Onorat auditoriu, doamnelor și domnilor, acum, la ceas de seară, după ce a terminat berea de făcut spume și bulimea de juisat la videouri de pe youtube, e timpul să dăm un pic niște detalii despre ancheta anului, aia de la Recorder despre Catedrală și cum se „cheltuie banii publici” pentru zugrăvit biserici.

Gestul ăsta trebuia să-l facă BOR sau armata de oameni care pretind că sunt creștini europeni și prieteni ai bisericii, dar nu s-a putut. De ce? O să explic mai încolo. O să explice preaneacuviosul apostol Eftimie, cel dintâi chemat la birt, niște chestii, că atunci când Iisus s-a întâlnit că ăia și le-a dat la băieți flăcări și puterea să vorbească toate limbile pământului, a lăsat o brichetă pentru vorbit pe limba cocleților. Știi ce zic?

Ce mă recomandă pe mine să vorbesc despre asta e că eu am scris la un moment dat că popii ar cam trebui bătuți dacă mai dau liturghia maxim la boxe, cu consecințele de rigoare, respectiv am primit amenințări fizice și metafizice cu moartea. Exact ca Dragoș Pătraru sau alții, doar că eu am sistemul imunitar diferit, de-aia n-am Covid și aia mică. Dar cine știe, poate se dă Covid ca vaccinul, prima dată la ăia importanți, la actrițe renumite ca Oana Pellea, și dup-aia ajunge și la săraci.

În caz că mureați de curiozitate și voiați să știți, Oana Pellea e bine, a ieșit pozitivă la test, dar nu are simptome nasoale, tocmai pentru că s-a vaccinat. A scris toată presa de faza asta. Deci, vaccinați-vă. Sau nu, faceți ce vreți, eu nu sunt în măsură să dau sfaturi despre tratamente medicale ca restul colegilor de țară. Ideea e că pot să am un punct de vedere neutru, că eu i-am și înjurat pe ăștia.

Să revenim la marea achetă Recorder. Despre ce e vorba, pe scurt: un reporter se duce incognito la un măscărici, săgeată a patriarhului Daniel în Consiliul General al Capitalei, și ăla-i povestește cum ar putea și el să intre în afaceri cu biserica. În principiu îți trebuie „capacitate de absorție fonduri” și „binecuvântarea patriarhului” și să știi câțiva oameni care lucrează prin zonă. Treaba e ambalată frumos, cu niște panglici care dau de înțeles că ar fi ceva dubios acolo. Doar că sunt niște detalii care scârțâie și s-au cam zis, dar n-a fost nimeni atent. Deci… Watch Mojo, top ten things you dindn’t know about the Big White series. Like, subscribe and turn on the notification bell.

Ce este anchetă de presă și ce e „presa”

Ce bulimea numește în mod eronat „presă” este o sumă de agregatoare de știri care poartă numele unor foste ziare. Știi ce-i aplicația Biziday, da? E, asta sunt toate entitățile pe care lumea le numește presă. Libertatea este un agregator de presă care ia informații din presa locală sau traduce din cea internațională, ce mai comentează lumea pe rețele sociale și le pune pe un site. La fel face și Hotnews, G4media, Adevărul sau platforma Digi24. Sunt cam ca Buzzfeed, doar că diferă tehnica. Procentul de articole de presă producție proprie este sub 1%, adică mai puțin decât Buzzfeed. PressOne mai face niște presă reală, că are articole originale compuse de oamenii lor. Dă-le bani dacă-ți place.

Acum, știi ce sunt alea, închipuie-ți care-i publicul care servește așa ceva. Publicul ăla crede despre el că-i informat și mai deștept decât alt public, deși tot ce face e să consume o anumită formă de divertisment. Cum îți dai seama că e la fel de ignorant? Nimeni nu clipește când le apar formulări de genul „primarul a dat bani”. Pentru că aia ar presupune să știe legea administrației publice locale și aia are vreo 10 pagini, n-a fost publicată în The Guardian s-o dea cu Google Translate presa românească și nici nu a pus-o cineva în citate haioase pe Facebook.

