Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

De la Mizil la lună (VIII)

(capitolele anterioare) Stăteam pe peluza din fața unui vechi castel din apropierea Berlinului și urmăream cu atenție cum patronul meu tocmai îl băgase în mă-sa pe președintele SUA. Până și Liu Phen, care de obicei avea o față de-aia fals jovială de asiatic a tresărit un pic. Doar președintele a rămas calm și s-a uitat cu atenție la MRP.

-Mihai, în primul rând exagerezi la faza cu votul, nu de-aia, în al doilea rând nu e chiar vina mea, am avut un băiat foarte zelos care mâine dispare din cabinetul meu. Și-n al treilea rând, noi doi trebuia să discutăm chestia asta mai demult, tu te-ai tot tras pe cur și uite că am ajuns aici. Pe scurt, ce voiam să-ți zic, nu-mi place ce faci.

Știam că MRP are dublă cetățenie, și-o luase pe cea americană după ‘90, dar nu cunoșteam detaliile. Aparent și studiase pe-acolo înainte de ‘89, a făcut destule afaceri. Dar nu credeam că e la nivelul să se tragă de șireturi cu președintele, că asta e genul de chestie cu care te lauzi, părea să fi făcut afaceri mărunte. Mult mai târziu urma să aflu că a avut afaceri de lobby, adică ceva discret, și că fusese coleg cu președintele la colegiu în New York, la studii. „Richard era cu doi ani în urma mea, apăruse și el în gașca de seniori, știi că tot timpul e unu de-ăla mai mic care cumpără țigări, se duce după bere, ăla. El dusese faza asta la perfecțiune, era sluga perfectă, era genul ăla de om care-ți spunea tot timpul ce voiai să auzi și sărea tot timpul să facă comisioane pentru tine. Și dup-aia s-a prins că asta e fain când o faci cu bogații, dar dacă o faci la săraci, ăia n-au bani să-ți dea, sau pile, dar pot să-ți dea voturi. Având urechea aia de slugă foarte bine antrenată auzea foarte bine ce voiau ăștia, săracii, sau ce credeau că voiau, și zicea și el ca ei. Și-a început să facă asta până a ajuns președintele țării, e entuziasm general acum la ei cu ăsta, toți rupții în cur sunt fericiți că l-au ales. Și-acum, că a ieșit câștigător a început să creadă că chiar știe ce vrea, dar de la atâta imitat idei de săraci gândește ca un sărac. De-aia mă iritiă”.

-Mihai, tu ești un om de afaceri și nu ești prost, corect? Buuun. Mai mult. Tu ești cetățean american, ai lucrat și la noi, te știe lumea pe la Congres, sau măcar a auzit de tine, te cam știe lumea. Acuma, țara noastră, SUA, are nevoie de speranță, noi am promis asta chiar și în campanie, am promis viitor luminos, deci, ideea ta cu mersul pe lună e bună, doar că nu ne place c-o faci în România.
-Richard, m-am născut în țara aia. Îmi place. Vreau să zburăm de-acolo.
-Mihai, fă-mă să înțeleg. Există ceva ce SUA nu-ți oferă din orice punct de vedere? La banii tăi, valorea ta, ce vrei tu. E ceva în România ce nu găsești în SUA de 5 ori mai bun?
-Da.
-Ce?
-Adaptabilitate.
-Explică-mi.
-Deci tu îmi dai tot sprijinul pentru misiunea asta, da?
-Da, discutăm cu NASA și te facem șef de proiect. Ne faci un buget și te sprijinim cu tot ce avem. Zburăm cu steagul nostru acolo.
-Nu, nu merge. Până treci toate astea prin Congres trec minim doi ani. O să te ia la șuturi cu deficitul și împrumuturile, ce faci, spargi bani pe mers pe lună când noi ne înglodăm în datorii? Am doi clienți care deja lucrează pe campanii de-astea pe tine, o să simți asta în vreo două luni. Plus multă birocrație, mulți speculanți la bursă care-mi cresc prețul aluminiului când am nevoie, înțelegi? În România dau o șpagă și trec fluierând prin legi, istorie, structuri. Lucrurile sunt mult mai maleabile acolo, știi că am ras un oraș? Aveau un oraș vechi de vreo 600 de ani și l-am ras de pe fața pământului să facem spațioport, trei clădiri am păstrat din el. Am mutat toți ăia din oraș 10 kilometri mai încolo, i-am pus în trei zgârie-nori. L-au făcut chinezii într-un an.

