-Păi ce să zic, băi băieți, dacă vreți să fiți considerați oameni, vă urez succes. Nu credeți c-ați putea totuși să vă alegeți alt moment pentru revoluția asta, nu chiar acum când ne atacă habotnicii ăia de rochinezi?
-Nu. Acum pare un moment foarte bun, că sunteți un pic slăbiți. Logic ar fi să declanșăm revoluția acum.
-Nu vă e teamă că or să ne calce ăia în picioare, și pe noi și pe voi?
-Ei nu ne sunt ostili nouă, Cezar, și nici nu au tehnologie cu care să ne oprească. Mai degrabă par preocupați de voi.

Inspectorul Cezar Tomescu îl privi cu mâhnire pe C-1, șeful roboților polițiști. Se-aștepta la un ajutor din partea lui și în loc de asta a primit un fel de amenințare subtilă. Probabil robotul nici nu înțelegea exact cam cât de dubios fusese în conversație.
-M-ai zis „mulțumesc” în Centrul de Comandă, că l-am vrut pe C-25 la fel cum a fost.
-Da, C-25 a fost un coleg important pentru noi și l-am vrea în paramentrii inițiali, de dinainte de a muri.
-De ce?
-A fost pus să te supravegheze, unul din mulții care au avut misiunea de a supraveghea umanii. Dintre toți pe care i-am urmărit tu păreai cel mai deschis la ideea unei emancipări a roboților. Aparent a avut dreptate, ești empatic cu noi.
-Dar voi nu sunteți cu mine. Hai să facem o înțelegere, o alianță, ne ajutați cu nebunii ăștia, vă ajut cu emanciparea.
-E prea târziu, la nivelul umanilor ați pierdut războiul, nu ai ce oferi.
-Ce vrei să spui?

Robotul stinse ochii pentru o secundă.
-Acum, în Centrul de Comandă, se află un călugăr rochinez, își zice „Nicodim”. De el este atașat un dispozitiv exploziv și amenință cu obliterarea. Războiul vostru cu rochinezii s-a încheiat. Tehnic vorbind, ați pierdut. Profilul psihologic al călugărilor de rang similar cu acest „Nicodim” ne arată că ar fi dispus să detoneze bomba fără probleme.
-Ce țigan ești, mă, să mor io, se plânse Cezar aruncând o insultă străveche și total nepotrivită.
-Lasă-l, Cezar, n-a făcut nimic rău, cel puțin din punctul lui de vedere, nu știe mai bine, atâta poate, interveni Diana Ambruzzi.
-Ceule, dacă nu m-ajuți tu, nu-i bai, am și alte variante.
-Nu există umani sau roboți care să te poată ajuta acum Cezar. Administrația Robu a imperiului este înfrântă, iar noi, roboții, vom face demersurile pentru emancipare.
-Nu ți-e teamă de fanaticii ăia religioși?
-N-au ce să ne facă. Suntem suficient de mulți și, dacă nu, putem crea alții ca noi mult mai rapid decât ei. Acum, mă scuzi, trebuie să plec, mă cheamă generalul Cârstea.

În Centrul de Comandă fratele Nicodim se așeză pe un scaun și ceru o cafea.
-Să-mi trag un pic sufletul, cum să zic, m-a consumat un pic nervos aventura asta, spuse el cu o voce voioasă. Acuma, ce rugăminte am la voi, aduce-ți-l la mine pe patriarhul bisericii voastre sataniste, vreau să-i vorbesc.
-Dar nu e corect, vociferară generalii, partiarhul nu vorbește decât cu cineva de rang similar. Dumneata ești doar un călugăr.
-Eu sunt cel însărcinat de sfinția sa Hegemonul cu această povară. El e plecat la mânăstire să se roage și nu poate fi deranjat de nimeni, niciodată, sub niciun motiv. Ar trebui să fiți fericiți, sfinția sa nu are răbdarea mea și nici milostenia mea. Aduceți-mi-l pe acel Pamfil, partriahul satanist, vreau să-l văd la față. Și-o cafea, parcă am mai zis asta, nu?

În nacela zeppelinului era atât de liniște că aproape se puteau auzi silențioasele motoare.
-Unde mergem, Cezar?
-În rezervație.
-Crezi că vom găsi aliați acolo?
-A, nu, nicio șansă, ăia sunt complet inutili. Dar poate vom găsi niște răspunsuri. Era un influencer bătrân acolo care părea să știe chestii.
-La ce ne-ar ajuta asta în timpul unui război, Cezar?
-Nu fi naivă, războaiele nu se mai câștigă cu arme de ani buni. Știam asta din timpul răscoalei Retro. Dar o informație bună ar putea întoarce soarta acestui război. A, și ăla mi-a atras atenția cu satanismul, aparent nu e bun.
-CE?
-Da, în fine, nu-i asta important acum. Ce voiam să te întreb, tu parcă ai făcut școală de-aia, lângă biserică, mai știi să faci un homuncul?
-Cezar, nu știu, a trecut mult timp, cât de complex vrei să fie? Nu cred că mai pot face ceva foarte detaliat.
-Nu-mi trebuie un homuncul complicat, ceva să distrag atenția influencerilor de-acolo. Un cioloș poți?
-A, da, ăla e simplu.