Publicul ăla e ca votantul care-și dă votul pe mălai ulei și făină, dar cumva mult mai inteligent. El zice „ha, ce proști sunt ăia, eu sunt mult mai informat și educat”. Și își vinde votul pe nimic. Dar la fel de ignorant, poate și mai mult. Poți să faci oricând un quiz pe legea APL cu votanții de oraș, habar n-au ce atribuții are primarul, secretarul primăriei, consiliul, de-astea. Am încercat odată să-l conving pe Tolontan să nu mai scrie în anchete „consilier general la Brașov” că nu există așa ceva, omul a fost invulnerabil la știință. Pentru publicul ăsta se face „presă”.

E, acum publicul ăla cotcodăcește fericit că a apărut o anchetă de „presă” care a fost preluată de agregatoarele de știri. Doar că aia nu e anchetă de presă.

Mai pe scurt
Mai pe scurt

Genul ăsta de detalii nu le sesizează publicul „informat” care citește „presă”. El a ieșit în stradă să ceară o justiție care să răspundă la presiunea străzii și a reușit. Iar acum crede că a ieșit în stradă pentru o justiție independentă, ceea ce nu este real sau corect și e cumva supărat.

Ca să înțelegi nivelul e suficient să te uiți la „jurnalistul” Lucian Mindruta cum insistă de un an ca preoții să recomande un tratament medical. El având un medic în casă și teoretic înțelegând disonanța cognitivă. Nu poți să-l întrebi dacă-i prost, că nu poate răspunde corect la întrebare, e ca aia cu Epimenide Cretanul. Nu poți să-l duci pe un fir logic „și, după ce recomandă vaccinuri ce să mai recomande preoții? Septoplastia? Verificare de ganglioni mamari?” Nu pricepe.

Ca să n-o mai lungim, aia nu e presă iar publicul care o consumă este genul care-și bagă degetul în nas dar denumește totul „chirurgie non-invazivă pe creier” și are impresia că schimbarea denumirii face gestul cumva mai nobil și superior.

Ce e „Binecuvântarea Patriahului”

Băi, în reportajul ăla se tot repetă faza asta pe o voce gravă și răsunătoare, cu sunete de-alea îngrijorătoare pe fundal. Tadaaaam! Nu cred că reporterul știe ce-i aia. „Binecuvântarea patriarhului” e un act administrativ intern BOR, se dă la orice. Vrei un job acolo, trebuie să primești aia, vrei o mașină împrumut trebuie aia. Se dau câteva sute pe zi.

Este o chestie de cultură organizațională. În mod extrem de naiv în articolul cu „Catedrala prăduirii…” ăia chiar scriu că Daniel e un manager bun și compară BOR cu o firmă. Ba, mai mult, au și un citat în care unu’ zice că firmele au învățat de la ei, nu invers. Dar nici măcar reporterii care scriu reportajul nu știu să citească ce-au scris.

Ca act administrativ, „binecuvântarea” e o formă de control direct al șefului. Se dă aproape automat, șmecheria e s-o retragi. Dacă cineva face o greșeală, pac, i-ai retras binecuântarea și ăla nu mai poate activa în organizație. O faci rapid, direct. Într-o firmă nu poți da un om afară atât de rapid. E o formă eficientă de managment, nu știu dacă o poți explica unui cimpanzeu. Sau cititor de presă. De-aia ăia doi, vicarul și măscăriciul apăruți în reportaj, au fost exmatriculați atât de rapid.

N-a încercat să explice reporterul din două motive: 1. nu știe. 2. nu vrea. Informarea corectă a publicului este doar țelul unui jurnalist, dar dacă tu faci entertainment, nu contează.

Bunăoară eu am scris la un moment dat într-o povestire cum Patriahul este o entitate care trăiește într-un cazan de fum de tămâie ca navigatorii din Dune . Din ce știu eu această informație nu este corectă, dar nici ăla nu era articol de presă.

