Vlad Olteanu era, în seara aceea, „de serviciu” la ziar. Asta presupunea să corecteze paginile ieșite pe imprimanta alb-negru, ultima oară înainte să fie trase pe calc și să stea până noaptea târziu în tipografie ca să dea BT-ul, adică „bun de tipar” pe ediția ziarului care va uimi cititorii a doua zi cu știrile sale. Mai exact, putea sta în redacție să fumeze că nu era nimeni, și să bea, că nu-l verifica nimeni. Teoretic vorbind, trebuia și să răspundă la telefonul de urgență, că poate venea un cititor cu o știre de ultimă oră. În seara aceea telefonul a sunat o singură dată și la celălalt capăt al firului se afla Ștefan Popa Popa’s.

Civilii îl recunosc pe Ștefan Popa Popa’s drept un caricaturist celebru la finalul mileniului doi, când nu exista atât de mult internet și putea pretinde numeroase premii internaționale, recorduri Guinness și întâlniri cu numeroși criminali de anvergură numiți „șefi de stat”. Oamenii mai informați îl cunoșteau doar ca un nebun veritabil și simpatic în felul lui.

În acea seară Ștefan Popa Popa’s era extrem de agitat, mult mai agitat ca de obicei, și ținea neapărat să-i transmită jurnalistului Vlad Olteanu o informație esențială.
-Suntem pierduți!
-Înțeleg.
-Trebuie să scrii imediat ce-ți spun, poate doar această poveste va salva Timișoara și întreaga lume.

Jurnalistul nu găsea nimic interesant la televior, toate talk-show-urile discutau o crimă oarecare, una din cele ce aveau loc zilnic în țară, cu seriozitatea cu care jurnaliștii americani discutau asasinarea lui Kennedy. După ce ai fost martor la 10-15 crime disecate la oră de maximă audiență vreme de câte trei luni te cam plictisești. Așa că a ascultat ce a avut de spus Ștefan Popa Popa’s cu amuzament și încântare.

Conforma acestuia, Nunțiul Apostolic Satanist l-a exclus pe caricaturist din rândurile sale pentru că l-a criticat pe primarul Nicolae Robu. În mod normal o astfel de organizație prefera să fie secretă, erau vremuri triste pentru sataniști care nu-și puteau exprima opțiunile religioase în mod liber. Democrația era nouă în România și lumea încă nu o înțelegea prea bine, presupunea că e doar o formă prin care poți supune la vot cum să interzici lucruri. Genul ăsta de gândire retardată a fost numit de istorici „fenomenul Caramitru”, după un retardat celebru din acele vremuri.

Această democrație a fost și cea care l-a învins pe Ștefan Popa Popa’s. Când acesta, un aspirant la titlul de mare preot satanist, care i-ar fi permis accesul în Nunțiul Apostolic, a averizat nesfântul consiliu despre acțiunile prea sataniste ale primarului Nicolae Robu, s-a supus la vot toată treaba și rezultatul a fost excluderea lui Popa’s din râmdul sataniștilor. Gestul l-a enervat teribil pe caricaturist, mai mult prin prisma nedreptății care i s-a făcut.

-Le-am zis, domnule Vlad, le-am zis că numirea unui viceprimar ca Adrian Hitler nu este un lucru bun. Le-am spus și de ce, n-au vrut să asculte.

Apoi a intrat și în detalii, explicând cum în 1996 a fost la o reuniune ONU, unde a făcut caricaturi cu toți șefii de stat și toți au apreciat aceste caricaturi, ba chiar s-au fotografiat cu el. Cel mai impresionat a fost președinte Clinton al americii, care l-a invitat pe Popa’s la Casa Albă. Cu această ocazie a mai făcut două caricaturi, una reprezentându-l pe el, alta pe soția lui, domnișoara Monica Lewinsky. Președintele Clinton a fost atât de impresionat încât l-a invitat în Biroul Oval și i-a arătat, printre altele, o mașină a timpului model american, adică spațioasă, lentă și cu un consum incredibil, ceva de genul 3 litri de anti-materie la suta de ani. Împreună au călătorit în timp și au ajuns în Germania în 1933, unde s-au întâlnit cu Adolf Hitler, liderul Germaniei. Popa’s nu a stat mult pe gânduri și i-a făcut o caricatură extrem de reușită iar Hitler, și el pasionat de artă și desen, a apreciat-o cum se cuvine, i-a servit pe amândoi cu un schnaps.

