A treia Romă

Înainte de a ne apuca de treabă trebuie să stabilim niște lucruri. Poate ești prima oară aici, poate ai mai trecut, important e să reții un lucru. Eu sunt un scamator, doar că nu folosesc cărți de joc, ci cuvinte și idei.

La fel ca scamatoriile cu cărți de joc, trebuie ceva exercițiu pentru a ajunge la performanță. Eu am făcut treaba asta vreun sfert de secol, la început a fost dificil, m-am tot împiedicat, îmi cădeau cărțile din mână și eram stângaci. Prin repetare și exercițiu am ajuns la o oarecare dexteritate, sunt în situația în care pot din câteva cuvinte și idei să creez situații și stări incredibile și imposibile.

Nu mă crezi, întreabă pe fostul prim-ministru al României care, caz unic în lumea civizilată, a dat în judecată un scamator pentru niște cuvinte. Dacă după ce vei citi astea o să simți că-ți vine un lătrat în gât de genul “Nu ai dreptate, EU AM MAI MULTĂ DREPTATE DECÂT TINE!!!", ține în minte că n-ai cum să câștgi la jocul ăsta, pentru că proasta aia e deja campion, vrea jumătate de milion de euro de la mine, adică 5 milioane de pungi de pufuleți.

Acum, că ai fost avertizat, să-ți povestesc cum, de fapt, România e a treia Romă și noi trăim în Republica Romană (viitor imperiu).

Zilele trecute câțiva, cum să le zic, profesori ai educației, că n-am cuvinte mai urâte la îndemână, deci de-ăștia, absolvenți de studii superioare, au măcănit puternic cu privire la scoaterea limbii latine din școală. Ce mi se pare comic e că numeau limba aia “latină” și nu “latină veche”, cum ar fi normal. Că limba aia era ce vorbeau romanii acu’ vreo 2000 de ani, nu e limba latină actuală. La fel cum facem diferența între greaca veche și greacă, la fel ar trebui să facem diferența între latina veche și latina modernă.

Dar, cum spuneam, oamenii implicați în dezbatere erau profesori ai educației, gânditul nu e punctul lor forte, dimpotrivă. Bine, și care e latina modernă? Păi asta în care-ți scriu, asta pe care o vorbim. Al. Rosetti, un cetaceu al lingvismului românesc, după care a fost denumit cel mai important centru pentru persoanele cu dizabilități din România, avea următoarea definiție pentru limba română:

Limba română este limba latină vorbită în mod neîntrerupt în partea orientală a imperiului Roman, cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Panonia de sud, Dardania, Moesia Superioară și Inferioară), din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii și până în zilele noastre.

Deci, până una alta, latina încă se predă în școli, poate ajunge informația asta și la ăia preocupați de subiect. Apoi, ar fi de discutat cu privire la Imperiul Roman, care, cât, de unde până unde și alte cestiuni asemenea. Conform pasionaților de filme antice, Imperiul a trăit cam până în anul 476 când a luat bătaia definitivă. Restul Imperiului e numit Bizantin, deși nimeni nu i-a zis vreodată așa. Cel puțin nimeni din ăia care trăiau în el. Porecla de “Bizantin” a apărut la un secol după dispariția lui și a fost inventată de istoricul Hieronymus Wolf, pentru că în zona occidentală a Europei au fost câțiva războinici analfabeți (Carol cel Mare, parexamplu) care s-a autoproclamat împărat roman că și-a făcut și el un mini-imperiu și voia să justifice niște cuceriri prin Italia. Charlemagnul e foarte respectat în Occident, e considerat întemeietorul și al Franței și al Germaniei și, de ce nu, al Europei, chiar.

Dar pe noi ne interesează Imperiul Roman, nu statele astea recente. Și ăia din Imperiul Roman cel real nu-și ziceau bizantini, ci romanoi, iar țării lor îi ziceau România. Sigur, s-a cam grecizat treaba, la un moment dat limba oficială acolo a devenit elena, dar printre populațiile serioase tot latina vulgară a rămas la bază, ba chiar se simțeau un pic enervați de ăștia care vin să-i învețe păsărește. Uite versurile din popor:

Arză-l focu’ dascăl / cum mă necăjește / umblă să mă-nvețe / grecul păsărește.

