Regele Carol a ascultat raportul sumar al expediției de cum au intrat pe poarta castelului.
-Din estimările voastre, care sunt șansele ca generalul să mai fie în viață?
-Maiestate, cu tot respectul, o fi fost generalul bun, dar nu era Dumnezeu. N-a dat o oră, așa cum a promis, dar n-are cum să fi scăpat.
-Am înțeles. Atunci eu mă voi retrage în biroul meu și voi aștepta un raport complet.
-Maiestate, ar mai fi niște lucruri de discutat.
-Nu, nu înțelegeți. Acel om pe care l-ați cunoscut voi câteva zile mi-a fost mie apropiat și camarad zeci de ani. Un rege este singur, extrem de singur, nu suntem mulți, și nu sunt mulți oamenii pe care-i poți considera cu adevărat prieteni. Noi ne înjunghiem în familie în casele noastre nobiliare. Să ai un prieten adevărat ani de zile e un dar rar pentru unul ca mine. Așa că vreau să fiu un timp singur, să încerc să-mi vindec un pic această rană. Mă simt un pic slăbit. Continuați între voi.

Și până regele n-a părăsit curtea castelului, cu fiecare pas auzindu-se extrem de clar în aerul rece și umed de la Sinaia, nimeni nici măcar n-a respirat.

Regina i-a invitat pe ceilalți în camera de ceai.
-Haideți, serviți un ceai și să încheiem un pic tărășenia asta.
-Desigur Maiestate.
-Maiestate, dacă-mi permiteți, eu aș dori să fiu cât mai depărtat de locul acesta, m-au stresat teribil ultimele zile, a intervenit oarecum obraznic Racoviță.
-Bine domnule, să începem cu dumneata. Vă mulțumim pentru contribuția la expediția noastră, dar n-o să vă jignim cu bani.
-Firește.
-Dar vorbim cu oamenii noștri și o să vă sprijinim să faceți un institut de biospeologie pe-aici, primul dacă se poate. N-o să fie de pe azi pe mâine, dar o facem, în 3 ani aici în România va fi institutul dumitale de speologie.
-Mulțumesc Maiestate, e mai mult decât mă așteptam.
-Știu. Poți să pleci.
-Pot să plec și eu, a încercat Arghezi.
-Nu, dumneata mai stai, că mai avem ceva de vorbit ca între noi, literații.

Racoviță a plecat făcând piruiete și plecăciuni, fiind convins că dacă în 1909 i s-a promis institut în România, în 1912 îl va avea, că el trăise cam mult prin străinatate și avea impresia că așa stau lucrurile.

