Primarul era, evident, în birou, și se uita la o reluare la „Românii au talent”. Un retardat tocmai își legase șireturile în uralele asistenței în timp ce din culise animatorii Smiley și Bartoș îl acompaniau „ooooo”-uri și „oeaaaaa”-uri entuziaste. Neavând lexiconul foarte dezvoltat, cântăreața Andra îi dăduse trei de da și o privire lăcrimoasă care i-ar fi asigura Oscarului unui animator Disney. Pe de altă parte, artistul-poet-cantautor Tudor Chirilă începuse declamatoriu, luând retardatul în brațe, un discurs despre speranță și viitor care dura deja de mai bine de o oră, cu tot cu pauzele publicitare. Era una din acele emisiuni, mai pe emoțional așa.

Cu inteligența sa nativă și experiența în vizionat TV primarul și-a dat seama că discursul despre speranță va mai dura încă două ore așa că nu avea nimic de pierdut: „Bine doamna Jeni, adu niște cafele și cozonac la domnii. Și domnișoara, scuzați”.

Arista i-a atras atenția că ea se identifică sexual ca persoană non-binară și pronumele pe care și l-a ales este „oea” și că așa ar vrea să i se adreseze lumea, nu cu „domnișoară” sau „domn”. Primarul, care cunoștea doar pronumele „fă” și „bre” i-a răspuns că el se identifică sexual ca persoană primar, și pronumele folosit în cazul lui este „nea”, adică „nea Costică”.

Odată schimbate amabilitățile și stabilite pronumele oficiale, jurnaliștii și-au început interogatoriul. Primarul Ion Costel naviga cu abilitate printre întrebări făcând pe prostul și câteodată pe omul neajutorat și enervat de acuzațiile ce i se aduc, că avea antrenament cu oamenii de la București. În urmă cu doi ani comuna sa fusese invadată de o grupare hipsteriotă din Capitală, care tot salva câinii de pe uliță. Vorbim de unii din cei mai periculoși și virali hipsteri posibili, din aceia cu studii în străinătate, la facultăți umaniste de prestigiu, oameni care puteau cita la nesfârșit pasaje enorme din intelectuali străini care vorbeau despre valorile iluministe. În câteva luni gruparea adunase peste 50 de câini din sate și-i ținea pe toți într-o curte unde lătrau non-stop și urlau la lună, pentru că maidanezul, mai ales cel de țară, e făcut să cutreiere coclaurile, nu să stea între patru pereți de sârmă.

Pentru alungarea acestora a trebuit să-și folosească toate puterile legale și fizice. Cu o forță supra-omenească i-a ignorat un an de zile, prefăcându-se că nu știe că există, că nu vede vreo problemă și a așteptat, ca un vânător iscusit, ca ăia să se plictisească și să se care. Apoi, într-o noapte, s-a dus cu un flăcău mai curajos și s-a suit pe antena 4G din sat și a pus o bandă de scoci unde trebuie, astfel încât salvatorii de câini au început să aibă internet tot mai prost, cu intermitențe, chestiune ce le-a fost fatală. Oamenii de munte pot rezista fără internet, curent electric, apă sau mâncare și luni întregi, hrănindu-se cu urzici și rădăcini, bând apă de ploaie și încurajându-se lângă foc cu snoave, ghicitori și glume de-alea proaste de-ale lor. Dar oamenii de oraș, mai ales cei recenți, nu sunt adaptați la asemenea privațiuni.

De-aia avea în birou un aparat de bruiat semnalul. Observase de mult timp că urbanii devin anxioși dacă nu le bipăie telefonul jumătate de oră și încep să-l verifice. Iar dacă bara de sus arată EDGE în loc de 4G sau, mai rău, nimic, intră în panică. Îl pornise și de această dată urmărind cu atenție fețele reporterilor, încercând să observe când se instalează frica.

Dar acești reporteri păreau făcuți din alt aluat, mult mai concentrați pe subiect decât alții. Păreau să aibă tot timpul din lume și nu se grăbeau „să transmită știrea”. Dar pentru fiecare tip de problemă există un tip de soluție și pentru oaspeții care nu vor să se care există întotdeauna cozonac.

Cozonacul este o prăjitură specifică țării și vine pe influență bizantină. Bizanțul a fost adevăratul imperiu Roman, cel care a rezistat aproape 2000 de ani iar rafinamentul pe care l-au adus în relațiile cu musafirii este neegalat nici în zilele noastre. Desigur, numeroși deficitari la subtilitate susțin că prăjitura numită „cozonac” se regăsește și în alte culturi europene, dar aceasta nu este decât o perdea de fum. Adevăratul cozonac, cel bizantin, cel pentru musafiri, se face doar aici.

