Tinere, te-ai hotărât să fii bogat, de aceea ai cumpărat această carte. Permite-mi să încep cu două vești bune. Prima, sunt prea leneș să scriu o carte întreagă pe acest subiect, deci nu trebuie să cumperi nimic, deja ești mai bogat. A doua veste e că nu trebuie să știi decât un singur lucru în viață dacă vrei să fii bogat. Acest lucru, acest principiu, se poate rezuma cam așa:
Nu este suficient ca tu să fii bogat, este imperios necesar să te asiguri că cei din jurul tău devin mai săraci.
Asta-i tot, mi-a părut bine de cunoștință, baftă și succes în continuare. Eu o să mai scriu niște lucruri mai jos, probabil iar o să fie o de-aia lungă, dar tot ce era important de spus e mai sus. Poți să citești în continuare sau, dacă vrei ceva mai scurt, îți sugerez acest interviu din Libertatea, care mi-a fost și mie cumva recomandat de Scena 9. În el, Constantin Vică, lector universitar la Facultatea de Filosofie a Universității din București și director adjunct al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, ne spune că „Putin câh” și „Racheta bum bum”.
Citeam presă pe internet, știu, nu e OK, dar pe de altă parte nici de fumat nu m-am lăsat încă, și am dat de două opinii alăturate, domnii Tolontan și Rogozanu discutau despre costul libertății. Cel puțin așa părea din titlu. Am citit ambele articole, bunuțe, ce să zic, dacă ai timp, fă-o și tu.
Acu vreo câțiva ani eram foarte anti-Rogozanu care mi se părea mai comunist, între timp am evoluat și eu și el și începe să mi se pară că omul are tot mai multă logică în ceea ce spune. Bine, e posibil să ne fi prostit amândoi atât de mult încât să nu mai ne dăm seama pe ce lume trăim, dar dacă s-a întâmplat asta deja, adio, țineți-mă minte ca cel care-am fost, un Rocco Siffredi al ideilor.
Ce m-a interesat mai mult a fost expresia lui Tolontan, „Cât costă benzina și libertatea”. Vezi tu, „costă” e un termen relativ. Depinde de câți bani ai. Dacă eu și Bill Gates ne decidem să sacrificăm 100 de lei pentru libertate, costurile astea sunt diferite. Când Tolo vorbește de costul libertății, o face din perspectiva unui bogat în domeniul lui. Cum a ajuns bogat? Având grijă să-i sărăcească pe cei din jur.
Ziarul Libertatea, deținut de trustul elvețian Ringier, consiliat de omul rușilor, Schroeder etc etc funcționează acum cu motoarele la maxim din jaf la drumul mare. Termenul folosit este „preluare”, care e la fel corect ca „operațiune militară specială”. Primii oameni tâlhăriți sunt ăia din presa locală, cel puțin o treime din articole sunt „preluări” și „rescrieri” din presa locală. Sigur, li „se dă link”, dar în termeni de bani aia nu înseamnă nimic. Cunosc presa locală cât de cât, am lucrat și eu în ea, mai am prieteni prin ea acum, înțeleg cât de cât businessul. În cel mai fericit caz te costă cam 12.000 de lei pe lună o publicație locală, atenție, minim. Produci cinci știri pe zi vreme de 30 de zile, costul de producție ar fi cam 80 de lei știrea. Atâta îi costă pe ăia locali.
Dacă ești agregator de presă (ce-s toate publicațiile, nu doar Libertatea) produci 15 știri din presa locală pe zi. Pentru care plătești un student cu minimul pe economie în cea mai bună variantă, groso modo, 2500 de lei buget. Preț de producție pe știre? Cam 5 (cinci) lei. Ăsta e aspectul de bussines al presei, iată. Să produci o știre, 80 de lei, s-o furi, 5.
Și aici intervine aspectul cu „să-i faci pe ăia mai săraci”. Oricând poți face o schemă, pute de programatori pe peste tot, prin care ai un deal cu ăla de la care iei știrea și zici „bă, din ce încasez eu din afișări pe pagina asta, care conține știrea ta, 50% intră la tine”. Acest lucru nu există momentan, de ce nu există?
Pentru că trebuie să-i jefuiești pe ăia, bade, să-i lași mai săraci, în timp ce le dai lecții despre bani, că așa se fac banii.
