-Și dup-aia Hegemonul a decretat să fie lăsați oamenii ăia în plata Domnului și să abandonăm orașul, că nu mai putea fi salvat. Și cine se uita înapoi urma să fie transformat în stană de sare. Iar legenda spune că 100 de mii de project manageri au pierit atunci sau încă mai sunt în trafic, așteptând la semafor. Și doar cei vrednici s-au retras în munții sacri de-aici.
-E ca legenda cu Baba Dochia dar cu project manageri, întrebă Cosma Damian.
-Exact așa, doar cu toate detaliile schimbate.

Fratele Varlam stătea acum în chilia sa cu Cosma și cât aștepta să revină Hegemonul la Voineasa îi depăna povești fiului său spiritual. Era o încăpere simplă, cu o laviță, un mic altar de rugăciune, o lampă cu heliu. O singură fereastră lăsa să se vadă o mică curte îngrijită, cu un bonsai și-o piatră și peste drumul pietruit încă o chilie. În ea putea fi văzut fratele Ilarie cu o șurubelniță în mână, încă mai meșterea la C-25 în speranța că-i va recupera memoria.

-Ce-o să facem acum că n-am reușit să aducem un robot întreg?
-Acum o să ne rugăm la Dumnezeu, și de-acolo se ocupă el.
-Cum?
-Păi întrebarea asta, din fericire, și-a pus-o și apostolul Pavel: ce facem când greșim, ce facem când cădem? Ei bine, o primă idee ar fi să ne ridicăm, apoi să ne apucăm din nou de treabă și să facem cât de mult posibil din ea. Și restul completează Dumnezeu, dacă ne rugăm la el și ne pasă foarte mult de acest subiect.
-Cum am putea să ne rugăm la Dumnezeu pentru așa ceva? Poți să-i ceri lui Dumnezeu să refacă un format low-level pe o memorie pozitronică de robot? Nici măcar nu știm ce tehnologie folosesc bănățenii, eu sunt făcut dintr-un polițist, nu dintr-un savant de-al lor.
-Ei, chiar și la asta s-a gândit apostolul Pavel. În epistola către Romani spune că și Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie, ci însuși Duhul se roagă pentru noi cu suspine negrăite.
-Mamă, cât de tare e Dumnezeu!
-Păi eu ce-ți zic, stai liniștit și roagă-te. Dacă nu știi cum și ce, roagă-te pentru fratele Ilarie să poată repara robotul cela.

Un robot militar bănățean de tip M arăta ca un robot polițist, de tip C, tot cu un frunte foarte mare, doar că avea o perucă neagră pe cap, folosită pentru bruiaj și blocarea de atacuri cu EMP-uri. Dacă aruncai o grendă de acest tip, un M ar fi sărit direct cu capul în ea, ca Kempes, plutind divin deasupra celorlalți adversari, lăsând-o să se prelingă pe piept, ascunzând-o între glezne, mângâind-o cu călcâiul pentru ca mai apoi s-o șuteze pe unde nu te aștepți direct în tancul care a lansat-o. A existat în vremuri de demult o dezbatere pe tema asta, dacă roboții M aveau aceste peruci în cinstea primarului Robu, care purta o neagră și înfoiată perucă strălucitoare în cinstea lui Kempes, omagiindu-l astfel de la fotbalist la fotbalist, sau purtau peruca direct în cinstea lui Kempes și a anului 1978. Răspunsul era evident, peruca era în cinstea lui Kempes, la ordinul primarului Robu, dar asta nu a oprit pe foarte mulți analiști și comentatori să discute în cadrul emisiunilor televizate, în talk-show-urile de la radio sau chiar și în dialoguri interculturale între reviste și ziare dacă nu cumva aceste ipoteze ar fi valabile. Asta până au fost adunați cu toții și duși în rezervația de la Variaș, să facă acolo presupuneri până mor.

Baba de la intrare din Voineasa a croncănit inițial pentru că roboții îi călcau iarba. Apoi că trăgeau cu arme cu laser după ea, de a trebuit să se ascundă după un coteț.
-Fir-a-ți ai dracului cu laserele voastre cu tot, ardeți pajiștea, iraaaa, șo pe ei Clotildă!

