Recent, în timpul unei operațiuni de transfer a omului Mihai Șora (106 ani) din lumea celor vii în lumea celor morți, a izbucnit un mic conflict între mai multe tabere referitor la identitatea celui care a adus atâta speranță și tristețe în sufletele atâtor români, și poate chiar și a câtorva unguri.

Exact ca într-o telenovelă de calitate la înmormântarea acestui foarte vechi român, atât de vechi încât era deja declarat monument istoric, și-a făcut apariția un om bătrân și întristat. Acesta a declarat, în fața mulțimii adunate la slujbă, că el este fiul marelui dispărut, Mihai Șora, și că nimeni nu l-a anunțat c-a murit taică-su, a aflat asta de pe Facebook.

Iată, deci, la ce este bună rețeaua socială Facebook, ne ajută să ținem legătura cu cei dragi.

Omul a încercat să explice cât de complicată a fost relația familială cu soția lui taică-su până când a intervenit popa să-i atragă atenția că aici e vorba de slujba de înmormântare a mortului Mihai Șora, nu de discuții despre omul Mihai Șora, omul care a reprezentat inspirația pentru crearea personajului fictiv Mihai Șora, un fel de campion al democrației, libertății, înțelepciunii și altor caracteristici pozitive.

Care este legătura între personajul Mihai Șora și omul din care a fost inspirată povestea?

Omul Mihai Șora a fost un tip născut prin 1916, înainte de a exista această variantă aproximativă al României, ceea ce-l făcea destul de interesant. După studii în țară, prin județul Timiș sau prin capitală, omul obține o bursă la Paris, localitate pe care lumea o cunoaște ca fiind capitala Franței. Paris mai este cunoscut și ca altceva, și-anume capitala mondială a comunismului. Desigur, comunismul s-a aplicat în tot felul de țări, cu mai multe grade de succes, dar nu trebuie uitat unde a fost inventat și teoretizat. Karl Marx a creat ideile de bază ale teoriei sale la Paris, acolo s-a întâlnit cu Engels. Parisul este locul cu cea mai mare densitate de comuniști sinceri din lume, oameni care chiar cred în fazele astea. Czeslaw Milosz, câștigător al premiului Nobel pentru cărți triste, povestește chiar în cartea “Gândirea captivă” cât de șocat a fost să fugă din blocul comunist, să ajungă la Paris și să vadă că ăia pe-acolo încă au impresia că comunismul e ceva mișto. Efectiv a luat de-alea în față cu “mda, e posibil să fie nașpa la voi, dar pentru că n-a fost aplicat cum trebuie”, una din cele mai cunoscute mantre ale ideologiei.

Ei, așa și omul Șora, când a ajuns la Paris a devenit comunist, că nu era prea greu. Dealtfel și alți români care au trecut prin Paris s-au infectat de comunism, gen Traian Vuia, care susținea celule de partizani francezi comuniști ce se luptau împotriva ocupației naziste. Se uită foarte des că a existat o perioadă în care principalul adversar al naziștilor a fost omul comunist, care era de partea poporului. A tuturor popoarelor, inclusiv evreii.

Mno, diferența între Mihai Șora și Traian Vuia e că Șora era comunist că îi plăcea ideea în timp ce Vuia era comunist că nu-i plăceau naziștii. Ca dovadă, Șora a venit de bună voie în țară, să mai facă niște comunism, în timp ce pentru Vuia a trebuit să intervină Petru Groza, care i-a și plătit biletul de avion (ironic, nu?) să se întoarcă în țară.

Omul Mihai Șora s-a ocupat de activități comuniste până a ieșit la pensie. Bine, la un moment dat n-a prea mai apărut în prim-plan, că comuniștii 2.0 din România i-au cam dat afară pe comuniștii 1.0, pentru ca la rândul lor să fie sparți de comuniștii 3.0, cei mai versați comuniști. Gen, Ion Iliescu.

După căderea comuniștilor 2.0, în 1989, Șora a făcut parte din primele guverne comuniste după Revoluție, condus de Petre Roman, un om fără gât care insistă să-și vopsească părul la 195 de ani sau cât are el acum. După care a ieșit la pensie să-și trăiască viața liniștit nederanjat de nimeni.

Cândva prin 2015, îngrijitoarea care se ocupa de Mihai Șora, o poetesă atât de talentată încât lucra ca îngrijitoare, a inventat personajul Mihai Șora, un filozof bătrân și înțelept, care a văzut multe și știe că dreptatea învinge întotdeauna.