Singura entitate care primește bani publici și nu-i justifică

Iarăși o afirmație repetată obsesiv în „reportajul ăla”. Parexamplu, dacă nu erai suficient de drogat când ai fost la Untold/Neversea/Electric Castle și te uitai atent pe bilet ai fi aflat că un procent din prețul lui se duce la Crucea Roșie. Organizație publică de drept privat finanțată prin căpușare legală. Lege a statului. Pentru cine nu știe, festivalurile astea sunt un fel de Cuvioasa Parascheva dar cu muzica tare și sunt ok, pentru că știința a stabilit că oamenii care bagă bumți bumți sunt cu 50 de puncte de IQ mai deștepți decât ăia care se roagă.

A, sau dacă citeai vreodată o carte până la coperți, aflai că o parte din bani se duc la Uniunea Scriitorilor, altă organizație privată finanțată de bani publici. Care nici ea nu justifică ce face cu ei. Revista aia, România Literară, pare scrisă în urma unui concurs de compuneri pentru clasa a șaptea, și totuși ia o grămadă de bani de la stat.

A, și nu trebuie să-și dea licitațiile prin SCIAP că nu e autoritate publică contractantă. Poate ar trebui schimbată treaba asta, habar n-am, ce crezi, bulimea care habar n-are cum funcționează administrația locală, votanții ăia ignoranți pot alege vreun reprezentant care să promită asta?

Își publică anunțurile de licitație în ziarul propriu „care se găsește numai în biserici”, pentru că restul anunțurilor de licitație public sunt publicate pe platforma Digi24, cea mai urmărită chestie conform SATI? Câte anunțuri de licitație publică ai văzut acolo? Sau în Libertatea? Și-apropo, în ciuda a ceea ce spune măscăriciul, Lumina se găsește și în alte părți.

Dar are un soft cu care verifică prețurile umflate. A, firma aia a lui Marius Iorga a fost exmatriculată din afacerile BOR cu vreo două luni înainte să apară reportajul ăsta, pentru că s-au prins și ăia că omul poate îi ardea un pic la bani.

De ce nu a menționat reporterul astea? 1. Nu știe. 2. Nu vrea.

Pe ce ia biserica bani de la stat?

E menționat pe-acolo ceva vag, dar nu se insistă. Pe monumente istorice. De ce? Că are foarte multe în administrare.

Foarte multe monumente istorice din România sunt biserici și mânăstiri. DE CE NU SPITALE? Pentru că primele spitale din România au fost înființate tot de popi, pe lângă mânăstiri și biserici, se numeau bolnițe, și dup-aia statul le-a confiscat și le-a administrat el cu rezultatele care se văd. Du-te în orice oraș, caută cea mai jegoasă, împuțită și neîngrijită clădire și acolo vei găsi un spital de stat sau ceva de Sănătate Publică.

Alte clădiri de importanță istorică nu prea mai avem pentru că:

  • dacă erau clădiri administrative, erau ale altora și când faci răscoală le cam dai foc;
  • dacă erau ziduri și cetăți ele se dărâmă când vin alții să te bată;
  • nu toți românii sunt ardeleni la cap să se închine la vila ăluia care le-a ținut bocancul pe gât;

Așa că se duc cu miloaga la stat să le dea bani să le întrețină cât de cât pe alea pe care le au ei, să nu ajungă ca ruinele pe care le au alții. Gen, statul. Dacă aveau stadioane de fotbal, poate cereau bani pentru gazon, probabil.

Mai cer bani și pentru ctitorii, dar puțini. Ajungem și la ăia.

Câți bani halește biserica?

Un vechi camarad de arme din jurnalism mi-a atras atenția odată la o dezbatere de-asta publică de buget pe la Brașov. „Fii atent că acum primarul le bagă miliarde, îi bagă în ceață”. Omul ăsta avea o teorie, că bulimea nu prea poate percepe numere mai mari de 7 cifre și devine anxioasă, derutată și impacientată când se întâmplă asta. Cam așa era. Și tipul era deștept, după un timp a ajuns viceprimar în orașul ăla și apoi europarlamentar.

