Mânat de curenții misterioși ai algoritmului prin apele învolburate ale internetului tot dau, din când în când, de câte o părere a preotului Constantin Necula, de la biserica Sfântului Ioan Gură de Lemn. Precum în vechime creștinii construiau din sărăcia lor biserici de lemn așa și în zilele moderne preotul Necula construiește Dumnezeu cu Dumnezeu, cum ne învață și Evanghelia după Ioan, un limbaj de lemn ortodox drept catedrală la care să vină să se închine supușii săi.

Citind câteva păreri ale dânsului, și încercând să ascult ceva din interviurile lui, am trăit constant o senzație de familiaritate. Concluzia inițială a fost că Necula este un fel de Lucian Mindruta al intelectualilor ortodocși. După care, aprofundând, mi-am dat seama că sunt nedrept. Mindruta are umor, are momente de luciditate în care se prinde de ridicol și câteodată chiar niște intuiții interesante. Necula în schimb îmi lasă impresia că mimează schemele astea.

Acuma, de vreo câțiva ani am tot urmărit discursuri de-ale teologilor și-am înțeles destul de repede că există un motiv pentru care doar un singur sfânt e numit “Gură de Aur” și restul sunt doar niște imitatori. Foarte mult balast și rumeguș în vorbire. Campioni sunt catolicii și restul sectelor ce provin de-acolo, care au mai multă experiență decât ăștia de pe-aici. Vorbesc ăia nimicuri de te doare bila, nu e de mirare că Peterson a explodat în zona aia de discurs. Peterson a putut să rupă tocmai pentru că, de bine de rău, explica niște idei, încerca să le descopere, să le desțelenască, să găsească logica din spate, nu doar scotea cuvinte pe gură. Am avut ocazia să-l aud pe unu de pe-aici, un tip pe nume Wilhem Dancă, și profesor și filozof pe deasupra, am căzut efectiv într-o stare de prostație, în viața mea n-am auzit un om să spună doar vorbe, fără niciun fel de idee reală care să le lege. I-am și pus vreo două întrebări, omul era complet absorbit într-o stare de-asta de transă de rostit cuvinte care par să fie deștepte dar, dacă le aduni, nu rămâne nimic.

E, cam așa e și Necula, pare să fie un AI care ia cuvinte și expresii creștin teologice și combină să pară un fel de gândire. Prin comparație Vasile “The Lethal Mamba” Bănescu este strălucitor cu blagorodnicul său discurs.

Și da, știu că pare greu de crezut că am dreptate și că toată introducerea asta lasă impresia că am eu un meci cu el. De-aia va trebui să demonstrez, și mi se pare că azi este ziua perfectă. Că a fost Halloweenul recent și iar circulă o părere de-a lui Necula apropo de subiect. Ea a apărut într-un interviu din 2018 de pe DCNews și de-atunci e reluată încontinuu, că face trafic prin bula cealaltă.

Mulți români au ales să marcheze, într-un fel, Halloween. Care este poziția Bisericii în acest sens?

A trecut deja. Dar merită să reamintim că numele vine din Hell will win! Iadul va învinge! Opusul lui Iisus Hristos NIKA- Va învinge! E sărbătoarea contrariului! Ce poziție să ai față de urât și iad devenit subiect de estetică subțire și ifose artistice. Într-o țară în care unii condamnă ora de religie că sperie copiii, dar își hidoșesc fețele. Suntem în plin efort blasfemic cu ifose de cultură. Nu știu, poate ar trebui și o asociație de protecția dovlecilor…

Sună bine, nu? De fapt este ceva extrem de banal. Sunt niște observații simple, le poate face și un elev de liceu. Părintele ar fi putut să gândească la faza asta. Să zică “Nu știu bre, nu mă interesează, eu lucrez la creștinism, noi avem alt tip de carnavaluri. Pentru cine e interesat de mai mult avem sediu în fiecare localitate din România. Întrebați pe domnul care umblă cu t-ul pe piept pe la voi în sat de detalii”. Dar nu, a simțit el nevoia să mai zică nimic degeaba, s-arate că nu e decât fum.

