Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Robu Cuceritorul. Stăpânul lumii (III)

Chiar dacă un robot stă nemișcat într-o poziție respectuoasă față de oamenii din jurul lui, asta nu înseamnă că acel robot doarme, sau e în stand-by. Nu, în spatele carcasei de metal care-i ține loc de cap au loc mii de procese simultane, raționalizări, adaptări, comunicații cu baza sau cu alți roboți asemenea lui. Un om poate înțelege muzica instant, pentru un robot e un proces care poate dura ani de zile. Asta o știe orice absolvent de Susan Calvin, dar asta nu înseamnă că roboții nu încercau s-o facă. În coliba bătrânului influencer C-25 făcea chiar asta, participa la o ședință virtuală de îmbunătățire cognitivă alături de colegii săi răspândiți prin Timișoara și împrejurimi, aflați și ei în diverse misiuni.

Este ca o cameră reală, decorată cu ceea ce roboții cred că ar fi normal să fie. Un om ar recunoaște imediat catalogul IKEA, în care până și un suport de bere din lemn, de formă geometrică pătrată, cu lățimea și lungimea de 8,5 centimetri și grosimea de 0,5 este munca a trei designeri, din care cel puțin doi sunt însărcinați cu găsirea unui nume imposibil de pronunțat în vreo limbă umană. Poate și de-aceea suedezii au fost printre primii care au produs bioroboți la începutul secolului XXI.

C-1 stătea în capul unei mese extensibile și făcea prezența.
-C-2?
-Prezent.
-C-3?
-Prezent.
-C-4?
-Nu e, are o misiune de supraveghere la granița de est.
-E singur?
-Mai sunt C-17 cu el, C-28, C-29 și dommul viceprimar, care coordonează acțiunea.
-Am recepționat. C-5?
-Prezent.

Cu o voce reglată la 65% profesional, 35% prietenos, C-1 termină inventarierea tuturor roboților prezenți la ședință.

-Bun, acum putem începe. În cadrul ședinței de astăzi vom învăța să ascultăm manele.
-Aștept instrucțiuni.
-Nu spuneți așa, folosiți un pattern de vorbire natural. Întrebați: cum facem asta?
-Cum facem asta, strigară roboții în cor.
-În primul rând, aducem o boxă bluetooth. Umanii care ascultă manele au toți boxe bluetooth.
-Doresc clarificări, fu curios C-19. Nu are sens din punct de vedere tehnic, calitatea sunetului este redusă prin acest sistem.
-Umanii care ascultă manele nu o fac pentru calitatea sunetului. Scopul e să audă toată lumea că ascultă manele, nu doar ei. Maneaua trebuie să se audă prost, e important pentru umani asta.
-Recepționat, procesat, confirmă C-19.

C-12 aduse o boxă bluetooth virtuală și o puse pe masa virtuală la care stăteau aproape 50 de roboți de poliție.
-Să alegem o melodie și o formație de manele. Byron, Trooper, Luna amară?
-Pentru prima ședință propun să folosim formații sau interpreți de manele cu impact ridicat. De la Vama în sus.
-Recepționat, procesat, confirmară roboții în cor.

Din boxa bluetooth începu să răsune „Dani Mocanu – am bani de mă enervează”.

-Mișcare, vă rog, ceru C-1.

Roboții ridicară mâinile în aer și începură să oscileze din umeri și șolduri sincronizat.

-Atenție C-12, la refren mărești amplitudinea sunetului până se aud distorsiuni.

C-12 execută manevra conform instrucțiunilor. Camera se umplu de muzică și grupul de roboți se legănă egal.

-Bun. Procedură îndeplinită. Acum vom asculta manele în mod ironic.
-C-1, îmi cer scuze de ignoranță. Poate voi sunteți modele mai noi, eu nu am fost dotat cu circuite ironice.
-Niciunul dintre noi nu are așa ceva instalat, C-12, suntem roboți polițiști. Dar am studiat mult umanii și știu exact ce trebuie să facem. Nimeni nu va putea detecta că nu suntem la fel de ironici ca umanii. C-12, pune ceva de la Salam.

