Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

De la Mizil la lună (XIV)

(capitolele anterioare) Probabil că te întrebi ce-a fost cu avaria aia de-i băgase în inconștiență pe colegii mei și în boală pe mine, că mă trezisem la 130.000 de kilometri de Pământ singur și neajutorat. Nimic grav, ceva la „life suport”, dispăruse oxigenul din cabina în care erau Iulian și Ela în timpul unei proceduri de sterilizare a mediului. Fără oxigen, oamenii au leșinat. Cu ajutorul lui Anchor-MRP, AI-ul care preluase toate conexiunile neuronale ale fostului nostru patron am rezolvat-o rapid, am ieșit afară, i-am dat două ciocane și gata.

Acum că le-a revenit tututor oxigenul în plămâni am început să ne certăm, mai exact am început eu să mă cert cu Ela. Relația noastră n-a fost una ok, cât am fost pe pământ, plus îmbârligătura amoroasă, plus faptul că eu încă o iubeam deși eram călugăr și promisesem că mă las de cele lumești. Dar o iubeam pe asta, sau cel puțin așa credeam, noi n-avusesem ceea ce se numește un „closure”. Ea era mult mai relaxată pe subiect, aproape indiferentă.

-Băi, înțelege, nu e ceva personal. Te consider în continuare un tip interesant, putem comunica, poate chiar în viitor vom mai fi împreună. Dar în prezentul ăsta, nu, n-are cum.
-De ce? Că suntem la muncă sau ce?
-Nu, e ceva mult mai complicat. Sau mai simplu. Nu mă văd petrecându-mi viața lângă un om fără ambiție. Te comporți ciudată față de viață, ai un oarecare dezinteres.
-Fără ambiție?! Te auzi ce spui, bă Iulian, ajută-mă și tu, cică-s fără ambiție. Femeie, sunt în Cosmos, tocmai am reparat o navă spațială împreună cu un AI cu conștiință, câți prieteni ai avut care să facă asta?
-În afară de tine doar unul, un fost profesor de-al meu de la MIT. Dar nu asta e important. Tu n-ai ajuns aici neapărat că asta a fost ambiția ta. Pur și simplu ți s-a întâmplat.
-Nu e chiar așa, de mic voiam să mă fac cosmonaut.
-Serios, chiar voiai asta? Te-ai îndreptat spre domeniul ăsta? Ai făcut școală militară, școală de aviație, ai zburat super-sonice cu gândul că o să zbori la un moment dat mai sus de cer?
-Nu chiar.
-Nu chiar deloc. Ca să ajung aici am învățat 20 de ani, am rupt cărțile, cursurile, ideile științifice. Am tras ca un animal ani de zile și am reușit doar pentru că s-a accidentat unul. Tu te-ai întâlnit cu un milionar nebun, ăla a zis „lasă-te de băut și hai pe Lună” și tu ai făcut parțial ceva în sensul ăsta. Și-acum uită-te aici, povestindu-mi mie de ambiție în timp ce știu că ați ascuns pe undeva pe-aici o sticlă de țuică, că miroase.

Ela a fost tot timpul directă și rea, cred că asta mi-a plăcut la ea de la început, de fapt nu, sunt sigur că asta mi-a plăcut. Țin minte cum după moartea MRP-ului preluase ia conducerea proiectului spațial. Cei 48 de moștenitori ai milionarului încă nu se înțeleseseră pe părți, dar oricum el avea foarte puțin din proiectul spațial, vreo 10% din acțiuni, restul erau împărțite între diverse firme, offshore-uri și fundații. China Construct Invest avea 45% din acțiuni, de exemplu, iar partea mișto e că primisem și eu prin testament de la MRP 3% din acțiuni. Doar eu, ceea ce mi s-a părut ciudat. Acum când striga la mine Ela, m-am prins cât de nervoasă fusese și pe faza asta.

S-a făcut un CA scurt, acționarii s-au uitat un pic la noi și au decis ca Ela Selecan să conducă misiunea spațială, că cu noi n-aveai ce discuta, nu prea înțelegeam multe. Dar nimeni n-a fost supărat de decizie, a fost una foarte bună, e bine să știi că e șef cineva care chiar știe ce face. Eram la ea în birou pentru niște instrucțiuni când au apărut pe ușă doi bărboși ferchezuiți, împreună cu o slăbănoagă de care atârna un aparat foto.
-Bună ziua, suntem de la revista „Feministul” și am vrea să vă luăm un interviu despre cum e să fii o femeie de succes în această lume dominată de bărbați.

Ela o preluase pe doamna Cici de la MRP, ar fi trebuit să-i oprească pe jurnaliști, dar ăștia reușiseră cumva să fenteze cerberul cu discursul ăsta frumos. În definitiv, cine nu vrea să audă vorbindu-se despre el ca o persoană de succes, sigur șefa se va bucura. Doar că șefa nu s-a bucurat.

