Trebuie să-ți povestesc cum am rezolvat cu Cosmodromul. Negocieri, chestii, figuri, MRP-ul avea o promisiune de construcție în zonă, cam de pe la toate autoritățile. Noi eram plecați în Kazahstan, adică eu, Ela, șoferul MRP-ului, Stoian, și El Însuși. Ideea lui era următoarea: rușii au avut și ei program de aterizat pe Lună, l-au abandonat după reușita americanilor, dar acolo e un tezaur de cercetare, tehnologie și inovație, ăia nu erau chiar proști.

Eram deja de zece zile acolo și a fost teribil de plicticos. Bine, mie trei zile mi-au trebuit să-mi revin, că eu nu zburam cu avionul că nu-mi place, dar ca să ajung aici a fost musai cu avionul, nu mai zic că o parte din drum l-am făcut cu un Hercules militar sau ceva similar, avion de-ăla în care simți orice rahat de zgâțâială și trece 220-ul la cinci minute prin tine. Ne-am cazat la un hotel în apropiere și tot făceam curse la Cosmodrom zilnic la discuții, se poate intra acolo la discuții rapid dacă știi cum merge treaba și unde să arunci niște bani la oamenii ăia de știință care sunt și ei oameni, în cele din urmă, nu, să nu aibă și ei o mulțumire cash? Nu e ca și cum ceream ceva ilegal dar, oricum, nu a contat că n-am făcut niciun progres.

Din păcate nu aveam ce prototipuri să valorificăm, exista o diferență între cât putea să investească MRP-ul nostru și câți bani erau nevoie pentru a repune proiectele ălea pe picioare. Și mai era problema cu testările, că n-aveam garanții că ideile lor funcționează, iar asta ar fi însemnat cel puțin doi ani în plus la proiect. MRP-ul era din ce în ce mai îngândurat. Eu pricepeam mai puțin din discuțiile la care am luat parte, de obicei erau conduse de Ela, care stăpânea domeniul și eu eram supărat pe Ela.

Că după ce a anunțat-o șefa noastră, cam a devenit șefa noastră, și a început să tragă de noi să facă astronauți din noi, să ne spună constant ce ar trebui să facem dacă tot vrem să mergem pe Lună. Aveam impresia că are ceva cu mine personal, am aflat mai târziu că nu, dar mă băga destul de des în ședințe în care încerca să-mi explice că nu iau faza asta prea în serios, în timp ce eu încercam să-i explic că așa e, n-o iau, pentru că nu cred în mod real că putem trimite trei români pe Lună. Și că, da, gen, o fac pentru bani, fac ceea ce e necesar, dar n-o să mă arunc acum să cred că eu zbor în cosmos și trebuie să iau faza asta foarte în serios. Gen, un cosmodrom e o grămadă de bani, vorbim de zeci de miliarde de dolari, simplu. Așa ceva nu se face la noi în țară în doi ani, nu există, nu se poate, nu poți crea așa ceva. Fantezii de-astea de-ale lui MRP, am văzut, o să facem, proiecte, chestii, fezabilitate, tralala, 150 de ani durează, nu vom trăi până atunci.

Problema e că ea o lua foarte în serios și de-aia nu prea ne plăceam la față și-acum trebuia să petrec săpătămâni cu ea în Kazahstan. Nu știu dacă avea încredere în tot proiectul în ansamblu, dar părea să pună 100% în orice task anunțat de marele boss, deși o mare parte dintre noi îl consideram, în continuare, nebun. Dar rezonabil de nebun, ceva nebun OK care dă salariu.

Și, fii atent, ieșim în a 16-a zi pe poarta cosmodromului, într-o limuzină de-aia bizară, ceva copie sovietică după Mercedes, e ce-am putut închiria în zona aia să ne deplasăm, ne întorceam la hotel, și observăm că ne tot urmărește o limuzină neagră. Noi, adică Stoian, șoferul MRP-ului, om cu experiență, care a anunțat un „șefu, avem niște băieți care vor să ne vorbească”. Boss-ul a dat ordin să oprim la o benzinărie, a zis că pentru camere. Am oprit, limuzina neagră în spatele nostru. MRP-ul a zis să nu ieșim, stăm cuminți. Din mașina din spate a ieșit un chinez cu bască pe cap, a venit până la geamul șoferului nostru, a bătut decent în geam și i-a oferit o carte de vizită. Apoi s-a retras în mașina lui.

-Ha, a pufnit MRP-ul, uite, și mi-a aruncat cartea de vizită. Pe ea scria în română „Domnul Liu Phen de la China Construct Invest are o propunere pentru dumneavoastră. Pe cealaltă parte a catonașului era stilizat un dragon iar inițialele CCI erau trecute dedesupt, aurii. „Hai să ieșim să discutăm cu băiatul ăsta”, a decretat MRP.