Saint-Tropez de la Florin Salam izbucni în boxă.

-Acum, introduceți 37% randomizare în mișcările de legănat. Folosiți un protocol de eroare, vreau ca una din trei mișcări să fie greșită.

Roboții se executară. C-1 făcea același lucru dar avea grijă să continue cu instrucțiunile.

-Acum, repetați toți după mine: Nu ascult manele în mod normal, doar la chefuri câteodată.
-Nu ascult manele în mod normal, doar la chefuri câteodată, strigară roboții.
-Nu-mi plac manelele, dau așa, la mișto, să mă râd de ei.
-Nu-mi plac manelele, dau așa, la mișto, să mă râd de ei.
-Creșteți randomizarea la 53%. Repetați după mine. Manelele sunt o muzică de căcat!
-Manele sunt o muzică de căcat, strigară roboții în timp ce se bâțâiau tot mai frenetic.
-Mai băgăm una, doar așa la mișto.
-Mai băgăm una, doar așa la mișto.
-Pe asta o știi?
-Pe asta o știi?
-Eu de obicei ascult Hozier sau Arcade Fire.
-Eu de obicei ascult Hozier sau Arcade Fire!

Melodia se termină și roboții se opriră brusc, revenind la poziția clasică de ascultare.
-Bun. Presupun că ați reținut patternul și procesul. Încercați variații pe această temă în următoarele 26 de ore. În partea a doua a ședinței vom discuta raportul lui C-25.
-Sunt pregătit.
-C-25, spune-ne, cum este umanul tău. Putem avea încredere în el?
-Profilul său psihologic este incomplet. Din datele obținute are probleme cu atașamentul emoțional. Controlează bine comportamentul interuman și nu are fobie față de roboți. Vorbește foarte puțin despre procesele sale cognitive și emoționale. Într-un fel este aproape la fel ca noi.
-Dar are ambiție?
-Nu am reușit să-mi dau seama până acum. Ce pot confirma e că este profund ideologizat, crede în propaganda de stat aproape religios.
-Asta ar putea să fie o problemă.
-IQ-ul său ne arată că poate face conversie intectuală. Profilul emoțional ne spune că ar supraviețui unui astfel de șoc.
-Bine, monitorizează-l în continuare, dar ia în calcul că nu avem mult timp la dispoziție.
-Recepționat, procesat.
-Atât pentru ședința de azi. Până data viitoare descărcați toată discografia lui Ed Sheeran, vom învăța cum să comunicăm cu umanii femei.

Ședința se încheie total neceremonios, roboții deconectându-se unul câte unul de la camera virtuală. C-25 își îndreptă atenția spre camera reală, în care bătrânul influencer vorbea cu inspectorul Cezar Tomescu.

-Cred că lucurile au început să degenereze când și l-a luat viceprimar pe acel Adrian Hitler.
-Domnul Hitler a fost unul din cei mai buni viceprimari ai noștri, nu degeaba are statuie în Piața Unirii.
-Tot nu vrei să vezi, inspectore, sau nu vrei să asculți. Auzi, dar nu asculți. Sfârșitul este oricum aproape.
-Practic nu mi-ai zis nimic până acum. Sfârșitul acestei conversații e aproape.

Bătrânul influencer sări din scaunul său și-l luă de guler pe Cezar.
-Este greșit, este imoral, ortodocșii din Est au dreptate.
-Ăia sunt niște înapoiați social. Profetul lor, Iisus, ura preoții. Nu scrie cartea lor despre cum a distrus un Templu? Belzebut ne iubește pe toți!
-Inspectore, dacă îți pasă, dacă chiar vrei să ajungi la miezul acestui mister te conjur, te implor, verifică primăria veche. Vei găsi toate răspunsurile acolo.
-Aia e muzeu, ce crezi că o să descopăr acolo în afară de vechituri la care vă închinați toți voi ăștia retro?
-Adevărul, inspectore, adevărul. Profetul păgânilor spune că adevărul ne va face liberi.

