Din când în când poporul de la birou încearcă să scoată și el capul în lume, să se simtă un pic mai deștept și mai frumos și se tot împiedică de țăranul român. Ăsta, nesimțitul, stă jos și se scobește în nas și, mai ales, îl face de rușine în întreaga Europă. Dom’le, cum se poate ca România, o țară unde aproape jumătate din populație trăiește la țară din agricultură, cu atâta teren arabil și mănos, să fie tot la coada clasamentului în privința produselor agricole. Ce fac dom’le, țăranii ăștia români, de ce sunt mai proști decât țăranul francez sau țăranul olandez? Chiar așa, de ce? Hai să-l chemăm la judecată pe țăranul român.

Țăranul român, cel cu buda în fundul curții

Unul din principalele motive de hăhăială la adresa țăranului este buda în fundul curții. Cum se constituie o astfel de budă? Se face o groapă în pâmânt, se pun niște scânduri deasupra, un fel de scaun și o încăpere în jurul scaunului. Când are o treabă, omul iese din casă și se deplasează vreo 10-15 metri până la căcăstoare și acolo face ce are de făcut. Iar oamenii de la oraș râd de el că pute acolo și e neigienic ce face.

Acuzatorul este un domn de la oraș, iar la oraș există niște standarde speciale în materie de căcare, mult superioare acelui cimpanzeu. Să exemplificăm cu acest bloc.

Cunosc blocul ăsta bine, că am copilărit în el. Pe fiecare etaj sunt două apartamente cu două camere și două cu trei camere. Cele cu două camere au o budă, cele cu două camere au două bude. Buzile sunt legate între ele prin niște țevi groase care merg pe toată lungimea blocului. Sunt două scări, deci vorbim de un total de 12 țevi care transportă căcatul din bloc, din apartament în apartament până undeva în subsol. Dacă am avea un fel de scanner în infra-maro, care să ne arate doar acesta aspect, am putea vedea dimineața traficul de căcați care se scurge de sus în jos pe țevile alea, o aură de căcat. Dacă stai la etajul patru, să zicem, și citești acest text dimineața pe budă, ești practic la maxim un metru de o țeavă prin care trec căcații vecinilor de deasupra, cam unul pe minut. Apartamentele din blocul ăla nu sunt chiar mici, dar oricum te învârți nu ești mai departe de 5 metri de o țeavă de căcat.

Iar blocul ăsta de care vorbim a fost făcut, totuși, cu simț de răspundere cât de cât. În blocurile mai recente nu s-au folosit chiar cele mai bune materiale, de-aia când tragi o bășină știe toată lumea. Iar unele nici nu sunt racordate la rețeaua de canalizare, deci ce se întâmplă? Ei bine, există niște oameni specializați în transport de căcat. Ăștia vin cu o cisternă specială din care scot un furtun specializat în extras căcat. Cu el se racordează la bazinul de căcat de sub bloc și extrag de-acolo și-l duc spre o clădire specializată în colectat căcat, rafinat și aruncat mai apoi în apă. Să se minuneze jurnalistul de București de ce e plin de alge lacul și plin de enterococi în Marea Neagră.

Când îl întrebi pe țăranul ăla care-i logica cu buda în fundul curții s-ar putea să-ți răspundă că n-ar vrea să stea, totuși, foarte aproape de căcăstoare. Gen să doarmă și la trei metri de el să se cace gagica transpirată de frică să nu tragă o bășină că se face de rușine. Și-o să spună că, din punctul lui de vedere, căcăstoarea pute, de-aia e bine mai departe. Iar omul de oraș o să spună că nu pute, că e de-aia modernă, că are ventilator, că dă cu șprei și toate cele. Dar, adevărul adevărat, dragul meu prieten, e că regula de politețe când te duci la cineva în vizită e să nu te caci la el acasă, că nu te-ajută niciun șprey sau sistem modern dacă trece cineva prin zonă în următoarele 10 minute.