Liu Phen zâmbi mândru.

-Tu nu poți face asta, nu suficient de rapid. Plus, tărâmul celor liberi, da, eu ca om liber decid să zburăm de-acolo, de la Mizil.

Președintele a oftat.
-Mihai, acum, ce să zic, am încercat să te conving. Presupun că după toate astea nu te superi dacă te și șantajez un pic?
-Nu, te rog.
-Deci, permite-mi să-ți repet, noi am vrea să nu zbori tu pe lună din România.
-Că vrei tu să zbori din SUA.
-Sincer, nu. Chiar nu-mi pasă de faza asta. Economic vorbind nu se justifică, e o prostie să ne ducem din nou pe Lună. Dar pică rău la moral dacă o fac alții, pică și mai rău dacă o face unul într-o țară de căcat, mă scuzați băieți că vă zic asta.

I-am făcut semn președintelui SUA că-l iert că a zis de țara mea că e de căcat. MRP-ul îl privea la fel de disprețuitor ca înainte.
-Da, m-am gândit și tot nu. N-am timp de orgoliile voastre de doi lei, eu plec de la Mizil și gata.
-Serios, tu vorbești de orgoliu?
-Da, pentru că știu foarte bine ce e.
-Fii atent, e simplu. Eu, noi, deținem tehnologia. Toată tehnologia. Nu poți să faci nimic la nava aia fără ceva de la noi. Brevete, patente, firme, avocați, tot. Știi că tot ce e companie americană e de fapt a mea, e suficient să dau un decret, genul ăla care se dă în timp de război. Și noi suntem tot timpul într-un fel de război cu cineva, deci am oricând posibilitatea aia. Și îți tai tot.
-Nu, nu-mi tai nimic, te duci acasă și mă lași în pace.
-Mihai, toată tehnologia. Fii atent.

Își scoase niște dopuri din buzunarul sacoului și și le puse în urechi. A scos și un telefon, a dat cu degetul de două ori pe ecran și toate mobilele noastre au început să țiuie un sunet dureros de ascuțit. Ne-am pus mâinile la urechi în timp ce președintele urla „Toată tehnologia, Mihai, asculți ce-ți zic”. Țiuitul infernal s-a oprit, am simțit o arsură în buzunar și am aruncat telefonul. Trebuia să fie mort de patru zile, nu știu cum s-a activat. Președintele s-a rezemat calm în scaun și a decretat:
-Deci te distrug.

MRP-ul și-a șters o dâră de sânge de la ureche, s-a uitat la degetele sale cu dezgust și și le-a șters de masa albă.
-Da, m-am gândit foarte serios la ce mi-ai spus și răspunsul meu este că eu o să te distrug dacă nu mă lași în pace. Sunt cetățean SUA, plus că maică-mea e evreică.
-Mă-ta e o evreică din Sinaia! Nimănui nu-i pasă de asta.
-Mă-ta e o târfă din Boston! Și multora o să le pese de asta mai ales că ai evitat să spui acest amănut în biografia ta.
-O învârt pozitiv lejer!
-Și nu credeam că ești atât de prost, nu doar să mă întrerupi pe mine din vorbit, ci și să nu înțelegi că toată discuția asta e înregistrată.
-Da, de mine.
-Nu doar de tine, și de chinezul ăsta.

