Este un fapt binecunoscut că Regele Carol al III-lea al Angliei, Charles cum îi zic absolvenții de studii superioare, este un descendent al cunoscutului Vlad Țepeș, zis Dracula. Informația este atât de sigură încât dacă-i spui cuiva că nu e reală, o să încerce să te strângă de gât.
Bine, vei zice în timp ce strângi mâinile tale nevolnice în jurul grumazului meu de Zeus transformat în taur, dar ce dovezi ai că Regele Charles n-ar fi rudă cu Vlad Țepeș?
Prima, și cea mai importantă, e că informația asta a apărut în presa mainstream. Statistic vorbind, 99% din informațiile din presa mainstream sunt minciuni. Nu zic 100%, pentru că tot statistic vorbind e posibil să mai dea și o informație adevărată din greșeală.
Pentru restul va trebui să mă lungesc, așa că poți să închizi aici articolul, telefonul, calculatorul și să faci ceva util. Cum ar fi să te dai cu parfum, să mergi într-un birt și să încerci să agați o tipă explicându-i cum în ultima vreme s-a ieftinit fufa, că pe vremuri, pentru acces la ea plăteai cam toată viața 75% din venituri. Doar pentru una. Îți dai seama cum era fufa atunci, ce valoare avea? Și nu te atingeai de ea decât rar, că nu existau anticoncepționale.
Cel mai important om din democrația recentă
Pentru că profesorii sunt în grevă, și oricum predau doar moloz la școală, e timpul să-ți povestesc de un moment important din istoria postdecembristă a României și de omul care a format democrația asta pe care o avem acum. N-ai auzit niciodată de el, în mod interesant numele îi este șters din wikipedii sau documente oficiale ale statului de pe atunci și, mai ales, din manuale.
Acel om este Contele Iosipescu Zambra.
În 1989-1990, în perioada aia tulbure, tot felul de personaje s-au băgat să facă revoluție că, no, nu le plăcea de Ceaușescu. De fapt nu de el, de țuțării lui, dar aia e altă discuție. Pe lângă Ion Iliescu, Ion Caramitru (tatăl marelui oligofren Andrei) sau Ion Diaconescu, a fost și acest Iosipescu Zambra, care se intitula conte. Contele de Ploiești mai era cunoscut. Pretindea că e rudă cu diverși eroi de aviație, nepotul lui Gala Galaction și multe altele.
Ei, la revoluție ăsta a devenit un fel de reprezentant în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, poate chiar vicepreședinte. Nu am dovezi decât ce scrie în presă pentru că, cum spuneam, anumite aspecte din istoria României sunt șterse și de pe site-urile oficiale din care mi se recomandă să mă informez de vreo cinci ani. Parexamplu am găsit niște decrete lansate de CPUN pe site-ul Camerei Deputaților, dar fără detalii.
Ca să înțelegem ce fel de personaj era tipul, închipuie-ți că a avut afaceri cu Dan Diaconescu, a candidat la președinție, și-a făcut partid politic cu mă-sa și fochistul de la el din bloc și la un moment dat a fost condamnat pentru scheme cu Caritas (că pe vremea aia șmenurile cunoscut acum ca crypto erau ilegale) și pentru că și-a trimis propriul minor la cerșit. Dacă te întrebi ce fel de figură nobilă își trimite minorul la cerșit, ești rasist.
Dar, contribuția sa la democrație a fost introducerea pragului electoral de 5%, ca să nu mai intre în Parlament tot felul de oameni haioși ca el. Pe bune, a fost invocat în nenumărate rânduri. Ăla profitase de faptul că era președinte de partid și a cerut escortă SPP ca să meargă după bagaboante.
Tehnic vorbind, alegerile din mai 1990 au fost singurele alegeri democratice din România, că nu era prag. Atunci a intrat în Parlament partidul AUR cu 2,15% din voturi. Cred că ăla era Alianța pentru Unitatea Românilor dar, știi cum e, Haiti, Tahiti, tot un drac. Puteai să intri în parlament cu 0,34% din voturi, cum a făcut-o Partidul Liber-Schimbist. Din ce țin eu minte, că eram copchil atunci, partidul avea o siglă cu un om cu o floricică în gură. A, uite-l, l-am găsit.