Când Rogozanu se îngrijorează de prețul benzinei, o face din poziția unui tip care e profesor la el în sat, la țară, și te asigur că n-are un salariu mare. Statul la țară e costisitor, inclusiv în benzină. Transportul la cel mai apropiat oraș care are medic, altceva decât ăla care dă aspirine, un stomatolog să zicem, inspectorat școlar județean, prefectură, pașapoarte, de-alea, costă. La București, Tolontan se dă cu metroul, care e finanțat de guvern. Care e și în gaură și nu plătește datorii, că nu contează. Sau cu STB-ul, aceeași chestie. Că ăia nu plătesc CAS-ul și e bugetul sănătății varză, nu contează. Îl costă 3 lei să ajungă la prefectură. (Și da, Tolo merge cu metroul, m-am întâlnit cu el pe-acolo, e-n regulă)
Subvenția pentru încălzit gospodăria la țară e vreo 60 de lei pe lună, pentru lemne, la Bucale e cel puțin 1000, pentru că consumul general e de 1,5 gigacalorii. Ai zice că e discriminare faza asta, Doamne!, dacă am avea o instituție care să se ocupe cu discriminarea. A, stai, avem una, aia care dă amenzi că a zis unu o prostie.
Pentru că scopul este, prietene, să-i ții pe ceilalți săraci. La suprafață ești boss, „ce dom’le, ți-a zis țigan? Asta te afectează nasol, e peiorativ, păi unde e demnitatea ta?”. Dar când vin probleme reale „Ce-ai cioară, de ce furi? Nu-ți ajung 60 de lei pe lună pentru lemne? Muncește, dă-te dracu, nu vezi că noi stăm aici la birou și băgăm muncă 10 ore pe zi. Mă doare capu de la aer condiționat. Nu mai fă copii dacă nu-ți permiți, nu vezi că ăia au mucii hățuri de la frig, pe bune, ești bolnav la cap? Animalule!”.
Trebuie să stai un pic la țară să inspiri aerul de-acolo în timp ce-ți vin sfaturile de la oraș. Să vezi cum, dacă reduci totul la minim, de la capitală ți se spune că sexul ăla de făcut copii denotă că ești un cimpanzeu primitiv iar ăla pe gaura de caca e dovada de civilizație, responsabilitate socială și democrație.
Sfaturi de sacrificiu de la bogați
No acuma, poate ai auzit, se făcu război cu Rusia prin preajmă. De-aia vorbeau ăia doi despre democrație și benzină. Că unul din efecte e că s-a scumpit benzina.
Războaiele sunt la nivel de stat, sancțiunile la fel, doar că e o maximă separare între stat și populație. Azi, mai mult ca oricând și la fel ca întotdeauna.
Trebuie doar să te uiți un pic la liderii europeni care ne zic acuma cu sacrificii. Nea Olaf, din Germania, n-a mai pus benzină în rezervor din banii lui de vreo două decade. Că ba a fost primar, ba ministru, ba vicecancelar, știi cum e. Mergi cu mașina de servici, se decontează benzina. Dacă ești un boss de nivelul lui nici măcar nu pui tu benzină, ai un negru/nepot angajat care face asta. Sigur, omul era marxist în tinerețe, ținea cu clasa muncitoare, dar în zilele noastre dacă oprește la benzinărie nici nu știe unde e bușonul la mașină. Bagă ștuțul de la pompă în oglindă.
Nici ăla al Franței nu e mai breaz. E mai tinerel, dar a lucrat preponderent la stat, joburi bune, nu portar. Când n-a făcut asta a lucrat la banca Rotschild, ceva șefuț, nu cred că punea el benzină în mașina de la firmă din banii lui. Șefu Olandei, cam la fel, de vreo câteva decenii lucrează doar la stat. Desigur, mai merge cu bicicleta, dar când e să meargă cu mașina, nu cunoaște ce preț are benzina că nu știe unde-i benzinăria. Probabil crede că clădirile alea sunt magazine de unde-ți iei cornuri când te apucă foamea de la un gigi de-ăla bun, ce trăbă.
Premierul Italiei e din aceeași categorie. Tipul n-a mai pus benzină în rezervor de pe vremea când Ceaușescu era încă viu. Pe premierul Spaniei îl cheamă Pedro, fără mișto, arată ca un Armado de telenovele și a început să fie deputat de prin 2004. Adică de-atunci n-a mai cumpărat benzină, a cumpărat țara pentru el. Ca o paranteză, mai toți liderii de state europene arată brici, zic că-s top model, băeți și fete finuțe, excepție face Scholtz și ăla al nostru, plagiatorul, care arată ca un om care fura mâncare de la popotă. E Baloun, pentru ăia care au citit Hasek. Și că veni vorba, și ăsta, n-a plătit pentru benzină tot de pe vremea lui Ceau.
Iar în ceea ce-l privește pe liderul NATO Klaus, să fim serioși, omul merge săptămânal acasă cu mașina, că îi este silă să stea în București, îl freacă la cap tot felul de nemurici din popor cu problemele lor. Făcuseră ăștia de la Cațavencii un calcul, decât jumătate de milion de coco ne-a costat până acum naveta lui.
