O să vorbesc în special despre evenimentul înregistrat la Căminul Cultural Mireni, care a ajuns deja în presă, deși semnale cu privire la puterile lui Dan Puric și dezvoltarea acestora au tot apărut. Din păcate am tratat cu lipsă de seriozitate acest fenomen și acum ne vedem în fața unui fapt împlinit.
Nu mai menționez de la ce a început totul, de la spectacolul de la Târgoviște, unde Dan Puric a ținut un fir de grâu în mână și s-a gândit puternic la românism și grâul a încolțit. Sau la spectacolul de la Timișoara, unde a îndoit o potcoavă de cal doar vorbind despre creștinătatea poporului român. Iar la Brașov, unde s-a legat cu lanțuri, a fost atârnat de picioare într-un bazin cu apă plin de pirania și când a început să spună despre cum spiritul dacic zamolxian străvechi s-a auzit un pocnet și a apărut viu și nevătămat, fără lanțuri, în celălalt capăt al sălii, nu mai este vorba de un caz inedit. S-au mai făcut de-astea.
Ieri însă, la Mireni, în timp ce Dan Puric se afla pe scenă, un grupă de săteni a dat buzna și a anunțat că microbuzul școlar care transporta elevii de la cursuri a căzut în râu, iar râul este învolburat și există riscul ca 70% din copii să moară. Luând cunoștință de aceste lucruri, Dan Puric a coborât de pe scenă și s-a dus spre râu unde și-a suflecat mânecile și a ridicat mâinile spre cer. În acest moment a început să cânte o incantație în care a cerut ajutorul strămoșilor cum ar fi Horea, Avram Iancu, Ștefan cel Mare și Mareșalul Antonescu, iar microbuzul s-a ridicat încetul cu încetul din râu. Acesta a levitat un pic deasupra șoselei și a fost așezat de Dan Puric în poziția corectă. Toți pasagerii au scăpat nevătămați.
Conferința „Despre demnitate și jertfă” a continuat după întrerupere. Dan Puric n-a dorit să răspundă la întrebarea dacă s-a hotărât sau nu să candideze la președinție.