În principiu este un fel de chec îndoit cu pâine. Culoarea galbenă este aleasă în mod intenționat, să pare că e pâine prin care s-a trecut pișat. Un cozonac bun pentru musafiri trebuie să conțină cel puțin un sfert coajă, dar coajă arsă, negustoasă, ca un butuc uitat în foc. Totodată mai trebuie să aibă nucă, mac sau rahat turcesc, dar nu foarte mult, ci doar cât să-ți aducă aminte că orice e mai gustos în acest cozonac în afară de cozonacul în sine.

Mitomanii și oamenii cu boli similare susțin că le place cozonacul. De fiecare dată când sunt interogați pe subiect, întregul eșafodaj de minciuni începe să se destrame. Orice iubitor de cozonac se năruie în fața unui procuror competent. „Dacă îți place cozonacul, de ce nu-l mănânci în fiecare lună?”. „Dacă îți place cozonacul, de ce nu există cozonac clasic în cofetării și cafenele, lumea ar servi o felie la cafea, nu-i așa? Că tu nu ai timp să-l faci acasă, de-aia nu-l faci, corect?”. „Dacă tot spui că-ți place cozonacul, de ce de fiecare dată te referi la o anumită rețetă de cozonac, care conține 50% ciocolată, 30% mac și alte ingrediente de iese la final altă prăjitură?”. Cozonacul autentic este făcut doar în perioadele de sărbătoare, adică atunci când ai oaspeți acasă.

Dar oamenii mint, de fapt, din ignoranță, pentru că nu cunosc rolul cozonacului. Acesta este servit, de obicei, la finalul mesei, când ai musafiri care uită să plece. Este semnalul „poate ar fi bine să vă cărați”. O gazdă care vrea să mai rămâi spune „Hai să mai deschidem un vin, am unul bun, îl păstram pentru o ocazie și asta e o ocazie, nu-i așa prieten drag?”. O gazdă care vrea să te cari spune „am făcut și niște cozonac, aduc repede câteva felii să mâncăm și noi”. Dacă nu înțelegi mesajul și tot rămâi continuă pasiv-agresiv cu „vă place? Mai avem. Grigore, du-te în cămară și pune-le oamenilor ăstora niște cozonac, să aibă și acasă. Mai serviți, curaj, vă rog eu”. Musafirii nu rezistă de obicei genului ăsta de presiune și încep să-și aducă aminte că trebuie să plece, că au copiii acasă, că mâine au de mers la lucru, zi grea etc.

Istoricul antic Lactanius descrie în lucrarea sa „De ira Dei” cum împăratul Constantin cel Mare, în timpul războaielor de recucerire a Daciei, a decapitat câteva căpetenii cu care se întâlnise la negocieri pentru că aceștia îi oferiseră niște cozonac la finalul discuției. Mai târziu împăratul avea să înțeleagă cu adevărat esența gestului și de atunci a introdus, odată cu creștinismul, și obiceiul cozonacului la Paști și Crăciun, când nu mai scăpa de cei care veneau să-l felicite pentru cât de bun și capabil este el ca împărat.

Iar primarul, pe această linie romană, căci primar vine din latina vulgară „primarius” - primul, principalul, cunoștea această artă bizantină subtilă și a semnalizat imediat secretarei să pună oamenilor niște cozonac în față. Din păcate pentru el, nu era singurul care o știa. Cum am mai spus, Arista Cezan era un jurnalist cu puteri avansate și a sesizat imediat mișcarea primarului. Cu gesturi intenționat studiate a luat felia din farfuriuță, a bagat-o în gură cu poftă lăsând firmituri să-i cadă pe bluza de in și a vorbit cu gura plină, plescăind pofticioasă: „Foarte bun cozonacul ăsta, mai aveți?”

Ion Costel fusese adus la colț. Era ianuarie, comuna avusese parte de câteva sărbători majore, Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza și Sfântul Ioan. Rezerva strategică de cozonac pentru musafiri era aproape epuizată. S-a uitat în ochii fetei și a prins sclipirea, și-a dat seama că nu are de-a face cu o proastă oarecare, fufă de TV, ci o persoană cu adevărat inteligentă. Vorbea cu un adversar redutabil, tenace și versat. Poate că ea o să înțeleagă, poate că ea o să-l creadă. Așa că i-a spus adevărul.

„Oea, dacă vrei să știi exact ce s-a întâmplat o să-ți spun. Poate tu ești mai deschisă la minte decât alții. Acest tărâm, aceste locuri, sunt magice”.