Și-aia de la țară pute, dar nu e chiar lângă bucătărie, hol sau dormitor, știi ce zic?

Dar chiar și-așa, tot e o prostie, buda în fundul curții e semn de sărăcie și de lipsă de igienă, tot poți să faci canalizare, și el deversează alea în râu?

Și-n plus, asta nu e totul, de ce naiba satele arată deteriorat, de ce-s sparți ăia de săraci, de ce umblă cu căruțe și ară cu calul, suntem în secolul XXI bă, când ne modernizăm și noi?

Pentru început două decade de bătaie

Ei, aici o să ne lungim cu povestea. TL:DR; țăranul român a cam încasat 7 decade de bătaie cruntă și nu e chiar așa ușor să-și revină. Gen, vreo trei generații.

Dacă e să iau o poveste personală, și eu mă trag din niște țărani cu buda în fundul în curții din Moldova. Ce istorii am cu ai mei pornesc de undeva din Al Doilea Război Mondial, activitate în care s-au implicat și neamurile mele de la țară. Bunăoară fratele bunicii s-a dus să se bată cu rușii, că era ca în Mulan, fiecare clan trebuia să dea pe cineva pentru război. Spoilere, n-a câștigat, dar n-avea de unde să știe că a murit eroic pe front. Strada pe care e casa bunicilor poartă numele lui. Bunicul era mai antreprenor, așa, și avea o căruță cu care transporta pește de la Galați în sat la el, i se zicea „Pescaru” deși probabil habar n-avea să pescuiască. Știi cum s-a umplut planeta de moldoveni? Ei bine, unul din moldovenii ăștia era pe un vapor la muncă și s-a întâlnit acolo cu un evreu bătrân. Și ăsta, curios, „al cui ești tu din Moldova” etc a aflat că e cumva de-al lui „Pescaru”. Iar evreul s-a bușit în lacrimi și i-a mărturisit că bătrânul l-a salvat din Ucraina, l-a transportat pe ascuns cu căruța de pește, că în vremurile alea oamenii din seminția lui erau duși cu trenul la o groapă, aruncați acolo și dat foc. Statul român l-a recompensat pe acest om pentru gestul său cu câțiva ani de pușcărie, că așa ceva nu se face. În fine, omul a ieșit din pușcărie, și-a îngropat ce neamuri a mai avut de îngropat și s-a apucat din nouă de antreprenoriat.

Și-atunci au venit comuniștii. Și comuniștii l-au spart pe țăranul ăsta de nu s-a văzut, i-au confiscat calul, căruța, plugul, vaci, tot ce-avea prin curte ca să facă colectivizare. Și nu e un caz singular, milioane de țărani au trecut prin asta. Li s-a luat totul, dar totul mafrend. Impresia generală e că oamenilor li s-a luat doar pământul și ceva vite, nu, li s-au luat efectiv toate mijloacele de producție. Sunt numeroase cazuri de țărani care au încercat să-și mai ascundă o căruță sau un plug sau o treierătoare. Chestiile alea sunt scumpe, pentru un țăran, și sunt importante, că din ele își câștiga pâinea.

Dar comuniștii credeau că țăranii suferă de capitalism, Ana Pauker explica cum țărănetele „e și azi un mic capitalist în felul lui țăranul individual mic burghez”.

Ba chiar au făcut o chestie tare, aia cu cotele, în care fiecare țăran trebuia să dea cotă din producție la stat. Exact ca-n perioada feudală a României, dar mult mai mișto, că pe majoritatea i-a ruinat faza asta, atât de mari erau ăla. Nu era „zeciuală” era cam „nouăzeciuială”.

Și încă dezastrul nu e pe deplin explicat. Țăranii erau genul ăla, familie în sat, mai toți. Sau în satul vecin. Când au fost jefuiți n-au fost doar ei ci toate neamurile lor. Spune-mi tu, dacă ești bun, cum te-ai descurca după ce vine unu’ și te jefuiește nu doar pe tine ci și pe rudele până la gradul patru? Verișori de-ăia de care n-ai auzit niciodată, decât pe la vreo nuntă, și ăia tâlhăriți în plină stradă. Că tâlhărie a fost, cine s-a opus a mâncat bătaie sau deportare.