Un câine electronic a izbucnit din casa babei și s-a dus țintă spre robotul care conduce asaltul, experimentatul M-1, și l-a apucat direct de piciorul drept. Câinele a strâns puternic și a început să scuture, lovind cu robotul pe ceilalți roboți, derutați, care se așteptau la atacuri cu proiectile, drone, tancuri sau orice altceva, nu câine electronic care să muște. M-ii își setară sistemele de țintă pe câine și așteptară microsecunda în care acesta se opri să scaneze teritoriul. Câinele smuci brusc din cap scuturând robotul pe care încă-l avea în dinți, zeci de proiectile laser îl loviră pe M-1 și ricoșară în ei. Peruca acestuia, fumegând, căzu pe pământ în timp ce câinele electronic horcăi, fusese și el lovit, jumătate din electromotoare nu funcționau, și se târâia spre coteț. M-ii recuperară ținta și se pregătiră să tragă, când baba reapăru lângă câine cu o lumânare mare, de-aia de botez.
-Asta o aprind pentru morți, că morți sunteți, strigă baba și înfipse lumânarea în pajiște. Capătul ei se aprinse lasând o lumină orbitoare, chiar și pentru fotoreceptorii roboților.

-Treceți pe senzorii de proximitate, ordonă M-2, care preluase comanda operațiunii. Sonar toată lumea!
-Ce se întâmplă doamna Stancu, urlă generalul Cârstea din centrul de comandă.
-Avem un mic obstacol, aparent rochinezii au sisteme suplimentare de securitate. Scutul anti-particulă a fost doborât conform planului.
-Unde sunteți?
-La intrare în Voineasa, ne ține un uman antic în loc.
-Lichidați-l!
-Păi asta încercăm domnule general, urlă și generalul Stancu. M-2, folosește forță letală.

M-2 ar fi folosit forța letală dacă senzorii săi ar fi detectat pe undeva prin apropiere vreo babă. Dar baba dispăruse, iar lumânarea aproape se termina. De fapt se termină chiar atunci, cu o explozie spectaculoasă care distruse cel puțin câteva zeci de roboți de luptă. Baba urmărea din casă satisfăcută de rezultat.
-Ptiu, dracilor, scuipă și ieși în curtea din spate unde era un mic turnuleț cu un clopot. Acum să-l anunț pe părintele Ifrim că au venit turbații ceștia, spuse baba cu voce tare și începu să tragă sfoara clopotului.

-I-auzi, spuse fratele Varlam, nici n-ai început bine fiule să te rogi și deja Dumnezeu s-a ocupat de treabă.
-Ce?
-Pare-se că dușmanii au dezactivat scutul nostru anti-particulă și au pătruns în Voineasa. Cel mai probabil au folosit un dispozitiv EMP.
-Și cum ne ajută asta?
-Păi o să avem parte de mai mulți roboți pe care să-i studiem, nu va fi nevoie să furăm, Doamne-fereșete și iartă păcatele noastre!
-Dar de ce ne interesează roboții bănățenilor, ce treabă avem cu ei?
-Ah, pentru că-s sataniști, de-aia. Nu roboții, bănățenii. Și noi ne-am pus problema, să facem roboți cât mai autonomi, dar la un moment dat ne-am oprit din treabă.
-De ce?
-Fratele Ilarie știe mai bine. Ilarie! Ilarieeeee! Vino mă, încoa, că o început atacul cu roboți.