De-aia reportajul Recorder are „în 13 ani s-au dat 1,3 miliarde de lei”. Le-a dat cu miliardul la băeți. Băieții, repet, cea mai ingnorantă specie de cimpanzei cu drept de vot. În timpul ăsta educația a primit 194 de miliarde de lei, iar sănătatea 398 de miliarde de lei. De banii ăia au cumpărat apă sfințită să dezinfecteze spitalele, mai ții minte?

Dup-aia dacă împarți suma aia, ajungi la ceva și mai trist. Că 1,3 miliarde în 13 ani înseamnă 100 de milioane pe an, adică 20 de milioane de euro. Dacă iei de bună cifra unui intelectual de talia lui Remus Cernea, că ar fi cam 18.000 de lăcașuri de cult în România ajungi la sub 100 euro pe lună de clopotniță. Dar ăștia sunt banii doar pentru București, deci iese mai mult. Aproape 0,005% din bugetele locale s-au dus la biserici. Făceai un stadio de banii ăia. Apropo…

„Primarul a dat” pentru catedrală în 15 ani vreo 21 de milioane de euro. Știi cât a dat pentru stadionul național? 235 de milioane de euro. Și lucrarea aia a fost încredințată direct, nici măcar c-o licitație anunțată în Hotnews, Cațavencii sau care mai e ziarul primăriei acum.

Dar știi cât trebuia să dea? Ei, conform legii originale, 5 milioane de lei aur trebuia să dea statul pentru catedrală. Erau alți conducători nemți pe-atunci, nu se fac ca pe vremuri. Suma aia era 10% din PIB, adică în zilele noastre ar fi trebuit să dea 25 de miliarde de euro.

Dar n-au dat banii, anul următor i-au realocat pentru educație și construcții de școli. Că veni vorba de școli, știi cine a făcut primele școli în România? Știi, da? Numai mitropolitul Șaguna a înființat 1000 de școli în limba română. Știi ce s-a întâmplat nu? Le-a confiscat statul și pe alea și le-a administrat el. Știi clădirile alea înconjurate cu garduri ca lagărele? E, ălea sunt.

Știi de ce n-a zis reporterul și fazele astea? 1. Nu știe. 2. Nu vrea.

Ar mai fi întrebarea dacă ne trebuie. Catedrală mare cât China? Da! Facem și noi ceva mișto în orașul ăla că m-am săturat de blocuri. Mi se pare că arată superb. Știu că arhitectul e ăla care a făcut Caterala din Bacău, și aia arată de parcă ar fi Warhammer 40K. Întrebarea cu „dacă ne trebuie” putem pune la orice, inclusiv la stadionul ăla de 235 de milioane de euro unde facem egal cu Andora sau cu ce echipe comice mai jucăm.

Trebuie să aduci și niște argumente când spui „prăduială” nu doar că nu-ți place ție că te sperii când vezi ceva ce nu poți înțelege. Și nu uita să plătești intrarea la Notre Dame, că aia e catedrală bună. Brașovul se mândrește cu o biserică, nu cu stadionul.

Cât de reale sunt fazele din reportaj?

