Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Robu Cuceritorul. Stăpânul lumii (I)

Aerosatelitul care urmărea cortegiul funerar furniza, comunicând cu difuzoarele hidro de la sol, o vreme tristă pe o rază de 500 de metri în jurul acestuia. Mai exact fusese setat pe 67% tristețe, 33% melancolie și astfel o ploaie mocănească urma sicriul și pe oamenii îndurerați din spatele lui. Corpul neînsuflețit al primarului Nicolae Robu era cărat, regulamentar, de patru roboți de curierat și doi oameni de clasa IV, care puteau emota mai bine pe orice fel de eveniment de gen.

Deasupra aerosatelitului, inspectorul Cezar Tomescu de la Poliția Metropolitană supraveghea totul din zeppelinul de patrulare, secondat de agentul C-25, un robot de asistență criminalistică ce fusese detașat pentru reeducare la „Misiuni Speciale”. Opt drone zburau silențios în jur scanând zona pentru eventuale pericole, revoluționari, teroriști sau alte elemente care ar putea disturba tristul eveniment. Cezar oftă.

-Ești trist, Cezar?, întrebă C-25 cu o voce egală care denota un fel de curiozitate artificală, programată dinainte undeva în laboratoarele Politehnicii Timișoara.
-Nu.
-Moartea domnului primar ne-a afectat pe toți, continuă banda C-25.
-Doar dacă ai fost programat pentru tristețe, Ceule. Dacă ești autonom, ca noi, oamenii, vei înțelege că unele lucruri sunt inevitabile, mai ales pentru oamenii vechi, ca el.
-Dar puteam să-l mai menținem în viață.
-Trebuia să-și dea și el acordul pentru asta. Ți-am zis, autonom.

În nacelă se așternu din nou tăcerea.
-Vrei să-ți cânt o melodie? Sunt programat să redau fidel peste 3 milioane de manele.
-Nu mersi, Ceule, sunt bine. Eu n-am fost în țară când a avut loc Revoluția Retro, eram la facultate.
-V-a afectat atât de mult pe voi oamenii noi această Revoluție?
-Știi foarte bine ce s-a întâmplat, n-am fost toți afectați. A fost un prilej bun de selecție naturală, așa evoluăm noi cei autocreați.

Deși se dădea insensibil, îl lovi un pic melancolia când se gândi la Revoluția Retro și urmările sale. Zeci de mii de oameni fuseseră adunați de poliție și supuși testelor psihologice. Urmările au fost uluitoare, după acele luni de foc societatea bănățeană a evoluat din ce în ce mai accelerat.