-Ideea este, dommnule Vlad, că-l cunosc pe Hitler și acest viceprimar Adrian Hitler este clona lui Hitler cel bătrân, originalul. Ochii mei nu mă înșeală, vorbim de același om. Vrem ca orașul nostru să fie administrat de unul din cei mai mari criminali din istorie? I-am spus asta și domnului primar, domnul primar n-a vrut să audă.

Aparent Robu s-a enervat când i s-a reproșat că viceprimarul lui ar fi clona dictatorului nazist Hitler și a cerut paznicilor ca, dacă-l mai văd pe Ștefan Popa Popa’s prin preajma primăriei să-i dea un șut în cur și să-l alunge.

-Câteva zile mai târziu a început reabilitarea Pieței Libertății, o știți, desigur. În afară de mine, care am ochiul format, nimeni n-a observat că designul reprezintă un sfârc multiplu, cu acele cercuri concentrice ce se apropie de statuie. Orice satanist cunoaște acest simbol, nu se regăsește nicăieri în arhitectura urbană din lume, este simbolul folosit pentru invocarea Stăpânului Întunericului. Ce este periculos, și vă asigur de asta, este invocarea lui exact acum când Hitler este din nou la putere. Nu vrem ca profetul nostru, Belzebut, să cadă sub influența unui descreierat. Mă voi duce în această seară domnule Vlad să desenez niște rune magice pe jos în Piața Libertății, sper ca acestea să-l țină în frâu pentru când va veni momentul să-l aducem pe pământ, pentru când vom fi vrednici. Veniți și consemnați asta, lumea trebuie să știe.

Vlad Olteanu i-a promis că va veni, după care a închis telefonul și și-a văzut de treabă, adică o cinzeacă de vodcă, o țigară, o emisiune TV, o pagină de ziar. În jurul orei 2 noaptea a terminat treaba și a plecat spre casă, pe jos, că voia să respire un pic de aer curat. Întâmplător drumul său trecea prin Piața Libertății și a n-a fost surprins să-l vadă pe Ștefan Popa Popa’s desenând cu șpray-ul pe paviment diverse simboluri. Ce l-a surprins a fost apariția primarului Nicoae Robu pe acoperișul unei clădiri, recitând versete satanice. Și-a scos aparatul foto din geantă și a stat la pândă, ascunzându-se după o baracă lăsată de muncitori.

După ce și-a terminat incantațiile, primarul Robu a sărit de pe clădire, de la vreo 27 de metri, direct în centrul pieței și s-a îndreptat în fugă spre Ștefan Popa Popa’s. Acesta a mișcat rapid brațele făcând un gest în aer ce a materializat un semn luminos. Primarul Robu a scos o suliță, nu se știe de unde, și-a aruncat-o cu putere spre caricaturist, străpunzându-i cu precizie pieptul. S-a apropiat de el cu mers măsurat, s-a uitat un pic la corpul care horcăia, l-a scuipat și a plecat în noapte, înspre Facultatea de Muzică.

Ziaristul a ieșit din locul în care se ascunsese și a fugit spre omul ce-și dădea duhul tușind sânge.
-Domnule Popa’s, sunt Vlad Olteanu, cu mine ați vorbit mai devreme, de la ziar.
-Aaaaaarhh, a horcăit de durere caricaturistul, urăsc oltenii.
-Nu, ăsta e numele meu, sunt de loc de-aici, am crescut în Modern.
-Atunci e datoria ta să spui ce-ai văzut aici! Arrhh, mâinile-mi sunt slabe, dacă aș mai avea puțin timp aș putea desena tot ce s-a întâmplat aici.
-Nu contează, am făcut poze.
-Foarte bine, foarte bine. Du-te la ziar și spune adevărul. Nu uita domnule Vlad, adevărul ne va face liberi.

Vlad Olteanu a fugit la ziar într-o suflare, când a descărcat pozele a descoperit că nu se vedea nimic în ele, toate arătau doar niște mingi de lumină și nimic altceva. Când le-a spus colegilor ce s-a întâmplat aceștia i-au zis să nu mai bea că deja a cam sărit calul cu delirul. Așa că a scris o știre despre cum primarul Robu și-a vopsit iar părul, și asta a intrat în ediția de a doua zi, a prins chiar o casetă pe prima pagină.

A doua zi dimineață de pe acoperișul primăriei o serie de difuzoare mici au început să emită discret gaz de teflon în atmosferă.