Eram cel mai departe om dintre oameni. Voi nu știți acolo, pe Pământ, că nu vă vedeți, dar sunteți aproape unii de alții. Vezi oameni în fiecare zi, știi că sunt aproape, că mișună prin blocuri, prin mall-uri și prin casele ascunse de verdeață. Și nu știi cum e când toți ăia dispar brusc. Sau sunt atât de departe de tine că nu-i mai poți simți. Simți că-ți lipsește ceva nasol de tot.

Pentru că eu eram, fratele meu, la cel puțin 130.000 de kilometri de Pământ singurul viu într-o capsulă spațială. Colegii mei păreau a fi morți. Și capsula era stricată. Și 130.000 de kilometri sunt o grămadă de drum. De la Mizil la Washington sunt vreo 8000 de kilometri, e un fleac. Și oamenii erau atât de departe.

Am accesat din nou panoul de comunicație.
-Alo, alo, mă aude cineva?
-Se-aude? Am prins legătura.
Pe monitor mi-a apărut centrul de comandă. Numeroși necunoscuți în costume invadaseră încăperea. Unul avea un microfon în mână și părea prezentator TV.
-Ovidiu, avem legătura, Ovidiu, ești în direct, doamnelor și domnilor, suntem în direct.
-Băi, ce căutați în centrul de comandă, eu am o problemă la nava mea spațială și doi colegi cel mai probabil morți.
-Ovidiu, suntem la curent cu avaria. Toată țara e alături de tine. Prim ministrul este aici alături de noi.
-A, salut George.
Eu îl știam pe prim-ministrul George Buhnici de ani buni, de pe când eram amândoi mici jurnaliști pe la Brașov.
-Salut, Ovidiu, mă bucur să te aud. Guvernul României a aflat abia acum de regretata dispariție domnului Mihai Rusu Popa. Am venit să vă ajutăm. Toată țara este alături de voi, Ovidiu. Am luat măsuri imediate. Transparență totală. Vom transmite tot ce facem în direct la TVR și TVR+ și pe streaming. Întregul popor român este alături de tine în aceste momente de grea încercare. Fi tare, nu ești singur.
-Da, transmite-i te rog poporului că-i mulțumesc frumos pentru gest, e bine să știi că ai tovarăși, dar serios, e unul printre voi care se pricepe la nave spațiale, că cred că a mea s-a stricat.
-Binențeles, Ovidiu, îl avem aici pe cunoscutul astronaut Dumitru Prunariu.
-Bună seara, Ovidiu.
-Bună seara, domnule Prunariu. Ce-aș fi vrut să beau o țuică cu dumneavoastră! Știți că noi am făcut aceeași școală generală, aia, 10 din Steagu, și erau tot felul de imagini cu cosmonauți pe pereți acolo, și dumneavoastră erați eroul meu personal. Și eu scriam atunci, naiv, în compunerile alea despre „Ce vrei să te faci când vei fi mare” că voi fi astronaut și descriam planetele pe care le voi vizita și aventurile pe care le voi avea. Dar timpul a trecut, pe măsură ce vedeam în ce realitate trăiesc mi-am dat seama că așa ceva e imposibil și am tratat această idee tot mai ironic până acu vreun an. Și-atunci am luat-o iar în serios și uite-mă, cât de rapid a fost, sunt în Cosmos. N-a fost nici ușor, dar nici așa de dificil cât credeam că ar putea fi. Am reușit domnule Prunariu. Românii s-au întors din nou în spațiu, nu că trăim un moment epocal domnule?
-Într-adevăr, Ovidiu, un moment epocal, m-a întrerupt ăla cu microfon în mână, cât ai vorbit tu colegii din cabina de emisie și mi-au spus că da, avem o țuică și domnul Prunariu a acceptat să bea această țuică cu tine.

Un asistent apărut în centrul de comandă cu o sticlă, tavă și păhărăle, de-alea pe care le folosea tanti Cici, secretara MRP-ului. A turnat din sticlă în păhărel și i-a lăsat sticla jos, lângă picioare. Prunariu a închinat paharul spre cameră.
-Hai noroc, Ovidiu.
-Hai noroc, domnule Prunariu. Cum e?

Prunariu a dat-o pe gât și a scos un oftat de satisfacție.
-Bună. Pișcă un pic, dar bună.
-Bun, acuma, ca între astronauți vă întreb. Deci cum pot să…
-Da, Ovidiu, dă-ne detalii despre situația ta. Cum e?, m-a întrept din nou omul cu microfon. Vreau să te anunț că primim mesaje de susținere din toată țara, pe 0722022022 și pe Whatsapp, Irina din Dâmbovița spune „Respect pentru cosmonauții români care ne fac mândri în Europa și în Lume”, Daniel din Oradea ne-a transmis „Ținem pumnii, lupii românești oriunde în lume”, tot Daniel, de data aceasta din Râmnicu-Sărat spune „Ar trebui să ne prețuim cosmonauții tot timpul, nu doar când dă bine la televizor”. Când dă bine la televizor, domnule prim-ministru, ce credeți că a dorit să ne transmită cu asta?
-Da, îmi cer scuze din nou că întrerup, aș dori totuși să rezolv această defecțiune, dacă se poate. Domnule Prunariu, sunteți familiar cu navetele Shenzen 4, de producție chineză?
-Nu, îmi pare rău, mă pricep cât de cât la Soyuz 40 și modele mai noi din gama asta.
-E, asta e, măcar am încercat, știți ce zic?
-Înțeleg.

Eram un pic dezamăgit dar mai ales frustrat. Nu zic că nu m-așteptam să avem o defecțiune la navetă, ar fi fost imposibil să nu, dar nu să fie haos în centrul de comandă. Și sunt convins că toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă MRP nu ar fi murit.

Și exact ăsta a fost ultimul meu gând, mă jur, când s-au aprins toate monitoarele din centrul de comandă și panoul de proiecție simultan. O voce plată, cu un accent robotizat a răbufnit în încăpere. Dar am auzit-o foarte clar și la mine în navă.
-Rezoluție. Re-zo-lu-ți-e.
Ecranele au început să contureze destul de pixelat și destul de alb-negru fața lui Mihai Rusu Popa.
-Re-zo-lu-ți-e. Ok, suficient. Am fost downloadat complet. Ovidiu, stai liniștit, te voi îndruma, situația nu e așa neplăcută pe cât pare. Un mic setback. Rezolvăm, trebuie doar să asculți cu atenție instrucțiunile.
Cu tot cu accentul robotic toată lumea a recunoscut vocea și mai ales manierismele.
-Extraordinar, trăim istoria în direct, a intervenit omul cu microfon. Domnule Prunariu, dumneavoastră, care ați mai fost în Cosmos, ați mai văzut așa ceva, să transferi conștiința unui om mort în calculator și acesta să continue coordonarea misiunii spațiale?
-Nu, pe Soyuz noi n-aveam de-astea.