  • Da, oricum o învârți, patriarhul are un băiat care face lobby pentru bani la Primăria Capitalei. Ciudat ar fi fost să nu aibă așa ceva. Aia e o organizație imensă;
  • Nu, în afară de măscăriciul ăla, nimeni nu-i spune „Marele Alb” lui Daniel, puteai vedea și în reportaj cum se încordează vicarul când aude. I se zice „patriarhul” la fel cum în corporație e „directorul”;
  • Lazăr nu e deputat de patriarhie, că nu există așa ceva. Omul pare genul de combinagiu care se găsește prin orice primărie și care spune niște de-astea să dea bine;
  • Cum depune ăla dosare în numele bisericilor? Simplu, iei dosarul și-l duci acolo la registratură. Nu e obligatoriu să vină direct popa cu candela și diaconul să facă și o slujbă. Mâine îți dau un dosar și-ți zic „du-te la registratură, camera 12, depune-l pentru direcția buget, adu-mi numărul de ordine”. Poate ar trebui să te educi un pic să afli cum se face un proiect de HCL;
  • Proiectantul câștigă licitația? Da, boss, bine ai venit în România, știai că la examenul de cetățenie trebuie să știi cine poate revoca consilierii Curții de Conturi? Ei, acuma știi;
  • De ce tot crește prețul lucrării. Din ce-mi dau seama, bulimea cam stă în chirie, că a citit cartea aia „tată bogat, tată milog” sau ceva similar. Când nu se mută într-o cutie de carton (rezidențial nou) și-și ia o casă normală și trebuie s-o renoveze nu se mai minunează ca mâța la icoană când află că una plănuiești, altele sunt prețurile când te apuci de treabă;
  • E biserica săracă? Păi o spune și Daniel în reportaj, e săracă având în vedere câte are de făcut. Și sumele alea imense de care se vorbește în reportaj nu sunt de fapt imense. Sunt infime raportate la mărimea organizației;
  • Nu, biserica nu justifică exact ce face cu banii, că-i primește ca „sprijin financiar”. Știi cine nu mai face asta? Absolut toate ONG-urile care primesc bani de la autoritățile locale pentru diverse proiecte. Îți dă primăria 10.000 de lei să organizezi maratonul corporatiștilor, nu dai înapoi o listă cu ce sucuri de protocol ai cumpărat de banii ăia;

Dacă nu-ți convine, schimbă legea, dar știi cine or să sară primii să facă gât? N-ai ghicit, nu popii, ci absolut toți ceilalți care beneficiază de mecanismul ăsta. Dacă votantul care e acum cu „Marele Alb” în gură și-ar rupe din timpul de frecat Facebook pentru a se antrena la democrație, poate să citească exact câți bani dau primăriile pentru faze de-astea. Hotărârile de Consiliu Local, cel care „dă banii” sunt publice. Proiectele sunt afișate la avizier. Îți place democrația, practic-o.

Și încă ceva scurt despre bani

Foarte mulți oameni sunt convinși 100% că Biserica nu plătește taxe. E fals. Biserica nu plătește taxe și impozite pe activitățile religioase pe clădirile destinate acelor activități. Cum ar fi clădirea bisericii. Dacă BOR are o firmă de pufuleți, pentru alea plătește taxe. Primesc 70% din salariile clericilor și completează restul din alte surse. Și alea sunt impozitate.

Au fost ani în care Arhiepiscopia București a plătit mai mulți bani la stat decât a dat.

Asta în condițiile în care este cea mai mare organizație filantropică de pe teritoriul României. Are mai multe orfelinate și case de bătrâni decât ai tu bani în portofel.

De ce nu are BOR un răspuns coerent la faza asta?

Principala problemă de comunicare a BOR este reprezentată de dl. Vasile Bănescu, care este lugubru. Domnia sa arată ca un villain din filmele alea din seria „Codul lui Da Vinci”, te aștepți de la el să dea un blestem în latină, nu o replică liniștită și calculată. Dl. Bănescu nu zâmbește și nu are autoironie sau, ca să vorbim în termeni teologici, nu s-a lepădat de sine. Arată ca un tip care a ieșit să se bată. Garantez că în John Wick 4 o să fie unul care o să arate exact ca Bănescu și o să aibă o scenă de 15 minute de karate cu Keanu.

Cred că vă bat
Cred că vă bat

Uite, prin comparație, dl Francis Doboș este reprezentantul în România al cele mai mari rețele de pedofilie din lume. Cu toate acestea are o imagine mult mai bună iar liderul rețelei, dl. Francisc Papa, este privit ca un înger. Pentru că ambii Francisc zâmbesc mai des și au mai multă autoironie.