Liu Phen zâmbi politicos.
-Da, așa este. În calitate de înalt oficial al partidului sunt supravegheat permanent de patru drone și un satelit. Tot ce fac eu este cunoscut Partidului, această discuție este chiar în acest moment analizat în Comitetul Central.
Președintele păru real uimit de naturalețea cu ca Liu Phen spunea astea.
-Dom’le, cum poți să trăiești așa, cu ochii pe tine tot timpul?
-Domnule președinte, există o diferență de paradigmă culturală pe care dumneavoastră n-o conceptualizați. Noi suntem un miliard și jumătate de oameni. Am 52 de ani, în toată viața mea n-au fost 24 de ore legate în care să fiu singur. Constant au fost oameni în jurul meu, privindu-mă, judecându-mă, știind despre mine lucruri pe care nu le știu nici eu. Nu cunosc cum nu e să fie cineva cu ochii pe tine. Presupun că teribil de înspăimântător. Singuri, așa, nu vă este frică?

-Richard, fii un pic atent la mine, lasă filozoful ăsta în pace. Ai înțeles mesajul, da, știi că-ți spuneam acum 5 minute că te distrug, s-a întâmplat, gata, hai că trebuie să plec.
-Mihai, nu ești atent.
-Nu mă, tu nu ești atent. Te au chinezii pe casetă cum torturai un evreu bătrân, ești prost, ești terminat în momentul de față. Ai vrut tu să te dai mare cu telefonul și mi-ai dat sângele pe urechi. Ești mort. Știi care-i faza cea mai comică? Faza cu maică-mea evreică e o invenție de-a mea, habar n-am ce nație o fi fost. Era o sărăcie de-acolo, a fost slujnică pe la un boier. Un nimeni. Dar tu nu știai asta, au chinezii pe casetă, când mă torturai deși știai că sunt un moș evreu. Îți dă foc electoratul dacă află asta.
-Republica Populară Chineză și compania pe care o reprezint dorește să-și reafirme intențiile de a-și proteja investiția.
-Te referi la călătoriile lui Mihai Rusu Popa?
-Da.
-De ce?
-Intenția noastră a fost, dintotdeauna, să facem cea mai prosperă țară de sub soare. O țară care vrea să fie prosperă investește în tehnologiile viitorului, învață de la cei mai înțelepți și adaptează. Și voi când ați plecat prima oară spre Cosmos ați folosit maimuțe, noi am adaptat și am zis că trimitem niște români. E un test, dacă se va dovedi de succes, vom implementa tehnologiile pentru cosmonauții noștri. Dacă nu, vor muri niște români.
Se înclină spre MRP și vorbi de data aceasta în română.
-Îmi cer scuze că v-am făcut maimuțe, nu e ceva personal, noi credem că toți cei care nu sunt chinezi sunt niște maimuțe necivilizate.
-Stai liniștit, și noi credem că sunteți niște gălbejiți cu puța mică. Bine, nu ca a ăstuia cu elicoptere de-aici, dar totuși mică.
-Ce vorbiți voi acolo?, s-a enervat iar președintele.
-Nimic, ne felicitam reciproc pentru victorie. Deci, zic că am încheiat aici, noi vrem să ne cărăm că avem multă treabă.
-Asta nu se termină așa Mihai!
-Da, consultă-te și tu cu consilierii tăi și vezi dacă nu e vreunul mai deștept pe-acolo. O să-l recunoști că o să-ți zică s-o lași baltă.

Ne-am întors tensionați în castel, dar MRP-ul nu ne-a dat timp de răgaz.
-Băi, concentrați-vă un pic. Liu, avem un rănit, marea medicină chineză și occidentală, vezi ce poți să faci, am nevoie de omul ăla, voi doi, cu mine, trebuie să mergem urgent acasă, am pierdut 14 zile cu retardatul ăsta.
-Șefu, am uitat să-ți povestim. Pe noi nu ne-au răpit ăștia, ci niște ruși, și dup-aia de la ruși ăștia.
-Ce?
-A, și a venit un sinistru la hotel la Voineasa, care arăta ca un romulan, care ne-a zis s-o lăsăm baltă, că o să fie nasol. Nu știm dacă are legătură cu ăștia.
-Mamă, mai sunt mulți? Șeful de scară n-a venit? Sectoristul?

N-aveam de unde să știm pe-atunci cam cât de mulți și de determinați erau cei ce doreau să ne oprească. Pe vremea aia inocentă chiar și MRP-ul era încă viu.

Share links: | | Nou! De la Mizil la Lună, epub sau pdf, gratis.

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.