Cred că ăia trebuie să fi fost uluiți când au citit dup-aia în manualele de istorie cum că boierii erau ăia răi care exploatau țăranii. Nu ăștia, cu cravată, care te lăsau în curul gol.

Și după bătaie și jaf a mai urmat un fenomen interesant. Flăcăii mai capabili din sate, ăia, forța de muncă, au fost luați cu trenul, cu arcanul și duși la muncă la uzină. Un fel de muncă forțată, că statul decidea ce muncești, unde dormi și eventual și ce gagică îți iei. Că nu puteai tu să te căsătorești cu oricine, fata trebuia să aibă „origini sănătoase”. Nu contau doar țâțele ei ci și țâța lu’ mă-sa, că poate aia a fost chiabură pe undeva.

Și vreo trei decade de foame

După schema asta au mai rămas prin sate țăranii ăia, care nu erau chiar cei mai capabili dintre țărani. „Chiaburii” bătaie sau pușcărie, tinerii răpiți la oraș. Celorlalți li s-a oferit să lucreze tot în agricultură, la CAP. Ce nu știe lumea, că nu prea se vorbește, e că salariile alea de la CAP erau de mizerie, de-aia când ieșeau la pensie aveau pensii de mizerie. Practic i-au băgat în sclavagism, scurt. De-aia n-au avut cum să-și facă case făloase, și chiar dacă și le făceau, imediat venea securistul cu bătaia, să nu cumva să l-apuce chiaburismul pe vreunul. S-au făcut niște modernizări în satele alea, de mai mare dragul, electricitate la mișto, apă potabilă, pe ici pe colo, mai o îndiguire de râu, mai un sistem de irigații ce trebuia reparat din jumătate în jumătate de oră. Că nu-ți închipui că inginerii care produceau Daciile alea bune făceau ceva excepțional în agricultură.

Cât despre exploatarea agricolă, în ciuda propagandei, era făcută destul de prost. Recoltele alea record la hectar erau, de fapt, sub ce puteau scoate țăranii mai pricepuți dacă-i lăsai în pace, că așa e când muncești pământul cu sclavi. Prin 65 ai noștri se lăudau, la grâu de exemplu, cu 1,3 tone la hectar, în Germania era 3,5. În 30 de ani au reușit să dubleze producția iar la TV se lăudau cu 3,2 tone la hectar. Fix, pix. În ‘89 se lăudau cu 9 tone de grâu la hectar, chestie pe care n-o poți obține nici în zilele noastre cu toată tehnica avansată.

Plus că, efectiv tâmpiți fiind, au otrăvit pământul și pânza freatică aruncând îngrășămite la plezneală. De-aia ține minte orice decrețeu când mergea pe la țară că aveau fântânile un gust ciudat.

Și pentru că nu era suficient să-ți bați joc, amărâții ăia de la țară mai trebuiau să întrețină și populația urbană cu mâncare de contrabandă, că spre finalul anilor ‘80 nu mai găseai mâncare în magazine. Că era raționalizată mâncarea. Aveai dreptul la jumătate de pâine pe zi de cap de vită furajată.

Cât de frumos e să fii arogant aici să-l întrebi pe săracul ăla cu casa dărăpănat, băăă, ce-i cu tine, de ce nu-ți iei și tu măcar un frigider. „Păi, șefule, salariu de căcat, n-am voie să fac mai nimic, trăiesc din mica contrabandă cu ouă de găini și brânză, am plătit datoria externă a țării, de unde naiba să dau bani și pe un frigider sau televizor?”

Și cu toate astea, la începutul anilor ‘90 impresia generală era că țăranii o duceau mult mai bine. Că măcar aveau de mâncare. Deși erau săraci lipiți pământului și perfect pregătiți să intre în capitalism.

