Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Călătorie spre centrul pământului strămoșesc (XIV)

Trăsura electrică se hurducăia și zmucea în toate direcțiile, pentru că era condusă de trei persoane, Racoviță cu indicațiile, Bengescu cu sârmele și regina cu condusul, că doar de-aia e regină. Mai în spate Arghezi și generalul Giurăscu-Buzău stăteau într-o rână cu armele scoase, în caz că urmau să aibă urmăritori. Și, într-adevăr, dacilor nu le luat prea mult timp să se prindă că au dispărut prizonierii care contează și să pornească în urmărire.

Partea bună e că trăsurile electrice circulau cam cu aceeași viteză maximă și n-ar fi reușit să-i ajungă niciodată, dacă nu mergeau pe bâjbâite, după intuițiile lui Racoviță.
-Profesore, ne mișcăm și noi mai coerent pe-aici? Că am impresia că ne învârtim în cerc și ăștia ne cam ajung.
-Generale, dacă tu crezi că te descurci mai bine în teritoriu inamic cu experința ta, te rog, treci aici și explică-ne pe unde să mergem.
-N-am cum, busola nu-mi merge de când am intrat în munte.
-Atunci taci din gură și mai împușcă dintre ei, parcă la asta te pricepi.

Generalul și-a verificat Coltul și a oftat dezamăgit. Mai avea trei gloanțe.
-Cum stai?, l-a întrebat pe Arghezi.
-Mai am vreo două boabe, a confirmat și acesta sărăcia.
-Neplăcut moment. Am impresia că n-o să ne fie ușor în următoarea oră.
-Ei, generale, parcă erai mai optimist mai devreme. Nu ziceai tu că ne salvezi pe toți, că asta e datoria ta? Uite, ai ocazia s-o faci.
-Și cum îți închipui că aș putea face asta?
-Nu știu, tu ești strategul militar. Dar, pe timp, că tot stai cu ceasul ăla agățat de tine ca de icoane, cât mai avem până la ieșire?
-La dus am făcut trei ore. Am mers cam o oră în direcția care trebuie, presupunând că profesorul ne-a dus unde trebuie.
-Bre, nu mai cârâiți acolo în spate!
-Iertare domnule Racoviță, calculam niște lucruri. Așadar, mai avem două ore, ăștia sunt imediat lângă noi. Ar trebui să facem ceva, o diversiune, să-i mai întârziem un pic.
-Corect, ar trebui. De fapt, matale ar trebui să faci o diversiune, cum ai zis, ești foarte bun la bătaie.
-He he he, ce faci poetule, încerci să mă omori?
-Ei, să nu exagerăm. Nu te-aș vrea mort chiar acum, că trebuie să scăpăm de-aici. Dar, da, n-am uitat promisiunea aia.

Generalul tăcu și începu să-și mestece barba nervos. Arghezi însă, continua să trăncănească.
-Nu te-ai întrebat niciodată de ce a dispărut statuia lui Traian de pe Columnă?
-Au furat-o, dracu știe. A fost un papă care se credea mai deștept și l-a pus pe sfântu Petru acolo.
-Da, au înlocuit un personaj istoric, real, cu unul imaginar. Că sfântu Petre e mai mult o metaforă decât un om real. Și ăla are altă problemă, că nu e prietenul lui Iisus, altă poveste.
-Ce vorbești tu acolo?
-Păi în Evanghelia după Matei Iisus îi zice „ce vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri”. Ori ăsta pe pământ s-a prefăcut că nu știe cine-i Iisus când l-au arestat, așa că atunci când a ajuns în Rai și Iisus s-a prefăcut că nu-l cunoaște. Poate de-aia l-au și pus sus pe Columnă, poate-l vede Iisus și își aduce aminte de el.
-Bine, bine, dar de ce l-au dat jos pe Traian?
-Păi tocmai de-asta, că era un om real. Un erou între noi. Știi ce neplăcut e să ai un erou real în preajma ta?
-Ce zici, poetule, pe-asta n-am mai auzit-o.
-Ba ai auzit-o de sute de ori, parcă v-au predat istoria antică la școala militară. Niciun erou nu stă printre oameni, că prin ăia ciudă pe el. Nu suporți să fie cineva atât de bun lângă tine, îți aduce aminte tot timpul de cât de nevolnic ești tu. Iisus e cel mai bun exemplu, îți dai seama cât i-a enervat pe ăia doar că a zis niște lucruri și era foarte bun la toate? Ai tras o viață întreagă de năvod ca pescar, ai înfruntat pericole, ai cicatricile care s-o dovedească și vine fiul tâmplarului călcând pe apă să te scoată de-acolo. Umilitor!
-Nu e adevărat, lumea admiră eroii.
-Doar dacă sunt morți. Și dacă nu-s prin preajmă. Cezar a fost interesant și iubit de popor, dar când a stat prea mult la Roma a fost lichidat. Marcus Aurelius, poate cel mai deștept dintre toți, abia de a călcat pe-acolo. El scria meditațiile de pe câmpuri de luptă. Stai prea mult printre civili, te omoară ăia.
-Spui prostii.
-Da, și încă nu am vorbit de Agamemnon, nu, numele tău de general-erou. Ții minte cum a murit ăla?
-L-a asasinat amantul nevestii.
-După ce a cucerit Troia. Erou, a scris lumea de el, una din primele scrieri. Erou acolo, mort acasă. De-aia l-au dat jos pe Traian, că nu-l mai suporta lumea de cât de bun era.
-E și asta o idee. Cred că ar trebui să cobor și eu acum, că am una și mai bună. Maiestate, rogu-vă, opriți un pic trăsura.