No, din cauza contelui Iosipescu Zambra s-a decis ca Parlamentul să nu mai reprezinte voința populației, ci voința populației până la un anume moment. Nu lași toți nebunii să intre acolo. Așa am ajuns acum la un parlament serios, în care presa de propagandă ne spune că nasoii sunt auriștii ca George Simion, nu autiștii ca Pavel Popescu de la PNL. (Nu-s psihiatru/psiholog, deci e posibil ca diagnosticul meu să nu fie real, și ăla să fie doar prost.) Totodată, contele Iosipescu Zambra e încă viu, și într-unul din momentele în care a ieșit din pușcărie a anunțat că va candida la șefia AUR.
Dar și mai important, cum de era atâta lume care-l credea pe ăla? În primul rând pentru că oamenii sunt destul de simpli în realitate, și dacă aude de cineva că e figură nobiliară presupune automat că e și ceva deosebit. Gen, Djuvara, Paleologu, Briana Caradja, de-ăștia.
Și-n al doilea rând, pentru că oamenii au tendința să creadă orice prostie, dacă sună suficient de interesant. A, și ăla a avut o editură care a publicat prima oară după 1990 Dracula lui Bram Stoker. Că despre Dracula vorbeam aici, nu?
Cum a devenit Vlad Țepeș brandul Dracula
Vlad Țepeș a fost un domnitor real, extrem de crud, depășit în cruzime doar de verișorul său Ștefan cel Mare. Istoricii reali îți vor povesti cam câte documente despre măcelurile făcute de Fane sunt, te cam doare capul. Din motive geografice și economice, vericul moldovean nu prea a avut treabă cu Brașovul, un oraș medieval pe care toată lumea în acea vreme îl cunoștea ca Stephanopolis.
A trecut o singură dată prin zonă, când îi urmărea pe niște oameni implicați în asasinarea tatălui personal. Aceștia s-au ascuns într-o biserică din cartierul Bolonya, el a înconjurat-o, a bătut ușa în cuie, apoi a turnat smoală peste ei prin ferestre, să-i fiarbă de vii.
Țepeș în schimb avea treabă cu brașovenii, că principala lor cale de comerț trecea prin Țara Românească. Nu e ceva nou, toți predecesorii lui au avut diverse discuții pe tema asta cu negustorii brașoveni. Și domnitorii erau cruzi pe vremea aceea, doar gândește-te: Vlaicu Vodă, care este efectiv inventatorul banilor, și un fel de străunchi de-al lui Dracula, le impunea un TVA de aproape 3%.
Cumva, după o lungă listă de domnitori mai slăbuți, brașovenii au cam început să facă gât, iar Țepeș a decis să rezolve această problemă cu gâtul. A făcut niște măceluri exemplare prin zonă, ca să le dea de înțeles la ăia că el nu e chiar neamurile lui mai nevolnice.
Mno, memoria acestor măceluri a rămas adânc în mintea negustorilor brașoveni, pentru că nici măcar otomanii nu i-au spart atât de tare, așa că au păstrat una alta. Plus că cu ăia mai făceau afaceri și nu se cade să-i înjuri. Majoritatea legendelor despre Vlad Țepeș vin de la doi inși care amândoi le-au auzit de la negustorii brașoveni. În funcție de ce le convenea, au băgat partea cu cana de aur care stătea la fântână și n-o fura nimeni, sau partea cu băutul de sânge.
Una din cele mai vechi povești cu Dracula este de pe la 1491, de origine “saxonă” și sunt fascinat cum nimeni nu încearcă măcar să facă legătura între partea în care în Brașov erau saxoni, ăia au fost sparți cu bătaia de domnul din imagine, și dup-aia au scos cărticica asta cu povești ca să facă măcar ceva bani pe urma neplăcutului moment. Care e considerată saxonă și e pe undeva prin Bavaria acum.
Nu de altceva dar și fratele lui Vlad, care i-a urmat la tron, a trimis niște amenințări nasoale la adresa brașovenilor dacă nu se comportă cum trebuie. El e cunoscut de poponari ca “Radu cel Frumos”, dar de oamenii care știu să citească drept “ăla care l-a înjunghiat pe sultan când a încercat să-l ardă în cur”, cum spune singura cronică ce relatează incidentul. Având în vedere pasiunea cu care lumea susține că ăsta e un gest aprobator, am să presupun că la homosexuali dacă cineva te înjunghie când încerci să-l arzi înseamnă că și el vrea.
Deci ăia propagă mitul lui Dracula și cumva informația ajunge și la Bram Stoker. Nu prea se știe cum. Teorii sunt multe. Una ar fi că frate-su a luptat la războiul de Independență din ‘87 împotriva noastră și mai știa niște legende. Alta ar fi că Stoker a cam ciordit o poveste de la un austriac, și dacă te uiți cu atenție o să vezi că, no, cam seamănă multe chestii.
