Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Robu Cuceritorul. Stăpânul lumii (II)

Cezar Tomescu coborî îngândurat spre subsolul -7 al clădirii, unde era parcat C-25 pentru descărcare de date. Robotul stătea nemișcat într-una din nișele speciale și privea în gol. Un spray fin îi spăla carcasa din plasticarbon și îți puteai da seama că era activ doar uitându-te la ochii care clipeau intermitent.

-Bine ai venit Cezar, unde mergem?
-Deocamdată nicăieri. Cât mai ești conectat la baza de date, spune-mi ce știi despre teflonarea populației.
-Nu găsesc informații.
-Mai încearcă odată. Aparent primarul era acoperit cu teflon, Diana de la laborator e acoperită cu teflon, eu la fel. Fă un scan.
-Am nevoie de autorizație să scanez umanii din această clădire.
-Bine, C-25, scanează umanii pe un perimetru de un kilometru pătrat începând din acest loc, autorizație Tomescu-Alfa-Omnicron-555-Turbo.

Ochii robotului se orpriră din clipit. Cezar așteptă răbdător.

-Am rezultatele. 78349 de umani în arealul selectat. Conform datelor biometrice, doar doi nu sunt acoperiți de teflon.
-Localizează-i te rog.
-Nord-Nord-Vest, la 275 de metri, nivelul zero.
-Hai după ei.
-Nu vrei mai bine să trimit niște drone să-i aresteze?
-Nu, vreau să vorbesc personal cu ei. Hai, nu mai sta ca o momâie.

Robotul ieși din nișă. Cezar se urcă în cârca lui și-i dădu instrucțiuni să alerge tiptil.

-Putem să ne teleportăm până acolo, e o cabină de recepție la 20 de metri de ei. Nu se deplasează în momentul de față.
-Nu, nu vreau să-i sperii. Hai.

Robotul umanoid ieși țopăind din clădirea poliției, ducând-l în cârcă pe inspectorul de poliție. Cezar mințise, nu voia să se teleporteze că-i era frică, teleportarea pe cablu, o formă primitivă a teleportării wireless imaginată de scenariștii filmelor de la Hollywood nu-i inspira încredere. Se întrebă dacă nu cumva e și el un retro, neîncrederea în prezentul tehnologic era un simptom. „Trebuie să mă duc la psihiatrul de familie să mă verific. Poate-mi dă o transfuzie, ceva, nu vreau să ajung naibii în azil”, gândi Cezar.

Ajunseră rapid la locul unde erau cei doi neteflonați. Aceștia erau vopsiți pe față în culori care să înșele camerele video. Unul dintre ei punea un obiect pe paviment, celălalt pândea în jur. Cezar strigă la ei „nu mișcați, poliția”, în timp ce C-25 își puse girofarul din cap în funcțiune. Panicați, cei doi o zbughiră la fugă.

-După ei, Ceule, dă-i bătaie.

Robotul alerga țiuind din sirenă. Cezar încercă să activeze dronele din zonă, dar acestea bâzâiră inutil, nu-i puteau detecta pe cei doi care se fugeau cu viteză spre parcul de statui cretine. Inspectorul semnaliză zeppelinului să-l urmărească îndeaproape și să scaneze totul. În parcul cu statui trebui să se dea jos din cârca robotului, că nu putea trece printre ele. Alerga pe picioarele lui, ca ultimul sărac, și simțea că nu prea poate să-și țină suflul. Lovi ceasul de la mână și strigă „eliberează-mi un gonac pe poziția mea”. Zeppelinul trase un proiectil inspre el, un cilindru de doar 35 de centimetri. Când acesta atinse iarba de plastic se desfăcu în două și din el ieși un roboțel mic și extrem de politicos.

-Ordonați, excelență, spuse acesta imitând o plecăciune.
-Termină cu vrăjeala, doi umani, aici în parc, ia datele de la C-25, șo pă ei.

Roboțelul scoase un strigă de bucurie „La luptă, prieteni!”, și o luă la goană printre statui în căutarea celor doi. C-25 tropăia și el la vreo 50 de metri, dar roboțelul mic putea avea o traiectorie mai directă. Nici Cezar nu se opri din alergat, își trase o lentilă pe ochi și ceru să-i indice traiectoria urmată de C-25, că erau cam de aceeași dimensiuni. Roboțelul cel mic se audea printre statui strigând „unde sunteți, borfașilor, excelența sa vrea să vă vorbească, opriți-vă”. De oprit se opri robotul cel mare.

-Ce s-a întâmplat?
-Au dispărut, răspunse calm robotul.
-Unde sunt că-i sfâșii, țipa roboțelul cel mic făcând ture în jurul celor doi.
-Ăsta micu, ce-i cu el?
-E TIM-12, un prototip. A fost creat inițial ca jucărie, dar nu s-a adaptat, enerva copiii. Primul model cu entuziasm integrat.
-Oau, tot la nivelul ăsta suntem și după 50 de ani, tot subfinațați. Tu transferat de la criminalistică, ăsta de la Lumea Copiilor, cum naiba să mai faci muncă de investigație cu asemenea dotări primitive. Zi-i să tacă, ceru Cezar și-și salvă o memorie să nu uite să ridice această problemă în următoarea ședință de sindicat. Roboțelul mic se opri din alergat, făcu o plecăciune și apoi luă poziție de drepți imitând un salut militar.

