-Totul pornește de la Columna lui Traian, a spus Arghezi și și-a căutat cu un gest reflex pipa să tragă un fum pentru că uitase că regele nu-i mai permitea să fumeze de față cu el.

Trecuseră cinci zile și dis de dimineață regina Elisabeta venise cu câțiva slujitori în camera în care studiau literații să aerisească. În aer plutea un miros acru de alcool și tutun, poetul dormea obscen într-un fotoliu iar scriitoarea era atât de palidă la față încât regina a trimis-o de urgență într-o casă de vacanță să mai respire aer curat. După o scurtă discuție cu Arghezi și cu regele, generalul Agamemnon plecase de urgență la Paris, în căutarea lui Emil Racoviță, celebrul explorator.

Acum regele îl invitase pe Arghezi în camera de ceai pentru o explicație mai amplă, și de data aceasta și soția sa participa la discuții.

-Am auzit despre ea, ce e?
-Este un momument foarte interesant. Se află în mijlocul Romei, mi-am petrecut ceva vreme în Italia și am avut timp să-l studiez. Mi s-a părut fascinant, ca idee, o sulă pusă în centru să aducă aminte poporului roman că Traian i-a bătut pe daci.
-Ce legătură are asta cu tăblițele noastre?
-Păi are, că sunt dacice, așa cum am presupus de la început.
-Le-ați descifrat destul de repede, a intervenit regina.
-Da, maiestate, că am privilegiul de a fi trăit printre săraci și oameni cu puțină carte, iar asta mi-a fost de mare ajutor.
-Acele inscripții nu au fost făcute de oameni cu puțină carte, nu înțeleg.
-Aici greșiți, maiestate, majoritatea inscripțiilor de genul acesta sunt făcute de oameni cu puțină carte. Uitați-vă în jur, săracii au tendința de a scrie mult mai mult decât oamenii cu stare, să fim serioși, câți scriitori avem printre capetele regale, câți istorici printre nobili? Nu ai timp să scrii sute de tăblițe când ai de oprimat țăranii, de tras cu tunul după ei dacă țipă că le e foame, să-i chemi la armată, de-astea.

Regele a tușit a reproș.