E, când se adună toți ăștia la discuții de stat, cu sancțiuni, povești nu există o secundă în care cineva să zică „bă, vedeți că s-a dublat benzina la pompă”. Dacă ieșim din Europa e cam aceeași chestie. Biden n-a plătit ceva din banii lui de jumătate de secol, Kamala Haris a lucrat numai la stat iar Putin, ei bine, era un articol pe undeva în care povestea Putin cum a fost taximetrist o perioadă în anii ‘90. Și ăia care l-au scris o făceau în mod serios, chiar îl credeau pe tip. Pentru că dacă-l vezi pe Bond cu un Ford Focus (ca-n Casino Royale) și-l întrebi ce face, ăla o să-ți zică „UBER, plm” și tu iei de bună asta.
Când se bat ei, la nivel de state, au o vagă idee că e nasol. După care zic „trebuie să facem cu toții sacrificii”. Nu știu, începe tu prin a-ți cumpăra benzină din banii tăi, nu din banii noștri. Ca să pornim de la același nivel. Altfel, totul pare ca o manevră de-asta globală să-i facem pe toți ceilalți mai săraci.
O, cât de glorios este prostul care se bucură că rușii sărăcesc în urma sancțiunilor, în timp ce și el sărăcește în urma sancțiunilor. Oricum o învârți, la final, după ce tragi linie și terminăm războiul, ghici cine iese mai sărac din faza asta. Da, știu, Putin o să piardă, și-a stricat imaginea, o să sufere într-un palat de-ăla cât Casa Poporului plângând cu lacrimi de caviar. L-am bătut pe ăla, perfect, am câștigat, doar că sunt de două ori mai sărac ca acu trei ani. Miau miau, crime de război, câți criminali de război ruși ai văzut tu judecați până acum? Occidentul a fost tovarăș la cataramă cu Stalin, care era un fel de Hitler, da mai rău. De-aia și-acum Putin e comparat cu Hitler, nu cu Stalin, un predecesor de-al lui, că în mintea Occidentului Stalin e tipul ăla cu care au făcut jumi-juma Europa, pretenul lor. Și giurnaliștii de-aici nu gândesc, traduc știri și păreri de dincolo și le prezintă ca și cum ar fi a lor. Că asta fac ei.
„Săriți!”
Pe la începutul anilor ‘90, când era fix ca acum, efectiv pe toți îi durea în cur de copii, pe lângă școli se învârteau tot felul de golani. Pe lângă școala mea, de exemplu, erau niște băieți mai solizi și mai capabili de bătaie. Când ieșeam de la școală ne prindeau și ne puneau să sărim, să audă dacă avem fise prin buzunare. După care ne tâlhăreau, simplu.
Când vezi acum părinți care-și duc copilul cu mașina la școală și râgâi ecologisme, fă un calcul simplu. Poate părinții ăia își mai aduc aminte de fazele de genul ăsta și n-ar vrea ca plodul lor să pățească același lucru. Sau să fie călcat de un polițai pe trecere să vadă la știri cum împingea ăla cu piciorul cadavrul copilului.
Orice om care are o firmă acum cunoaște conceptul de „săriți”. Că vine ANAF și sari. Și ăla nu vine la oricine, vine la ăia care nu sunt cu „statul”. Dacă ești Eftimică SRL, plătești taxele la secundă, nici nu se încarcă complet mailul de la contabilă. Dacă ești Metrorex, poate deceniul ăsta, dar ca să fim siguri, până la finalul secolului. Dacă ești TVR, vorbești cu ăia „hai bă, suntem de-ai voștri, chiar vreți să vă dăm banii ăia? Nu mai bine dați o lege că nu trebuie să-i mai dăm?”.
Mno, și ce să vezi, fuse o pandemie mondială. Gravă, nu, n-ai de unde să știi, ideea e că s-a dat semnal săracilor să stea cuminți acasă, că poate se îmbolnăvesc. Când ești sărac, șansele să mori sunt mai mari, realistic vorbind, că ai o grămadă de boli pe care nu le-ai tratat că n-ai avut bani. Tragem linie după doi ani de boală de-asta gravă și observi că au murit mulți, dar infim din rândul ălora cu bani, băieții ăia de care vorbeam mai sus, care nu știu cum miroase benzina.
Te uiți doar la Boris al britanicilor, pe de-o parte îi ținea pe ăia închiși în case, pe de alta el o rupea în chefuri. A venit războiu’, s-a uitat. Dar nu doar el, la Bruxel ziua se discutau restricții și seara se mergea la orgie de poponăreală. La americani era închisă treaba pentru mexicani și restul pârliților, dar nu când trebuia Nancy Pelosi să-și aranjeze coafura. Chiar și la noi. Prinzi o babă pe stradă îi dai o amendă de-i sare basmaua din cap, prinzi un parlamentar îl iei greu la dojană „păi ce exemplu dați, domnule, și fără mască și cu scama asta pe sacou, pe bune acum”.