Și următoarele două decenii de bătaie de joc

Și-n 1989 dictatorul Nicolae Ceaușescu este răsturnat cu picioarele în sus de la putere și vine un nou guvern comunist. Se fac niște alegeri, se decide să trecem la capitalism, toate bune și frumoase. Ce-ți trebuie pentru capitalism? Capital, monșer.

Ei, săracii de la oraș aveau un avantaj. Comuniștii începuseră să le ia niște bani din salariu (atunci când îl dădeau, că mai întârziau și cu ăsta) pe așa zise „părți sociale”. Teoretic fiecare fraier deține părți sociale la fabrica unde lucra. În 1990 Petre Roman a dat o decizie ca acești bani să se întoarcă la popor, o treime numerar, două treimi la CEC să-și cumpere televizore color, frigidere și alte chestii. Asta mită, maestre, nu ce făcea Firea cu voucherele pentru biciclete. Și în funcție de cât salariu aveai primeai o sumă de bani. Orășenii au primit capital. Țăranii? Papiț.

Abia un an mai târziu s-a dat prima lege cu privire la restituirea terenurilor agricole. Dar în limita a 10 hectare. Și doar ce terenuri voia primăria, nu ce terenuri ai fi avut tu. Poate ai avut teren mănos, eu zic să-ți dau 10 hectare de șanț, descurcă-te. Eliberarea titlurilor de proprietate a fost un chin ani buni dup-aia, că-ți trebuia și cadastru, parexamplu, și primăria nu făcuse cadastru, că trei sferturi din țară nu era cadastrată. Și dacă voiai pe banii tăi, tot papiț, de unde bani? Și știi cum era să-ți iei terenul? Un coșmar.

Iar o poveste personală, prin 2010 trebuia să recuperez un teren extravilan agricol din Brașov. Acte, dovezi, învârteli, hârtii peste hârtii, mai trebuia o chestie de la primărie. Mă duc acolo, cucoana funcționar îmi cere să-i spun strada pe care e terenul. Zic, doamnă, e teren agricol, e în câmp, nu-i nicio stradă. Nu și nu, să-mi spuneți strada.

Întâmplător chiar nu eram un oarecare prin Brașov, mă știam cu primarul, cu viceprimarul am copilărit, prieten cu mai toți din primărie. I-am întrebat, băi, ce fac, cum e cu strada, ăia „nu dom’le, nu poate să ceară așa ceva”. M-am dus la șeful direcției agricole din primărie, i-am zis să-mi dea o hârtie că legea nu cere așa ceva. Mi-a dat hârtie, a zis că sună și la serviciu, tot. M-am întors la cucoană cu toate hârtiile și pilele. Aia mi-a cerut din nou strada, că dacă nu-i dau stradă nu-mi acceptă dosarul.

În momentul ăla am înebunit, simplu, mi-a crăpat creierul. Și în loc s-o omor, cum ar fi fost normal (și probabil aș fi fost achitat de orice instanță din lume) am avut o revelație și am zis, plm, „Strada Bisericii”, na, că sigur e o stradă cu numele ăsta prin oraș. Și-atunci s-a rezolvat instant. Nebuna avea un fix și nu exista lege, șef, amenințare sau ceva care s-o convingă să muncească.

Câteva zile mai târziu m-am dus cu topograful la teren, cu documentele mele, ăla cu schițele scoase de la Cadastru și mi-a zis că nu se potrivesc. Cum? Păi primăria când a făcut înregistrarea a greșit, îți lipsesc câteva sute de metri de teren, nu se pupă astea. Și ce fac? Contești și aștepți să se aprobe un nou PUZ. Poate bagă în ăla corecția sau poate nu, depinde cum ai noroc.