Altă discuție care se poartă între retardați e cea referitoare la prezența romană aici. Că toți zic că s-a terminat treaba în 271, când cu retragerea aureliană. Ce nu vorbește nimeni e că teritoriul a mai continuat să fie sub stăpânirea romană, inclusiv Constantin cel Mare a recucerit o parte din zonă, și-a luat numele de Dacicus Maximus, și-a pus un războinic dac pe monumentul lui (că dacii erau cool și atunci) și-a făcut și el un pod la Dunăre, pe la Corabia. Deci stăpânirea romană a fost mai îndelungată decât cred fraierii care fraieresc alți fraieri ce nu iau și partea asta în calcul. De-aia vorbesc ăștia pe-aici latina, n-a fost doar 150 de ani de stăpânire, au fost mai mulți.

Probabil tot de pe la Constantin avem și creștinism. Sigur, se spune că sfântul Andrei ar fi trecut pe-aici, posibil, dar n-a făcut prea mulți purici. Și sigur n-a stat în peștera aia la care se închină lumea, că nu era un pitecantrop și existau orașe chiar și în acele vremuri. Dacă a trecut pe-aici omul a stat într-o casă, c-un pahar de vin în mână și-un picior de berbecuț tras la tigaie.

Altfel, Constantin a trebuit să-i mai învingă odată pe daci pentru a-și impune stăpânirea. Și nu orice fel de daci, chiar pe nebunul de Galerius, și ăla împărat roman, care susținea că este dac. Și nu doar susținea asta, voia să redenumească Imperiul Roman în Imperiul Dacic și să extermine pe romani cum ar fi făcut Traian cu dacii. Pentru că maică-sa era dacă și avea ceva sechele. Galerius s-a remarcat nu doar prin persecuția creștinilor ci și prin faptul că, tehnic vorbind, el a oprit-o, dând primul edict de calmare a spiritelor în 311 edictul de tolerare a lui Galerius. Constantin l-a urmat doi ani mai târziu deci, cum să zic, dacii și romanii au salvat creștinismul, fratele meu.

Deci, până acum avem doar numele, limba și religia oficială Imperiului Roman, că inclusiv Iisus era, totuși, roman. Partea cu evreu e doar etnia lui Iisus. La fel cum ungurii sunt cetățeni români de etnie maghiară și Klaus Iohannis e retardat român de etnie sas.

Dar mai avem ceva. Cea mai cunoscută statuie din Roma este Lupa Capitolina, e veche de două milenii și jumătate și este mitul fondator al Imperiului. Îi arată pe Remus și Romulus sugând lapte de la o lupoaică. E interesant, e mică, are vreo 75 de centimetri, și este cea mai răspândită statuie din lume. Iar locul unde se regăsește cel mai mult este, în, ai ghicit, România. Aproape orice oraș are o statuie de-aia în dreptul primăriei, e mai întâlnită decât stema statului.

Deci, numele, limba, mitul fondator, religia oficială, ce-ar mai fi? Forma de republică? Știi, conducerea republicii romane era asigurată de senatori care, ca să evite concentrarea puterii într-o singură mână ca pe vremea regilor, alegeau câte doi consuli. Problema era că ăia din Senat erau bogați și plebeii nu aveau și ei un cuvânt de spus, așa că s-a inventat și postul de tribun al poporului, care avea drept de veto pe ideile consulilor. Cam cum are acum președintele care, teoretic, se poate opune unor legi date de parlament. A, și șefii parlamentului, cei doi “consuli” sunt aleși de parlamentari, prin negocieri, poporul nu poate să-i aleagă. Dar îl alege pe celălalt. În vremea lor asta se numea “Senatus Populusque Romanus” - Senatul și Poporul Roman, prescurtat SPQR și era folosit ca semnătură pentru actele oficiale. Cam cum semnează acum președintele și șefii camerelor orice trăznaie de lege.

Dar cum s-a ajuns de la moartea Imperiului la renașterea lui în această formă frumoasă pe care o sărbătorim acum, pe 1 decembrie? Cum să-ți zic, n-a fost ușor, dimpotrivă, dar ce e important e că n-am uitat ce avem de făcut.

