Prin spărtura din cort Cezar vedea soarele apunând peste tărâmul deșertic al Aradului. Se afla într-o oală mare, cu apă călduță, în care un moș cocârjat și pipernicit tot arunca morcovi pe măsură ce-i curăța și-i tăia în cubulețe egale. C-25 stătea nemișcat într-un colț.

-C-25, ce naiba faci, revino-ți și scoate-mă de aici.
-Mă tem că este imposibil Cezar. Am fost lovit cu un fel de dispozitiv care mi-a paralizat funcțiile motrice. Totodată, nu pot să transmit informații despre poziția noastră, cred că este un câmp de ecranare în zonă.
-Cum au sălbaticii ăștia asemenea tehnologie?
-Nu am suficiente date să emit o ipoteză. Posibil să fi furat de la vecini.

Afară sălbaticii care îi capturaseră începură să se certe.
-Am câștiga mult mai mult dacă l-am păstra. Stăpânul de la Răsărit ne va oferi o recompensă pe măsură!
-Stăpânul de la răsărit e departe, omul ăsta e aici și e proaspăt.
-Dar ne-a zis să i-l aducem întreg.
-Îi ajunge robotul? Ce să facă cu omul? Spunem că a murit când am doborât pasărea grasă din cer.
-Nu cred că va fi mulțumit.
-Îi arătăm oasele, l-au mâncat lupii.
-Am putea păstra oasele pentru supă.
-Să nu fim chiar atât de lacomi.

-Nu reușesc să-mi dau seama despre ce vorbesc. Există o recompensă pe capul nostru? Nu înțeleg de ce, comentă C-25.
-Sălbaticii ăștia de arădeni au tot timpul o recompensă pe capul nostru. Probabil se gândesc să ne vândă la Hegemonul rochinezilor.
-Nu are sens, există un tratat cu Rochina. Dacă ajungem acolo vom fi returnați înapoi în Banat. Nimeni nu se va atinge de noi.
-Poate asta era adevărat cât era primarul în viață, că n-avea nimeni îndrăzneala să intre în război cu el. Acum or fi prins curaj, posibil să reînceapă ostilitățile. Ar trebui să găsim rapid o metodă să evadăm de aici.
-Nu vă grăbiți, interveni moșul cocârjat. Imediat punem și ceapa.
-C-25, serios, găsește o soluție până nu mă fac ăștia gulaș.
-Îmi pare rău Cezar, am numai vești proaste. Nu doar că nu mă pot mișca, și bateria mea este pe terminate. Mai am maximum 5% iar sălbaticii nu par să dețină o sursă de curent electric. Îmi pare foarte rău, misiunea mea a eșuat.

Deși nu se simțea din vocea sa neutră, robotul părea sincer supărat. Moșul care se ocupa de mâncare începu să pună lemne sub ceaun fredonând un cântecel.
-Am greșit față de tine și față de colegii mei. Nu am estimat corect pericolele și acum vom fi amândoi terminați.
-Calm, C-25, ieșim noi cumva din asta, spuse Cezar mai mult să-și dea singur curaj.

Moșul veni cu un cărbune roșu prins între niște clești de fier și-l puse între lemnele de sub oală. Se ghemui și începu să sufle, tușind des. Un fum înecăcios ieși de sub oală, și flăcările izbucniră timid. Ridică țeasta și fluieră admirativ.
-Ciorba a început, spuse mândru.
O ghioagă îl lovi în cap, capul căzu pe buza oalei și apoi, cu tot cu corp, căzu lat. O sălbatică înaltă, negricioasă, cu părul prins în coadă lăsă ghioaga lângă oală și se uită urât la Cezar.
-Ce naiba.
-Sssssst. Ești Cezar Tomescu, inspector la Poliția Metropolitană Timișoara?
-Da, strigă inspectorul.
-Ssssst, liniște că ne aud. Trebuie să plecăm urgent de aici. Eu sunt Matilda.