Da faza importantă e alta, că oamenii blocați prin case și pe trasee stabilite au început să adune bănuți. Că dacă nu mergi la birt, nu mergi în concediu, nu-ți iei ceva nou că „nu se știe”, se-adună banii. Și am impresia că ne-oculta mondială, șefii, s-au prins. Nici nu era greu.
Cryptoamărâții pot să explice ore întregi despre cum monedele virtuale sunt viitorul, despre cum tehnologia blockchain este ceva super-deștept și modern, nu o chestie din anii ‘70 pe care o puteai învăța la info la liceu dacă erai atent la ore și nu bagaboantele alea pline de coșuri, dar la final ecuația e simplă: milioane de fraieri transformă energie în biți.
Concluzia? Bă, energia e cam ieftină de-și permite orice prost s-o cheltuie pe coini, hai s-o scumpim. De când au început săracii să-și permită energie, așa, de parcă e apă de chiuvetă? Cum, cineva transformă energia în biți și dup-aia vinde biții ăia? Afacerea e cretină, dar nu asta e important, ideea e cum facem noi bani reali din asta. De-aia, e plin de milionari în bitocoin, dar pe bilanțul contabil, din bitcoin s-au îmbogățit real ăia care fac plăci video și ăia care produc curent. Restul, cu mici excepții, doar cred că s-au îmbogățit.
Dar în afară de ăștia mai sunt oameni, clasa medie să zicem, care au adunat bani acum cu pandemia. Păi ce facem tovarăși, ăștia au bani, hai să-i luăm. Cum? E, metode sunt destule. Zicea și Rogozanu, te uiți un pic, diferența între prețul de producție al energiei și cel de vânzare e de vreo 15 ori. În cercurile oficiale asta se numește „Piață Liberă”. Energia e unul din ingredientele de bază la orice faci și la orice cumperi. Te ocupi de chestiile de bază, simplu.
Printre sutele de mii de explicații pentru războiul din Ucraina circula și una făcută mai rațional . Nu de-alea „Putin e Hitler”, alea-s pentru cititori de presă. Știi cine-s cititorii de presă? Ăia care dau click pe titlurile „N-o să-ți vină să crezi ce-a făcut vedeta NuCotează de la emisiunea Nimic” sau „Derapaj al partidului extremist AUR, liderul acestuia tocmai i-a zis lui Tăpălagă că arată ca un ciuhap. Care e o chestie rasistă pentru că ciuhapii au fost exterminați de ostrogoți și ținuți în sclavie de biserică”.
Omul nostru explica cum Ucraina are niște petrol și niște gaze, sau avea. Petrol și gaze înseamnă energie. Avea și planuri cu alea, gen să le vândă ca să facă bani să nu mai fie săraci. De partea ailaltă, Putin, care face bani din aceeași chestie, a făcut calculul: „Băi, ăstia riscă să nu mai fie săraci, trebuie să-i oprim”. Și s-a apucat să-i oprească. Doar păcălicii cred că poți să fii bogat așa, doar ocupându-te de ale tale.
Pentru că dacă vrei să fii bogat trebuie să te asiguri că cei din jurul tău rămân săraci.
Pentru că indiferent cum se termină războiul ăsta, de o singură treabă putem fi siguri: Ucraina o să iasă mai săracă. Și noi. Și restul.
Cât despre ăla care și el o să sărăcească, repet, dacă eu și Bill Gates sacrificăm 100 de lei, ne afectează diferit sacrificiul ăsta. Ăla, deocamdată, își permite să mai sărăcească un pic, că nu la el în țară se dărâmă spitalul de la rachetă.
Domnul Putin face cam același lucru pe care-l făceau golanii pe lângă școli la începutul anilor ‘90. I-a pus pe ăia să sară, că avea bănuieli că au fise în buzunar.
Și-ar mai fi o chestie pe care trebuie s-o știi, sau măcar s-o remarci la alții. Oamenii care nu s-au implicat vreodată într-o bătaie nu știu ce-i aia bătaie. Dacă un tip îți dă un pumn în față, îl doare și pe el încheietura. Este irelevant în momentul ăla. Îi recunoști pe oamenii care n-au fost într-o bătaie cum jubilează că pierde Rusia tancuri și soldați. Ăia sunt cei mai belicoși. Vorbesc din teorie, la primul set de pumni în față nu s-ar apuca să spună „mamă, ce rupt e ăsta, abia știe să mă bată. Cred că-mi mai dă câțiva pumni și obosește”. Și dup-aia anunță pe toată lumea că e bătăuș, și chestia asta o să-l afecteze la imagine. Poate ajunge și la pușcărie.