Și la fel cum Marian Godină a făcut un cont de Facebook pentru Pablo, alpaca lui, așa și doamna a făcut un cont de Facebook, l-a numit Mihai Șora și acolo a început să posteze diverse păreri și idei care erau în trending și aduceau like-uri, share-uri și emoții pozitive în rândul oamenilor. Personajul Mihai Șora era ceva minunat, un tip care a fost practic sechestrat de comuniști în țară când a venit să-și vadă neamurile, poveste unică într-un fel, fondator al colecției “Biblioteca pentru toți”, om care și-a dat demisia din Guvernul Petre Roman din cauza mineriadelor și pensionar care nu-l plăcea deloc pe Liviu Dragnea și era convins că ăla încearcă să modifice legile justiției ca să acapareze toată puterea.

Bine, oamenii care au citit minim trei cărți din colecția BPT s-au prins imediat că Mihai Șora, personajul de pe Facebook, n-avea nicio legătură cu omul Mihai Șora. Iar cei ce-l cunoscuseră personal știau că fusese un bolșevic, că a fost marginalizat doar pentru că era țuțărul Anei Pauker, că în Guvernul Petre Roman a fost chiar invers, omul a fost printre singurii care a ținut să rămână, în ciuda minerilor, că n-a fondat nicio colecție, doar a fost cenzorul ei și că, în principiu, e cam dus (din cauza vârstei) și nu scrie el fanteziile alea. Deci, două creaturi diferite.

Dar astea nu contează, pentru că lumea atunci, ca și acum, nu avea nevoie de omul Mihai Șora, de-ăia erau destui, ci de personajul Mihai Șora, din care sunt puțini.

Ce fel de personaj este Mihai Șora?

Dacă aș fi terminat filologia, în loc de liceu industrial, aș fi putut spune că este un arhetip. Dar, pentru că nu mi-a plăcut școala, o să zic că Șora este tipul de “moș pozitiv”.

Orice grupare umană are nevoie de un moș pozitiv. Motivele sunt simple. Moșii (dar și babele) sunt în principiu oameni de care nu prea mai avem nevoie în lumea modernă. Nu știu dacă este bine sau rău, dar am observat că în mai toate societățile civilizate am decis că de la o anumită vârstă în sus trebuie să dăm niște bani ăstora să scăpăm de ei, gen pensie.

Înainte de apariția pensiei bătrânii erau folosiți până la expirarea vieții. Supravegheau copiii, făceau chestii pe măsura puterilor lor (de-aia multe bunici creau îmbrăcăminte, că e o activitate cu efort redus, care nu necesită deplasare) și erau întrebați cam cum trebuie procedat în diverse situații că se presupunea că au mai trecut prin chestii similare. Lucrurile astea se petreceau pentru că eram super-săraci ca civilizație, și-atunci chiar și o jumătate de om este aia care poate face diferența între tine și familia de peste drum. Ai o babă acasă, reduce cheltuielile cu mâncarea, curățenia sau îmbrăcămintea, ai un moș poate ține haiducii ăia mici atenți cu tot felul de povestiri de vitejie inventate sau poate să-i învețe să pescuiască, să nu stai tu după curul lor.

După ce n-am mai fost săraci, adică nu atât de săraci cât să conteze un om la 25% din capacitatea inițială, am zis să scăpăm de ei și le-am dat niște bani să ne lase în pace. Faza e că voiam să fim și mai bogați, și ăștia ne costă bani. Ăia, fiind încă activi, dar excluși aproape complet din activitățile societății, și-au căutat în continuare de lucru și ne tot încurcă, ba că vor pensii mai mari, ba că să nu mai facem mizerie pe casa scării, ba cine știe ce. Plus că mai au și tupeul să voteze.

În esență moșii au devenit ceva enervant, și când zic moșii, zic pensionarii. Dar, cumva, în adâncul nostru, știam că nu se poate ca moșii să fie ceva nasol, că am evoluat prea mult gândindu-ne la ei ca ceva pozitiv. În sensul de util.

Și ne aflăm prin anul 2015 în România, într-o perioadă în care majoritatea moșilor sunt considerați nașpa, pentru că vor pensii și votează cu PESEDE, partidul preferat al președintelui. Și cu o societate activă formată din oameni la început de schizofrenie (nu ca acum, la final) care foloseau Facebook-ul ca să pună în același timp poză cu bunica de la țară care croșeta un ciorap și să scrie că bătrânii sunt proști și trădători și votează cu PESEDE.

Și astfel a apărut personajul Mihai Șora, un fel de Mesia al pensionarilor, care ne va salva pe toți.