Apoi dânsul, ca și alți intelectuali apropiați bisericii, suferă de erudiție. Și eu am avut erudiție când aveam vreo 20 de ani dar am fost la un doctor dermatolog și ăla mi-a dat o alifie și niște pastile. Acum, doar câteodată când sunt stresat îmi mai apare erudiție, de obicei pe coate, când mi le frec de toți intelectualii încercând să scap din mijlocul lor să ajung mai repede la un șpriț. Când Bănescu bagă un comunicat de presă trebuie să stai cu dicționarul lângă tine. Trei sferturi din jurnaliști sunt analfabeți, ce încearcă să obțină?

Bănescu nu e singurul, mai sunt și alții, cum ar fi dl. Papahagi, că vorbeam de erudiție, dl. Mihai Neamțu, dl. Sever Voinescu etc. Din nefericire toți acești domni sunt afectați de păcatul mâniei cum e afectat Dan Alexe de păcatul malahiei. Sunt nervoși mai tot timpul și au impresia că asta vinde cumva.

Parexamplu, dl. Mihail Neamțu se costumează mai tot timpul într-un fel de lord britanic și vorbește încontinuu de cărți scrâșnind din dinți. Pasiunea sa pentru lectură nu este egalată decât de pasiunea sa de a se certa cu dușmanii bisericii. Dl. Adrian Papahagi folosește „sexomarxiști” în loc de semn de punctuație. Dl. Teodor Baconschi se comportă de parcă e un enforcer al mafiei italiene, te uiți la el și aștepți să aibă spaghete pe rever, sânge și un pistol. Dl. Andrei Pleșu, alt intelectual apropiat bisericii are cel mai prăpăstios discurs posibil. Pot să-ți rezum orice editorial de-al lui Pleșu acum. „Nu ne mai facem bine”. Hei, Andrei, uite aici idee, adună-le pe toate într-o carte, ai deja titlul.

Din partea organizației avem ca vectori de imagine pe sfinția sa Teodosie, care arată ca Saruman. Teodosie are un hater pe la Constanța, care urmărește tot ce spune ăsta și face o știre din ea pe care o ambalează în așa fel încât ăla să pară un mag medieval. Preotul Necula, un tip care părea deștept, este tot mai mâhnit în ultima vreme și nu pot să-mi explic de ce, că doar se tot învârte cu Buzdugan și Morar și ăia sunt amuzanți, nu? Am impresia că a scos și o carte cu Mihai Morar, uite aici apogeu.

Deasupra tuturor stă Prea Fericitul Daniel care e tot timpul încruntat. Poți să te uiți la 1000 de poze cu el, în toate e încruntat de parcă are o pioneză în pantof. Nu știu cine se ocupă de imaginea patriarhului da-i dau o sugestie. La fiecare cinci poze să pună și o pisicuță în preajmă, să pară că se uită încruntat la o pisicuță. Și ar fi mai funny.

Așa
Așa

E, când apare câte-o bucată de-asta de divertisment cu subiect Biserica, de obicei astea-s imaginile. Cinci intelectuali nervoși, trei super-triști, privirea încruntată a lui Daniel pe sub căciula patriarhală și Vasile Bănescu al cărui limbaj corporal spune „cred că vă bat”.

Ce-ar trebui să facă BOR

Evident, aceasta cicolată nu se putea termina fără ca un fraier să nu dea sfaturi unei instituții vechi de câteva secole. Așadar, convocați Sinodul că am niște idei, domnii mitropoliți care fumează faceți-o liniștit, aducem și-o scrumieră.

Un prim aspect foarte important ar fi educația religioasă. Nu catehismul care se predă în școli, educație religioasă reală. Să le spună la fete și băieți cam care este rolul religiei, cine e ea și ce impact a avut asupra umanității. Un punct de pornire ar fi chiar Darwin, de exemplu.

Conform absolventului de MIT Cătălin Frâncu, fondator DexOnline - biblia naziștilor gramaticali, Biserica încearcă să și-l revendice pe Darwin și că ăsta a zis pe patul de moarte că „teoria evoluției e greșită”. Cătălin nu mai poate fi salvat, că a atins maximul de IQ și nu mai e loc, dar ăștia mai tineri ar putea afla că Darwin a fost creștin mai toată viața, că nu era în conflict cu biserica, că ortodocșii și catolicii au reacționat imediat când a apărut teoria aia cu „da, înțelegem la ce te referi, nicio problemă” și că desenele alea cu el maimuță erau făcute de câteva secte de protestanți și cam atât.