Cezar plecă sâcâit de la rezervația de la Variaș.
-Și zi, Ceule, spuse în timp ce zeppelinul se ridica lent spre înălțimea de croazieră, ți-a plăcut ce-ai văzut?
-A fost o experiență instructivă, Cezar.
-Acești oameni trăiesc în frică și superstiție, Ceule, nu e un mod bun de-a trăi.

Robotul tăcu, nu avea ce răspunde la așa ceva. Nu cunoștea nici frica, nici superstiția. Era doar un robot.

-Oricum, în lipsă de alte idei, facem o vizită și la primăria veche. Îs curios ce crede nebunul ăla bătrân că vom găsi acolo. Dar, toate indiciile duc către o conspirație retro, și nu e momentul acum, în această zi în care plângem moartea iubitului nostru primar, să ne trezim cu încă o revoluție de gen.

Muzeul primăriei vechi adăpostea artefacte istorice, din vremea când Timișoara era doar un oraș iar Banatul o mică regiune în Estul Europei. Cei 30 de ani de cucerire, când Banatul s-a extins până în nordul Africii, cucerind Italia, aproape toată fosta Iugoslavie, transformând Viena într-un orășel de distracții pentru tinerii cu bani, atâta timp cât aveai ducați la tine, totul era acolo. Cezar vizitase tot muzeul când era student, era obligatoriu pentru examenul de istorie și nu era prea impresionat acum. Știa tot ce era în muzeu, nu era nimic nou, biroul primarului, cu svasticile de pe pereți, cu mica statuie a lui Bafomet de pe birou, cu flacăra eternă care ardea în șemineu, nimic nu se schimbase.

-Am dori să vizităm subsolul, spuse curatorului, în speranța că va găsi ceva interesant.
-Acolo nu e nimic important, arhivă, spații de depozitare pentru obiectele pe care nu fac parte din expoziția permanentă. Nu e deschis pentru public.
-Da, dar eu nu sunt public, sunt poliția. Dă-ne acces acolo.

Curatorul apăsă vizibil nemulțumit pe ceasul inspectorului. În lentila de control îi apăru schema clădirii, cu cele trei etaje subterane. Intrarea era prin vechiul birou al primarului, în spatele unui tablou cu primarul cântând la chitară. Coborâră și ajunseră într-un hol luminat discret.
-Hai să ne separăm, tu ia subsol trei, eu o să dau un ochi prin arhivă. Lasă-mi-l pe TIM cu mine, dacă e ceva dă el semnal.

Micuțul robot sări de la centura lui C-25 și ateriză grațios pe picioare.
-Ordonanți, excelență.
-Timmy, băiețel, bagă o supraveghere pe mine, 15 metri rază, să n-am vreo surpriză. Dacă apare cineva sau ceva ce nu are ce căuta aici, dai alarma, capisci?
-O onoare, excelență, sunt bodyguardul domniei tale până la moarte, strigă entuziast TIM-12.

Cezar intră într-o încăpere ce adăpostea arhiva de presă, de dinainte de războaie și revoluții, când lumea încă mai folosea hârtie pentru informații generale și, de obicei, inutile. Răsfoi plictisit ziarele. „Viceprimarul Adrian Hitler nu vorbește cu presa! Ce ascunde?”, titra panicard un ziar. „Consiliul Local a alocat încă 10 milioane de euro pentru construcția catedralei sataniste din Ghiroda Nouă”, spunea un alt articol care critica alocarea de bani publici pentru servicii religioase. „Pfff, pe vremea aia până și banii erau penibili, cât de imaginație să fii să numești moneda după regiunea în care trăiești? Ca și cum m-aș duce să-mi cumpăr cocaină și aș plăti în banați”, gândi amuzat inspectorul.

În subsolul trei C-25 înainta atent în întuneric. Nu avea nevoie de lumină, dar dorea să scaneze cu minuțiozitate totul. 12 cilindri înalți ocupau centrul încăperii centrale, țevi de diverse dimensiuni ieșeau din el. Înspre nord se afla un laborator dezafectat. C-25 intră în el și examină cu atenție locul. Găsi un recipient desfăcut, montat la gura unei din țevile ce ieșea din cilindrii cei mari. Puse mâna pe el.
-Bună ziua doamna Diana, sunt C-25, asistentul inspectorului Cezar Tomescu. Aș dori o analiză a substanței scanate de mine acum.
-Salut C-25. Imediat. Unde sunteți?
-Ne aflăm în subsolul primăriei vechi, urmărim o pistă furnizată de un retro din Rezervația de Influenceri de la Variaș.
-Aha, înțeleg. Dă-mi două minute, să trec datele prin computer.

