Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Robu Cuceritorul. Stăpânul lumii (XII)

-Boing!
Capul robotului militar M-14 căzu la podea făcând un sunet hazliu.
-Frate Ilarie, ce faci?
-Iaca, m-am gândit să deșurubez robotul acesta cât așteptăm aici.
-Nu credeam că sunt roboți atât de simpli încât sunt prinși cu șuruburi.
-Poate că nu, dar eu am o șurubelniță cuantică.

Varlam și Cosma se uitau la fratele Ilarie așteptând lămuriri. Acesta se uită la ei cu surprindere.
-Fizică cuantică, fraților, cât de greu poate să fie, n-ați făcut la școală?
-De mult, în școala generală, cine o mai ține minte, glăsui Cosma.
-Noi n-avem școli aici frate Ilarie, ai uitat. Nu mai ții minte când Hegemonul a zis că putem găsi altă metodă să dăm de lucru la retardați și am înlocuit școlile cu ucenicie, ca-n iluminism?
-Hei, nu toți copiii sunt retardați, în Banat s-au găsit metode pentru a-i integra și pe ei în societate, fiecare primește o sarcină pe măsura capacității sale, iar dacă e retardat complet și incapabil sută la sută e trimis în rezervația de influenceri de la Variaș.
-Dar nu la copii se referea fratele Varlam, are dreptate, la profesori. Când am început să desființăm școlile, liceele și facultățile, țara noastră a devenit în scurt timp lider mondial la orice.
-Cum așa, fără școală, păi educația stă la temelia oricărui stat de succes.
-Educația da, școala nu. În minunăția sa, sfinția sa Hegemonul s-a aplecat pentru prima oară în istoria țării cu atenție asupra problemei școlii. Și a observat că nu e altceva decât un intermediar între cei ce au nevoie de un om pregătit sau muncitor și cei ce au un astfel de om. În loc să-i trimitem direct la locurile de muncă îi țineam pe copii într-un fel de lagăre cu condiții inumane, clădiri dărăpănate, fără minime condiții sanitare, înghesuiți în încăperi neaerisite și-i obligam să repete cuvinte fără noimă. Scoteam de-acolo generație după generație de nepricepuți plini de ură și dup-aia îi trimiteam în facultăți, să se prostească complet.
-Primarul Robu a fost și el profesor.
-Exact ce-ți spuneam, interveni și Varlam. Așa că am zis să fie copiii, copii, până la 14 ani să stea cu ai lor să-i învețe cititul și matematica și ce mai vor ei, iar dup-aia să se ducă direct în ucenicie, la un loc real, nu într-o ficțiune bizară cum era Universitatea. De-aia fratele Ilarie zice de școală, el a făcut 10 ani de ucenicie la Institutul de Fizică Cuantică de la Măgurele.
-La secția de Inginerie Cuantică Aplicată, ținu să precizeze Ilarie.
-Și matale?
-Eu am fost ucenic la Ministerul de Externe, am învățat psihoistorie, teoria organizațiilor, antropologie, sociopatologie, de-astea, mai umane.
-Păi și mergea așa?
-Tu ce crezi? Fratele Ilarie avea la 24 de ani, vârstă la care alți neghiobi termină masterul, 10 ani de ingineri practică în spate. E ca și cum ai participa la o cursă și tu ai lua startul nu cu 10 secunde mai devreme ci cu zece ani. La 28 de ani fratele Ilarie refuzase deja două Nobeluri pentru fizică.
-Cum așa, de ce?
-Că premiile se dau la copii, să-i încurajezi. La adulți le dai condiții să-ți facă treaba mai departe. De ce crezi că stătea lumea-n loc la începutul secolului XXI? Venea câte unul mai deștept, descoperea o chestie, hop sărea planeta să-i dea un premiu. Păi premiu îmi trebuie mie, gospopdarilor, dați-mi 500 de milioane de euro să-mi continui studiile în domeniul ăsta, ce să fac cu premiul? Iau medalia și-o pun în eprubetă, poate rezolvă ea cancerul, crezi?
-Și ce i-ați dat fratelui Ilarie?
-Șurubelniță cuantică, râse Ilarie în timp ce demonta un al doilea robot.
-Bun, dar uite că nu știa că nu toți învață fizica cuantică. În unele lucruri fratele e tare ignorant.
-Aoleu, păcatele mele, mâine poimâine o să aflu că fratele Ilarie le cam bea. Asta-i important acum? De ce crezi că ținem copiii până la 14 ani cu părinții lor, să-i educe ei? Ca să învețe ce-am învățat și eu și ce-a învățat toată lumea în tărâmul ăsta binecuvântat de Dumnezeu.
-Ce?
-Că n-o să mă împuște dacă-l întreb care-i faza cu șurubelnița lui cuantică, că-s ignorant. Ia spune, frate Ilarie, luminează-ne și pe noi, care-i faza?