-Am analizat Revoluția Retro, se apropie foarte mult de o formă de eugenie. Eugenia e ceva rău, își dădu cu părerea C-25.
-Tu nu ai trăit vremurile alea, nici nu fusesei construit pe-atunci. N-ai idee câți oameni excesiv de proști umblau printre noi și nu puteau fi detectați. Dacă nu ar fi fost profesorul Foss eram și acum la fel ca ultimii oameni, oltenii. Omul ăla a fost un geniu. A găsit întrebarea perfectă pentru a putea descoperi cine e retardat și cine nu.
-Întrebarea la care te referi este cea cu mașini zburătoare.
-Da. Și nu era doar o întrebare, era un întreg proces. Ne-au trebuit ani de zile să înțelegem de ce oamenii tot se activau când auzeau cuvinte de genul „ca altă dată”, „odinioară” și de ce li se părea fain să trăiască în trecut. Fără studiile profesorului Foss n-am fi făcut niciodată legătura între asta și retardul mintal sever. Un om evoluat, un om nou, nu are cum să aibă o părere bună despre trecut decât dacă renunță să gândească. Dar asta nu era suficient, puteam crede că e doar o chestie emoțională. Și-abia atunci am început să-i întrebăm ce cred despre mașini zburătoare.
-Întrebarea era „Crezi că în viitor vom avea mașini zburătoare?”
-Da. Și toți credeau că-i verificam la imaginație, dar noi îi verificam la altceva, la percepția lumii în care trăiesc. Era dureros să vezi cum oamenii își dădeau cu presupusul în condițiile în care prima mașină zburătoare a fost făcută în 1939 de Sikorsky. Ei visau mașini cu roți, ca alea primitive ce mergeau pe asfalt. Elicopterul corespundea de aproape un secol tuturor criteriilor pentru o mașină zburătoare. La naiba, un Sikorsky S300 era mai ușor decât un Fiat Panda, ocupa spațiu cât o dubiță, putea căra două persoane și încă 400 de kilograme de murături și era în producție de câteva decenii, iar oamenii ăia încă discutau de mașini zburătoare ca și cum n-ar fi existat alea și încă o mie de modele diferite. Atunci ne-am prins că erau atât de retardați încât nu puteau percepe lumea modernă. Lumea modernă îi speria atât de mult că nu o puteau concepe.
-Și atunci i-am separat.
-I-am protejat. Crezi că un câine este nefericit?
-Câinii nu sunt oameni.
-Așa e. Dar în vremurile alea erau mai inteligenți decât mulți dintre oameni și a trebuit să facem o separare. A fost gestul uman de făcut, cum ar fi să pui un câine într-o funcție de decizie și apoi să-l pedepsești când greșește? Dacă nu înțelege fapta nu va fi decât resentimentar și nefericit. Așa și cu oamenii ăia „retro”. I-am protejat. Le-am oferit sarcini pe măsura intelectului lor. Ceva ușor, ceva ce pot duce și pot pricepe. Pentru muncile grele v-am făcut pe voi. Pentru alea care nu necesitau niciun fel de efort, nici de gândire nici fizic, i-am folosit pe ei. Și a fost bine și este încă bine.
-Te cred.
-Nu trebuie să mă crezi, du-te și vezi Rezervația de Influenceri de la Variaș și vezi cât de fericiți sunt ăia acolo. Poate mai fericiți decât noi. Sau la Muzeul de Blogging din Fabric.
-Voi face asta.
-Binențeles că o vei face.

Cezar schimbă postura și deveni brusc atent. Cortegiul intra pe strada Thomas, așa cum era traseul stabilit. Era singura stradă lăsată ca-n Anii Vechi, cu asfalt pe jos, cu apa care se scurgea spre trotuare înspre canalizare, cum construiau retardații pe vremuri, când era ok să faci așa ceva, nu cu canalul pe mijloc să nu fie bălți lângă trotuare, cu gropi și noroi. Unul din roboții care căra sicriul, probabil un model mai nou care nu era adaptat la mers pe stradă veche alunecă și dezechilibră pe toți ceilalți. Sicriul căzu lovindu-se cu zgomot de asfalt, corpul primarului Robu se rostogoli în noroi.

-Detașează nacela, acum!, urlă Cezar.

Robotul execută rapid manevrele de decuplare și nacela începu să coboare lin, sprijintă de dronele care se alipiseră la ea pentru susținere, direct în mijlocul mulțimii curioase. Inspectorul de poliție nu așteptă să aterizeze complet, sări din mers aruncând în stânga și-n dreapta grenade electrice.

-Faceți loc, la o parte, vă rog, Poliția Metropolitană.

Agasați de stolul de grenade ce lansau mini-șarje electrice, curioșii, oameni și roboți, începură să-i facă loc. C-25 îl urmă la câteva secunde.

-Care l-ați scăpat pe primarul nostru în noroi, că vă bat de vă îndoi. Ceule, vreau un scan de profunzime la tot, să știu și ultima moleculă de-aici. Care ați fost.

Un robot ieși din mulțime să dea explicații.