Regina s-a întors uimită.
-N-avem timp, generale.
-Nu, nu, voi mergeți mai departe, eu rămân aici. Cred că vă pot da o oră avans.
-Generale, nu se pune problema, nu rămâne nimeni în urmă.
-Dacă nu-i țin un pic în spate nu scapă nimeni.
-Nu! Îți interzic. Ca regină îți ordon să încetezi cu această idee.
-Maiestate, cu tot respectul, ca militar, soțul dumneavoastră e cel care-mi poate ordona, că el e șeful armatei. Și el m-a ordonat să vă aduc înapoi nevătămată. Nu neapărat și pe mine. Hortensia, oprește drăcovenia!

Hortensia Papadat-Bengescu privi nehotărâtă la regină, la general și apoi din nou la regină.
-Dacă te întrebi pe cine să asculți, răspunsul e simplu. Maiestatea sa e suveranul țării, eu sunt ăla care mai are trei gloanțe în pistol.

Trăsura s-a oprit și generalul a sărit vioi și vesel jos.
-Generale, te rog ca prieten, răzgândește-te!
-Maiestate, ca prieten, înțelegeți că trebuie să fac asta. E singura soluție.

I-a făcut cu ochiul lui Arghezi.
-N-a fost poetule asta, oricum o făceam, nu poți s-o pui la palmares.
-Crezi că asta a fost?
-Nu?
-Iar gândești ca un militar. Eu gândesc ca un literat. Te-am omorât deja, mi-am propus să nu scriu nimic despre tine, niciodată. Nimeni nu va ști că ai existat.
-Mă mai știe lumea pe ici pe colo.
-Ha, te bazezi prea mult pe memoria lumii. Lumea uită imediat, peste o generație vei fi doar un mit, o poveste pentru copii. Eu nu-s Apollodorul tău, n-o să-ți fac vreo columnă. Profesorul nu se ocupă de de-astea, pe Hortensia n-o s-o citească nimeni, că știm nivelul ei, iar maiestatea sa nu va putea povesti asta fără să dea niște detalii care ar pune în pericol întreaga țară. Și n-ai vrea asta, generale.
-Maestre, jos căciula, ai întors-o bine. Mai ai mult de trăit, sper, și vei vedea binele pe care ți l-am făcut. Poate te răzgândești.
-Tu nu te răzgândești acum, e o prostie ce propui!

Generalul a zâmbit și și-a scos ceasul din buzunar, admirând inscripția de pe capac.
-Știi ce scrie aici?
-Nu e cale ușoară de la pământ la stele?
-Exact. Și știi de ce? Dacă era ușor, o făcea toată lumea.

Hortensia Papadat Bengescu s-a apropiat încetișor și l-a luat de mână pe general.
-Opta ardua pennis astra sequi.
-Ce înseamnă asta, a întrebat Agamemnon care tot nu se obosise să învețe latina.
-Ai aripile întinse și vrei să zbori spre stele.
-Ha! Hortensia, frumoasă domniță, să-i aduci aminte reginei când ajungeți sus să-ți povestească ceva. Eu m-am prins de mult, Maiestatea Sa știe, ăștia încă nu, dar nu contează. A, și nu știi totul despre mine, a zâmbit în continuare generalul și și-a atins ochiul de sticlă cu pumnalul.

Dar de data aceasta a înfipt pumnalul în ochi și și l-a scos cu totul. Apoi a tăiat ochiul în două semisfere și a scos de-acolo o bombonică.
-Cum spuneam, vă pot oferi o oră avans. Spațiul în tunelurile astea e mic, pot să-i rezolv.

Arghezi s-a uitat pentru prima oară cu simpatie la general. Aproape că-i părea rău că rămâne în urmă. S-a uitat cu simpatie la omul care stătea drept și optimist cu o bomboană în mână, scoasă din ochiul său de sticlă. I-a pus mâna pe umăr fără să se gândească, cu prietenie.
-Semper vincit, generale Agamemnon Giurăscu-Buzău. Semper vincit!
-Știi ceva, Ioane? Poți să-mi zici Gigi.