Ce e important de știut e că Dracula era secui în carte. Știu, niciun român n-a citit cartea aia, dar, pe bune, Dracula era secui. Adică un fel de ungur, sau chiar bozgor, în funcție de părerea ta despre Dracula. Poate pentru că exact în perioada în care a scris Stoker cartea o cucoană nobilă plănuia să se căsătorească cu regele George al V-lea, și cumva aia se trăgea din ungurime de pe-aici. Și aia pretindea că se trage din neamul lui Vlad Țepeș.
Oricum, în perioada aia erau foarte populare povestirile astea cu chestii misterioase prin castele din Carpați. Parexamplu și Jules Verne a scris una, doar că în varianta lui explicația era una tehnologică, pentru că astea scria Jules Verne.
Plus că în perioada victoriană, când a apărut cartea, faza aia cu suptul pe la gât era cam pornache pentru cucoane, deci de-aia era populară schema. Orice scriitor știe că dacă vrei să scrii ceva de succes trebuie să bagi pentru femei, că alea iau de-astea. Dacă nu mă crezi, întreabă-l pe ăla care a scris Anna Karenina, care e o carte foarte intensă, despre o femeie măritată care se îndrăgostește de un foarte frumos și bogat, alt bărbat decât ăla cu care s-a combinat prima oară. Cred că Sanda Brown îl cheamă pe autor.
Întrucât e un mit cumva străin de români, Dracula ca vampir n-a fost niciodată popular aici. E o invenție a saxonilor, promovată de anglo-saxoni. În folclor n-avem vampiri. E o chestie recentă, de vreo 30 de ani, înainte de ‘89 nu vorbea nimeni de castelul Bran sau alte castele ca fiind ale lui Dracula. Era ca și cum ai spune că Tarzan s-a filmat în Ceahlău pentru că Jonny Weissmuller s-a născut în România.
Obsesiile astea sunt recente pe la noi. Nu și pe la ei.
De unde până unde e monarhia regală legată de Dracula?
Sincer, cred că pentru că li se pare cool. Apoi, în realitate, regii moderni nu sunt foarte deșepți, că nu mai sunt selectați prin decapitări și războiae, și se cam căsătoresc în familie. Charles ar crede cam orice, dacă țăranii din Viscri spuneau că pământurile alea mănoase sunt ale marchizului de Carabas, o credea. Și pentru că nu prea au multe de făcut, sunt pasionați de partea asta cu genealogia.
Am tot căutat explicația cu legătura lui Charles cu Țepeș și mereu găsesc niște arbori genealogici de te doare capul. Genealogia, cel puțin asta folosită prin presă, nu prea e știință, e bazată pe “așa zic eu”. Plus că e foarte populară în zona asta unde nu prea avem multe docomente.
Parexamplu avem graficul ăsta pe care-l prezenta Libertatea ca fiind “DOVADA” că Charles se trage din Dracula. Ăla e dintr-o carte a unui scriitor de povești de-astea, cam ca Sadoveanu, dar mult mai obscur și incompetent, pe nume David Huges. E ultra-greu să găsești ceva despre dânsul.
Zic că e suficient să te uiți un pic la graficul ăsta și deja, dacă ai terminat 12 clase și n-ai fost repetent, găsești ceva ciudat. Cine pana mea e Vlad Țepeluș, fiul lui Vlad Țepeș? Există un tip pe nume Basarab cel Tânăr Țepeluș, care a fost voievod pe-aici, dar ăla era cumva nepotul lui Dan al II-lea, care era din dinastia Dăneștilor, dușmanii Drăculeștilor. Bine, dacă-i verifici până la capăt, toți se trag din Basarab, singura problemă pe care o avem cu ăla e că nu prea avem dovezi despre cine și cum erau copii lor. Sigur, fiecare care se urca la tron pretindea că este fiul ăluia de dinainte, dar cam atât.
Apoi, de la Petru Șchiopul trecem la Maria. Avem o vagă informație că a avut o fiică Maria, care s-a căsătorit cu spătarul Zottu Tzigara. Împreună au avut patru fiice Pagona, Zafeira, Roxane și Isabella. Omul a sfârșit la Veneția și n-avea nici o fiică Zusza.
Ruxandra, fiica lui Mihnea cel Rău, a fost căsătorită cu Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan din căsătoria cu fiica lui Radu cel Frumos, fratele lui văru-su. Acest Bogdan a avut trei băieți, unul dintre ei ei Alexandru Lăpușneanu, omul care l-a obligat pe strămoșul meu egumentul Eftimie să scrie cronica aia despre care trebuie să învețe amărâții ăștia la școală. Nici o Polixena acolo.
