Au închis ușa și s-au întors de-a bușilea în camera cea mare. Arghezi s-a rezemat într-o parte a șemineului și și-a scos pipa, ca de fiecare dată când era agitat.
-Care-i situația, a întrebat regina.
-Maiestate, suntem în cea mai românească situație posibilă. Singuri, a răspuns rânjind Arghezi.
-Vizitiul și garda sunt morți, caii au dispărut, a dat detalii generalul.

Arghezi și-a aprins pipa și a tras un fum cu putere. Hortensia Papadat-Bengescu a început să se frece la ochi.
-Dom’le, iar, acuma? a întrebat nervos generalul.
-Ce-au să ne facă, să ne împuște de două ori pentru că fumăm înăuntru? M-ajută să gândesc.
-În cazul dumitale ai nevoie de o locomotivă întreagă. Doamnă, vă deranjează fumul?
-Nu, generale, sunt deja obișnuită cu colegul nostru poet. Mă gândeam la săracul nea Bebe, a murit degeaba.

Așezat într-o rână, aproape băgat pe sub pat, Racoviță interveni în discuție.
-Vă simt emoția doamnă. Și eu pot spune că pentru mine domnul Bebe nu a fost un simplu cabanier, a fost un om pe care l-am cunoscut de 30 de minute, un adevărat camarad al vieții.
-Dom’le, și dumneata începi?
-Iartă-mă, generale, am fost în ger ani de zile, e prima oară când sunt în ger și trage cineva după mine cu pușca.
-Tehnic vorbind, a tras după nea Bebe, s-a băgat Arghezi în vorbă.
-Și i-am spus și regelui de la început, această expediție nu mă interesează. Poftim, puteam fi în Banuyls la ora asta, știi ce vreme e acolo?
-Nu, explică-mi te rog, chiar vreau să aud.
-Mediteraneeană, fără împușcături. O plăcere să stai viu acolo.
-Gigi, te rog, a șoptit regina.
-Domnilor, dacă nu încetați cu astea dau milităria jos din pod, a amenințat generalul.
-Liniște bă, s-a enervat nea Gigi pe noi, dă milităria jos din pod l-a maimuțărit Arghezi.
-Gura asta, poetule, gura asta slobodă o să te bage la un moment dat în pușcărie. Gigi e doar pentru prieteni!

Regina s-a tras mai spre Hortensia și i-a șoptit cu înțeles.
-Acum îmi dau seama prin ce-a trecut bărbatu-miu, Dumnezeule mare, cum naiba să câștigi un război cu ăștia?
-Maiestate, dați-mi voie, a zis generalul.
-Chiar te rog.

Agamemnon Giurăscu-Buzău s-a ridicat un pic în mâini, câțiva centimetri deasupra podelei și a început să-și contorsioneze corpul întâi foarte lent, apoi accelerat, apoi iute ca un fulger de i-a pocnit cu picioarele în gură pe amândoi, fără să se miște de pe loc și a revenit la poziția inițială. Lui Arghezi i-a zburat pipa din gură, Racoviță își masa falca încă surprins de viteza atacului.
-Domnilor, suntem bine? a întrebat generalul cu o notă de ironie în glas. Nu i-a răspuns nimeni. Bun, acum aș dori puțină liniște, aș dori să aud ce-i pe-afară.

Afară se auzea vijelia șuierând și deodată se auzi un urlet.
-Un lup?
-Sau un vârcolac.
-Nu există vârcolaci, a comentat nervos Racoviță încă masându-și falca.
-Sunteți naturalist, domnule Racoviță, există multe animale nedescoperite.
-Natura are reguli. E ca milităria. Cine nu le respectă, dispare.
-Poate sunt și una și alta, a comentat Arghezi care își recuperase pipa și acum trăgea din ea fără zogomot.
-Adică?
-Un vârcolac călare pe un lup.

Generalul l-a privit cu reproș.

-Îmi pare rău, nu mă pot abține, a spus zâmbind poetul.
-Bine. Ai cumva niște argint la tine?
-Am o cruce de argint, a zis Arghezi punând mâna pe piept. O folosim ca să-l omorâm?
-Nu, folosește-o ca să te rogi să nu fie un vârcolac, că nu-l putem omorî cu argint, nu e ca-n poveștile brașovenilor. Dă-mi carabina ta.