Pentru că am trăit într-un mediu nasol, gen oraș muncitoresc din Estul Europei, știu cum e bătaia, am participat la bătăi din ambele ipostaze. Orice om care a făcut-o poate să-ți confirme, la început ai un plan, care pare foarte bun. După care, când începe, se cam lasă ceața, și trece ceva timp până revii la raționament. Este o experiență utilă, îți cam deschide sinusurile, dar n-o recomand.
Că în timp ce te bați cu cineva mai arunci și niște înjurături nu înclină balanța foarte mult. Poți să-l faci pe ăla „nebun”, „dictator”, „laș”, nu contează.
Oamenii care-l fac pe Putin psihopat o fac pentru confortul lor personal, că ăluia nu-i pasă foarte mult. Un cap în gură e un cap în gură, indiferent dacă-l iei de la un psihopat sau de la Ghandi.
Alte aspecte importante pentru încurajarea sărăciei
Fii atent, când te apuci să-l sărăcești pe unu este esențial să-i bagi prostii în cap să creadă că i se întâmplă de la altceva. Orice, dar nu din cauza ta. Faci și tu ca Tolontan care deplânge din când în când, cam o dată pe an, starea presei și cât de greu e să faci bani din asta. E pentru că cititorii au alternative, de-aia. Sau pentru că românii nu citesc. Ca să verifici de ce rumânii nu citesc, sau dacă nu cumva citesc, trebuie să citești Enciclopedia Zmeilor a lui Cărtărescu și-o să vezi de ce la un moment dat o să se ducă nevastă-sa să ia Nobelul și să ducă gunoiul dacă mototolul de bărbac-so nu e în stare. Și cartea aia e un căcat, chiar n-are rost să citești, nu vrei să vezi un profesor scremându-se să facă glume, că te apucă mila.
Vrei să le-o dai săracilor la claxon, o bagi pe-aia cu principii morale, că lor le plac astea. Ai văzut cum în pandemie băieții cu bani furau liniștiți și săracii se certau unul cu altul „bă, tu de ce nu te vaccinezi? - Da tu, de ce te vaccinezi mă, ești cu ei?”. Trebuie să facem un efort comun, nu-ți pasă de oameni? Acuma e aceeași schemă „ce comentezi bă, ții cu rușii? Cât te-au plătit? - Bă, da tu vrei război, să ne omorâm între noi, chiar nu-ți pasă de ai tăi?”. Simți că iese un pic lumea din ceață, bagi un Teodosie să fie circ. Ăla vorbește săptămânal, sigur găsești ceva să enerveze lumea.
Le place la săraci moralitatea și cinstea, Doamne-Doamne! Știi cum Europa a băgat faza aia cu GDPR că nu mai poți citi un site fără să te avertizeze că poate îți fură ăia datele și te manipulează un picuț. Ei, n-ai văzut aia când dai cu cardul la pompă, la benzinărie, nu? Acolo nu e avertisment „vezi că benzina asta vine de la ruși, și ăia-și fac arme de banii ăștia”.
Sau când se îngrijorează UE că e cam plin de fake-news. „Bă, nu e corect să minți, trebuie să facem ceva”. Ceva înseamnă să dai bani la niște prieteni să facă conferințe în care se face laba în cerc despre cât de periculos e să dai fakenews. Poți citi despre conferință pe site-ul Digi24, imediat lângă o știre cu Balena Albastră.
Toți experții cu fakenewsul în cioc povestesc de trolii ruși de pe Facebook, care vor să-i facă imagine lui Putin, de parcă pe ăla îl interesează ce părere au românii despre el. Pe de o parte cred în existența capacității de propagandă a Rusiei, pe de altă parte unul nu croncăne că poate zvonul cu benzina fost lansat de băieții ăia, și nu doar la noi, mai peste tot în Europa, să dea un boost de sărăcie la cetățeni.
Doi ani de pandemie, n-au făcut un spital, o stradă, un tren, zero, doar sărăcit alții, am ieșit din schema asta cu datoriile statului la maxim. Cu statul știi cum stă treaba, banii lor sunt doar ai lor, datoriile sunt ale noastre. Mai săraci au ieșit ăia cu chioșcuri, mai bogați, ăia cu bănci. După doi ani de nasoleală în sănătate, Arafat vrea să facă un soft de detectat fakenews, că de la aia ni se trage, nu că intervenea el pe la licitații să spună ce firmă de produse medicale trebuie să câștige. Mai ții minte cum era la începutul pandemiei? „Oameni buni, mai rău decât pandemia ne-a lovit îngrijorarea față de sănătatea voastră, obligatoriu să vă luați măști pe față. 3 lei bucata, o singură dată să le folosiți, sunt sigure, chiar noi am ales firma. Din banii voștri, ce, n-aveți bani? Împrumutați-vă, rugați un nepot care e la muncă în Italia, că oricum n-o să poată veni o perioadă”.