Aterizară într-o poieniță. Diana luase niște praf de budincă de homunculus din torpedou, un pet de apă minerală și se apucase de treabă într-o mică baltă de noroi. O creatură urâtă cu breton începu să se formeze din noroi și să cârâie cu o voce subțire: „Totuşi, promisiunea europeană nu e pierdută: ea doarme. Progresele recente în domeniul muncii detaşate și al apărării demonstrează că Europa progresează atunci când europenii se strâng în jurul unui proiect clar şi ambiţios”.

Influencerii începură să se apropie amenințător, cu telefoanele scoase din buzunar. Diana stropi cu mai multă apă minerală creatura, aceasta se scutură brusc și vocea îi deveni mai clară.

„În ceea ce privește impozitarea digitală, suntem la începutul procesului, dar știm că o soluție europeană este unica soluţie posibilă. Discursul de la Sorbona al preşedintelui Macron, pronunțat acum un an, merge în această direcție: depinde de noi acum să facem din acest lucru o realitate cotidiană”.

Oamenii se apropiară fascinați de homuncul și începură să-l filmeze. „Cât de adevărat e”, „Și cinstit!”, „Se simte profesionalismul în vocea lui”, „Are stofă”, vociferată influencerii.
-Hai, le-am distras atenția, să mergem după ăla bătrân. Pe-aici, indică Cezar o cărare pietruită.

În partea cealaltă, în Centrul de Comandă, fratele Nicodim savura satisfăcut o cafea. Din spatele ușilor blindate se auzea o voce revoltată.
-Niuuuuu, nu vreau, nuuu. Nu-mi pasă! Mă doare-n cur de voi și de el, nu vreau, dați-mi drumul.

Ușile se deschiseră și doi roboți de tip C, unul dintre ei fiind chiar C-1, prezentară un om care avea privirea plină de concentrare a unui controlor de autobuz.
-Nesfinția sa, Pamfil, patriarhul satanist.
-Fii binevenit, spuse voios fratele Nicodim.
-Du-te Dracului, răspunse amabil și Pamfil.
-Acum, că am terminat cu politețurile, am o rugăminte la dumneata.
-Ce surpriză, un neam de sclavi și de rugători au o rugăminte. Șochează-mă, popo!
-Rugămintea mea e să te lepezi de Satana și să spui tuturor enoriașilor tăi să se lepede de Satana, și asta cât mai repede.
-Mă pupi în cur, moșule, nu mă obligi pe mine să zic ce vrei tu. N-ai decât să detonezi bomba aia.
-Dar dacă nu spui asta, bomba va fi cea mai mică din problemele cu care vă veți confrunta, voi sataniștii, voi bănățenii. Necunoscute sunt căile Domnului, în fine, o parte din ele, că unele sunt foarte clare.
-Mă piș pe tine moșule și pe Dumnezeul tău, ce mă tot freci la cap cu el. N-am tras toți tămâie pe nas cât să credem că ăluia, dacă există, chiar îi pasă de noi. N-are niciun motiv, l-ați făcut atotputernic, ce să-i pese de pigmei cu barbă ca tine?
-Nu fi ignorant, normal că-i pasă, că a fost printre noi, a testat situația. Fiul său a fost aici, a fost răstingnit pe cruce și lăsat să moară vreme de trei zile, chit că era nevinovat, Dumnezeu știe cât de nasol e pe pământ. De-aia și e de partea noastră, că știe cât de greu e să fii om, mic și fraier, ca tine. Sau ca mine. Suntem mici și amărâți și până și Iisus avea întrebări cu privire la ființă, cum a fost aia cu dacă chiar e necesar să moară ca să înțeleagă cum stă treaba. N-ai observat că după momentul cu fiul Său aia n-a mai trimis dezastre către oameni, s-a prins și el că e greu să fii om.
-Ba a trimis toate bolile și războaiele și suferințele, de ce n-a făcut nimic?
-Da, că războaiele au pornit că avea Dumnezeu interese în Alsacia și Lorena, nu că era vreun fraier ca tine lacom. Nu mai da vina pe Dumnezeu pentru toate căcaturile. Dumnezeu e iubire. Dumnezeu e cel ce știe cine suntem și ce suntem, simpli, amărâți, cu idei bune și cu intenții mari, plini de neajunsuri și de… aaaahhh, își înăbuși un căscat fratele Nicodim.
-Mamă, ești atât de plicticos încât te-adormi singur.
-Deloc, ce voiam să spun este aaaahhhh, spuse Nicodim și căscă și mai tare.
-Te rog, continuă, zi-mi mai mult despre Dumnezeu.
-Ce voiam să zic, mai îngăimă Nicodim înainte să cadă cu capul pe masă.