-În fine, ce voiam să spun, am pornit de la premiza că acele tăblițe sunt scrise de oameni semi-analfabeți, care știau latina după ureche și o scriau cu caractere grecești, că ălea erau la modă atunci, ba chiar sunt un pic mai frumoase decât sobrele litere romane. Doamna Hortensia a fost prima care a sesizat ce spun ele în genere, e vorba de un exod din calea unui inamic teribil, așa reieșea din imaginile inscripționate pe ele. Eu am intrat în litere și am reușit să aflu ce spun oamenii ăia acolo, că eu vorbesc limba săracilor de pe aceste meleaguri. Și se confirmă ipoteza doamnei.
-Asta scria?
-Cam asta, cum au fugit din calea inamicului, cum civilizația lor s-a stins încetul cu încetul. Iar dacă tăblițele sunt dacice, inamicul nu putea fi decât imperiul roman, și uite-așa am ajuns la columna lui Traian.
-La ce ne folosește columna?
-Păi ne spune istoria dintr-un anumit punct de vedere, cel al câștigătorului. Din ea reiese că dacii au fost un popor important, cu temple, cetăți, numeroase fabrici și orașe și, totuși, iată, dacă ne uităm în jur nu mai vedem nici o urmă a acestei mărețe civilizații. Nu sunt singurul popor cucerit de romani, dar par să fie unul din puținele de la care nu ne-a mai rămas mai nimic.
-Din ce am înțeles, romanii au avut grijă să radă, metodic, orice urmă a dacilor de pe aceste pământuri, a comentat regele.
-Da, nu-i așa? Dar războiul acela mă interesează prea puțin, mult mai fascinantă mi se pare columna, că scopul ei este incredibil. Știm din istorii că Traian a fost cel mai mare împărat al imperiului roman și că avea cu ce să se laude. Totuși, a insistat ca lumea să știe că i-a bătut pe ăștia. A insistat atât de mult că a făcut două monumente pe tema asta, unul la Roma și unul la Adamclisi, l-au descoperit niște nemți de-ai dumneavoastră nu demult.
-Toți regii fac monumente care să le comemoreze victoriile, e normal.
-Da, dar câți le fac în așa fel încât să dăinuie peste veacuri, peste milenii. Traian nu doar a făcut acest monument să știe lumea de la el din imperiu că i-a bătut pe daci, a făcut acest monument să știe absolut orice om de pe pământ că i-a bătut pe daci. Cronica victoriilor sale e scrisă într-un meta-limbaj, o pre-limbă dacă-mi permiteți, astfel încât să înțeleagă nu doar romanii, ci și un chinez sau un băștinaș din Australia. Putem să aducem un eschimos acum și să-l punem în fața columnei și va înțelege că un mare rege i-a bătut pe daci în urmă cu aproape 2000 de ani. Dacă un marțian va veni pe pământ și va ateriza în capitala culturii și civilizației umane, căci asta este Roma, va vedea acel monument și primul lucru care-l va ști despre noi, oamenii, e că Traian i-a bătut pe daci.
-Iar cu marțienii…
-Iar, dar nu contează. Important este principiul. Inscripțiile de pe columnă sunt mult mai explicite decât hieroglifele egiptene, că nu-ți trebuie școală să le înțelegi. Sunt desene simple și totodată complexe. Și cel mai interesant e că înăuntrul ei e o scară interioară, mergi pe ea în spirală și poți ieși deasupra. În vremuri exista o statuie a lui Traian, acum e un papă acolo, nu-i important asta, ci simbolul. Intri în columnă, treci prin războaiele cu dacii și ieși deasupra de unde poți vedea capitala lumii. Ăla nu este un monument al romanilor, este un monument al umanității, din asta a fost creată civilizația.
-Atât de important?
-Atât de important, maiestate. Nu ne dăm seama de influența romanilor asupra lumii civilizate, dar noi încă trăim în epoca romană. Mai bine de jumătate din viața noastră este influențată de cultura și civilizația romană, de la litere la legi, la poezie la filosofie, la inginerie sau chiar și la religie. Această lume în care trăim este o lume romană, iar acel monument semnifică practic nașterea lumii moderne.
-Și dacii….
-Da, dacii sunt cei care au fost ultima piedică înainte construirii acestei lumi noi. Iar insistența cu care Traian a ținut să ne spună asta, deși e mort omul de vreo 18 secole, ne arată ce importanți erau ăia. Și-atunci de ce au fugit, și cum au fugit și ce s-a întâmplat cu ei? Tăblițele ne spun doar cum au fugit. Nu știm încă de ce și ce s-a întâmplat cu ei, dar am o ipoteză.
-Știm că dacii au fugit? Pe columnă sunt arătați ca și cum s-ar fi luptat, avem informații că ar fi fost omorâți în masă, Traian ar fi luat 500.000 de sclavi, care e un număr enorm pentru antichitate.
-Există în mitologia românească diverse legende despre fuga dacilor. Avem povestea babei Dochia.
-Am citit, a vorbit regina, este despre o fată de care s-a îndrăgostit Traian dar ea a fugit în munți. Când a văzut că nu scapă de împărat s-a rugat la Zamolxe și acesta a transformat-o într-o stană de piatră.
-Exact! Acest mit al fugii spre munți există în multe legende românești, nu doar a celei culese de domnul Asachi. Eu nu văd miturile ca simple povești nemuritoare, le văd ca o formă de comunicare străveche, ce poate fi înțeleasă de mai mulți, odată ce-și schimbă perspectiva. Același lucru l-am întâlnit și pe tăblițe, povestea unui exod spre munți.
-Deci dacii s-au retras în munți.
-Da! S-au retras în fața invadatorilor și s-au ascuns acolo.
-Nu se poate, n-ar fi avut romanii cu cine să se bată. Dacă toți dacii ar fi fugit în munți, s-ar fi aflat, în ciuda propagandei lui Traian. Au existat oameni care s-au luptat cu el.
-Maiestate, dumneavoastră știți mai bine ca mine că nu toată lumea e făcută să fie militar. Avem două informații contradictorii, aparent, una că dacii s-au luptat până la ultimul să-și apere glia strămoșească, alta că s-au retras în munți. Eu zic că una nu se exclude pe alta, și cei care au fugit în munți au fost intelectualii daci.
-Cine?
-Oamenii de știință, savanții daci, meșteșugarii, profesioniștii. Cei care nu le aveau cu bătaia. Pentru fiecare om care crede că o problemă se poate rezolva cu bătaie există unul care spune că o soluție mai bună ar fi să nu. În timp ce războinicii daci se concentrau pe bătaia cu romanii, intelectualii daci, cei care făcuseră din Dacia un pericol atât de mare încât Traian a simțit nevoia să menționeze în mod excesiv că i-a bătut, deci ăia, savanții, au folosit toate cunoștințele lor pentru a se retrage în munți!
-Putem ști unde?
-Avem ceva idei. Că tot vorbeam de baba Dochia, știți de Babele din Bucegi, da?
-Da, confirmară regele și regina în cor.
-De ce naiba li se spune „babe” la alea, când de fapt arată a ciuperci? Credeți că oamenii pe-aici n-au văzut ciuperci, și au ales să le zică babe?
-Mda, pare ciudat.
-Mai mult, tot în zonă e Sfinxul, un cap de om care veghează asupra țării, un intelectual, dacă ne uităm la fruntea lui, că n-are căciulă. Avem un cap de intelectual și niște „babe” și numeroase legende despre daci care au fugit în munți, iar toate astea se regăsesc în jurul acelorlași munți, Bucegii. Tot pe-aici găsim plăcuțele dumneavoastră, ca multe coincidențe, nu-i așa?
-Deci de-aia ai cerut pe domnul Racoviță.
-Firește! Ipoteza mea e că în aceste zone există câteva din peșterile în care s-au ascuns acești intelectuali daci, și dacă e să ne ajute cineva să navigăm prin peșteri doar cel mai mare expert în domeniu ne poate ajuta. Întâmplarea face că e român de-al nostru.
-Un urmaș al dacilor și romanilor specialist în peșteri, ce coincidență, a spus îngândurat regele. Sunteți bun, domnule Arghezi.
-Mulțumesc. Povestea asta devine mai interesantă pe zi ce trece.
-Ce speri să găsești acolo, în Bucegi?
-În cel mai rău caz vom descoperi un întreg tezaur dacic, toată cultura, istoria și civilizația lor, lucruri ascunse mii de ani.
-În cel mai rău caz?
-Da, pentru că am o teorie și mai interesantă. Cred că vom găsi daci vii, reali, urmași ai acelor daci care au fugit din calea lui Traian.