Fratele Ilarie lăsă să cadă capul unui al treilea robot și se așeză pe scăunel.
-E simplu, frații mei, știm ce-i înlănțuirea cuantică, da?
-Daaaa.
-Fenomenul ăla prin care două particule aflate la distanță enormă una de alta reacționează la fel la stimuli, de parcă ar împărți aceeași realitate. Comunicare instantanee, inexplicabilă, i-a crăpat capul lui Einstein când s-a prins prima dată de asta. O particulă influențează pe asta. Ei, mie mi-a dat Dumnezeu har și duh și-am dus asta mai departe, la o relație de cauzalitate. Dacă particula A e afectată, reacționează și particula B în mod similar, simplu, nu? Ei, de la particule de-astea am trecut la chestii mai mari, și după doar 10 ani de muncă am reușit să obțin asta cu doi atomi. De-aici a fost ușor, am înțeles cum pot crea reacția asta cauzală, a mai investit statul niște bani în proiect și am reușit să reduc câmpul de distanță.
-Despre câți bani e vorba?
-Lasă-l, fratele Ilarie nici măcar nu concepe banii. Dacă ți-aș spune suma ai leșina. A fost nevoie de munca pe 6 luni a Institutului de Contabilitate Cuantică Avansată doar să o calculeze. Formula se întinde pe vreo trei volume, spuse fratele Varlam.
-Da, frații de la CCA sunt mult, mult mai avansați decât mine, și mai plini de har. Aia muncă! Trebuie să fii minim geniu să poți lucra acolo. Oricum, mulți bani s-au dat, am primit ce mi-am dorit, am creat o șurubelnică cuantică cauzală. Dacă o înfig în perete și o pornesc, particulele subatomice din perete reacționează, se rearanjează la nivel subatomic și în cele din urmă fac un șurub acolo. Scot șurubul, scot suficiente șuruburi, cade peretele.
-Ai creat un instrument de demontat realitatea!, sări în picioare Cosma.

Cei doi călugări îl priviră cu duioșie.
-Ei, Cosma, stai jos, iei realitatea prea în serios.
-Cum poți să spui asta? Acest om poate demonta orice este fizic, material în univers.
-Mare chestie, n-ai mai făcut asta niciodată? Realitatea e doar o convenție cu care ai fost de acord, tot timpul ai demontat diverse aspecte ale realității, poate nu atât de adânc, dar ai făcut-o. Mai ții minte acu’ trei zile când ai aflat că nu ești un om de 35 de ani ci o clonă a unuia și nu ești născut decât de câteva ore? Verifică memoriile tatăului tău genetic și vezi de câte ori n-a demontat realitatea, de câte ori n-a aruncat-o la gunoi. Câte idei și concepte în care a crezut s-au dovedit a fi false.

Cosma Damian stătu un pic pe gânduri.

-Una e să descoperi că sexul nu e așa de spectaculos cum ți-ai închipuit, alta este să demontezi efectiv orice obiect material pentru că tu poți crea șuruburi în el.
-Ba, e chiar același lucru, diferă doar amplitudinea demolării. Ce e important de reținut că e în nici un sfert de secol de la desființarea tuturor școlilor am atins supremație cuantică, și ăsta e doar unul din domeniile în care dominăm această lume naivă.
-Nu înțeleg, ce rost mai are să trăiți dacă puteți face orice?
-Frate Varlam, treci pe de-alea religioase că simt că s-a panicat ăsta micu, interveni Ilarie.
-Păi scopul vieții nu e să faci orice, dacă era ăsta rămâneam animale. Leul nu poate face orice îi trece prin mintea lui de leu? Nu poate ucide orice animal pe care crede că-l poate ucide, nu poate poseda orice femelă pe care crede c-o poate poseda, nu este el rege în lumea lui, în ceea ce crede el că este lumea? Nu ne spun Sfintele Scripturi că scopul nostru e să ajungem în împărăția cerurilor, alături de Iisus, Avraam și restul sfinților? Să-l vedem pe Dumnezeu? Efectiv asta e toată Cartea Sfântă, despre asta e, despre cum această lume este nasoală și trebuie să ne ducem spre aia mai bună, care este în ceruri, în infinit.
-De ce e în ceruri?
-Că nu putem zbura, e o metaforă.
-Dar putem zbura, avem aparate, avem mașini zburătoare. Întrebarea cu „mașini zburătoare” era testul prin care detectam retardații din societatea noastră, că ei nu puteau concepe elicopterul. Am cucerit cerul de mai bine de un secol.
-Cerul, nu cerurile, v-ați uitat spre soare și ați orbit, nu-i de mirare că sunteți sataniști, cerurile sunt un ideal mental, nu fizic. Dacă trăiești în material riști să ajungi în momentul în care realitatea ți-e demontantă de fratele Ilarie cu șurubelnița cuantică. Dacă voiam să nimicim Banatul o făceam de mult, noi, sub îndrumarea Sfinției Sale, Hegemonul căutam altceva în viața voastră, în societate și-n roboții voștri.
-Ce?
-Pe Dumnezeu. Dumnezeu al nostru e prea complex, suntem creaturi prea vechi și prea bătrâne, prea mâncate de tare străvechi ca să putem să-l găsim ușor. Dar roboții ăia tineri, ăia de poliție, ei sunt ca niște copii ai Domnului la început. În ei Dumnezeu e nou, e aproape un copil ca și ei. Vrem să-l găsim pe Dumnezeu acolo, măcar pe cel copil, ca să-l putem recunoaște când e mare. La fel cum cei trei magi au venit să-l vadă pe fiul Său când era mic, că poate când va fi mare va fi atât de strălucitor că ne va orbi și nu ne vom putea uita la el, ajungem orbi ca bănățenii sau alte nații închinate la materia palpabilă. Că de-aia suntem oameni și nu lei sau alte animale, că știm că este ceva mai presus decât toate fiarele astea, decât cifre, bani, calcule, autostrăzi, dirijabile, roboți și cocaină. Și noi aia căutăm, pe ăla, idealul suprem, perfecțiunea spirituală, nu cum să mai cucerim o țară, o planetă, o măslină.

Cosma tăcu din gură vreo câteva minute. În chilie se auzeau doar capetele de roboți care cădeau unul câte unul, în timp ce Ilarie îi demonta de plictiseală.
-Pare foarte complicat ce vreți să faceți, comentă clona într-un final.
-Păi dacă era ușor o făcea toată lumea, nu crezi?, oftă fratele Varlam.

(alte capitole)

Share links: | | Din aceeași serie au mai apărut: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.