De-aia, ca pretins creștin, ca om care vrea să salveze întreaga țară, la fel ca părintele Necula, și chiar și pe părintele Necula, am să-ți povestesc eu care este sărbătoarea aia satanistă, anticreștină, care roade sufletul omului și-l umple cu răutate. Pentru că eu trăiesc într-un nepsis constant ani buni și am văzut Fiara!

E sărbătorirea zilei de naștere

Aproape că nu există un român care să nu fi trecut prin ritualul păgân al sărbătoririi zilei de naștere. Cine n-a trecut prin asta, fericit să fie, că a lui va fi împărăția cerurilor. Totul începe cu o denaturare și se termină cu un coșmar. Până și cuvintele sunt transformate diabolic. Se spune că “ești invitat” la o zi de naștere când, de fapt “ți se aplică o petrecere de zi de naștere asupra ta, om nevinovat”.

Să fim serioși, dacă cineva te invită la ziua lui înseamnă că nu te iubește în mod real. Ți-e drag de un om, poți să te vezi cu el oricând. Dai un telefon, zici: “Ce faci Adrian, nu vrei să mergem undeva să bem o bere și să mai vorbim? Când ai tu timp, poate după 6, că trebuie să-l duc pe ăsta micu de la meditații. Bine, da, rămâne așa? OK”. Valabil și la femei cu “Tu, Roxi, hai să ieșim și noi la o cafea, mai stăm de vorbă. Că trebuie să-ți povestesc…” - după care urmează jumătate de oră în care-i povestește la telefon care a fost faza cu Adrian, când a venit în seara aia pe la 11 rupt de beat și că … da, în fine, se întâlnesc la un moment dat.

Și omul, sau oamenii, pe care-i inviți în felul ăsta vin relaxați, îmbrăcați normal, fără formalități, fără griji.

Situația se schimbă radical dacă ești invitat la sărbătorirea unei zile de naștere. În primul rând nu știi de ce sărbătorești așa ceva. Practic nici măcar nu sărbătorești că omul ăla e viu, ci că e viu de o anume perioadă de timp. Gen, ai obținut 37 de puncte la viață, felicitări! Tot ce a trebuit să faci e să stai cu ochii deschiși din când în când. Miliarde de oameni au făcut gestul ăsta până acum, sărbătorești practic că știi să numeri.

Apoi, dacă te duci la ziua cuiva nu te poți duce cu mâna-n cur. Sau doar cu bani la tine, ca și cum te-ai duce la bere. Nu, fratele meu. Trebuie să “iei ceva”. Și-așa începe prima etapă din stresul ce va urma.

“Ceva”

Problema e că nu știi ce să iei. Dacă ai ști exact ce-și dorește persoana respectivă înseamnă că ați fi prieteni reali, iar prietenii reali nu se invită unul pe altul la “ziua mea”. Un prieten real te invită “hai pe la mine că facem un grătar, ia și tu niște beri carne și cărbuni am eu”. Nu-ți creează stres inutil. “A, și adu și tigaia aia bună a ta, să facem niște feliuțe de bacon”. Știi exact ce trebuie să faci, ai informații clare.

Așa că începi să te consulți cu tine însuți sau cu persoana care a decis să sufere alături de tine, și la bine și la rău (și-acum are îndoieli) ce să iei. O cravată? Cîcat, nu te pricepi la cravate. Șosete? Poate-l jignești. Un tricou? Tricourile sunt cel mai banal lucru posibil. Alt articol de îmbrăcăminte? Nu se poate că nu-i știi măsurile, nu există prieteni care să împărtășească între ei informații de genul “eu am măsura 42 la pantaloni”. Ceva electronic? Nu merge, și tu ai în casă o grămadă de chestii electronice pe care nu le folosești.

