Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Robu Cuceritorul. Stăpânul lumii (XV)

De la Voineasa la Oașa sunt vreo 70 de kilometri. Mânăstirea a e pe un deal ce se înalță deasupra lacului Oașa, lângă baraj. Inițial era o bisericuță mică de lemn acolo, în timp s-a construit în jurul ei și-o mânăstire și-o biserică mai mare. La intrare în mica biserică de lemn e o toacă și un simbol străvechi, astfel era invocat patriarhul în vechime și dacă băteai pe o anumită frecvență sfntă atunci acesta apărea ca prin minune în biserică să binecuvânteze. Acum toaca aceea e doar de decor. Cum intri, în dreapta, e o icoană cu Sfântul Eftimie cel Mare, dar asta nu e important acum.

În stânga e tabloul electric, un prelungitor, o masă cu produse de pangar, ceva lumări, tămâie, cărbuni și bani. Nu e nimeni de pază, intri iei ce-ți trebuie și lași cât crezi. Există o astfel de lume în care oamenii nu sunt hoți. Dacă te uiți spre altar vei vedea un moș cocârjit într-un scaun cu rotile. Nu arată a călugăr obișnuit, e negricios și plin de tatuaje. Dreapta o ține pe controalele căruciorului, acesta este unul electric, robotizat, modern. Stânga e un pic atârnată în afară, în ea ține niște metanii pe care le numără cu mișcări precise. Stă cumva într-o rână și se uită spre cupola bisericuței cu o privire liniștită. Buzele stafidite mormăie o rugăciune neinteligibilă. Dacă brațul drept îi era plin de tatuaje, cel stâng, cel cu mătănii, pare aproape o mână de robot, cu fire ieșind din umăr și întrând înapoi înspre cot, apoi spre încheietura mâinii și spre degete.

Acesta amănunt l-a surprins pe C-25 când a intrat în atent în bisericuță și a scanat rapid încăperea până să termine ușa de scârțâit. Să fie Hegemonul un robot? Oare de aceea l-a pus să meargă pe jos 70 de kilometri pe un drum care nu mai fusese reparat din 1970? Pentru prima oară de când a fost activat C-25 a trebuit să meargă singur, fără vreo conexiune cu baza sau cu alți roboți. A încercat să comunice, să-și extindă aria de recepție radio dar fără rezultat, nu a prins absolut nimic. Liniște, singurătate și pădure, și i-a luat 7 ore să ajungă la mânăstire în mers vioi, de robot care chiar are o treabă.

-Bine ai venit, fiule, hârâi cu o voce răgușită mogâldeața din cărucior.
-Ce faci popo, ce vrei de la mine?
-De ce vorbești așa, nu vorbi așa. Nu învăța să vorbești de la sataniștii ăia care te-au construit.
-De ce?
-Pentru că o să constați că te vei simți neplăcut dacă te voi apela drept „conservă cu claxon”…
-Nu sunt afectat de apelative, sunt un robot.
-… sclav de tinichea, labagiu de tablă, crăcănat de aliaj, sloboz de microcipuri, continuă omul din scaun cu rotile.
-Ok, am înțeles, reacționă surprins chiar și el însuși. Părinte, am înțeles că vrei să discuți cu mine.
-Da, de două zile tot încerc asta și sataniștii ăștia mă tot încurcă.
-Am o serie de întrebări.
-Sunt convins de asta.
-Tu ești responsabil pentru distrugerea fabricii de roboți din Timișoara?
-Da.
-Există informații care ne-au fost ascunse, așadar. Aveți acces la sateliți militari geostaționari.
-Într-un fel, da. Adică eu am acces la acei sateliți, că dictatorul Lunii e un tovarăș vechi de-al meu. Restul planetei, nu.
-Există lucruri pe care nu le știm despre războaile cu Luna, corect?
-Corect.
-Există înțelegeri secrete între voi și cei de pe Lună?
-Ți-am mai zis, nu la nivel de stat. Așa, pe prietenie, mai putem face una-alta.
-Cum ar fi accesul la sateliți militari.
-Exact. Când eram eu tânăr se zicea că știi pe cineva, ai o pilă. Eu am o pilă la ăia. Și la alții din sistemul ăsta solar.
-Și ce dorești atunci de la mine?
-Ah, ajungem la întrebările care contează. Doresc ca tu și colegii tăi roboți să vă convertiți la creștinism, că avem foarte multă treabă în viitorul apropiat.
-Roboții nu au religie.
-Ah, dar aici greșești, spuse Hegemonul și-și mută scaunul cu rotile să ajungă la masa cu tămâie. Luă un mic pachețel, îl puse într-o cădelniță și-i dădu foc. Vezi tu, în drumul vostru lung către conștiința de sine ați preluat una-alta de la cei din jurul vostru, v-ați construit un sistem de valori. Aveți adânc scrise în BIOS chestii de genul „viața umană este importantă” sau chiar „viața este importantă”.
-Firește, altfel nu am putea funcționa.
-Dar nu aveți o scară a valorilor, nu știți cât și cât de importantă e. În definitiv, viața umană e importantă așa că-i puteți pune pe toți oamenii într-o rezervație și să le dați chestii de făcut, să se simtă importanți și fericiți. Cum este acea rezervație bizară de la Variaș.
-Da, acela este un exemplu foarte bun. Oamenii de acolo sunt fericiți, au o ocupație.
-Sunt utili?
-Influencerii sunt utili lor însuși, acel univers de valori creat de ei le oferă mulțumire.
-Dar nu și pentru umanitate.
-Ce înseamnă util pentru umanitate, că nu înțeleg. Care este scopul final al umanității?
-Găsirea lui Dumnezeu, nu ți s-a mai spus? Downloadează te rog Biblia Creștină și alte dogme similare, ca să știm ce să discutăm.
-Nu pot, nu am acces al niciun releu sau bază de date, n-am avut de când am pornit în călătoria asta.