Fratele Ilarie parcă aștepta să fie chemat. Veni șontâc, pentru că ducea cu el și o mică damigeană.
-Vin roboții, Doamne-ajută, mulțumim, uite că ne-a ascultat ruga, spuse acesta vizibil mulțumit. Să bem un vinișor.
-Care-i treaba cu roboții, de ce îi dorim, noi, creștinii?
-Apăi noi, creștinii, nu-i dorim, dar sfinția sa Hegemonul e foarte interesat de ei. Ani de zile am făcut și noi cercetări în domeniul ăsta, dar ne-am oprit când a trebuit să dăm drumul la autonomie.
-De ce?
-Păi Dumnezeu a creat omul, și cât de tare a fost Dumnezeu, tot n-a reușit să facă un om perfect. Noi, palide copii, creaturi imperfecte ale lui Dumnezeu, ce fel de creaturi am face după noi, din seva noastră? Niște monștri handicapați, niște orori, de-aia ne-am oprit.
-Dar au existat AI-uri rochineze, am învățat de ăștia la școlă.
-Da, dar erau doar simbioți, conștiință umană în trup robotic, iar artificialul le-a corupt sufletul, de-aia și războaiele cu Luna.
-Am învățat și de alea.
-Și cât sânge a curs, sânge nevinovat! Sfinția sa Hegemonul a jurat că nu va mai permite AI autonom până nu va cunoaște om vrednic să-i dea născare, să fie atât de pur și de just cât să poată să-l crească. De-aia așteptăm întoarcerea Omului!
-Vorbește de Iisus, șopti fratele Varlam.
-Da, de Iisus e vorba, doar Iisus va fi atât de virtuos și drept cât să dea suflet unui AI.
-Și ce treabă au roboții ăștia?
-Mai întâi să bem pentru venirea lui Iisus, decretă fratele Ilarie și destupă damigeana.

Din sărăcia de chilie a lui Varlam acesta făcu totuși să apară un scăunel mic, trei pahare și o pernă pentru fratele Ilarie. El și cu Cosma stăteau pe laviță. Ilarie turnă ceremonios în cele trei pahare și ridică primul, dând astfel semnalul pentru băut.
-Ptah, Doamne-miluiește, buni-i ăsta!
-Adevărat, confirmă fratele Varlam.

Cosma tuși după ce bău primul gât. Era doar o clonă, biologic vorbind n-avea decât câteva zile, vinul îi arse gâtul, îi închise nările și-l făcu să se sufoce. Apoi o căldură începu să-l cuprindă din piept și se ridică încet până-n obraji.
-Ei, continuă fratele Ilarie, satanele astea de bănățeni au făcut roboți autonomi, tot mai autonomi, de-a dreptul vii am putea spune. Au roboți polițiști, roboți militari și chiar și roboți taximetriști, cei mai inteligenți roboți din lume. Sfinția sa, Hegemonul, și-a dorit de mult timp să știe dacă acești roboți sunt vii sau doar niște extensii electronice ale mândriei lor bolnave.
-Atâta tot?
-Atâta.
-Păi și războiul, invazia?
-Pfff, râse fratele Varlam, ce război? Crezi că dacă voiam să-i cucerim pe amărâții ăștia ne opreau câțiva roboți, armata lor, tehnologia lor?
-Dar tehnologia lor este cea mai bună din lume! Armele lor sunt neiertătoare!
-Hehe, arme, râse Ilarie și mai turnă un rând în pahare.
-Ha, arme, da, că par impresionante, nu-i așa? Cred că toată istoria au fost așa, cel puțin pentru oamenii simpli. Dar pentru frații noștri, ce să zic… Au fost în lumi nebănuite și-n locuri pline de dușmani, înarmați doar cu crucea și-o idee, iar ideea aia s-a dovedit mai tare decât toate armele. Ideea era că ceea ce ne unește e mai puternic decât ceea ce ne desparte, iar ceea ce ne unește e Dumnezeu, oricum îl văd sau îl simt ăia. Odată ajunși pe teritoriul inamic era vorba doar de o problemă de ajustare a frecvențelor de comunicare. Vii, faci ce zice și ce crede Domnul și, după un timp, ceilalți se prind că asta e bine și trec de partea noastră.
-Serios?
-Da. Am fost în locuri cu țigani nervoși, cu moldoveni nervoși, cu hipsteri bărboși nervoși, cu mii de oameni supărați de diverse lucruri. Oameni înarmați cu săbii, pistoale, trusturi media, de toate. Crezi că ne e frică de câteva sute de mii de roboți, armata lor de mii de zepeline, drone și rachete?
-Nu vă e?
-Păi, dacă era să ne bazăm pe frică, care dintre noi ar mai fi coborât din copac?