După câteva ore de discuții inutile iei decizia simplă. O sticlă de ceva și un buchet de flori pentru doamna. Dacă e femeie, o sticlă de ceva și un buchet de flori pentru ea. Iar dacă e bărbat singur, o sticlă de ceva și un buchet de flori să arate bine pe masă, să miroasă frumos.

Poate și ceva cu ciocolată în cazul în care există copii/femei.

După care te alături plutonului de prieteni, toți echipați la fel, ca militarii, cu o sticlă de ceva, un buchet de flori și ciocolăți și te duci la ziua ăluia/ăleia.

Antepreludiu

Țeapă, fraiere, nu te duci. Mai întâi trebuie să mai ai monolog, dialog sau chiar trialog cu “cu ce te îmbraci”. Vezi tu, spre deosebire de alte evenimente aprobate de Biserică, unde știi exact cu ce să te îmbraci, adică costumul ăla bun (nuntă, botez, înmormântare -NBÎ), la ziua cuiva nu poți să te duci cu ăla. Pentru că costumul ăla este rezervat de creștinătate.

Așa că trebuie să te mai învârți vreo două ore prin dulap să cauți combinația perfectă între blugii ăia curați, poate pantofi, plovărul fără scame și cealaltă cămașă, adică aia călcată. După ce te îmbraci îți dai seama că nu se potrivește deloc cămașa, așa că trebuie să te dezbraci la piele să calci o cămașă nouă.

Și ca bărbat scapi ușor. Dacă ești femeie simți o spaimă similară cu cea provocată de o amenințare cu moartea. Vezi tu, dacă o femeie merge în oraș să se vadă cu altă prietenă va alege “bluza aia pe care n-am mai purtat-o de mult și-mi place”. E o ocazie bună. Se întâlnește cu cealaltă și discută fericite “ce mișto e bluza asta, nu te-am mai văzut cu ea. E nouă?” - “Nu, o am de o grămadă de timp, dar n-am avut o ocazie s-o port”, spune prima complimentându-și astfel subtil prietena că așa fac prietenii între ei. Dar dacă trebuie să meargă la ziua cuiva “mă vede lumea” și face o criză de anxietate, apoi două atacuri de panică “că nu am cu ce să mă îmbrac”.

Ascultă-mă bine, că știi exact despre ce vorbesc. Dacă ești bărbat și ai trăit vreodată cu o femeie în casă, garantat ai fost acuzat de ea că “nu am nimic de îmbrăcat!” de parcă ar fi vina ta. Și este vina ta. Iar aceste acuze vin de fiecare dată când trebuie să mergi la ziua cuiva. Nu când trebuie să mergi la nuntă, pentru nunți are rochiile ei cum ai și tu costumul ăla. Le pregătește cu trei zile înainte, le pune pe umerașe în afara dulapului vreo trei-patru ținute că se hotărăște până atunci și, în ziua evenimentului creștinesc de tip NBÎ alege cu totul altceva.

Șanse mari să pleci spre ziua persoanei după o mică ceartă în casă.

Preludiu

Ca orice sărbătoare satanistă, ziua de naștere nu respectă niciun fel de reguli de bun simț sau de logică. Să luăm, de exemplu, ora de începere.

Orice alt eveniment cu oameni funcționează pe principiul “începem pe la 9, 9 și ceva”. Evenimentele de tip NBÎ sunt așa. Sigur, se mai întârzie, vine cineva mai târziu, dar sunt excepții astea. Ziua de naștere e ceva diferit. Se zice “Eu vă aștept de pe la vreo 6”

Asta înseamnă că nu poți ajunge mai devreme de 6. La 6 fără un minut aniversatul este încă în chiloți și fierbe ceva în bucătărie. E posibil ca omul nici să nu existe înainte de ora 6 și dacă intri la el în casă pici într-un vid spațiotemporal care-ți va întoarce carnea pe dos și te va face să vomiți balauri și cristale.