Și asta în condițiile în care cât de cât mai știu să mă învârt. Noroc că terenul nu era al meu, eram împuternicit de un amic să fac asta tocmai că aveam relații la Brașov. Ăla, după ce i-am povestit totul, s-a uitat la toate și câțiva ani mai târziu a emigrat din țară și-a zis că-l doare-n cur.

Reîntorcându-ne în 1991, ăia cu ce să facă agricultură? Bani nu, utilaje nu. Poți să iei împrumut la bancă? Nu, că n-ai cu ce garanta, că n-ai titlu de proprietate pe teren și casa în care te-a ținut statul în sclavie jumătate de secol nu valorează nimic. DE-AIA ară cu calul.

Au mai băgat legi de restituire a fostelor proprietăți încontinuu. Și-acuma se mai dau. Niciuna nu e restitutio in integrum. Zeci de mii de procese în instanță, în care de fiecare dată trebuie să invoci decizii ale CEDO, Curții Internaționale sau mai știu eu ce. Scoate bani de avocați, țărane. Cât despre „mijloacele de producție”? Păi, hai, adu expert, fă evaluare, cere în instanță, bagă 7 ani de proces și dup-aia așteaptă să-ți dea statul banii. Că sigur mai ai niște bani să ceri executor judecătoresc pentru o poprire la trezorerie, da?

Ce-mi făcuși frate cu satele?

Hai să-ți mai povestesc o fază, probabil ai mai citit-o că am dat-o și pe Facebook. Peste drum de casa bunicilor mei din Moldova este o fântână. E o bucată tăiată din proprietatea vecinului ca să facă loc fântânii în așa fel încât oricine să poată să bea apă de la ea. A fost făcută de unchiu-miu Neculaie pe la jumătatea secolului trecut. Omul care a comandat lucrarea, vecinul, a zis să fie o fântână la el la poartă să-l pomenească lumea de bine.

Satul despre care vorbesc se află undeva în zona prăfuită a Moldovei, pe niște coline și văi, și era populat de țărani relativ săraci. Nu de-ăia de cădea casa pe ei, dar nici niște belferi. Își permiteau, de exemplu, să-și facă puț în curte (mai târziu hidrofor) ca să aibă apă. Și, totuși, la fiecare intersecție și pe fiecare uliță era o fântână cu apă, publică. O știi, de-aia cu cană de tablă legată cu lanț.

De obicei se adunau mai mulți cetățeni/vecini și ziceau „hai bă, să facem și o fântână pe uliță, știi ce zic? Că poate trece vreun rumân pe-aici și i-e sete, să bea și el niște apă. Sau poate vine unul cu calul. Sau poate vrea cineva să facă Ice Bucket Challenge fără gheață”. Și făceau aia. Că nu știi cine trece prin sat, oamenii umblă, și poate le e sete.

Fântânile nu sunt un lucru ieftin, în general. Trebuie ceva muncă și ceva bănuț și ceva zile pierdute. Și dup-aia, după tot, să zici „hai bă, să fie pentru toată lumea, gratis, Doamne-ajută”. Profit=zero.

O să călătorești, cititorule, prin orașul tău și o să-ți fie sete și dacă te gândești bine, băi, de unde bei apă. GRATIS? Serios, acu jumătate de secol într-un sat spart din fundul Moldovei puteai să bei apă, direct din sol, într-un oraș care se vrea modern, nu.

Orașul, plin de guguștiuci grași și transpirați, trași în filtre de instragram și poze de reviste de bussines, chelfăind trabucuri și aruncând priviri interesante în timp ce vorbesc de finanțe, e plin de rupți în cur și nehaliți. De la primar la patron la interlop, niște calici leșinați care nu-s în stare să facă o fântână. N-au bani pentru așa ceva. Vecinu’, țăranul ăla, ăla era un Cressus, a dat apă gratis la toată lumea, să-și ia, că poate e canicula afară.

Un stat cu un milion jumătate de angajați nu poate face ce făcea țăranul ăla. Fac „vedeți că e cald afară, luați apă la voi” sau „nu uitați să vă hidratați” în loc să facă dracului o fântână. Companii de sute de miliarde de bitcoini se laudă cu tehnologii de ultimă oră și „implicare socială” și nu-s în stare să facă niște fântâni cu apă gratis.