Și generalul Agamemnon le-a făcut cu mâna celor din trăsură, a înghițit pastila și a zâmbit pentru ultima dată. Venele au început să i se umfle pe gât, ochii i s-au aprins și un fel de lumină difuză a început să-i izvorască din piept. Încetul cu încetul generalul a devenit tot mai luminos, apoi s-a întors cu spatele și a început să fugă spre dacii care-i urmăreau prin tunel.


Cronicile dacice nu dau foarte multe detalii despre confruntarea între războinici și general. Din arhivele păstrate avem câteva informații sumare. Aparent Agamemnon a apărut ca o flacără în fața dacilor și a salutat cu „Ce faceți, micuților, primiți cu Imperiul Roman?”, după care a urlat „Kiaaaiii!” și s-a năpustit asupra lor. Lupta este descrisă cel mai bine de poetul dac Dicomes (1879-1944), care a scris celebrul vers „Și vreme de un ceas ne-a bătut moldoveanul ăla de ne-a făcut mucii hățuri”. Cronicile mai menționează că „moldoveanul” a fost capturat în cele din urmă și depus într-un câmp de stază sub Zurobara, pentru studii ulterioare, dar asta e altă poveste.


Cei rămași s-au urnit cu greu, marcați de dispariția omului care părea că tot timpul știe ce are de făcut. În tot restul drumului liniștea a fost spartă doar de ecourile urletelor dacilor din tuneluri, semn că Agamemnon făcea ceea ce promisese că va face.

Mai erau câțiva zeci de metri până la intrarea în Kogaionon când regina a făcut semn să oprească trăsura.
-Ce se întâmplă?
-Războinici. Sunt câțiva care păzesc poarta. S-a terminat.

Racoviță s-a hobat în semi-întuneric.
-Ah, e în regulă, sunt de-ai noștri.
-Ce înseamnă „de-ai noștri”?
-E Gențiana și ceva oameni de-ai lui Duras. Sper că sunt de-ai lui, cel puțin.

Într-adevăr, la poartă era Gențiana Duras cu câțiva oameni fideli clanului.
-Nu plecați, unde plecați?
Arghezi a simțit nevoia să preia inițiativa, acum că generalul dispăruse.
-Doamnă, tot respectul, dar aici nu e de stat. Regele dumneavoastră vrea să ne omoare.
-Regele poate fi înduplecat! Și nu va mai conta odată ce vom pleca cu toții la Bendis.
-Ce-i aia?
-Plecăm spre Lună! Acesta a fost planul. Acolo ne vom putea ascunde mai bine în caz de invazie, barbarii din stele vor Pământul. Pe Lună vom putea să construim dave și mai ascunse, și vom avea un loc în apropiere de unde să pregătim o contra-ofensivă, vom putea desfășura misiuni în lumea lor.
-Doamnă, durează trei săptămâni să ajungi în America, ce tot spui acolo!?
-Cu tehnologia voastră primitivă, da! Cu ce avem noi, două zile! Am avut mii de ani să extragem tot ce se putea din dragonul de fier. Luna ne-a fost prieten și paznic întotdeauna, ea este mama lupilor, lupii ne-au avertizat primii de invazie. De-aia am și vrut să vină regele, vă luam pe toți cu noi. Tatăl meu încă are o navetă, avem loc pentru tot clanul și musafiri.
-Tatăl dumitale va fi mort în curând.
-E un om puternic și are destulă susținere. A scăpat de tentativa asta de asasinat, în curând va fi noul rege. Are și el un plan, zilele lui Gerula sunt numărate.

Regina Elisabeta a României a coborât calm din trăsură și și-a arătat intenția de a pleca spre ieșire.
-Îmi pare rău, doamnă, dar noi nu suntem ăia care să fugim de pe pământul strămoșesc. Pământul strămoșesc se apără, că el ne-a dat viață și hrană, și Dumnezeul ni l-a dat în stăpânire. Nu putem să renunțăm la cadoul ăsta, e singurul pe care l-am primit de la Dumnezeu.
-Maiestate, vorbiți discuții, domnia voastră nici măcar nu v-ați născut în România. Strămoșii dumneavoastră sunt în Germania, a comentat tăios Gențiana.
-Strămoșii mei, da. Dar urmașii mei vor avea strămoșii aici, în țara asta pe care-o facem.

Femeia dacă s-a uitat, ca ultimă speranță, spre Racoviță.
-Emil, tu înțelegi miza, da?
-Înțeleg, iubito, dar regina are dreptate. Nu putem fugi cu voi. Voi fugiți de mii de ani, nu asta e soluția, sper că vezi și tu. Nu ne ascundem în peșteri.
-Ești tot timpul adânc în peșteri, tu ar trebui să înțelegi cel mai bine.
-Da, dar eu mă duc acolo să descopăr viață. Și-am descoperit-o, de multe ori. Aici e prima oară când am descoperit și frică. Asta nu place niciunuia dintre noi.

(alte capitole)

Share links: | | Din aceeași serie au mai apărut: |

© 2020 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.