Dacă vii fix la 6 ești, cel mai probabil, primul. S-ar putea să fi venit chiar și înaintea gazdei. Nimeni nu vine la oră fixă în țara România, nimeni. Este considerat un gest nepoliticos să vii la fix. Lumea se plânge că trenurile CFR întârzie, dar dacă nu ar întârzia toate trenurile ar circula goale pentru că românul nu poate ajunge nicăieri la timp. Că a fost ținut în trafic pentru că a plecat prea târziu de acasă, pentru că nu s-a trezit la timp și nu a putut alege țoalele care trebuie.

Invitații vor apărea cumva în următoarele 5 până la 12 ore, fără un program prealabil. Nu te poți apuca de băut că e aiurea să bei singur. Nu te poți distra pentru că trebuie să faci small talk cu alți oameni la fel de jenați ca tine. “Ați văzut cum e vremea?” - “Da, am văzut, locuiesc și eu pe aceeași planetă. Vremea este complicată, de fiecare dată e ceva. Sunt conștient că există aer în jurul meu și că acesta își schimbă temperatura și umiditatea”. Genul ăsta de discuții superinteresante.

Dar mai întâi momentul în care dai “ceva”-ul aniversatului. Acesta va răspunde obligatoriu cu “nu trebuia” mințindu-te în față, dovedind încă o dată că nu este un prieten adevărat. Cum am mai zis, prietenii adevărați îți dau instrucțiuni clare. Dacă “nu trebuia” ți-ar fi zis dinainte “nu adu nimic că avem băutură și buchete de flori din belșug. Și cinci metri cubi de ciocolată”. Și după care duce ofranda ta într-un colț, unde sunt alte pungi de hârtie cu ofrandele altora, și-ți oferă o băutură simțitor mai proastă decât cea pe care i-ai adus-o tu.

Regulile în cazurile astea sunt clare. Berea trebuie să fie caldă pentru că, deși știa de un an de zile că vine această zi “adineaori le-am pus la frigider să se răcească”. Așa că ai de ales între asta și un vin generic. Dacă persoana este cu adevărat ticăloasă va insista să-ți ofere un pahar de tărie de la o rudă de la țară “excelentă” și “naturală” care este, în 100% din cazuri, o otravă ordinară. Spre deosebire de băuturile simple, cum ar fi vinul de 15 lei din Carfur, în cazul acestei otrăvi omul va insista să o bei cu el de față. “Gustă, nu-i așa că e bună, vezi, ți-am zis”. Și va insistat să-ți mai toarne unul chiar dacă refuzi.

Și-apropo de refuzat, nu știu cum e la alte popoare, dar la noi dacă ești bărbat și nu vrei să bei, nu există. Poate la adventiști, unde toți nu beau. În rest, bei. Nu există scuză să nu bei.

---

- Nu pot, sunt pe pastile. - Doar un pahar, nu are efect.

- Sunt cu mașina. - E, iese în câteva ore, doar nu pleci acum.

- Am avut un accident la uzină și nu mai am ficat deloc. - Bine, dar un deget tot bei, nu stai pe uscat.

-Dacă beau un singur pahar de băutură mă voi transforma într-o bombă cu hidrogen care va exploda și va eradica orice formă de viață pe o rază de 150 de kilometri. - Deci ți-l fac șpriț, da?

- Din cauza alcoolului am decedat în urmă cu trei zile. - Eu am un bunic care a trăit până la 130 de ani și în fiecare dimineață începea cu un pahar de pălincă, după care spărgea cremenea munților cu mâinile goale. Și fuma și două pachete de Carpați. Ia de-aici, bea.

---

Femeile mai scapă, barbații nu prea.

Vin invitații

Problema e că distracția nu poate începe până când sărbătoritul nu decide că au venit suficienți invitați. Regula, ca la orice anarhist satanist nu este clar. 50% / 75%? Nu vei ști niciodată. El decide după ce-i șoptește diavolul. Știi doar că posedații de satana aud voci, și lui constant îi zice o voce “Nu, hai că mai așteptăm un pic că trebuie să vină X”.