Arghezi i-a întins carabina, Agamemnon a luat-o, a verificat încă o dată dacă e încărcată și s-a dus spre geamul cu spărtură. A ridicat capul precaut și s-a uitat afară. Două umbre se vedeau foarte vag printre copacii din preajma cabanei, păreau umane. Cu grijă a țintit pușca, a lipit țeava de geam și a tras două focuri unul după altul fără să clipească. Una din umbre a căzut la pământ, cealalată s-a retras în pădure. Două secunde mai târziu i-a zburat chipiul milităresc din cap până în capătul celălalt al încăperii.
-În partea asta erau doi, a spus generalul după ce și-a tras capul jos și s-a sprijinit de bârne. S-a mai auzit o pocnitură și o gaură s-a ivit în vestonul său militar, câțiva centimetri mai jos de inimă. Arghezi a sărit brusc și l-a tras spre șemineu. Racoviță s-a băgat și mai adânc sub pat.
-Doamnelor, a strigat șoptit Arghezi, capul în blană, rapid, mergeți lângă foc foarte încet.
-Ce se întâmplă, a scâncit Racoviță de sub pat.
-Nea Bebe a fost împușcat în mijlocul cabanei, generalul când plecase lângă fereastră. Cumva dacă ne depărtăm de căldură pot să ne vadă și ne lichidează unul câte unul.
-Nu-s mort, a comentat gâfâind generalul.
-Bucură-te c-am fost călugăr și te pot spovedi înainte s-o faci. Dacă rămânem aici ai toate șansele să ajungi mort, dacă ieșim afară avem toate șansele să fim morți toți.
-Nu se poate așa ceva, sunt regina României, dacă mor aici tot muntele ăsta va fi trecut prin foc și sabie, a comentat regina.
-Încurajator, dar incendierea post-mortem nu mă liniștește. Maiestate, știu că aveți experiență cu răniții și spitalele, vă puteți ocupa un pic de general? Îl aduc lângă focul dumneavoastră.

Arghezi a început să se târâie extrem de precaut spre focul din cealaltă parte a încăperii trăgândul pe general după el. În același timp pufăia puternic din pipă, să facă un oarecare camuflaj.
-Ne trebuie niște spirt și un cuțit, să scoatem glonțul, a spus regina.
-Nu e niciun glonț de scos, a trecut prin mine. Material foarte bun, armă interesantă.
-Mă bucur că apreciezi armamentul inamicului, generale, cred că-i învingem cu respect.
-Nu fi țăran, putem învăța de la ei.
-Alcool, cineva, a întrerupt discuția regina, care desfăcuse deja hainele generalului și curăța rana cu o batistă.

O butelcuță de tablă a zburat de sub pat pe podea până la ei.
-Gin, calitate extra, s-a auzit vocea lui Racoviță de sub pat.
-Maestre, un savant, sunt uimit.
-Mai las-o dommule Arghezi, am fost explorator pe vremea când dumneata nu știai nici să-ți legi șnurul la sutană. Cine crezi că face de-astea treaz?
-Doamne-ajută, maestre, a zis poetul și-a tras o dușcă.
-E pentru mine, domnule, s-a răstit regina și i-a luat butelcuța din mână. După care a tras și ea o dușcă. Ce?

Arghezi și generalul s-au uitat la ea cu un fel de admirație.
-Nimic, maiestate, ordonați.

Regina a luat restul de băutură în rana generalului.
-Un foc, te rog.
-Serios, maiestate? O să-l doară ca toți dracii.
-Sper să mă ierte. Și dacă nu, sunt regina țării, ce poate să-mi facă?
-Maiestate, dați-i drumul, a spus gâfâind generalul.

Arghezi i-a înmânat chibriturile, regina a ars vreo două bețe până a reușit să aprindă unul și l-a aruncat pe rană. O flacără puternică a izbucnit, pârlindu-i sprâncenele și mustața lui Arghezi care era prea apropiat. Generalul a scrâșnit din dinți puternic dar n-a scos alt sunet.
-O să scape?
-Măcar n-o să i se infecteze rana.
-Auzi generale, vești bune, vei supraviețui încă un sfert de oră până vin ăștia și ne lichidează pe toți.

Afară s-au mai auzit două pocnete și un urlet. Apoi, destul de distinct, niște pași prin zăpadă care se îndreptau spre ușa principală a cabanei. Neatins de nimeni, mânat parcă de o forță nevăzută, zăvorul începu să se miște. Hortensia smulse Winchesterul din poala lui Arghezi și îl îndreptă spre ușă.
-Ce faci?
-Măcar dacă mor nepublicată, să fie postumele mele mai valoroase. Să se știe că Hortensia Papadat-Bengescu a murit cu arma în mână.
Arghezi o privi cu admirație.
-Hortnesia, dragă, sunt convins că asta vor ști generațiile viitoare despre tine, a spus Arghezi și și-a scos și el Coltul de la brâu.