Dar Mihai Șora n-a apărut din neant

Dorința noastră intrisecă pentru moși valabili a generat multe astfel de vedete de gen de-a lungul timpului. Oamenii mai în vârstă îl țin minte pe Petre Țuțea, un proto-moș providențial care le zicea pe bune, până când le-a zis prea pe bune. În era media mulți duhovnici au devenit Mesia ai moșilor, călugării ăia de care vorbea toată lumea, Ilie Cleopa, Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc etc. Acești moși au fost foarte populari o vreme, pentru că arătau ca moșii autentici din afișele alea la covrigii Luca sau Petru și pentru că erau destul de calmi în timp ce-și dădeau cu părerea despre ce-i întreba lumea. Având și oarecare experiență de viață, când spuneau o banalitate evidentă, oamenii mai naivi, mai neatenți la ce se întâmplă în jurul lor o vedeau ca o profeție. De exemplu: “aveți grijă, dacă vă doriți bani o să aveți bani, doar că o să fiți și mai triști, că v-ați dorit bani în loc să vă doriți fiți netriști”.

(Ca o paranteză, dacă ai probleme cu banii și ești trist din cauza asta, recomandarea mea e să iei un credit de nevoi personale și nu o să mai ai probleme cu banii. Sigur, ratele sunt mari, dar o perioadă de timp o să ai cu ce le plăti, și trebuie să fii extrem de arogant să crezi că vei fi viu la finalul creditului. Dar poți fi nefericit în materie de bani acum!)

Problema cu moșii ăștia era că nu erau anti-PESEDE. Și pro-UE, îi cam dureau la bască de fazele astea. Partea cu religia nu deranjează în mod real pe nimeni, dacă asculți un măscărici de-ăsta care e împotriva popilor o să vezi că principala chestie care-l deranjează e că popa are mai mulți bani decât el. Dacă mâine Patriahul iese și strigă MUIEPSEDE la slujbă devine cel mai cool om din România.

O ultimă tentativă a poporului de a crea un moș pozitiv, înainte de Șora, a fost cu cunoscutul neurochirurg Leon Dănăilă. Să tot fi fost vreo 20 de ani de când acest moș, folosind un DeLorean modificat, a trimis în timp un elev de liceu care tot umbla pe la el prin laborator. Multe aventuri, complicate, ca atunci când Biff le-a furat almanahul, cert e că la un moment dat viața îl găsește pe Leon Dănăilă la metrou cu o sacoșă în mână.

Oamenii cu studii superioare, antrenați de facultate să fure, fură o poză și o postare de pe Facebook cu Leon Dănăilă, chirurg de geniu, cum merge el cu metroul în timp ce în altă țară ar fi luat un catraliard de dolari pentru jobul lui și ar fi mers doar cu cur-jetul, acel supersonic dezvoltat doar pentru oamenii foarte bogați să-și miște curul.

Cineva de la PNL, partid fondat în urmă cu vreo 5 de ani pentru că cineva trebuia să capitalizeze voturile anti-PESEDE (coincidență de nume cu partidul cu același nume de pe vremea când s-a născut Șora) a zis să se folosească de acest moș providențial și să-l facă senator, pentru că acest moș părea să nu vrea pensie și să nu voteze PESEDE.

Din păcate, Dănăilă s-a dovedit a fi defect ca moș politic, pentru că omul avea o meserie și aparent era mai mult interesat de ea decât de politică și glorie. Așa că în loc să zică de “integrarea europeană” și “destinul european al României printre națiunile civilizate” el zicea că femeile n-au ce căuta în laborator că-s la ciclu și poate se gândesc la alte chestii. Un om căruia-i păsa de politică și voturi n-ar fi zis așa ceva, sau ar fi zis-o ca să atragă genul de labagii care se închină la Andrew Tate, din păcate lui Leon nu-i păsa.

Și astfel, după mai multe încercări eșuate de a crea un Kwitzach Haderach al moșilor, în cele din urmă a apărut personajul imaginar Mihai Șora, o creație cu multe avantaje, principalul fiind că părea a spune chestii inteligente și de bun simț.

Dorința de apariție a unui tip ca Șora era atât de mare încât n-a încercat nimeni să verifice valabilitatea personajului. Era o foame atât de mare încât omul trebuia să răspundă la trei criterii:

  1. Este anti-PESEDE? Da.
  2. Este pro-european? Da.
  3. Este dispus să propovăduiască această nouă Scriptură, să-l auzim din amvon când e cazul? Da.

Atunci, habemus papa!