În așteptarea ipoteticului X nu poți nici să mănânci ceva calumea, nici să bei ceva calumea, nici să dansezi că se uită lumea urât la tine. Trebuie să stai și să discuți în continuare despre atmosfera planetei cu ceilalți. Când sunt puțini invitați problema se agravează, că ești supravegheat constant de cel aniversat, care vine la tine și te tot freacă “Hai bre, v-am chemat la ziua mea să stați pe telefon”, neînțelegând că preferi să tragi pe ochi depresie electronică decât să fii atent la ce e în jur. “Haideți să ne distrăm e ziua mea”, va insista nemernica slugă a lui Bafomet în timp ce-ți va interzice orice formă de distracție că “mai așteptăm să vină cineva”.

Iar când vine acel cineva înțelegi de ce.

Tot timpul, dar tot timpul, trebuie să apară unul de-ăsta la chef care să coboare și mai jos moralul tuturor invitaților. De obicei întârzie sau apare printre ultimii. Este îmbrăcat perfect, de parcă s-ar duce la operă. Femeia lui e la fel, în jumătate din cazuri are șal și are niște pantofi cu tocuri cât baionetele de dorobanți de la Plevna. Pare să fie născut și antrenat special pentru a participa la zile de naștere. Fiecare poziție pe care o adoptă este un cadru de fotografie. Acest gagiu aduce, pe lângă ofranda obișnuită, și un cadou mai bun decât toți, pe care-l prezintă cu deferență “Ți-am adus un kimono sokibahsi, de la prietenul meu din Osaka. Sper să-ți placă”. Omul este primit cu bucurie excesivă și câțiva invitați de rang inferior sunt mutați să-i facă loc. Obraznica canalie continuă cu sfidările “Nu, că nu stăm mult, mai trebuie să mergem și la George”. Gazda se dă ofensată și zice “Nu se poate, stai așa, uite, special pentru tine am ceva bun” și chiar scoate ceva bun de băut, aducând aminte tuturor celorlalți că le-a dat pișat să bea.

Sigur, poate nu ți s-a întâmplat asta, poate chiar tu ești ăla. Ei bine, în cazul ăsta ține minte, absolut toți ceilalți te urăsc cu toată ființa lor.

Și cel mai dureros este că acest individ chiar se ține de cuvânt și se ușchește rapid, lăsându-i pe ceilalți în iad. Dar nu înainte de penultima insultă.

“La mulți ani”

Există un moment în timpul desfășurării acestui spectacol grotesc în care unul din invitați, poate un creștin cumsecade, n-ai cum să știi, dar mai slab, cedează și este posedat de un duh urât. Lipsit de ultima fărâmă de umanitate, acesta se ridică și zice că trebuie cântat cel mai urât cântec românesc posibil.

Sunt ani buni de când toată suflarea românească încearcă să-și explice de ce suntem așa, de ce suntem răi, suntem leneși, suntem neplăcuți și degenerați. Și cu toții știm răspunsul. Pentru că trebuie cântăm acest cântec. Și el începe cu “Mulți ani trăiască, mulți ani trăiască, laaaaaa mulți anii”.

Și toată lumea este obligată să cânte și absolut nimeni nu vrea să cânte așa ceva în afară de lepădătura umană care a venit cu ideea. Și fiecare încearcă să cânte cât mai puțin, dar cumva nu suficient cât să se prindă ceilalți că nu vrea să lălăie “Cine să trăiască, cine să trăiască…” și totul e o cacofonie de voci triste care nu vor altceva decât ca Vladimir Putin să se țină de promisiune și să dea odată naibii cu nucleara aia.

Dar te-am păcălit, acest om nu este cel mai rău din toată petrecerea. Există unul și mai rău, mai rău decât Stalin, Hitler și Pol Pot la un loc. Știi cine e, nu?