Nu știam totuși cine e Miloș “Vodă”.
Din fericire, în urmă cu câteva luni mergeam prin pădure pe-aici la Brașov și am văzut un istoric atacat de un urs. Fără de preget am scos paloșul din teacă și m-am năpustit asupra ursului, care speriat de forța loviturilor mele a luat-o la fugă. Impresionat de cutezanța mea, istoricul mi-a mulțumit: “Voinicule, ai arătat vitejie cum rar se vede în acești codri. Iată un fir din barba mea, când vei avea nevoie de mine, arde-l și voi veni deîndată să-ți sar și eu în ajutor”.
Așa că seara pe la 10 am ars firul ăla și istoricul a apărut imediat și mi-a trântit vreo două articole științifice, cele mai bune pe subiect, referitoare la domnitorii Valahiei și nevestele lor. Ca să n-o mai lungesc, nici varianta cu Miloș Vodă, cunoscut ca Miloș Mircea nu e valabilă.
E-adevărat, nu toată lumea are puterile mele, dar presa e dotată cu telefoane mobile, pot să sune un profesor de istorie, măcar. Sunt 5000 numai în București.
Dar, no, presupun că Huges a făcut niște salturi de-astea de logică și documentare minimală, și le-a făcut ușor bazându-se pe două elemente esențiale.
- Who the fuck cares about Romania, sunt niște cimpanzei unde merge Charles în safari medieval;
- Este grevă în învățământ în România, cam de prin 1933, și nimeni nu învață nimic, niciodată. Domnitorul Vlad Basarab Draculea Țepeș Pulex? Da, sigur a existat unul.
A, și da, toată povestea recentă cu Charles urmașul lui Țepeș se bazează pe cartea asta. Pe care refuz să o citesc toată. Și pliznău nu da alte grafice și genealogii că nici alea nu-s ceva real. Mai ales că…
Ar mai fi niște urmași importanți de-ai lui Dracula de care poate ai uitat
Vezi tu, marele avantaj al internetului e că poate să spună tâmpenii la foc automat, că dacă lumea vomită de la spam uită de azi până mâine ce s-a mințit ieri. Hei, mai ții minte cum ABSOLUT toată presa a dat că vine Elon Musk la Bran, având zero dovezi. Și cum n-a încercat nimeni să verifice informația asta, măcar dintr-o sursă? Da, nu?
Eu am o bănuială că există o complicitate între cititorul de presă și furnizor. Unul vrea o minciună interesantă, ălălaltul i-o oferă. Știu că mă repet, și dacă și tu știi înseamnă că ai fost atent la ce am spus la început.
Plus că mediul online favorizează amnezia. De exemplu 99% din cei care au halit faza cu Musk la Bran pretind acum că nu e adevărat. Și oricum nu mai țin minte când venea Tiger Woods la Tărlungeni să investească într-un teren de golf. Care a fost o știre fake pe care a dat-o toată presa la vremea respectivă.
De-aia puțini din cei care scriu de Charles acum își aduc aminte cum, practic, regele Charles e rudă nu doar cu Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Basarab al Optulea, ci și cu George W. Bush.
Pentru că, dragule, George W. Bush este descendent din Vlad Țepeș, nu știai? E super-adevărat, a scris și presa atunci.
În 2004 reputabila agenție Associated Press a băgat o știre cum cei doi candidați la președinția Statelor Unite, George W. Bush și John Kerry sunt amândoi rude cu Dracula. Am impresia că au șters articolul ăla, sau nu-l mai pot găsi, pentru că Google nu mai e motor de căutare de prin 2017, dar am găsit tot ceva de la Associated Press.
Cum nu doar Bush, Kerry și Charles sunt rude cu Vlad Țepeș. Ci chiar și Batman. Sau, cum era cunoscut pe vremea aia, vampirul ăla strălucitor Edward Cullen.
Deci care-i faza cu genealogia?
Păi, cred că Associated Press a ascuns primul articol cu Bush și Kerry pentru că s-au prins că era o reclamă mascată la un site de-ăsta, care-ți descoperă strămoșii. Site-urile astea sunt populare pe la anglo-saxoni, te simți nimeni în drum, dai niște bani și descoperi că ești urmașul ducelui de Sugex, care a fost important în 1200 toamna.