Iar Mihai Șora a fost ceea ce trebuie pentru cine trebuie

Acuma trebuie să înțelegem și cine era publicul țintă pentru un Mihai Șora - personajul. Cum spuneam, un om citit ar fi văzut imediat că ăla nu era real, și-au fost mulți care spuneau că scrierile sale de pe internet sunt create de îngrijitoarea dânsului.

Dar pe de altă parte, a fost ceva viral pentru că a fost folosit cum trebuie. Publicul țintă al lui Șora se împarte în trei categorii, oameni care scriu în presă, oameni care se raportează la presă și oameni care consumă presă.

  1. Ca să ajungi să scrii în presă, ca să fii un redactor oficial, conform legilor românești, trebuie să ai studii superioare. Cele mai populare studii superioare sunt cele de jurnalism, iar în România, manualul de bază de jurnalism este scris de unul pe nume Mihai Coman, al cărui titlu de glorie este că n-a scris nicio știre în viața lui. Este una din puținele meserii în care este obligatoriu să ai studii superioare ca să fii prost. Apoi, de obicei, oamenii care scriu în presă sunt oameni care ar dori să fie citiți de foarte multă lume dar nu au suficient talent cât să facă asta. Dăm un exemplu la întâmplare, jurnalistul CTP a încercat să fie scriitor, dar cam singura povestire mișto SF scrisă de el e una plagiată, Omohom. N-aș fi știut asta dacă nu l-aș fi auzit folosind cuvântul “bășcălie”, pe care-l foloseau restul plagiatorilor din sefeul românesc când erau supărați pe mine, mi s-a aprins beculețul și am verificat. Și-atunci, pentru că lumea nu vrea să citească sefeu, s-a făcut ziarist și n-a mai încercat. El, ca și mulți alții, vor scrie că rumânii nu citesc, adică nu citesc alea ale lor. Și dup-aia vor încerca același procedeu, să fure de la cineva care e citit/popular și să dea ca și cum ar fi meritul lor.

Iar când Șora era popular pe internet, și ăștia au vrut să fie populari ca el, și de-aia au luat tot ce zice. De-aia acum fură texte integrale de la Godină, ferindu-se de acuzația de plagiat cu cuvintele magice “a scris pe Facebook” după care bagă un text întreg.

  1. Oamenii care se raportează la presă sunt politicieni sau politicieni în devenire. Pentru că presa lasă impresia că stă cu degetul pe problemele importante, ăia par că știu ce se întâmplă și par să arate în ce direcție merge treaba. Și-atunci cea mai bună metodă să pari și tu la fel de pe val e să bagi ceva ce dă bine la presă, poate ești asociat și tu cu fenomenele de care scriu ei. Dacă Șora bagă o virală, tu, politicianul, zici cât de adevărat era ce-a zis Șora, să scrie presa despre cum “iată, și politicianul X zice că e corect ce zicem noi”. Practic se ling unii pe alții pe spate.

  2. Oamenii care consumă presă sunt oameni care au nevoie de un divertisment facil. E complicat să te uiți la un film, că durează până învinge eroul principal. Să afli cine este rău și bun și cine a câștigat într-un articol de presă durează cam cinci minute. Câteodată și mai puțin. Un om care consumă presă toată ziua nu are timp să facă și altceva, să zicem o activitate de divertisment la care trebuie să te concentrezi mai mult.

De-aia, dacă te uiți cu atenție la ce spunea Șora pe Facebook descopereai că spunea numai tâmpenii. Cu puțin timp înainte să moară dăduse ceva de genul cum l-a cunoscut el pe Brassai înainte să fie celebru. Singura problemă e că pe vremea când Brassai nu era celebru Șora n-avea încă floci și era la vreo câteva mii de kilometri depărtare de ăsta. Orice om care știa detaliile astea l-ar fi contrazis. Pe de altă parte, oamenii care știau detaliile astea nu citesc ce scria personajul Mihai Șora pe Facebook.

Dealtfel, orice examinare cu atenție la ce-a spus Șora în general ne arată că nu era vreo mare lumină. De exemplu, am urmărit un interviu de la Garantat 100%, a doua cea mai proastă emisiune de interviuri din lume după profesioniștii Eugeniei Vodă. După ce îl prezintă ca pe un cetaceu al intelectualității românești, Cătălin Ștefănescu îl întreabă pe Șora “Ce înțelegeți prin spațiul public?”

  • “Prin spațiul public eu aș înțelege un spațiu al deschiderii și al onestității, al confruntării părerilor, așa sincere cum sunt ele, pentru a defini opinia publică, fără ascunzișuri. Din păcate spațiul public este de foarte multe ori un spațiu al camuflării, ceea ce induce în eroare pe spectatorul de bună credință și, ca să spun așa, fortifică solidaritatea celor de rea credință”

Cătălin percepe această informație la nivel de cuvinte folosite și continuă cu “Ce credeți că se camuflează îndărătul spațiului public?”