Îl scoase din oală cu o mână, ca pe o pulpă de pui.
-Pe-aici, spuse Matilda și-l îndreptă spre o spărtură a cortului.
-Nu plec fără ăsta, comentă Cezar arătând spre robot.
-E o mașină, lasă-l.
-Nu e chiar așa, m-am atașat de el. Plus că e important, are toate informațiile de care am nevoie în el.
-Bine, tu îl cari.

Cezar încercă să-l ia în cârcă pe C-25, uitând că robotul avea aproape 100 de kilograme. Se opinti și simți că-i tremură genunchii. Îl lăsă la pământ și-l trase de picioare, târâș, spre ieșirea ascunsă din cort. Afară îi aștepta un vehicul ciudat, cu două roți.
-Ce-i asta?
-O motocicletă.
-La ce folosește?
-Pentru deplasări rapide, e mai bun decât un cal sau o zebră, ești bătut în cap bănățene?
-Eu sunt bătut în cap? De ce are doar două roți?
-E mai ușor de mers așa cu ea. Urcă.
-Cum?
-Ia între picioare bucata asta de piele. Ai grijă ca picioarele să fie de-o parte și de alta, e ca un cal.
-Calul nu e atât de instabil.
-Mai comentezi mult?

Cezar se opinti să pună robotul pe șaua motocicletei. Îi așeză picioarele de-o parte și de alta, le prinse de bara care susținea roata din spate. Se puse în poala lui.
-Robotul tău o să ne îngreuneze.
-Nu plecăm fără el!
-Fie, dar o să ne coste, șopti Matilda și sări în față. Motocicleta porni cu un zgomot puternic.
-Încotro?
-Spre Săvârșin, știi unde e? E un castel străvechi acolo. Spre Nord-Est.
-Acel loc e bântuit.
-Fă cum îți spun. Acolo trebuie să ajungem.

Vehiculul se puse greoi în mișcare, motorul pârâia puternic. În fața cortului începu agitația.
-Ține-ți-vă bine, strigă Matilda și demară.

Motocicleta începu să înainteze prin dune și pietre, accelerând constant. În tabăra sălbaticilor agitația se transformă într-un nor de praf. Câteva minute mai târziu norul de praf se lăsă, lăsând să se vadă cinci vehicule similare, pornite în urmărire. Pe fiecare dintre ele erau doi oameni, unul la controlul direcției, altul în spate, cu o suliță imensă. În scurt timp se apropiară de ei.
-Suntem prea grei, or să ne prindă, îi avertiză Matilda.
-N-ai nicio armă?
-Încearcă cu asta, spuse femeia și-i aruncă o suliță în mână.

Cezar calculă că nu avea cum să facă mare brânză cu o singură suliță contra a cinci dușmani. Se gândi să aștepte, să se apropie unul și să încerce să-l lovească de aproape, fără să piardă arma. Nu avu mult de așteptat, unul din urmăritori se apropie suficient, urlând. Cezar manevră arma cu dexteritate și i-o înfipse fix în gură omului de la controale, acesta se dezechilibră și motocicleta căzu cu amândoi pasagerii.
-Bun, au mai rămas doar patru.

Celelalte patru echipaje înțeleseseră că nu au de-a face cu cineva tocmai neajutorat și păstrară distanța, continuând să urle. Una din motociclete se apropie la vreo 10 metri, omul din spate aruncă o suliță cu putere. C-25 sesiză mișcarea și se mută câțiva centimetri la stânga. Sulița îl străpunse și ieși foarte puțin prin piept.
-Acum ai două arme, Cezar.
-Mulțumesc, C-25, spuse inspectorul aruncând sulița sa într-unul din urmăritori. Acum mai erau doar trei. Încercă să scoată sulița înfiptă în robot. Reuși, cu greu, și când o ridică în aer o altă suliță i se înfipse în umărul drept
-Dumnezeii mă-sii, urlă Cezar. Aruncă o suliță la întâmplare, avu un noroc teribil, lovi unul din motocicliști, acesta intră într-altul de lângă el și acum mai erau urmăriți doar de un singur echipaj.