Dacă toți ăștia s-ar ridica măcar la nivelul țăranului ăla de Moldova care voia „să-l pomenească lumea” am avea orașe făcute pentru oameni unde la fiecare intersecție e o cișmea, o apă, ceva dă-o dracului că nu suntem în deșert. Gratis mă, că e cald afară. E CANICULĂ, ne atrag atenția meteorologii. Din păcate nici măcar satul ăla futurist nu mai există. Fântânile ălea trebuie întreținute și curățate, iar de când s-a băgat apă în sat lumea a început să le astupe și să le închidă. Acum toată lumea are apă acasă, să-și ia un pet cu ei când merg pe-afară și totul este bine.

Și asta n-ar fi singura chestie pe care statul o bulește în relația cu satul. Mai sunt și drumurile. Trebuia să faci niște autostrăzi, fratele meu, că aveai capital. Dar nu le-ai făcut. Și-acum toate drumurile din țara asta trec prin sate și le-ai tăiat la ăia viața în două. Că nu mai poate trece drumul la câte mașini sunt și la fiecare oră e luat câte unul pe capotă. Orășenii care râd de țăranul cu buda în fundul curții îl lichidează încet, la bucată, cu mașina. Și ești nervos că săracul ăla merge cu căruța pe stradă, că atâta are, n-are bani de Audi din Germania cu numere de Bulgaria ca tine. Că ăla a fost jefuit el și familia lui jumătate de secol.

Și la oraș e mișto, că ai liceul pentru copil la câteva străzi și e gratis pentru el transportul. Sau îl duci tu, pe drumuri bune. Ce faci dacă ești țăran și vrei să dai copilul la liceu, crezi că poți deconta la particularii cu microbuze? Dar ce faci când ai nevoie de orice fel de act și cam trebuie să te duci „la județ”. Decontează cineva astea? Dar cu sănătatea, cum stai, e doctor la tine în sat? Că în 2021 erau 300 de localități în România fără medic de familie, din 2800 de localități rurale.

Și e capitalism și trebuie să produci capital, cum o faci? Ca să te angajezi îți trebuie o adeverință medicală, măcar, câți kilometri faci? E fain la oraș unde e autobuzul doi lei jumate și mergi cât vrea mușchiul tău? Cum e să stai la sat și să ai un job la oraș, ieftin? Știi cât e un bilet pe curse județene? Dar pe tren?

Dar e fain să stai la căldurică subvenționată de primărie în timp ce urli la ăla că fură lemne din păduri? Și cum e statul deștept, a dat că școlile să fie finanțate de primării, clădirile zic. Hai, țărane, în satul tău pârjolit 50 de ani în care ne-am bătut joc de proprietatea ta încă 20, fă, bă, școală, de ce nu faci școală. De ce ți se cacă copiii în fundul curții, țărane?!

Și ca o ultimă ofensă recentă, ce-ai țărane, ți-e frică de urs? Că știi cum stă treaba, înainte de comunism, când apărea ursul/mistrețul/lupul pe la liziera satului era unul pe-acolo care încă mai avea o flintă, poate chiar vreo doi, trei, și ăia se ducea și îl împușcau. Acum am decis că nu mai ai voi să ai armă, fără să dai declarație la noi că de ce, de unde și cum și fără s-o ții în casă neîncărcată cu gloanțele în altă parte, închise cu cheia și că nu ai voie să împuști ursul.

Nu, dacă te deranjează ursul ne anunți pe noi, se face o comisie la Prefectură, celebrul ATOP asta dacă nu pică vinerea problema, deci luni. Și luni ne-adunăm pe la prânz, bem niște cafele, punem covrigei și apă minerală pe masă și luăm o decizie și poate trimitem un vânător. Tu până atunci dă cu lanterna și țipă la el, că noi știm că se sperie, așa scrie în cărți.