Cu războiul, tot așa. Vine ăla, zice „băbăieți, trebuie să mărim bugetul de apărare, că e groasă”. Îl scuturi un pic de declarații, vezi că numai la apărare nu-i stă gândul. Ci la bani, mai exact cum sărăcim pe ăștia. 0,5%, procentul ăla din PIB, se ia de undeva. Dacă-ți păsa de banii de apărare, eliminai generalii de carton, că tu dai pensii la generalul de brigadă Gheorghe Turda. Ăia de la Carfil care chiar fac AG-uri, trebuie să facă grevă să primească banii de salarii, pe de altă parte n-am auzit că i-a întârzia pensia lui Elisabeta Lipă, prima femeie general din România. Nu trebuie să fii expert militar să știi că în caz de război un AG e mai bun decât o baladă populară. Sau că soldații noștri n-o să fie mai eficienți dacă știu canotaj. Trebuie Kalașnikoave și, ce să vezi, și ăia care le fac sunt în grevă că au salarii de căcat. C-o pensie de general de birou plătești trei angajați la fabrica de arme. Am DVD-ul cu finala de la Sevilla, generalul Iordănescu driblează bine, dar asta n-o să ne ajute la război.
Banii îi faci din „lobby”, că cumperi „arme” de la americani. Ai auzit de americani, nu?, ei bine, ăia sunt versați în corupție că au democrație de sute de ani. La ei corupția se numește lobby. Ultimele alegeri au costat 14 miliarde de dolari, atâta au dat șpagă băieții să le iasă omul lor, oricare o fi fost. Alegi avionul care trebuie, de la omul pus în funcția de stat de firma de avioane, îți pică și ție ceva. Bine, nu ție personal, dar nu fii prost, ai un cumnat pe undeva, fă o firmă pe numele dobitocului. Plătești tu contabilul, că nimeni nu mișcă în front fără contabil și gata.
Dar nu uita, este esențial ca pe tot parcursul procedurii să verifici dacă ceilalți devin mai săraci. Altfel treaba asta n-are nicio șansă de izbândă. Uită-te la Cîțu, omul care tot iese și spune că economia merge bine. Ăla n-o zice pentru fraierii de rând, o zice pentru ai lui. „Prieteni, operațiunea decurge cum trebuie. Ăștia sunt tot mai săraci, e bine, continuăm. Nu mărim taxele, că nu de-acolo vin banii, fraierii cred că noi trăim din impozitul pe mașină, suta aia de lei. Mărim unde încasăm TVA, că acolo vine banul gros”.
Știi cum se numesc ăia care trăiesc din dependența oamenilor de droguri, da? Mafioți. Ghici care este cea mai sigură sursă la bugetul de stat: banii din țigări. Ghici ce cultură în România primește cea mai mare subvenție de la stat. Exact, tutunul. Nu trebuie să citești cartea lui Alan Carr să știi că fumatul de face mai sărac. Logic, banii din tutun ar trebui să se ducă pe oncologie, sănătate și prevenție. Practic, pentru că vorbim de mafioți, se duc pe salarii și pensii la mafioți.
La schema cu benzina știi cine a câștigat, nu? Ăia care au vândut benzină la 10 lei și ăia care au încasat TVA pe benzina de 10 lei. Plus niște amenzi, tot pentru ei. Săracii au rămas tot săraci, nu e ca și cum s-au împărțit banii din amendă la ăia care cumpără acum benzină mai scump.
Toată treaba funcționează așa. Fii atent, exemplu. Un sărac se duce la, să zicem, Kauflidl și vrea să cumpere o ceafă de porc, că e ziua lui și măcar atunci să se respecte. Ăia îi vând un șobolan. Omul se revoltă și reclamă fapta, statul vine și amendează.
Rezultatul acțiunii: Boșii au transferat niște bani între ei, săracul a mâncat un șobolan. N-are nicio garanție că tura viitoare nu va mai mânca unul. Și tot sărac este, deci se duce la același magazin, nu ajunge să mănânce fazan.