Ușa s-a deschis lent lăsând vântul să intre înăuntru. Cu mișcări lente o creatură a început să se strecoare înăuntru, apoi a închis ușa cu grijă. S-a apropiat de foc și a lăsat spaima pe fața celor prezenți. Creatura nu avea chip, doar o placă mată neagră fără nicio trăsătură. Din spatele capului îi ieșea un fel de furtun care ducea spre antebrațul stâng unde intra într-un fel de apărătoare. În spate avea prinsă cu o centură ce-i înconjura torsul un fel de flintă, fără vreo trăsătură definitorie, neagră. Întreaga creatură părea îmbrăcată într-un costum fără îmbinări care începea din ghete și se termina în placa ce-i ținea loc de cap. La gât avea un colier strâmt cu un cap de lup în mijloc.

Hortensia s-a trezit prima din stupoare și a tras. N-avea cum să greșească de la doi metri și totuși glonțul nu a avut niciun efect vizibil. A mai tras odată. Cu aceleași mișcări lente creatura a dus mâna stângă spre față cu un deget ridicat în dreptul zonei în care ar fi trebuit să fie gura și a scos un sâsâit. Toți au înțeles gestul universal pentru „liniște!” și s-au relaxat un pic. Acest lucru a părut să fie conștientizat și de creatură, care și-a dus mâna sub bărbie și a mai provocat un sunet discret. Placa ce-i ținea loc de față s-a topit și a lăsat să se vadă un chip aproape uman, dacă nu ar fi fost pielea cenușie. Sprâncene subțiri, arcurite, ochi mari și albaștri, pomeți înalți, un nas drept și subțire, buze cărnoase și chiar și un zbenghi în bărbie.

-Celaria, a rostit creatura, cu voce de femeie.

Oamenii s-au uitat tăcuți la ea fără să înțeleagă

-Celaria gusmun bafa. Bafa cela!
-Bună-seara și dumneavoastră, ce să zic, a spart tăcearea Arghezi. Doriți niște fasole?

Femeia misterioasă a dus mâna dreaptă spre apărătoarea din stânga și a început să o atingă discret. Sunete discrete se auzită din zona „gâtului”.

-Liniște, vă rog, a spus deodată într-o română clară.
-Ce naiba se întâmplă aici, toată lumea cere liniște și dup-aia se împușcă. Trebuie să ne omorâm în liniște sau ce?, s-a auzit nervoasă vocea lui Racoviță de sub pat.
-Sunteți în pericol. Gardienii încearcă să vă oprească. Eu am venit aici să vă ajut.
-Sărumâna, ați venit la timp. Să ne ajutați să facem ce, mai exact, a întrebat Arghezi.
-Eu sunt Gențiana Duras, din neamul Duras, vicepreședinte al Academiei de Științe. Noi suntem cei care v-am trimis mesajul. Tatăl meu e prea bătrân, n-a putut să vină.
-Sunteți daci?
-Firește.
-Și ăia de-afară?
-Tot daci.
-Vorbiții aceeași limbă, limba dacă?
-Binențeles?
-Atunci puteți să le spuneți să nu ne mai împuște? Că ne doare. Chiar și pe domnul general Gigi îl doare, deși nu admite.

Generalul i-a tras de jos o palmă peste ceafă lui Arghezi.
-Nu este așa simplu. Sfatul Înțelepților nu este de acord cu venirea dumneavoastră. Poziția oficială a statului nostru e să nu realizăm contactul. Maiestatea sa regală este cu voi?
-Care dintre ele?
-Regele? E domnul de sub pat?
-N-avem. Am adus regina, dacă vă interesează.
-Cum? Mesajul era pentru rege.
-Doamnă, ați auzit de jocul persan numit șah? Regina are mai multă mobilitate.
-N-avem timp de jocuri!
-Doamnă, s-a ridicat în fund Elisabeta aranjându-și blana, sunt regina României și pot reprezenta țara în afacerile de stat. N-am tras prin războaie, noroaie, viscolul ăsta și ciumeții de-afară să vin aici să mă întrebați ce mai face bărbatu-miu. E bine, mersi, vă așteaptă dacă vă decideți să vă mutați curul din munți și să ieșiți la lumină.
-Nu este așa de simplu, maiestate. Oricum, nu putem discuta acestea acum, n-avem timp, gardienii vor reveni. Trebuie să mergem.
-Unde?

Duras era deja plecată spre ușă așa că s-a întors cu oarecare uimire spre grup.
-Cum unde? În Kogaionon!