Cezar strânse din dinți și-și smulse sulița din umăr. Ochi spre ultimul urmăritor. Motocicleta se smuci întâlnind o piatră ascunsă sub nisip, zbură prin aer în timp ce arunca sulița aiurea. Se rostogoliră cu toții într-o râpă. Motocicleta sălbaticilor dădea târcoale. Matilda își scoase ghioaga de la brâu și-o aruncă cu precizie în capul pilotului. Acesta căzu secerat cu tot cu vehicol. Ultimul sălbatic era prins sub motocicletă și se zbătea să iasă. Matilda se îndreptă spre el și-i trase un picior puternic în cap. Omul deveni cârpă.

-Nu ești în regulă, Cezar, spuse robotul cu o voce stinsă.
-O să supraviețuiesc. Dacă ajungem la timp în Timișoara mă repară la clinică în maxim două ore.
-Dar nu mergem la Timișoara, Cezar, mergem spre Săvârșin.
-Știu.
-Cezar, nu ești în regulă.
-Tot repeți asta C-25, or să ți se termine bateriile.
-Ai fost pus în ciorbă Cezar, și încă mai ai urme de mâncare pe tine. De ce s-a lipit mâncarea de tine, Cezar?
-Ce tot spui acolo C-25?
-Toți bănățenii sunt teflonați, și tu ești teflonat, de ce se lipește mâncarea de tine?
-Nu știu, material prost, asta vrei să discutăm acum?
-Primarul Robu nu face astfel de greșeli. Misiunea mea a eșuat.

Ochii robotului clipiră lent. Un mic cilindru i se desprinse de la centură și se rostogoli în râpă.
-C-25, stai liniștit, te voi duce la sediu, vei fi încărcat, totul va fi în regulă.
-Este prea târziu, spuse robotul și se stinse.

Inspectorul Cezar Tomescu rămase îngândurat, uitându-se la robotul inactiv în timp ce se ținea de umărul rănit.
-Îl mai cari cu tine? sparse tăcearea Matilda.
-Da. Robotul este important. Hai să-l urcăm pe motocicleta asta a ta. Crezi că ajungem la Săvârșin până la miezul nopții?
-Dacă ne grăbim, da. Ia toate armele pe care le găsești, locul acela e bântuit.

Cezar adună sulițele de prin preajmă, urcă din nou robotul pe motocicletă și plecară chiar când soarele dispăru după orizont. În râpă, cilindrul căzut de la brâul lui C-25 se deschise și TIM-12 aprinse ochii. Se uită cu atenție în jur și se ridică pe picioarele micuțe.
-Este timpul ca TIM-12 să fie eroul acestei aventuri, țipă robotul cu vocea lui ascuțită și o luă la fugă spre Timișoara.

Sălbaticii erau strânși în jurul unui foc de tabără și mormăiau triști. Nici n-au observat cei doi călugări ce se apropiară de tabără, ascunși oarecum și de întunericul nopții. Unul era înalt, uscățiv, cu o barbă rară, aproape adolescentină, celălalt părea mult mai întremat, mai ales în zona umerilor. Sălbaticii tresăriră și puseră mâinile pe ghioage și sulițe. Călugărul solid se așeză calm pe o piatră lângă foc, cel înalt făcu un pas în față și cu o voce suavă întrebă.
-Care dintre voi este Bogdan?
Șeful tribului ieși în față, impunător, era dublu în dimensiuni față de călugărul care pusese întrebarea.
-Eu sunt!
-Unde sunt bănățeanul și robotul lui?
-Ce bănățean, ce vorbești?
-Minciuna, fiule, e păcat. Nu păcătui de față cu martori. Unde sunt bănățeanul și robotul lui?

