeni n-ar fi meritat atâta bătaie câtă urmau să le dea bănățenii rochinezilor.