Sau că nici măcar oamenii bisericii nu mai iau Biblia literal de mai bine de jumătate de mileniu și dup-aia să intre în chestii mai complicate despre alegorie, metaforă de-astea, ce se învață în clasa a 7-a la școală. BOR nu trebuie să uite că are de-a face cu oameni cu două clase, care abia știu a ceti și socoti, de-aia se panichează când aud „miliardeeeeee”.

Prin jurul meu sunt vreo trei biserici ortodoxe, una arată de parcă e din Constantinopole din secolul 12, alta pare ceva ortdoxism gotic, alta zici că e ceva stil brâncovenesc. Ar fi fain să existe un fel de loc unde să povestească cineva care-i faza cu stilurile astea arhitectonice, sunt mișteaux, dar nu mi le explică nimeni. Nu simt nevoia să fac teologia pentru așa ceva, puneți-le pe un blog.

Nu găsesc o randare la rezoluție mare a tot proiectului Catedralei. Dacă 90% din poze sunt cu șantierul, nu dă bine. Singura Biblie ortodoxă online e aia de la Dervent, versiunea Anania pe un site depășit tehnologic.

O a doua chestie ar fi să practice un pic nepsisul cu intelectualii. Că ăia nu sunt neapărat credincioși ci fani ai unei ideologii venită de peste ocean, cum că există un conflict între progresiști și conservatori. Exact ca fanii Star Trek vs Star Wars și ăia sunt destul de infantili și foarte agresivi. Faza asta cu intelectualii încruntați vine de-acolo, unde toți conservatorii ăștia de dreapta sunt nervoși și încordați. Ben Shapiro e un Mihai Neamțu și invers, născut talent murit speranță.

Apoi nu știu cum să zic, dar vedeți că Buzdugan nu crede în Dumnezeu. Și nici ălălaltul. Știi de unde știu? Creația este un act divin, creativitatea de-acolo vine, nu din țigară, isihasmul cam asta face, te duci în necreat, parcă ăsta era șpilul, nu? E ca masa de premirodenie în Dune, că tot vorbeam de Patriarh. Ei, Buzdu și Morar nu-s creativi, ei fură creativitate de la alții. Nu-l furi pe Dumnezeu, știi ce zic? Cineva are impresia că asta nu se vede, dar se vede și sunt unii care văd destul de transparent că acolo vorbim de niște carcase goale. De-aia e Necula tot mai mâhnit, e un vampir care-i suge harul pe-acolo și încă nu s-a prins.

Și niște teambuildinguri cu ceva jurnaliști, să mai afle și ăia ce se mai întâmplă. Nu cu șefii, cu reporterul care scrie știri despre cât de tare e Papa, că el înțelege din religie ce-a văzut prin filme și cam atât.

Cât am fost plătit să scriu asta

În urmă cu câteva zile am primit un telefon de la un număr necunoscut. Un domn cu o voce melodioasă mi-a zis că are un pachet pentru mine. Am coborât în fața blocului, ăla s-a uitat un pic ciudat și foarte încruntat. M-am prins imediat că e un om al BOR. Am făcut semnul secret, o cruce, și ăla mi-a dat pachetul.

Când l-am desfăcut în casă am descoperit o cutie ferecată în argint. Am deschis-o cu grijă și am găsit un manuscris vechi acolo. Ca orice om plătit de ruși cunosc foarte bine slavona și am identificat imediat că este un fragment din cronica egumenului Eftimie de la mânăstirea Căpriana. Lângă era un lingou de aur de jumătate de kilogram și un mesaj scris de mână de Patriah: „Să nu facem pravilă belșugului. Daniel ✝”

Și-am scris intenționat textul lung, că bulimea nu citește decât titluri și sare repede cu concluzia.