Funcționează pe același principiu ca site-uri de reîncarnări. Nu ești un oarecare, ești marele prinț Geambulea, care a domnit în Pakistan într-o perioadă importantă, rahat pansat. Sau alea care te verifică la ADN, să nu crezi că te tragi din orice moldovean ci, genetic, din Attila. Sau Ștefan. Sau Petrarca.
Și veni vorba, știi că putem verifica dacă Charles chiar e neam cu Țepeș?
Gen, noi am dezgropat un Basarab de-ăsta străvechi, l-am și verificat genetic să aflăm dacă este miticul Negru Vodă (Proiectul Genesis), dacă e cuman, cum pretindea popularul os boieresc Djuvara, de-astea. Cam avem profilul genetic al primelor dinastii valahe. E suficient să luăm cuțitul cu care ciugulit niște brânză Charles pe la Viscri, sau un ciorap de-al lui, și putem verifica.
Sigur, ar trebui să fie și el de acord. Iar omul nu cred că e dispus să spargă suta aia de euro pe un asemenea test. Serios, tocmai a spart mai bine de jumătate de miliard de lire sterline pe înmormântarea maică-sii, încoronarea sa, plus 50 de lire să-l pupe Charley Ottley în cur până la epuizare.
N-are bani de schema asta.
Și ce putem învăța din toată această istorie?
Well, ca să mă exprim pe limba prințului, câteva chestii.
Oamenii care au avut o problemă cu o figură paternă în copilărie se aliniază ușor pe oricare figură paternă, autoritară, apare. De-aia visează oamenii la Charles Regele României, cum visează Teodor Baconschi la un Hegemon European care să-l domine și să-l pleznească la cur cu cureaua în timp ce el îl slăvește. De-aia vezi oameni care se închină zilnic la NATO sau, în partea cealaltă, la Putin, în timp ce râd de ăia mai bătrâni care încă se mai închină la Ceaușescu. (Pentru ăștia mai tineri: Ceaușescu a fost un dictator care avea poza în toate școlile și în toate manualele, în locul unde este pus acum steagul UE).
Apoi, toată schema cu genealogia lui Charles nu depinde de noi, ci de ceilalți, că ălora le trebuie ceva să vândă ideea că ăsta vine aici să aibă grijă de niște sate. Și e greu pentru cimpanzeul de rând din UK să înțeleagă WTF e România. Închipuie-ți că ăia au votat Brexit. Fraierii încă cred în presă, deși presa lor e chiar căcat obscen, nu ce-i aici. Adică, sigur, presa noastră e slugă și mincinoasă, presa lor e ceva mult mai infect. Un fel de curvă cu toate bolile sexuale posibile, bețivă, fără dinți în gură, fără morală și pișată toată. E idee aia cu “tabloide britanice” care sunt cam toate ziarele lor de-acolo. BBC e un tomberon în materie de presă. Tre să le vinzi ceva la consumatorii ăia, și asta cu “Charles nepotul lui Dracula” e pe limba lor.
Iar 80% din presa românească înseamnă traduceri de dincolo, că e mai ieftin să iei un student să bage 40 de articole pe zi în Google Translate și să ai “content”, să faci clickuri, bani, reclame, de-astea.
Dar cel mai important e că ăla, care e destul de celebru, vine și face ceva pe-aici. Dă un fel de PR bun. Sigur, dincolo e ignorat, că nu e cu curvăsăreală, cu tristul ăla de prințu Harry, cel mai cuck om de pe planetă, de-astea. Inflamează pe ăștia de-aici, și știi de ce?
Pentru că, pana mea, e cineva care spune și de bine de România, că e frumoasă, idilică și trebuie păstrată. Pentru turbații care sunt bombardați zi de zi cu informații despre cât de nasol e aici, dresați de un sfert de secol de Andreea Esca și multiplele ei clone care spun zâmbind cele mai mari atrocități în fiecare seară, zi de zi, au și ei nevoie de un moment de respiro.
Vine unul care a cam văzut planeta asta, a cam trăit în luxul cel mai luxos și zice “Băi, mișto la voi, chiar e fain aici. Nu stricați asta. Aveți ceva de băut? Cu brânzică, da, merge și niște brânzică”. Asta e partea importantă, nu dacă e neapărat rudă cu unul care măcelărea pe-aici.
N-ar fi trebuit să-mi bat joc de amărâții ăștia care cred în legende cu Dracula, dar știi cum e, când ești infectat de patriarhat, te comporți ca atare. Tre să-i educi, că matriarhatul doar îi cocoloșește, de-aia e plin de isterici care țipă când văd câte un mascul real ca țăranii la tren în 1840. Sau se închină la el.