Ai grijă să nu știe nimeni
Sigur, săracii ar putea fi scoși din sărăcie, măcar prin educație. Aici trebuie să fii precis, chirurgial, sub nicio formă nu le spui ceva util pe temă. Închipuie-ți că vin niște extratereștri pe pământ și ne întreabă una-alta, cum ne organizăm, ce facem. Și ajungem la aia, subiectul esențial, planetar, fără de care nu se mișcă nimic, banii. Și ăia o să întrebe „deci, vă țineți cam 20 de ani infanții în diverse forme de școală, cam cât din timpul ăsta dedicați informațiilor despre bani, dacă tot sunt așa importanți?”. Trebuie să te asiguri că răspunsul va fi cel potrivit, adică „cât se poate de aproape de zero”.
Când încep săracii să facă gât pentru educație dă-le ceva să se certe, gen religie și educație sexuală. Din cauza religiei ne certăm de mii de ani pe planetă iar din cauza sexului la fel. Una din cele mai vechi povești a omenirii este despre unul care a furat o gagică bună rău de tot și de-aici s-a ajuns la un război de 10 ani, s-au măcelărit ăia între ei mai rău ca-n Afganistan.
Nu fi prost să le dai lecții la școală de genul „dacă Gigel are 10 lei în cont și 2 lei datorie la stat câți bani are Gigel în cont? Răspuns corect, zero, că statul îți blochează toți banii dacă vrea, nu doar ăia doi lei”. Le dai idei la proști, imediat încep să nu-și mai țină banii în cont, fac și ei ca bogații, îi investesc în lucruri palpabile. Nu-i explici tu lu’ Gigel la școală că regula e să te împrumuți la maxim de bani, scoți banii și-i faci cash sau aur iar dacă vine cineva să te execute nu poate lua decât o treime din veniturile lunare, că legea de protejează. De ce crezi că mai toți parlamentarii sunt împrumutați cu sume imense girate cu casa? Că nu poți să execuți casa care e garanție la bancă decât dacă ești banca.
Săracii n-au decât să cumpere cărțile lui Kyosaki despre cum să fii bogat. Că pe copertă nu scrie că tipul a intrat în faliment de cât de bun la afaceri e. Bine, a intrat în faliment că i-a dat țeapă unuia care-i organiza conferințele, măcar schema asta de făcut bani e o lecție.
Singura vagă învățătură economică e la religie, dar nici aia nu e predată bine. E momentul ăla când vin băieții la Iisus și-i zic că au de dat bani. Omul se uită un pic la ei și-i întreabă: „Al cui e chipul de pe banii ăștia? - Al lui Cezar. - Păi no, dă-i-i lui Cezar”. Interpretarea oficială a poveștii ăsteia e că Iisus recomandă să plătim taxele, pentru că era genul ăla de om. Că, da, dacă se întoarce acuma pe pământ o să zică „iubiți-vă, nu vă mai certați, credeți în Dumnezeu și, pe cât posibil, predați citirea la contoare până pe 15 ale lunii”. Tipul vorbea constant despre chestii serioase, de bază, nu de plătit TVA-ul. Iar ceea ce spunea e că banii nu sunt ai tăi. „Vezi că pe bani e fața lu’ ăla, banii sunt ai lui, nu ai tăi”. De ce crezi că pe bani e semnătura lui Isărescu, crezi că semnează ăla toate bancnotele din România ca să fie oficial? Aia nu e o semnătură, e o copie după semnătură, o chestie imprimată să-ți aducă aminte ai cui sunt banii. Ai lui, cum pe țoalele tale de la grădiniță ți-a scris mama numele cusundu-l cu ață, să știi că-s ale tale.
Săracii habar n-au că banii nu sunt ai lor și nu trebuie să știe asta. Dar conceptul ăsta este înrădăcinat în esența statului, cel puțin al nostru. Adu-ți aminte de primii bani câștigați oficial. Până să-i încasezi tu, personal, ai dat niște bani la stat. Pe ideea „hei, fraierul acela are bani, important e să aibă mai puțini bani”. De-aia nu plătești impozite la finalul trimestrului, după ce te-ai bucurat de bani, ci efectiv înainte să-i încasezi. Faza aia e pentru firme. N-o să auzi în școală „bă, fă-ți o firmă, că banii circulă diferit când ai o firmă”. Săracii nu tre să știe de-astea, ei trebuie să știe când s-a născut Ștefan cel Mare, care este romanul interbelic și cum să facă derivate.
Milioane de oameni care au învățat derivate la școală au băgat la Caritas sau și-au făcut carduri de cumpărături. Tehnic vorbind, manevra a funcționat.
Un fel de concluzii
Voiam să anunț luni dimineață că fac licitație pentru aliniat găurile de canal cu asfaltul, trimiteți la mine ofertele, mă duc până la librărie și fac niște caiete de sarcini. Nu de altceva, dar îmi cam sar roțile prin capotă pe la mine prin oraș. Sigur, teoretic asta ar fi treaba primarului, dar primarul face glume cu Zelenski la Brașov, dă dume pe Facebook și Instagram.