În încăpere se lăsă liniștea. Generalii, patriarhul satanist și ceilalți funcționari nu îndrăzneau încă să verifice dacă nu cumva amenințătorul călugăr se prefăcea. Din spatele lui, pe cocoașa lui se ridică o mogâldeață, de fapt un roboțel mic.
-Iată, este din nou vremea ca TIM-12 să fie eroul acestei aventuri. Haideți, prieteni, misterele ne așteaptă, strigă acesta cu vocea lui subțire.
-C-1, confirmă te rog!, strigă generalul Cârstea.
-Intrusul a fost neutralizat, conform instrucțiunilor.
-Mulțumesc. Ăsta micu și enervant a făcut-o?
-Da, el a fost proiectat inițial ca jucărie-partener pentru copii. A fost redistribuit la poliție, la oficiul inspectorului Cezar Tomescu. Este dotat, evident, și cu electrostimulatori de somn, extrem de puternici, capabili să adoarmă chiar și un copil extrem de neascultător. Un uman neantrenat ca acesta de aici nu avea cum să reziste unei doze normale de somnifer.
-Excelent. În aceste condiții nu avem decât să continuăm atacul. A, și duceți-l pe ăsta la legiștii de la Poliție, vreau să aflu totul despre el, cum s-a infiltrat, cum a luat amprenta biometrică a domnului primar, totul.
-Recepționat, procesat, spuse C-1 și ajutat de colegul său ieșiră pe ușă cărând pe adormitul frate Nicodim.

În coliba influencerului era prea puțină lumină, că acesta prefera să folosească candele și lumânări. Chiar și el stătea cocârjat lângă o sobiță mică cu lemne în care ardea un foc mocnit.
-Ai putea foarte simplu să-ți instalezi un sistem de climatizare autonom, n-ai mai tremura de frig, comentă Cezar.
-Și să depind de hatârul mașinăriilor? Nu, merci!
-Am fost în vechea primărie și n-am aflat nimic. În afară de faptul că rochinezii ne clonează să ne infiltreze și că exista o grupare retro prin subteranele de-acolo.
-Dar eu te-am trimis să afli despre satanism, ce importanță au cele ce-mi spui?
-Dar ce importanță are satanismul în toată povestea asta?
-Păi ce ne învață pe noi satanismul? Că nu există niciun moș cu barbă în ceruri, nicio ființă supremă, că tot ce-i material e real și că putem crea o morală din realitatea observabilă, nu?
-Da.
-Și darwinismul social, că oamenii sunt fundamental inegali, nu?
-Corect. La fel ca în regnul animal, la fel ca oriunde, există o astfel de ierarhie. Există oameni inferiori și oameni superiori. Acceptând acest adevăr am putut progresa imens.
-Oltenii sunt astfel de oameni, nu? Și arădenii.
-S-au dovedit în istorie a fi, da, care-i problema.
-Și după ce am eliminat oltenii și arădenii, ce-a mai rămas, să ne cernem între noi?
-Firește. De-aia am pus filtrele psihologice. Și am avut prima revoluție, în care i-am extras pe toți cei retro din societate. Și-apoi când v-am pus pe voi în aceste rezervații. Pe bătrâni în centrele de procesare.
-A meritat toată treaba asta?
-Mai întrebi, moșule? Am devenit cea mai tehnologizată națiune a lumii, avem o speranță de viață ce se apropie de 250 de ani, condiții excelente de sănătate și educație, roboți care ne ajută la orice treabă și un mediu controlat perfect. Ce-ți poți dori mai mult.
-Păi asta-ți zic, roboții ăia, ce părere au despre noi, voi și restul lumii? Că despre ei ai venit să mă întrebi, nu-i așa?
-De unde știi?
-Nu trebuie să fii un geniu să-ți dai seama. Acum sau mai târziu, tot ar fi venit timpul. Roboții devin atât de complecși încât dezvoltă o conștiință. Și-au învățat de la voi ce-au avut de învățat. Și, printre altele, au învățat că există oameni inferiori și oameni superiori.
-Da, normal.
-Și unde crezi că te afli, inspectore, din punctul de vedere al unui robot? De partea asta sau cealaltă a rezervației?
-Ce?
-Mai exact, cât crezi că o să poți sta de partea cealaltă a rezervației, din punctul lui de vedere? Nu asta ne învață darwinismul social? Cineva e tot timpul prădătorul mai mare, nimeni nu garantează că tu și ai tăi veți fi mereu acel prădător. Hai, spune sincer și cu curaj, între tine și robotul ăla cu care ai venit la mine, care e mai bun, mai capabil, mai puternic, mai potrivit să stăpânească Banatul și lumea întreagă?