Dudu s-a băgat și el în discuție și a precizat că și el a observat, cu ochiul său de fotograf antrenat, că aceste locuri sunt într-adevăr magice și dau foarte bine chiar și fără filtru.

Primarul s-a uitat la el cu milă și i-a precizat că el n-a făcut Artele la București ci Mașini și Utilaje Agricole la Târgoviște și când spune „magic” se referă la sensul literal al cuvântului. Magice, pădurile și munții din zonă au fost din cele mai vechi timpuri înconjurate de vrajă și populate de creaturi fantastice, de la balauri la strigoi. Aici l-a întrerupt Arista și i-a atras atenția că termenul politic corect pentru strigoi este „persoană de etnie mort”.

Omul a continuat fără să ia în seamă noua întrerupere și a spus că știe exact cine a răpit fata de anul ăsta, la fel cum știe și cine a răpit fetele din anii precedenți. A așteptat ca interlocutorii să facă ochii mari și să tragă aer în piept, ca să aibă suflu pentru comentarii ulterioare și a spus răspicat.

„Este vorba de un zmeu. Un zmeu ne-a răpit fata”.

Dudu a dat afară un fluierat ce suna a dezamăgire, dar Arista a vocalizat că nu există zmei și că din ce a evaluat până acum primarul nu ar fi un tâmpit, cel mai probabil este cartofor. Nea Costică a apreciat complimentul și a continuat să destructureze discursul.

I-a explicat calm, măsurat, că atunci când spune că nu există de fapt spune că nu crede că există și aici e o diferență. Pe de altă parte crede că există sateliți militari deși nu a văzut vreunul și nu are vreo dovadă. Nu a pus mâna pe un satelit militar sau pe o rachetă nucleară, crede că există aceste obiecte pentru că are încredere în oamenii care i-au spus asta. Acum doar îi cere să îl creadă pe el când îi spune că există zmei.

Jurnalista nu s-a dat bătută. Dacă există zmei, de ce nu avem măcar dovezi indirecte? De ce nu este o dezbatere națională pe subiect? De ce nu au fost informate autoritățile de prezența unui zmeu în zonă? Dacă apare un urs imediat se dă pe serviciul Ro-Alert că e un urs și se iau măsuri.

Nea Costică, edilul, a reluat informația cu vraja și a continuat să vorbească despre credință. I-a explicat femeii că are o religie ciudată, pe de o parte nu crede în zmei, pe de alta crede în competența autorităților. A exemplificat cu problema gaterului, încearcă de două mandate să obțină finanțare pentru așa ceva iar „autoritățile” ba uită, ba-l ignoră, ba folosesc asta ca prilej pentru răfuieli politice, să stabilească cine este de vină că nu e gater modern la el în comună: PSD-ul, care doar a furat sau PNL-ul, care doar și-a angajat oameni la CJ, Prefectură și Regia Pădurilor? La final se face o comisie al cărui singur rezultat palpabil e că el tot n-are gater. „Autoritățile” sunt în realitate doar o adunătură de palavragii puși pe bârfă, neinformați și nici foarte inteligenți. Dacă le-ar spune de zmeu, și a încercat asta de câteva ori, nici n-ar percepe informația.

Arista, săturată de atâta mansplaining a replicat că totuși nu crede până nu vede măcar niște dovezi circumstanțiale. Și că primarul, dacă vrea să fie crezut, ar trebui s-o ducă în sălașul zmeului sau măcar în apropiere. Caz în care se va folosit de toate puterile sale de jurnalist avansat cu 5 dani să facă povestea atât de cunoscută încât nu va mai putea fi ignorată.

Primarul i-a privit pe amândoi condescendent și i-a întrebat cum a fost drumul până aici. Jurnaliștii i-au spus că e varză, un drum mai prost n-au văzut nici în Kabul, unde au făcut un reportaj despre lesbiene în armată. Drumul spre sălașul zmeului, a continuat primarul, este de trei ori mai nasol pentru că pe lângă delăsarea autorităților acolo s-a dat și cu magie și ar avea nevoie de o mașină de teren ieșită din comun, dotări de camping, că e mult de mers și bani pentru logistică, pe care nu-i are și nu crede că poate să-i aibă în mandatul ăsta deoarece țara trece prin recesiune economică. Singurele dotări pe care le are este un tractor UTB 650 prima generație, care trebuia casat pe vremea când prim-ministru în țară era Ilie Verdeț și un Opel Vectra din 1992.

Exact când Arista se pregătea să propună o chetă publică prin kickstarter pentru această expediție, din antecamera primarului s-a auzit scandal, o voce melodioasă cu tonalitatea unei rațe strigând în, come si dice, o română sbagliata:”Lasciate-mi entrare, voglio parlare con dom Primare!”.