-Eu am fost, mă numesc M-88, am alunecat pe această substanță maro de pe jos.
-Ce-i aia? Ceule, analiză!
-Am consultat baza noastră de date. Este ceea ce voi umanii numiți „un căcat”.
-Căcat, căcat?
-Da, excrement biologic. Pare de om.
-Cineva s-a căcat pe stradă?! CUM?
-Examinez acum înregistrările video. Nimic în ultimele trei zile. Pentru săptămâna trecută trebuie să accesez baza de date a poliției.
-Fă asta. Și ia toate datele de-aici. M-88!
-Da, să trăiți.
-Reia operațiunea funerară! Domnul primar a specificat clar în testament că vrea să fie înmormântat până la 14.00, vreau să fie doi metri de cernoziom pe el până atunci. Spuneți-i preotului să se grăbească. Ceule, ai toate datele?
-Da.
-Bun. Cere un echipaj pentru continuarea supravegherii. Noi trebuie să mergem la poliție urgent!

În timp ce roboții îl luau pe primar din noroi să-l pună înapoi în scriu apăru un alt zeppelin de poliție. Cezar făcu un semn și se urcă în nacela propriei mașinării. C-25 era deja înăuntru și porni manevrele de recuplare la balon. Dronele bâzâiră nervoase și efectuară operațiunea la o sută de metri deasupra solului. Zeppelinul se îndreptă spre clădirea de 99 de etaje a Poliției Metropolitane, aia din Calea Șagului.

Șeful poliției era deja informat de incident.
-Cezar, ceva detalii?
-Cred că vorbim de un atentat, unul din roboții noștri a fost compromis.
-Retro?
-Posibil, nu știu încă. Toate indiciile spun că da.
-Bine, du-te la legiști la 38, vezi ce analize au scos ei. Ține-mă la curent, nu mă interesează informația din feed, vreau ceva real.
-Desigur șefule.

Inspectorul luă un turbolift până la etajul 38, unde era laboratorul medicilor legiști ai poliției. C-25 rămăsese în garaj să descarce toate informațiile. În mod normal era mai multă agitație la laborator, dar cum azi era zi de doliu național, doar șefa mai rămăsese, Diana Ambruzzi.

-Servus, Diana, ce-ai pentru mine?
-Salut, Cezar, mersi pentru date, C-25 a fost foarte minuțios.
-A lucrat la Criminalistică, de-aia l-am și luat cu mine. Are probleme de comportament, da’ nu-i robot rău.
-Te felicit. Altfel, am analizat datele, slavă lui Satan că ați fost promți. Am o veste bună și una ciudată.
-Zi-mi-o pe aia bună mai întâi.
-Primarul a scăpat intact, nici urmă de lovitură murdărie pe el deși a căzut într-o baltă plină de noroi.
-A, bun. Care-i vestea proastă.
-N-aș zice că e proastă. Doar că am tot analizat scena din mai multe unghiuri. Nici un pic de murdărie nu s-a depus pe el, e imaculat, părul său negru strălucește ca atunci când era viu.
-Da, bine, și? Primarul a fost întotdeauna excelent.
-Ei, aparent asta se întâmplă pentru că e acoperit cu un strat foarte fin de politetrafluoroetilenă.
-Ce?
-Un plolimer de tetrafluoretilenă.
-Repet întrebarea.
-Teflon. Primarul este acoperit cu un strat subțire dar egal de teflon.
-Poftim? Așa l-au tratat la morgă?
-Nu fi nebun, nu dăm morții cu teflon, opresc descompunerea.
-Cine naiba ar fi făcut așa ceva? De ce?
-Aparent nu se murdărește în felul ăsta. Sau dacă o face se curăță foarte ușor. Aș fi crezut că a făcut-o chiar el, s-a supus unui tratament de care nu știm.
-Și nu presupui asta pentru că?
-Mi s-a părut ciudat și am verificat mai departe. Și eu sunt acoperită de teflon. Și, cel mai probabil, și tu.
-Cum naiba, ești sigură?
-Am dat un scan pe toată clădirea, toți suntem teflonați.

Cezar își luă capul în mâini și-și masă lobii frontali.
-Asta mi se pare absolut aberant, cum să fim toți acoperiți de teflon?
-Nu știu, Cezar, tu ești polițistul, e treaba ta să afli. De ce primarul Imperiului Bănățean este teflonat și și noi la fel. Îți doresc succes.

(alte capitole)

Share links: | | Nou! De la Mizil la Lună, epub sau pdf, gratis.

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.