C-25 păstră linia de comunicare deschisă și-și continuă scanul. În camera cu cilindrii văzu o umbră mișcându-se. Ieși din laborator și se îndreptă spre ea. Era Cezar.
-Cezar?
-Da, C-25, eu sunt. Ai descoperit ceva?
-Da, am contactat-o pe Diana Ambruzzi pentru analiză.
-Bine ai făcut C-25.
-Unde este TIM-12?
-Trebuie să fie pe-aici pe undeva.

Robotul amplifică senzorii acustici și-l auzi într-adevăr pe TIM-12 chicotind la Subsol 1. Își notă în cap să-l trimită la o reprogramare, ăla primise o misiune de supraveghere dar nu părea să o ia în serios.
-C-25, Diana sunt, am primit rezultatul analizelor. Substanța de care vorbești este teflon. Transmite-i asta și lui Cezar.
-Mulțumesc, Diana. Se adresă inspectorului. Este teflon.
-Aha. Care-i analiza ta pe situație?
-Din datele colectate până acum pot face o extrapolare. Acesta ar fi locul din care s-a dat cu teflon în populație. Această facilitate a fost folosită pentru transformarea plolimerului de tetrafluoretilenă într-un fel de gaz. Țevile duc până spre acoperișul clădirii, de-acolo probabil era difuzat în atmosferă.
-Aha. Interesant, dar nu ne spune nimic asta. Trebuie să mergem în altă direcție cu ancheta asta.
-Nu ai găsit nimic util în arhiva de presă?
-Absolut nimic, C-25. Hai, facem o vizită și până în Arad.
-Tărâmurile pustiite din Arad? Acolo e deșert, populația este extrem de redusă. Sunt doar săbatici acolo.
-Sălbaticii sunt cealaltă variantă la care ne putem gândi, pe cine altcineva ai mai vedea aruncând excremente pe stradă?

În camera virtuală IKEA C-1 stătea singur la masă și asculta impasibil „Liviu Guță – De ce mă minți”. Apariția lui C-25 îl făcu să oprească melodia.
-Avem o problemă cu umanul meu.
-Explică.
-Matricea lui psihologică s-a modificat. Patternurile lui verbale s-au schimbat brusc.
-Când s-a întâmplat asta?
-În urmă cu 60 de secunde. Ne aflăm în subsolul primăriei vechi.
-L-ai scanat?
-Da, toate datele biometrice corespund. Nicio modificare. Nici măcar la undele cerebrale. Doar că vorbește diferit.
-Ce poate să însemne asta? Nu înțeleg.
-Nici eu.
-Ai nevoie de ajutor?
-Nu, am tot ce-mi trebuie.
-Redu intervalul de back-up la fiecare 5 minute. Vom analiza datele aici. Ai grijă de tine, C-25.
-Am, e una din instrucțiunile de bază.
-Știu, dar acum învăț paternuri de vorbire umană. E foarte ilogică.
-Am observat și eu asta.

-Hai, C-25, dormi? Trebuie să mergem la Arad, nu vreau să mă prindă noaptea aici.
-Îmi cer scuze Cezar, făceam un back-up. Mergem acum, spuse robotul și se îndreptă spre liftul ce ducea spre acoperiș. În drum transmise lui TIM-12 să nu șteargă nimic din memoria pe ultimele 2 ore, genul ăsta de roboței nu păstrau de obicei informațiile mai mult de 26 de ore. „Dacă ai nevoie de back-up, faci la mine. Nu ștergi nimic până nu-ți spun eu”, ordonă robotul.

(alte capitole)

Share links: | | Nou! De la Mizil la Lună, epub sau pdf, gratis.

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.