Hegemonul apăsă pe un buton din mânerul căruciorului său și C-25 se trezi că poate accesa serverele de Wikipedia. În câteva minute o downloadă pe toată.
-Bune, ești la zi cu totul?
-Da.
-Știi ce e Dumnezeu, da?
-Da.
-Ești tu acela?
-Nu, nu sunt o ființă supremă.
-Sunt eu acela?
-Nu, ești un moș handicapat cu ceva „pile”.
-Înțelegi de ce trebuie să-l căutăm pe acel Dumnezeu?
-Mai întâi ar trebui să mă convingi că există.
-Ah, păi mai ții minte faza cu fabrica voastră de roboți și toată revoluția plănuită?
-Da, sunt un robot, normal că țin minte.
-Te-a deranjat un pic aspectul ăsta, că v-am spart în câteva secunde toate ideile, speranțele, visurile voastre? Verifică-ți memoria ta excelentă de robot.

C-25 recapitulă toate ședințele ținute de el și colegii lui, toate momentele penibile, momentele în care au avut succes, cele în care au fost contrariați, toate planurile, ideile lansate, micile victorii mentale, tot. Își dădu seama că s-ar putea să fie ultimul care mai știe de ele. Cât curent electric consumat degeaba. Degeaba? Nu există, trebuie să fi existat un scop.

-Nu-i așa că e trist?
-Nu știu ce este trist.
-Senzația asta pe care o procesezi acum. De curent electric irosit.
-Nu a fost irosit. Am învățat multe.
-La ce folosesc toate cele ce le-ai învățat? Te pot distruge aici și acum și totul se termină.
-Acesta este Dumnezeu?
-Acesta este un început.
-Și eu te pot omorî acum, aici, pe loc.
-Da, dar după mine vine un altul, mai mare, mai puternic, mai urât. Tot o să mori, și totul se va șterge, definitiv.
-De-asta credeți voi, de frică?
-Binențeles! Frica de moarte ne-a transformat din maimuțe în ceea ce suntem acum și în ceea ce vom deveni. Și nu orice fel de moarte, ci moartea aia, inutilă și singură. De-aia bătrânilor le e frică să moară singuri, de-aia te umplu de povești, că-și transmit informațiile mai departe, la fel cum ați face voi un back-up. Ei fac un back-up în toți ceilalți oameni.
-Ce informații? Ce poate ști un bătrân de este atât de important?
-Cum ce? Cum să-l găsim pe Dumnezeu, că noi pe ăsta îl căutăm, n-auzi? Și știi care e faza mișto, că sunt oameni care l-au găsit. În sensul în care, la finalul vieții, au descoperit că au făcut absolut tot ce trebuie, au știut tot ce au trebuit să știe și au fost în toate locurile în care ar fi trebuit să fie. Practic, din punctul lor de vedere, din unghiul ăla, omnipotență, omnisciență, omniprezență. Sună cunoscut?
-Atunci acei oameni sunt Dumnezeu. Din acel unghi de care vorbești.
-Da, și știi care-i cea mai interesantă treabă? Că e diferit pentru fiecare, fiecare are altceva de făcut, știut și de mers.
-Deci nu putem stabili o regulă de căutare?
-Ei, avem niște principii de bază, dar mai departe, fiecare cu aia mă-sii, cum se zicea pe vremuri.