Regina și-a înăbușit un sughiț de emoție, iar regele a sorbit rapid o ceașcă de ceai să-și dea răgaz de gândire.
-Soția mea va merge cu voi în această expediție.
-Da?
-Da, domnule Arghezi, a vorbit rapid regina. Am fost pasionată dintotdeauna de istoria acestor locuri. Nu-mi pot refuza plăcerea a o cunoaște în mod direct.
-Maiestate, trebuie să vă avertizez, lucrurile nu sunt așa de simple precum par.
-Îmi dau seama, dar sunt pregătită, pot călători la fel ca orice om normal, nu vorbim de suite și alaiuri. Știu să călăresc, știu să trag și cu revolverul dacă e nevoie, pot mânca și ceafă de porc la grătar.
-Nu despre asta e vorba, maiestate, deși, cum să zic, ceafă de porc, tot respectul, oricând merge una. Vorbesc de faptul că este posibil ca acei daci pe care-i vom găsi să nu fie neapărat niște primitivi, mai mult, să nu fie neapărat prietenoși și să nu vrea să-i găsim.
-Ce vrei să spui mai exact, domnule Arghezi?

Poetul nu s-a mai putut abține și și-a scos din geantă pipa și cum regele n-a făcut niciun gest, și-a aprins-o trăgând puternic un fum.
-Vreau să spun că mi se pare bizar cum după câteva secole bune se descoperă aceste tăblițe exact de primul rege mai competent din zonă, care reușește să mențină unirea a două din cele mai importante teritorii dacice o perioadă bună de timp, obține independență și recunoaștere pentru ele, ba chiar o surprinzătoare perioadă de pace. Vreau să spun că cineva vrea să vorbească cu dumneavoastră, domule Carol.
-Cu mine?
-Da. Dacii vor să comunice cu noi.
-Puteau stabili o audiență, nu e chiar dificil.
-Și i-ați fi primit așa, simplu, pe niște oameni care pretindeau că sunt daci? Ce dovezi trebuiau să aducă să vă convingă, maiestate? Cu ce ar putea dovedi un dac că este dac din ăla, străvechi? Nu, nu merge așa, au trebuit să fie mai subtili, să se lase un pic descoperiți.
-Crezi dumneata?
-Da. Și asta nu e cea mai complicată problemă cu care mă confrunt. Cred că, având în vedere cât de complexe și evazive sunt aceste tăblițe, că decizia de comunicare nu e neapărat unanimă. Că cineva vrea să discute cu noi, iar majoritatea societății dacice sau liderii lor, nu. De-aia e atât de întortocheată problema. S-ar putea să întâlnim niște oameni ostili, și nu doar ostili, capabili să-și păstreze anonimitatea așa cum au reușit aproape două milenii. Nu discutăm de descoperirea unui trib de sălbatici ci de o civilizație secretă. Și cineva din această civilizație vrea să-i găsim, dar doar dacă suntem capabili s-o facem.
-Păi să acceptăm provocarea, domnule Arghezi, cum spuneam, mergem noi la ei.
-Luați în calcul, Maiestate, că astea nu s-au întâmplat peste noapte. Că această insinuare a dacilor printre noi a avut loc treptat, în ultimele decenii. Pare ceva foarte gândit, foarte elaborat, mici împingeri spre direcția corectă.
-Fii mai explicit, domnule Arghezi!
-Pe scurt, avem spioni daci printre noi.
-În țară?
-Evident. Și între noi, în acest grup care studiază acest proiect. Unul dintre noi este omul dacilor!