Și-apropo, știi că la oraș avem trei patru feluri de poliție, locală, națională, jandarmi, bigieși. Ei, la sat avem doi polițai și un Logan din prima generație care s-ar putea, dacă e echinocțiul care trebuie, să aibă și benzină. Vezi cum te aperi de hoți și briganzi, dar fără violență, că știi cum e: dacă omori un om cu parul că ți-a intrat în curte, 10 ani de bulău, dacă nevastă-ta e proastă și ucide câțiva copii că încurcă pedalele la mașină, doi ani cu suspendare că a avut o conduită exemplară la muncă.

Deci ia zi, bă țărane, de ce nu ești ca țăranul francez sau spaniol?

Și-acum e momentul, după toată expunerea asta, să ne suim în dieselurile alea bune făcute de seriosul popor neamț, să facem un raliu prin sate călcând vreo două găini și să-l luăm de guler pe țăranul român să-l întrebăm de ce nu-și vede de treabă, de ce face de rușine țara asta. Și ăla, pentru că e educat, în timp ce tu „ai școală”, adică „facultate” îți va spune.

  • Păi nu pot moderniza agricultura, că n-am avut capital, că m-ați jefuit 50 de ani și v-ați bătut joc de mine încă 20;
  • N-am acces la fonduri așa ușor, că nu pot plăti în ouă și găini pe expertul în fonduri europene, că repet, n-am bani;
  • Merg în sat pe stradă că-s la mine în sat, tu faci raliu pe la mine pe-acasă că n-ai putut să faci autostrăzi;
  • În timp ce voi o sugeți la corporație că angajează oameni, ăia trec cu camioanele pe la mine prin sat și-mi distrug drumul și nu vrea nimeni să-l repare, că e drum județean și Consiliul Județean face aeroport;
  • Nu pot trăi din turism, nebunule, că nimeni nu trăiește din asta. Grecia are trei milenii de istorie în spate și un milion de miliarde investiți și abia scoate 20% din PIB pe asta;
  • Mă duc la biserică și mă închin că sunt mai multe șanse să mă ajute Dumnezeu decât un păcălici ca tine care o freacă la birou și are păreri. Gestul ăla îmi oferă alinare, copile, că n-am bani de psiholog;
  • Beau că am PTSD, naivule, că mă agresezi de 70 de ani și eu nu ți-am făcut nimic rău, ți-am dat de mâncare, bă omule;
  • Nu mă duc în concediu că n-am cu cine lăsa găinile și porcul și răsadurile, bre, că asta e muncă 7 din 7, nu pot să rup ușa vineri la 3 să mă fac frumos pentru concert;
  • Ați avut prim-ministru expert în politici agricole și ăla era preocupat de cumpărat statui cu banii voștri ca să dăm un semnal că ne pasă de țară. Și-acum mă freacă la cap cum accesul la servicii medicale pentru bărbații care nasc când eu trebuie să merg cinci sate depărtare să aduc un medic când naște femeia;
  • Plângi după roșiile mele dar le vrei perfecte, s-arate ca alea din magazin și să fie și la jumătate de preț;
  • Nu mă mai compara cu ăia din Franța sau Spania, că ei n-au fost tâlhăriți ca mine aproape un secol. Au avut timp să strângă capital și să se modernizeze;
  • Ți-am dat de mâncare și ție, și lu’ mă-ta și lu’ bună-tu, fă și tu ceva!;

Dar poate nu vei înțelege nimic din tânguielile ăstuia, că sigur e beat și prost și leneș, iar, dar măcar înțelege că țăranul român își cere scuze că s-a lăsat pe tânjală și că n-a reușit în ultimii 10 ani să recupereze decalajul de 70 de ani dintre el și țăranul european care zice „biansur” în timp ce se scarmănă la prohab când îți răspunde la întrebarea dacă „sunt dulci pepenii” și sunt naturali.