E acel monstru care, când toată lumea credea că a scăpat de lălăială, are un AVC monumental, nu mai gândește și începe să behăie și cealaltă melodie de căcat a Românie. “Laaaaa mulți aaaaani cu săăăăănătate să vă dea Domnul tot ce doriiiiți, zilee…". Și trebuie să mai bagi o tură de incantație satanică.

“Petrecerea continuă”

Dar e bine, măcar după toate astea, se dă drumul la petrecere. Se poate bea orice, se fac bisericuțe, fetele se bagă la dans, băieții la o țigară și toată treaba bună ține maximum o jumătate de oră. Pentru că, inevitabil, după o jumătate de oră cineva atinge exact stadiul ăla de beție în care crede el că știe ce muzică trebuie pusă.

Am tot zis că genul ăsta de evenimente sunt fără reguli dar, în realitate, există vreo câteva. Una dintre ele e că ăla beat care vrea să pună muzică nu se pricepe la muzică. Vrea el să pună o melodie care-i place lui. Altă regulă e că, cu cât e omul mai beat și mai afon muzical, cu atât este mai competent în folosirea tehnicii de băgat muzică la chef. Omul este un Nikolas Tesla al casetofonului, un Einstein al calculatoarelor, un Stephen Hawking al mp3 playerului. Plus că dobândește puteri magice, aproape inexplicabile. Poți să-i și scoți calculatorul din priză, reușește să producă curent cu puterea minții, doar ca să pună melodia aia care-i place lui. Pe care nici n-o ascultă până la capăt că e prea beat și-și aduce aminte de alta și mai bună.

Și știi că e adevărat. Ai observat, desigur, că cu cât omul este mai prost cu atât este mai competent în a conecta o boxă bluetooth, nu? Alcoolul nu doar reduce inhibițiile ci și IQ-ul. E o funcție matematică, cu cât IQ-ul se apropie mai mult de zero cu atât crește competența în boxe bluetooth. Dacă ești treaz prin casă și încerci să folosești niște căști când speli vase nu-ți iese din prima, ba mai ai întreruperi, ba una alta. În același timp, un om cu IQ zero poate să facă treaba asta fără probleme. O fi de la unde theta din cap. Sau alpha, nu mă pricep la unde.

O altă calitate a acelui bețiv este voința ieșită din comun. Nimic nu-l poate opri în demersul său de a pune melodia aia bună. Și dacă-l împuști în cap (organ neesențial, cum am stabilit) va sângera pe covor 10 minute după care va învia din morți și se va duce să schimbe muzica.

Iar dacă crezi că poți scăpa prin metode simple, cum ar fi să mergi pe balcon sau în grădină și să te apuci de fumat și heroină, chiar dacă n-o faci, ei bine, atunci vine aniversatul la tine: “Ce faceți, nu veniți înăuntru? Hai că a început distracția, nu stați aici”. Înăutrnu fiind locul unde au loc evenimentele descrise mai sus.

Tortură

Hei, mai ții minte mai sus când am zis aia cu “penultima insultă?". Știai că mai lipsea ceva, nu-i așa, o simțeai că vine. E momentul ăla când vine tortul.

Tortul este un fel de prăjitură care este făcută în așa fel să fie “aproape bună”. Niciodată bună. Aproape. Există două școli de gândire în materie de tort, cea feminină și cea masculină.

Apropo, să nu uităm de părintele Necula, într-un interviu, ca toți progresiștii gargaragii din ultima vreme, zicea că femeia e superioară bărbatului. Stai numai un pic.

Femeile cred că tortul este ceva trimis de la Dumnezeu, sau cel puțin așa se comportă. Dacă ar avea de ales între cea mai puternică cocaină și o felie de tort ar zice “da, stai un pic să gust tortul ăsta că n-o fi foc”. Femeile sunt singura ființă vie din univers care, când se adună la o chermeză, bagă și un tort. Serios, toate chestiile celelalte sunt opționale, dar un tort mai rar. Femeile dețin felii de tort în frigider, și când zic felie mă refer la jumătate de tort. Dacă petrecerea ar fi exclusiv pentru bărbați nu ar exista tort. N-ai participat niciodată la o reuniune de bărbați la care cineva să fi zis “Auzi bă, da un tort nu dai și tu?". Iar dacă da, Cătălin Botezatu, textul ăsta nu ți se adresează.