-Haideți, domnule Arghezi, nu sunteți curios să aflați cine era spionul dac dintre noi?
-Ce spion dac, a comentat surprinsă Hortensia.
-Generalul nostru, Gigi, al nostru, era convins că unul din oamenii din expediția asta e spion dac. La cum s-au potrivit lucrurile, cel mai probabil era spionul lui Gerula, că ceilalți voiau să colaboreze cu noi.
-Și cine-i spionul lui Gerula, a spus Arghezi pe un ton zeflemitor.
-Spionul lui Gerula este doamna Hortensia Papadat-Bengescu, a zis ghiduș regina.
-Maiestate, mă jigniți.
-Ei. Maiestate, da, a dumneata, nu prea. Că dacă aș fi fost ai fi știut dumneata că calitatea mea de regină pot inclusiv să jignesc fără să mi se bată obrazul. Unul din avantajele meseriei.
-Cum să fie spion, e aici de când s-a născut.
-Da și nu, nu prea avem date exacte, ceea ce mi se pare ciudat că doar tatăl dumisale este general de-al nostru. Perioada de după Ivești e confuză, am impresia că la pensionul de fete din București s-a înscris o altă persoană decât fiica generalului. Că din ce știm noi, avem sursele și bârfele noastre, fata aceea s-a născut cu un defect major, care nu-i permite nici măcar să iasă din casă, din conacul acela. E un secret bine păstrat, atâta cât pot să fie păstrate secretele.
-Trăiască arhivele armatei.
-Nu sunt așa bune ca ale bisericii, domnule Arghezi. Despre dumneata știm și ce lapte ai supt de la mama. Nu-l chema pe primul dumitale învățător Nicolae Abramescu?
-Fascinant.
-Când v-ați dat seama? a întrerupt discuția Hortensia.
-Ah, nici nu bănuiam. Mi-a atras atenția când te-a propus generalul. El avea multe calități, dar nu prea pricepea astea cu literele. Era manipulator, corect, dar nu deosebea un sonet de o nuvelă. Cam la fel e și soțul meu, e imun la litere. Când l-a propus pe Arghezi am înțeles, că el era mai bătăuș ca el. Dumneata în schimb, a fost ceva surprinzător și de neînțeles.
-Și eu l-am prostit pe general să mă propună așa din neant.
-Voi dacii continuați să mă subestimați, și pentru numele lui Dumnezeu nu înțeleg de ce. Gândește-te că un om în poziția mea știe cum funcționează o rețea de informatori. Am și eu una, e esențială pentru supraviețuire. Și știu și cum să infectez o rețea de informatori dacă vreau, la fel cum știi și dumneata. Și cum generalul la rândului lui se folosea de o astfel de rețea, cât de greu ca tu să intri pe ea exact cum trebuie, prin familia generalului Bengescu. Un punct aici, o bârfă acolo, apare în rapoarte cine-i fata lui tata care știe limbile străine, literatura, poezia, înțelegi? A durat câțiva ani dar ai ajuns unde trebuie, în preajma familiei regale a României, în acest moment important. Ce faci, cum te simți?
-Dar soțul dumneavoastră mi-a spus… s-a bâlbâit Hortensia.
-Da, ți-a spus fantezia aceea cu orgoliul meu literar. Serios, tu crezi așa ceva? Pot să-mi pun fața pe bani, crezi că am orgolii să îmi apară și pe 500 de cărți? Aia e un, cum zic britanicii, un hobby. Atunci am fost aproape convinsă, după ce ai avut discuția cu soțul meu, că tu ești aia.
-Dar soțul…
-N-ai fost deloc atentă la ce-a zis mai devreme? El e un om singur, cu cine crezi că poate să vorbească chestiuni de nivelul ăsta? Evident că știu târgul pe care ți l-a propus, și când ai renunțat la ideea de scriitoare pentru proiect am înțeles că nu asta vrei, scrisul, creatul. Uită-te la domnul Arghezi, aici pe fotoliu, e aproape o epavă, dar n-a renunțat la cuvântul ăla.
-Știați și de asta, maiestate?
-Evident.
-Dar de ce m-ați luat după voi dacă știați dinainte de plecarea în expediție?
-Din același motiv pentru care ai venit după noi când ne-am întors.
-Misiunea mea era să vă spionez.
-Păi fă-o în continuare!
-Nu așa funcționează spionajul.
-Tot nu vrei să înțelegi? Noi nu vrem să ne batem cu voi. Am tot discutat despre război zilele astea, a punctat și generalul. Suntem prea slabi, am văzut, n-are niciun sens să ne batem cu voi. Ne-ați lichida în câteva ore. Soluția propusă de neamul Duras era cea corectă. Spionează în continuare pentru oamenii lui Gerula, spune-le ce suntem, spune-le că nu vrem să-i omorâm sau să le furăm bogățiile, spune-le că ne putem alia, spune-le că putem contribui și noi cu ceva, spune-le ce facem aici, ce construim. Fii sinceră, fii un spion bun.
-Nu se poate, oamenii nu trebuie să știe, altfel mint.
-Păi suntem patru persoane care știm asta. Noi, Casa Regală, vrem să discutăm. Arghezi n-o să zică nimic. Du-te în România și notează, spionează, spune-le despre noi, arată-le că nu suntem diferiți, putem să colaborăm.
-La ce? Sunteți înapoiați.
-Ca să-i oprim pe dragonii de metal de care fugiți voi!
-Cum? Chiar dumneavoastră ați spus că sunteți slabi.
-Militar? Da, am fost tot timpul. Dar o să facem ce-am făcut la ’56, la ’59, la ’87 sau la Paris în ’80.
-CE?
-O să facem, și voi cunoașteți mai bine cuvântul acesta, că sunteți de-aici, o să facem un șmen.

…

Pe treptele castelului Regina Elisabeta urmărea cum Arghezi se pregătea să se urce în automobil și să plece spre București.
-Domnule Arghezi, încotro?
-Fac o escală la București, un tur de Europă să-mi adun catrafusele și mă reapuc de scris. Aparent asta-mi place, să potrivesc cuvinte.
-Atunci, un singur sfat. Ion e un nume de țăran, ia și dumneata unul mai de domn. Tudor, ca dinastia aia britanică.
-Mulțumesc Maiestate, o să iau în considerare propunerea dumneavoastră.
-Păi gândește-te bine, ai văzut că metode de persuasiune avem.

Tudor Arghezi a făcut o plecăciune ușoară și s-a suit în automobil. Acesta a demarat ușor, să nu stârnească praful și a dispărut printre copaci. Regina Elisabeta a tras aer adânc în piept și a oftat mulțumită. Pentru că deși istoria ulterioară o va pupa mult mai mult în cur pe regina Maria, în realitate și soția lui Carol a fost o regină bună, poate mult mai bună. A înființat spitale și filantropii, să învețe și lumea pe-aici de acest joc social, a colecționat artă și cultură tradițională și umbla câteodată îmbrăcată în haine de-alea să le promoveze. Elisabeta a sprjinit numeroși artiști români în drumul spre universalitate. Cu unii a fost ușor, mai niște bani, mai o sală de concerte, mai o traducere internațională a lui Eminescu deși poetul nu prea suporta monarhia. Iar în cazul lui Tudor Arghezi, că era mai încăpățânat, a trebuit s-o facă prin metoda descrisă mai de sus.

A fost o lună bună pentru Regina Elisabeta a României.