Eu oricum voiam să ies, cred că eram la limita suportabilității, că făcusem drumul ăsta încontinuu zile întregi, cu MRP-ul în față explicând teoriile lui, cu mine încercând să-l aduc, ironic, pe pământ și cu Ela care mă corecta la fiecare referință greșită și mă cam săturasem. Și ce m-a trezit un pic a fost că ăla, chinezu, Liu Phen a vorbit în română.

-Îmi cer scuze de întârziere, colegii noștri de la marketing s-au mișcat greu și am aflat abia acum că sunteți în căutarea unui sistem care să permită transportul unor oameni pe lună. Ei bine, de-asta mă aflu aici, compania noastră poate să ofere astfel de servicii.
-Noi testăm piața momentan, a glăsuit precaut MRP.
-Ah, îmi cer încă o dată scuze, Yian, te rog.

Asistentul chinez al chinezului s-a repezit la mașina lor, a cotrobăit în torpedou și a revenit cu patru dosare pe care ni le-a înmânat separat. L-am deschis pe al meu, era despre mine. Cam tot despre mine, în cifre, grafice și metafore. Inclusiv obsesia pentru o obscură actriță porno. Liu Phen mi-a făcut cu ochiul și-a mi-a făcut semnul secret de „și eu o caut pe aia, discutăm după”.

MRP-ul și-a admirat dosarul zâmbind și a preluat discuția.
-Deci, ce dați?
-Construim cosmodormul, aducem tehnologia, vă dăm patru lansări la banii ăștia.
-Și doar atât vreți?
-Da, deal-ul e, noi vă facem cosmodromul, asigurăm patru lansări, voi ne dați Mizilul pe 99 de ani.
-Cât de mult?
-Cam la nivel de ambasadă de mult, să fie teritoriu chinez. Legile noastre, teritoriul nostru, 99 de ani, tot, cu extravilan cu tot.
-De ce vorbești cu mine treburile astea?
-Din același motiv pentru care vorbesc româna. Eu sunt un om al partidului care are o misiune. Partidul m-a pregătit și patria mi-a spus totul despre tine. Tovarăși de-ai mei au lucrat la profilul tău psihologic. Tu ești un om despre care strategii noștrii spun că ai fi capabil să faci asta.
-Să cedez o parte din teritoriul țării pentru o călătorie pe lună. Țara pentru care fac chestia asta, trebuie să tai o parte din ea.
-Da.
-Ca să aveți voi un cap de pod în Europa. Ce contează, vom zbura toți în spațiu în 30 de ani! Pământul va fi irelevant.
-Poate. Noi îți oferim ocazia s-o demonstrezi. China are bani dacă doar atât e nevoie.

A fost cumva tensionată discuția, și mi-am dat seama abia după ce MRP-ul s-a relaxat brusc. Ba chiar a zâmbit.
-Banii, ce mișto, sunt doar o chestie pe care o ai azi. Lasă-mi o zi să mă gândesc, Liu Phen, mulțumesc pentru discuție.

Liu Phen s-a înclinat mulțumit. L-am imitat.

Am intrat tăcuți în recepția hotelului. Ela părea supărată, ne-a zis că se duce să bea ceva la bar. Am rămas singur cu MRP-ul.
-Suntem bine, Ovidiu, ăsta ne-a oferit un car de posibilități.
-Mihai, nu se poate, e aberant, nu putem ceda Mizilul la chinezi.
-Vorbești automatisme, fă exercițiul ăsta, sincer, cât de mult îți pasă de Mizil? Te trezești dimineață mâhnit că nu ești acolo? E un oraș ca oricare altul, îl dăm, plus o să avem China aproape.
-Da, vorbim discuții, așa ceva nu se poate face.
-Ba, dimpotrivă, cred că se poate, tocmai de-aia trebuie să mă gândesc. Mă duc în cameră, ce faci?
-Păi mă duc și eu să dorm.

Cred că m-a privit pentru prima oară cu afecțiune: „Băi, nu fi prost. Plecăm pe Lună!”

Și avea laba piciorului prea mare, sau cel puțin așa mi se părea mie din felul în care-și ținea picioarele pe scaun, și avea fundul un pic cam mare, dar nu brazilian bombat, de-ăla de profesoară, și niște țâțe medii, nici plate, nici prea mari dar nici satisfăcătoare, și mi se părea că avea umerii scheletici și drepți gâtul prea gros, și că n-avea buze deloc la gura aia mică și rea și n-a contat nimic în seara aia că am plecat împreună spre camera ei, și mi-a fost Uma Thurman, și ne-am lovit corpurile stângaci și câteodată la sincron, și câteodată cu furie proastă și câteodată mângâindu–ne ca și cum am fi descoperit ceva super-mișto și n-am dormit până dimineață și din camera aia a răsărit soarele peste cosmodromul de la Baikonur, și peste trupurile nostre fleașcă ce duhneau a țigări, alcool și transpirație.

Și aia a fost cea mai frumoasă zi din zilele ce mi-au rămas până-am plecat spre Lună.