În cadrul propriei gospodării, femeile produc tort pentru ele. Dacă dețin și un bărbat în preajmă îi oferă, cu dragostea cuvenită și lui. Dar nu insistă. În gospodărie femeia percepe refuzul bărbatului de a mânca tort drept “Foarte bine, rămâne mai mult tort pentru mine. Mmmm, ce bun a ieșit”.

Dar astea sunt situații normale, familiale. Noi vorbim despre un loc în care lumea e întoarsă cu susul în jos, vorbim de ceva cu adevărat hidos, nu petrecerile de Halloween, vorbim de ziua cuiva. Ei bine, când se aduce tortul e dezastru. Odată că mai trebuie cântată incantația aceea infamă, apoi că toată lumea trebuie să mănânce o felie de tort. Repet, acasă poți refuza tort. Acolo nu. Ți se va pune tort în față. Ți se va cere să-l mănânci. Vei fi întrebat dacă-ți place. Dacă spui că nu vei fi întrebat de ce nu-ți place. Apoi se va trage concluzia că e imposibil să nu-ți placă tortul și neapărat trebuie să mănânci niște tort.

Și, haha, naivule, tu crezi că poți scăpa zicând că “trebuie să plec acasă”. Nicio problemă, ți se va pune niște tort la pachet să ai. Chiar dacă încerci să scapi pe furiș, chiar dacă șoferul de UBER a demarat deja va frâna brusc când cineva îi va sări în față: “STAȚI!!! Ați plecat și am uitat să vă dau niște tort. Luați, pentru acasă!”

70% din accidentele rutiere de noapte au loc din motivul ăsta. Nu mă crezi? Întreabă un polițist.

Partea interesantă e că dacă supraviețuiești nopții în același loc la un moment dat, spre zorii zilei, apare un invitat rupt care se uită nedumerit printre cei căzuți la datorie și vorbește parcă doar pentru sine “Băi, parcă mai era niște tort, nu mai e tort? S-a mâncat tot?". Nu s-a mâncat, s-a distribuit.

O ființă superioară ar înțelege că bărbații nu mănâncă tort în mod intenționat. Când Iisus și-a adunat apostolii la Cina cea de Taină știa că va muri și că astea erau ultimele clipe de liniște alături de prieteni și de oamenii pe care-I iubea atât de mult. Iar el, Fiul Domnului Dumnezeu, a zis “beți și vă veseliți”, n-a zis “Nu vrea cineva niște tort?". Și-apropo, din personajele din Biblie, el a fost la cele mai multe chefuri, presupun că știți asta, creștinilor, nu?

Există mântuire?

Cea mai bună carte scrisă vreodată este Evanghelia după Ioan. Iar acolo Iisus Cristos însuși, personajul principal, oferă numeroase instrucțiuni pentru supraviețuire și o singură poruncă: “să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu”. Și când auzi că un prieten îți spune că te invită la ziua lui, tu trebuie să-i spui “nu mă mai iubești?” dar să-l iubești în continuare și să-l faci să înțeleagă că ăsta e un gest urât și există și alte metode de a-ți arăta afecțiunea.

Cât despre Halloween? Meh, oamenii care merg la chefurile alea n-o fac ca să se închine la Satana, o fac că vor și ei să se prostească un pic. Gestul de a-ți pune o mască și un costum îți aduce aminte că, în general, îți pui o mască și un costum și interpretezi un rol în lumea asta. Altfel riști să uiți și te-apuci să trăncănești generalități, te trezești că vorbește personajul în locul tău și tu ești pierdut pe undeva prin culise.