-Hai, toată lumea în mașină, Ceule, ia un scan de-aici, vreau o analiză completă.

Deasupra Timișoarei, în zeppelin, inspectorul bătea nervos cu mâna în bord. Analiza nu arătase nimic în afară de ce știau până acum, cei doi erau neteflonați, vopseaua de pe față sugera că ar fi teroriști, probabil retro. Pe paviment puseseră aceeași substanță găsită și în cazul cortegiului funerar. Trimisese datele spre analiză către laborator și aștepta neîncrezător o minune. Ecranul se aprinse și apăru fața Dianei.

-Zi-mi vești bune, te rog.
-Vestea bună e că se confirmă, da, e aceeași substanță folosită și mai devreme.
-La naiba, două atentate în aceeași zi. Cine naiba mai face așa ceva? De unde au făcut rost?
-Mai sunt nostalgici, în anii vechi producția de așa ceva era considerată o activitate plăcută.
-Îți bați joc de mine.
-Deloc. Am învățat la istorie la facultate. Dimineața oamenii se așezau pe o gură de canalizare făcută din porțelan, cu un fel de colac de plastic, aprindeau o țigară, poate și-o cafea, citeau ceva și făceau de-astea. Considerau acest lucru o activitate relaxantă și utilă. Pentru mulți dintre ei era singurul lucru util pe care-l făceau toată ziua.
-Fie, asta era în Anii Vechi. Dar acum, de ce naiba ai face așa ceva când găsești cocaină la Mega.
-Bleah, cocaină de la Mega să-ți iei tu, Cezare.
-Hai tu, că nu-i chiar așa rea. Ce vrei, să dau 200 de ducați pe cocaină de la Dealărie? E fiță inutilă.
-Nu știu, are altă aromă, găsești și nefiltrată la un preț bun.
-Ai grijă, ăsta-i un gând retro. În fine, nu contează, altceva avem?
-Doar ce ți-am spus.

Cezar opri nemulțumit transmisia. Se uită la C-25 care se uita impasibil la el.
-Concluzii?
-Toate datele arată că avem de-a face cu o serie de atentate a teroriștilor retro. Și este plauzibil să presupunem că au legătură cu moartea domnului primar, asta a creat un vid de putere. Sateliții ne spun de mobilizări de trupe înspre granița de Est. Hegemonul lor e cu ochii pe noi.
-Handicapatul ăla în scaun cu rotile nu e un pericol.
-Consider că este imprudent să-l subestimăm pe Hegemonul Viorel Tașcă.
-Nu-l subestimez. Doar că am studiat Relații Internaționale la Academie, un semestru cred că am făcut doar despre el, religia lui primitivă a fost tot timpul o piedică pentru el și ăia ai lui. Slavă Satanei că ne-am trezit la timp și nu mai suntem în Evul Mediu ca bezmeticii ăia de români. Lasă-l pe ăla, noi ne confruntăm cu o problemă internă.

Pufni nervos. Își dădu seama că a crezut un pic prea mult în noul stat bănățean, că este unul superior, care există mai departe de indivizi, trăiește dintr-o idee. Și uite, că moartea primarului a dat un semnal atât de puternic în societate că iar au apărut elementele astea negative, distruptorii, oamenii retro, ciuma societății. „Cum naiba de n-am fost în stare să inventăm un vaccin pentru așa ceva? Blestemată să fie empatia noastră pentru amărâții ăștia”. Un deceniu de discuții de etică și morală n-au dus nicăieri, că niea niea, nu e ok să modifici genetic omul să nu mai fie prost. Și robotul îi povestea de eugenie de parcă ar fi fost ceva real și practicat în Imperiul Bănățean.

-Ceule, azi e ziua ta norocoasă, vorbi inspectorul după ce termină cu reflecțiile interioare. Mergem la Variaș, să vorbim cu ăia de-acolo din rezervație.
-Crezi că oamenii de acolo sunt implicați?
-Singura sursă de retro pe care o avem. Dacă eram cu eugenia cum spuneai tu, nu-i aveam nici pe ăștia. Acuma să vedem, poate aflăm ceva de la ei sau de la paznicii de-acolo.

Administrația rezervației nu avea nimic interesant de zis. Conform datelor de pe camere video și aerosateliți niciun influencer nu ieșise din rezervație de mai bine de doi ani. Nici nu păreau foarte interesați să o facă, îngrijitorii le dădeau odată la trei zile câte ceva de făcut ca să-i țină ocupați.

-Priviți, domnule inspector, ați venit exact la timp. Acum îi hrănim, spuse cu mândrie administratorul rezervației.