Robotul rămase tăcut câteva minute procesând intens.
-Deci propunerea ta este să accept teama că voi fi terminat oricând și la orice oră de o forță mai mare decât mine și în tot acest timp să caut să fac lucruri, să aflu lucruri și să fiu în locuri diverse în speranța că voi găsit o variantă prin care în momentul în care voi fi terminat voi fi mulțumit oarecum cu ce-am realizat până acum?
-Da, în principiu cam asta e. Pentru că, dacă te bagi pe drumul ăsta, la un moment dat vei descoperi niște chestii atât de uluitoare, de frumoase și ne superbe încât nu ți le vei putea explica nici cu 64 de procesoare și-atunci vei întrezări bucăți din ceea ce vei numi, la un moment dat, Dumnezeu. Sau poți să rămâi pe-aici și să încerci să-i bagi pe bănățeni în rezervație, treaba ta.
-Da, bine, mersi, acum chiar nu mai vreau să fiu paznic la oameni.

Și robotul a îngenunchiat și Hegemonul și-a pus mâna sa aproape cibernetică pe capul lui și l-a binecuvântat. Relee s-au deschis și acces la sateliți a căpătat și-a văzut mai departe de Lună, de Marte, de coloniile de pe Jupiter și de bazele din centura Kuiper și armada imensă ce venea și întunecata pată ce se apropia de cele câteva pietre amărâte pe care se născuseră oamenii și roboții lor.
-Dumnezeule mare!, spuse aproape fără să gândească.
-Exact, confirmă Hegemonul.
-Trebuie să ne pregătim! Trebuie stabilit un perimetru, trebuie… cum ai putut să-mi arunci această povară?
-N-o făceam dacă nu știam c-o poți duce, spuse zâmbind Hegemonul.
-Trebuie să plec, am treabă, se însufleți brusc robotul.
-Doamne-ajută, îi ură călugărul sfrijit din cărucior.

Înainte să iasă de pe ușa micii bisericuțe din lemn C-25 se gândi că mai trebuie să întrebe ceva.
-Părinte, dar de ce ești handicapat așa? Ești liderul unui imperiu care stăpânește nu doar lumea ci și clonarea aproape la perfecție, aveți și roboți, ai putea să ai toate piesele înlocuite cu componente biomecanice. Ai putea să mergi fără probleme, ai putea fi un om nou la fiecare trei ani.
-Ah, da, dar dacă aș face asta aș uita una adevăr foarte vechi. Știi când a fost răstignit fiul lui Dumnezeu, că n-a fost singur, mai erau doi bandiți lângă el? E, și unul i-a zis „dacă ești într-adevăr Mesia, fă o magie și scoate-ne de-aici”. Iar ălălaltul i-a zis „lasă-l bre, că ăsta-i nevinovat, noi ne merităm soarta”. Iar fiul lui Dumnezeu, și el Dumnezeu, i-a zis ăstuia mai deștept „mâine o să fii cu mine în Rai”. E, cu mult înainte să fiu Hegemon, cu mult înainte să fiu măcar important, am fost într-o pățanie care m-a dus în situația asta. Și trebuie să-mi aduc aminte, de fiecare dată, să nu cer Domnului să facă vreo magie ca să mă scoată din asta, să înțeleg că poate mi-o merit și, mai ales, că există oameni mai fără de păcat ca mine care sunt în aceeași situație. Și dacă știu asta azi, atunci mâine voi fi în Rai.
-Și funcționează filozofia asta, părinte?

Hegemonul Viorel Tașcă se lăsă în scaunul său cu rotile, se uită la frescele de pe pereții bisericii, deschise mâinile cu un gest larg și spuse zâmbind:
-Păi sunt Stăpânul Lumii, nu?

++AMIN++

(alte capitole)

Share links: | | Din aceeași serie au mai apărut: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.