Bogdan se dădu un pas în spate, părând intimidat.
-Au fugit. Cineva dintre noi a trădat, i-au eliberat. Îi prinsesem, vă jur, îi aveam pregătiți pentru sfințiile voastre.
-Știi cumva în ce direcție au luat-o?
-Au fugit spre castelul bântuit, spre Săvârșin.
-Mulțumesc. Domnul să fie cu tine fiule.
-Dar recompensa, ni s-a promis o recompensă.
-Firește. Recompensa va fi pe măsura faptelor voastre. Voi vorbi acum cu fratele Ilarie și vă vom spune imediat cât și ce veți primi.

Călugărul înalt făcu semn călugărului solid și se depărtară împreună de foc.
-Ce crezi, frate?
-Cred că bănățeanul se îndreaptă în direcția corectă.
-Au fost cinstiți cu noi tribul lui Bogdan?
-Dacă ar fi fost, ar mai fi încercat Cezar să fugă de-aici?
-Ne-au mințit.
-Ne-au mințit frate Varlam.
-Minciuna e un păcat frate Ilarie.
-Mare păcat.

Bogdan, șeful tribului, a fost singurul lăsat în viață, legat de un stâlp, plasat strategic astfel încât să vadă cum supușii săi au fost aruncați unul câte unul în focul din mijlocul taberei, după ce fuseseră uciși în prealabil.

În aceeași seară, în Berlin, în biroul cancelarului german Axel Brandt-Schultes s-au materializat patru roboți umanoizi complet negri, cu excepția unei cruci aurii de pe piept. Aceștia au ignorat complet cancelarul și au făcut un perimetru în fața biroului, montând 6 tripozi. Un bilă luminoasă a apărut în perimetru, prima dată cât o minge de ping-pong, apoi cât o minge de fotbal și apoi cât un Volkswagen Golf. Bila s-a stins brusc și a lăsat să se vadă un călugăr îngenuchiat. Călugărul și-a făcut o cruce și s-a ridicat în picioare. Cu o voce domoală s-a adresat cancelarului.
-Bucură-te, căci ziua judecății a sosit. Este o zi importantă pentru tine, vei putea contribui la lucrarea Domnului.

Doi dintre roboți au ieșit pe ușa biroului cancelarului și au început să tragă.
-N-a fost prudent să chemi paza domnule Cancelar.
-Cine ești și ce vrei de la mine, se răsti Brandt-Schultes.
-Sunt fratele Nicodim. Am venit să te anunț de decizia noastră.
-Ce decizie, ce vorbești?
-Ți s-a spus vreodată, cancelarule, că voi, germanii, nu sunteți priviți ca popor doar ca niște criminali tâmpiți care ați pornit vreo două războaie mondiale? Ei, probabil că da. Nu sunteți singurii, de-aia e de înțeles demersul ăsta. Ce ne-a deranjat pe noi tot timpul e că și sunteți cei mai mari ciorditori din Europa, niște ciorditori de cea mai joasă speță, că aveați obrăznicia să spuneți că esticii fură, în timp ce voi ați prăduit zeci de țări de numeroase opere de artă și de patrimoniu. Plus că nu v-ați plătit datoriile istorice, ca orice țepar de rând. Bucură-te, cancelarule, că a venit ziua judecății, ziua mântuirii. Mântuirea vă va elibera de această povară istorică, vă va ușura sufletul.
-CE VREI?
-Vrem să mobilizați toate forțele armate la granița de Est și să fiți pregătiți să atacați Banatul când sfinția sa vă va da ordinul. Și să faceți asta în maximum 24 de ore.
-Și dacă refuz?
-Sfinția sa v-a arătat deja toată milostenia. Dacă insistați, vă poate arăta și furia Domnului. Ați auzit ce s-a întâmplat cu Rusia, nu?