Se aflau în aeronava de control, aflată la 500 de metri deasupra Variașului, mascată de nori ce se schimbau aleator. Angajați în uniforme verzi monitorizau oamenii din rezervație. Cezar și C-25 erau în centru de comandă, separat cu pereți de aluminiu transparent de restul încăperii. C îl avea atârnat de centură pe micuțul TIM care dormea afișând o față mulțumită.

Administratorul trase demonstrativ spre el un ecran și tastă „Angajații i-au vopsit părul primarului Robu din bani publici, deși acesta era mort deja de 24 de ore și nu mai avea voie să beneficieze de astfel de servicii”. Apăsă pe un buton și mesajul dispăru. Oamenii de jos începură să se agite, toți își urmăreau miniecranele și tastau pe ele.

-Ce fac?
-Meme.
-Doar atât?
-Asta e prima etapă. Unii scriu texte lungi în care își arată nemulțumirea. Alții îi iau apărarea. Se vor încăiera în câteva ore.
-Nu e pericolos?
-Deloc, sunt inofensivi, se atacă doar folosind ecranele.
-Va trebui să cobor jos, să vorbesc cu ei.
-Domnule inspector, tot nu înțeleg ce vreți să aflați. Nu a plecat nimeni de-aici, dacă vorbim de un atentat retro nu este din cauza noastră.
-Nu vă acuză nimeni de nimic domnule administrator, interveni C-25. Dorim doar să facem o extracție psihologică. Pentru profile.
-Aveți rapoartele noastre, le puteți accesa oricând.
-Da, nu vreau date statistice. Mă interesează ideologii. O să cobor jos. Ceule, tu cu mine.
-Cum doriți domnule inspector. O să fiți dezamăgit, vă asigur.

Cezar intră direct într-o ceată de influenceri și începu să pună întrebări despre incidentul de la funeralii. Nu i-a luat mai mult de cinci minute să înțeleagă ce spunea administratorul. Deja jumătate dintre ei își asumaseră atacul terorist, ba chiar începuseră să se certe, acuzând unii pe alții de minciună. Cinci minute mai târziu se certau toți cu el.
-Așa nu ajugem nicăieri. Ceule, dă drumul lui TIM.

Micuțul robot se activă și sări pe iarbă.

-Excelență, cu ce vă pot fi de folos?
-Fă-mi o diversiune, micuțule, ceva pentru influenceri.
-E o onoare, excelență, strigă entuziasmat micul robot și făcu o tumbă. Hei, oameni buni, uitați-vă la mine: Game of Thrones a fost un serial de tot căcatul, strigă roboțelul cu vocea lui subțire și fugi înspre copaci. Influencerii se năpustiră după el.
-Ceule, scanează zona, găsește-mi unul bătrân, cel mai bătrân dacă găsești.

Câteva secunde mai târziu robotul oferi o serie de coordonate. Se îndreptară spre casa indicată pe jos, mergând lent.
-Spune-mi despre ăsta, ce e?
-Este un om vechi, e născut înainte de Revoluție. Vorbește încontinuu de apocalipsă.
-Apocalipsa aia principală?
-Găsește câte una la fiecare trei zile. Raportul administrației spune că e inofensiv, e un om bun, doar că nu poate ieși din acest loop mental.
-Interesant. E bine să discutăm cu el.

Întrară în casa lui vintage în care se vedeau pe pereți tot felul de dispozitive inutile și teribil de urâte, create cu tehnologia primitivă de la începutul anilor 2000. Bătrânul influencer stătea în fața unui monitor și citea presa.
-Salutări, om bun, am venit să discutăm.
-Ați venit prea târziu.
-De ce?
-N-ați citit, n-ați citit presa? Normal, de ce să citiți. Nimeni nu citește în țara asta! A murit primarul, ăsta este finalul societății acum. Or să vină șacalii și or să preia puterea. Oricum, s-a văzut, nici regimul lui n-a fost bun, dar măcar era din oamenii vechi, care știau cum stăteau lucrurile pe vremuri. Ăștia tineri nu mai știu nimic, totul se va duce dracului.
-Nu huli, moșule. Am venit să vorbim despre atentate.
-Degeaba, oricum nu înțelegeți nimic! Sunt înconjurat de proști, toți sunt proști. Suntem cei mai proști dintre proști. Dar și canalii.
-Bine atunci, explică-ne ca la proști. Fă-ne să înțelegem.
-N-am cum, se lamentă bătrânul influencer, e prea târziu.
-Hai, te rugăm, fă un efort.

Bătrânul se ridică din scaun, își îndreptă cocoașa și se uită cu tristețe la Cezar.
-Inspectore, crezi că ești suficient de deștept să înțelegi, să percepi adevărul?
-Voi încerca.
-Bine. Explică-mi asta. Nu ți se pare deloc bizar că întreaga societate modernă, întreaga lume nouă fondată de iubitul vostru primar Robu se închină lui Satan?

(alte capitole)

Share links: | | Din aceeași serie au mai apărut: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.