I-a sărit un pic lumea în cap, dar nu pentru asta, ci pentru că era contextul nepotrivit să facă astfel de glume. Nu că făcea glume, ci că nu au fost glumele care trebuie. Serios, dacă vreau să văd glume mă duc la The Fool pe Victoriei și mă uit la Micutzu. Dacă vreau să văd glume de acu 15 ani, mă duc la The Fool pe Victoriei când e George Adrian. Ce vreau să zic e că am o ofertă bogată în domeniul ăsta. Nu mă duc pe pagina primăriei să văd ce poante mai are ăla în program. Dar, no, primarul se ține de șotii, nu de licitații. Bine, nu el, unul din dobitocii pe care i-a angajat drept „consilieri” și-i fac imagine, puțoi frustrați că nu lucrează la fabrica de glume ci la Primărie. Care primărie trebuie să alinieze naibii capacele alea de canal.
Bine, pe de altă parte, dacă nu aliniezi, se mai rup amortizoarele, jențile, cauciucurile, mai dai niște bani în plus și, ce crezi? Ești mai sărac. Există tipul ăla de imbecil care n-are mașină și nu-i pasă, de parcă mâncarea lui e adusă la magazin cu drona. Chestiile astea intră în costul de vânzare, vrei nu vrei. Planul merge în parametri optimi. Primarul nu e mai sărac, că el merge cu mașina primăriei și amortizoarele se cumpără din buget. Iar poliția nu-l amendează când parchează pe trecerea de pietoni, că e mașina primăriei. Matematic, de când a ajuns primar, ăla e tot mai bogat și cetățenii lui tot mai săraci. Că el, ca și restul liderilor îngrijorați de soarta Ucrainei, nu plătește benzină din buzunarul propriu.
Toată lumea râde de robotul de Iohannis că privește „cu atenție și îngrijorare” lucrurile în timp ce ei fac același lucru, sunt „atenți” și se „îngrijorează” că treaba nu merge bine. Fiind „atenți” au observat că primarul face glume pe internet, au analizat cu atenție gluma și au decis că e „îngrijorătoare”.
Dar nimeni nu trece de chestiile astea de suprafață, pentru că în mentalul colectiv, cel puțin în ultima vreme, s-au băgat niște condiționale care afectează procesul cognitiv. Unul e „un om informat e un om puternic”, afirmație mișto, dar fără corelație logică. Un om informat este un om care are multe informații și atât. Un om puternic este ăla care face corelații între informații. Chestii diferite. Al doilea condițional interesant este cel cu „whataboutism”, chestie pe care o scuipă tot mai des păcălicii în discursurile publice. Lukoil e nasol, dar pe de altă parte, OMV este firma anchetată pentru crime de război, deocamdată și nu te-am văzut să refuzi să alimentezi de-acolo. Ăsta e un whataboutism și teoretic ar fi folosit de ăla care-l produce să distragă un pic atenția de la acuzare. Faza e că e folosit și de ăla de la acuzare să nu recepționeze sub nicio formă informații noi. Orice informație care e prezentată în felul ăsta e automat lipsită de valoare.
Pe scurt, oamenii au fost dresați să accepte doar informațiile care le convin, cât mai multe dacă se poate. Să fie convinși că știu foarte multe lucruri, știi, omul care bate cu pumnul în masă să credem în știință, ăla care nu prea înțelege prioritatea de dreapta, dar știe cum e cu ARN-ul mesager. Anti-Socratele, care crede că știe tot ce-i bine, de-aia nu se mai oprește un pic să-și pună întrebări.
E, ăla e foarte util dacă tu vrei să faci bani. Că atunci când tu ești pus pe sărăcit alții, dacă se prinde cineva de schemă sare ăla în ajutor, care nu pricepe nimic, dar are memorii implantate ca androizii făcuți de Corporația Tyrell, crede că sunt ale lui ideile. Și încep să toarne alea, morală, libertate, democrație etc etc.
Sunt mai mulți oameni în România care își doresc „să moară Iliescu” și se întreabă „Ce mai face Șoșoacă” și „Ce prostie a mai zis Teodosie” decât ăia care calculează cât din timp din zi petrec consumând informații inutile.
Între timp, cât se ceartă ăia între ei, tu te apropii tiptil de zona de conflict și le furi portofelele. Fii deștept, ce mama dracului! Nu uita, omul cu bani e ăla care când vede un accident rutier e primul acolo ca să fure casetofonul. Dacă nu ești medic, n-ai cum să-i ajuți, dar pe de altă parte, iei 200 de lei pe el în târg.