  • “Interesele. Interesele care nu sunt, ca să spunem așa, compatibile cu interesul comun, care vin în contradicție cu el și care au toate avantajele din faptul de a se ascunde spațiului, de a rămâne necunoscute spațiului public, spațiu al deschiderii și al comunicării”.

Să ne înțelegem, astea vin de la un tip prezentat în media ca filozof. Nu trebuie să termini facultatea de filozofie să-ți dai seama că avea anvergura intelectuală a unui piețar, poate un pic mai scăzut decât atât. Dar pentru publicul lui, era OK.

Care era publicul lui, totuși?

Ei bine, publicul era format din oameni care nu prea citeau, nu prea se informau dar, cel mai important, era format din zeloți ai unei religii cu niște porunci clare. Cele mai cunoscute, “PESEDE e rău” și “valori europene”.

În ultima vreme faza cu “valori europene” prinde foarte mult la publicul ăsta. Am testat la un moment dat pe twitter, am întrebat cam care ar fi calitățile noului profet politic, Maia Sandu, de se discută cum ar putea ea candida inclusiv la alegerile din România, să facă Unirea precum Cuza. Dar am cerut să mi se spună alte calități în afară de “e cu UE” și rezultatul a fost o furie de-aia minunată. O grămadă de oameni au decis că principalele argumente ar fi “ești prost”, “vrei Putin și comuniști” sau “ești atât de cumpărat și jegos încât nu mai știi ce e cu tine”.

Bine, știu, nu toți românii sunt la nivelul ăsta. Dar există un nivel de români pentru care UE/Valori Europene este o religie, iar pentru ăia personajul Mihai Șora a fost OK. A fost ce trebuie. Și-acum a plecat dintre ei și acei oameni sunt triști.

Ar mai fi o parte din public, partea care a crezut la început că Mihai Șora este real. Mă gândesc la, dau un exemplu, Robert Tinderle, șeful agenției de publicitate care a făcut reclama cu Șora, Libertate și Emag. Omul a crezut mitul, a făcut gestul, dacă citești părerile lui o să afli că face parte din sectă, și dup-aia s-a trezit că i se aruncă troaca în cap cum a folosit un bolșevic sinistru să vorbească despre libertate, cum s-a pișat efectiv pe memoria oamenilor care au suferit în comunism.

Dacă e publicitar adevărat va lua chestia asta ca pe un titlul de glorie, “Priviți la mine cât de bun sunt, am luat un bolșevic nasol și l-am pus pe afișe înalte de 50 de metri, și am luat și bani pentru asta. Suck my dick!".

El măcar se consolează cu bani, dar alții s-au simțit trădați de păcăleala cu “Șora de la Girafă” și acum sunt extrem de supărați că omul din spatele personajului a fost îngropat cu onoruri militare. Onoare de care se va bucura și Irina Margareta-Nistor, că președintele i-a dat o decorație pentru contribuție la cultura națională, pentru că profesia traducătorilor era printre ultimele pe care nu scuipase.

Ce putem învăța din asta

Prima chestie e că ne dorim, cu adevărat, un moș interesant și înțelept care să se potrivească cu instinctul nostru că oamenii în vârstă ar fi utili, îndrumători și liniștitori.

Apoi că nu ar trebui să fim supărați pe îngrijitoarea d-lui Șora (dacă nu suntem rude cu el) că l-a folosit pentru a da unei părți a populației ce și-a dorit. Într-un fel, moșul a fost util. Chiar dacă nu era real și n-a fost real, au fost oameni care au crezut în mesaj și asta i-a încurajat.

A treia chestie e că ar trebui să fim antrenați mai bine să detectăm personajele și să le deosebim de oamenii reali. Pentru că tot timpul se va găsi cineva interesat să folosească această slăbiciune a noastră pentru mituri ca să obțină foloase personale de pe urma ei. “Interese”, cum zicea Șora.

Într-un fel, deși personajul Șora era o creatură care mințea cam la fiecare postare pe Facebook, omul Șora, ăla care a fost la emisiune la personajul Cătălin Ștefănescu, avea dreptate. În spațiul public sunt mulți oameni care se folosesc de un camuflaj pentru a induce în eroare pe spectatorul de bună credință. Practic, Șora ne-a avertizat despre el însuși și fiecare om de la care învățăm ceva trebuie prețuit ca atare. RIP, moșule!