-Domnilor, cu dragă inimă v-aș povesti despre cum e să fii femeie de succes, manager, om de știință și toate acestea într-o lume dominată de bărbați. Chiar mă bucur că m-ați întrebat. Doar că eu sunt, acum, șefa unei misiuni spațiale și am foarte mult de muncă.
-Exact, despre asta dorim să ne vorbiți. Care sunt provocările cu care vă confruntați.
-În momentul de față principala provocare e că am foarte mult de muncă, fostul coordonator al operațiunii a fost asasinat, proiectul trebuie să meargă în continuare și timpul e scurt. Așa că nu am timp să vă povestesc cum e să ai atâta succes profesional. Dacă aș fi făcut și eu ceva facultate umanistă și dup-aia un blog, v-aș fi vorbit toată ziua despre cum e să fii femeie tare și independentă. Dar eu am terminat inginerie aero-spațială și am un job, deci nu pot să vă ajut cu feminismul.

Reporterii au plecat nedumeriți, iar eu am mai băgat o fisă la tonomatul ăla care-mi dădea melodii romanțioase de fiecare dată când mă gândeam la ea. Și e fain să faci astea de la distanță, devine inconfortabil când stai cu persoana iubită într-o cabină de câțiva metri pătrați și te face și fraier pe față.

Și ca și cum nu eram suficient de nervos, iar au sunat ăia de pe pământ că voiau să vorbească cu noi. Nu Baza, cu ei eram în contact permanent, de la TVR1 au sunat, că iar aveau dezbatere națională.

-Ovidiu, ne auzit, ești în direct!
-Ce? Iar? Băi, voi n-aveți altă treabă?
-Acest eveniment este unul din cele mai importante din istoria acestei țări și este datoria noastră ca jurnaliști să-l tratăm cum respectul cuvenit, a explicat moderatorul. Situația s-a agravat în ultimele zile și o dezbatere este necesară.
-Nu s-a agravat nimic, bre, am reparat avaria, mergem mai departe.
-Da, dar avaria a fost reparată de un AI care susține că este om. Este unul din primele AI-uri care pretinde despre el că ar avea conștiință și trebuie să ne hotărâm ce facem cu el.
-Nu faceți nimic, dacă îl considerați AI e al nostru, al firmei, sunt și eu acționar acolo.
-Da, dar dacă este viu, o ființă vie? De aceea i-am invitat în studioul amenajat aici la Palatul Victoria pe premierul George Buhnici…
-Salut, George.
-Ovidiu, cum am promis, totul va fi digital și streaming în viitor. Acest Internet of Things ne va face viața mai bună. Cu toții ar trebui să ne punem microcipuri și să ne transferăm conștiința în calculator. Binențeles, printr-o consultare populară, poate un referendum. Dar votul meu e DA, hotărât, trebuie să privim spre viitor.
-… pe cosmonautul Dumitru Prunariu…
-Să trăiți domnu’ Prunariu.
-Hai noroc, Ovidiu. Am păstrat țuica aia, când vii înapoi o bem.
-… și pe președintele țării domnul Toma Vrânceanu.
-Servus, Tomiță.

-…împreună vom dezbate pentru a stabili dacă Anchor-MRP este o ființă vie sau doar un robot.
-Da, serios, revin la întrebarea de la început, altă treabă n-aveți. De zeci de ani facem numai dezbateri, consultări și discuții, suntem în congres continuu. Nu știu, găsiți și voi altceva de făcut decât discuții, ce naiba, dacă la fiecare cinci minute ne oprim să discutăm ce facem nu ajugem nicăieri.
-Este important de știut dacă e ființă sau obiect. Dacă face ceva ilegal, ce facem, pe cine arestăm? Dacă îl condamnăm, ce facem, îl tragem pe un stick vreo doi ani drept pedeapsă și nu-l conectăm la nimic?
-Băi, încă o dată, tot respectul că ați ridicat nivelul dezbaterilor de la ce discutați voi de obicei, mărit de pensii, alocații și dat de vouchere pentru săraci, dar serios, nu cred că mai pot sta la telefon cu voi. A, și a doua chestie, dacă tot discutați asta, poate ar fi trebuit să-l fi invitat și pe el, pe MRP.
-Păi am încercat, dar nu știm exact cum. I-am trimis un mail, n-a răspuns, nu e ca și cum am fi putut să-i dăm un telefon.
-Păi no, poate era bine să fi rezolvat problema asta înainte să vă apucați de discuții. În fine, aveți grijă ce faceți, nu-l scoateți din priză până ne întoarcem, noi mai facem o zi până la Lună, acolo stăm o zi și ce să zic, până la finalul săptămânii ne întoarcem și discutăm.

Am oprit comunicarea și i-am lăsat să discute în continuare. Am oprit și ecranul. Noi mai aveam o zi în care să ne certăm ca fraierii, că dup-aia trebuia să fim un pic concentrați la aselenizare, că nici aia nu e așa ușoară cum pare în filme. Pe scurt, mâine suntem acolo.

Share links: | | Nou! De la Mizil la Lună, epub sau pdf, gratis.

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.