Călătorii străini veniți prin țările române prin secolele XIV-XV erau surprinși că ăștia de pe-aici vorbeau un fel de latină stricată. Iar oamenii de aici se scuzau și spunea că ei sunt urmașii legiunilor lui Traian și că s-au cam lăsat pe tânjeală și nu mai știu atât de bine latina precum strămoșii lor. Dar, în principiu, ei tot romani se credeau, indiferent cum le ziceau ăștia de prin jur.

Am putea pune primele încercări de refacere a imperiului pe seama lui Ștefan cel Mare. Ăsta s-a căsătorit cu Maria de Mangop în speranța că poate se combină cu familia domnitoare a Constantinopolului, n-a fost să fie, că s-a dus și ăla. Pe de altă parte a stat aici frână împotriva invaziilor otomane și tătare. Și el și văru-su, că altfel îi călcau invadatorii pe ăștia de nu se vedeau (cum au pățit-o, dealtfel, ungurii care s-au trezit pașalâc). Faptul că țările române n-au fost făcute și ele pașalâc sau incorporate în Turcia sau Rusia nu e o întâmplare. Și nici nu înseamnă că ăia n-au încercat, cum insinuează unii istorici. Pur și simplu n-au putut, că rumânii s-au opus prin toate mijloacele. Și alea mișto nu sunt bătăliile glorioase de care se poate scrie în manualul de istorie sau mari scheme de diplomație și șah, ci ceva mult mai subtil. Un fel de pioneză pe care ăștia de-aici o puneau tot timpul pe jos când venea vreun invadator să se așeze și se înțepa. Nu trebuie să-l bați pe ăla cu parul, e suficient să-l înțepi destul de des, aiurea, neprogramat și aleaotriu cu un ac în cur. Nu să-l omori ci să-l enervezi atât de mult încât să zic “bă, nu se mai poate, eu nu pot să stau acolo, faceți ce vreți, hai să găsim o soluție că m-au făcut cu nervii ăștia”.

Crezi că pe tine te enervează românii din jur? Citește cronicile turcești să vezi ce înseamnă nervi. Nu poți să nu te umpli de nervi când efectiv crești români la tine-n curte la palat, îi educi, îi înveți tot ce trebuie și ăia se duc la ei acasă și peste doi ani de zile te trezești cu emisarii trași în țeapă că nebunu a tras românism pe nas. Iar. Și iar. Și iar. Cam asta a fost toată istoria medievală a Țărilor Române, un lung șirag de țepari incontrolabili. Omorai unu’ venea altul, și mai lingușitor, și mai trădător ca ăsta.

Brâncoveanu n-a fost neapărat decapitat că n-a vrut să renunțe la creștinism, asta e o legendă recentă. A fost că era cam duplicitar și trădător, pe lângă faptul că avea o politică de românizare excesivă a zonei. Capetele de acuzare împotriva lui s-au concentrat foarte mult pe faptul că ăsta avea o rețea de spioni și întreținea relații cu mai toți dușmanii Turciei informând cancelariile occidentale de manevrele lor. Și că papa îl numise Principe al Sfântului Imperiu Roman. Bine, aparent și un alt papă, nu Sixtus ăla cu “atletul lui Christos” l-a numit principe roman pe Ștefan cel Mare.

Dar ideea aia cu creștinismul lui Brâncoveanu e mișto. Omul a sprijnit mult biserica, domnia lui debutează cu tipărirea Bibliei de la București, a spart bani pentru tipărirea a multor altor cărți și construirea de lăcașe de cult. Scriitorii creștini îl compară constant cu Constantin cel Mare, ce să mai zici? Legenda spune că înainte de a fi decapitat sultanul a zis că-l iartă cu două condiții: spună unde-i restul averii și să renunțe la religia lui. Iar Brânco i-a spus “Boss, averea ai luat-o toată, doar credința mi-a mai rămas. Aia n-o dau, pas”.

Omul a devenit sfânt și dacă vrei să vezi o treabă interesantă, fii atent la următoarele fapte: dictatorul Turciei vrea să transforme Hagia Sofia în moschee. Patriarhul României anunță pe ăia că nu e OK și că-l susține pe patriarhul de la Constantinopol. Nebunu tot face gestul. Câteva zile mai târziu majoritatea clădirilor oficiale din România sunt luminate în roșu în cinstea martirilor Brâncoveni. Mesajul fiind, “vedeți că noi suntem ăia care preferăm să murim în sânge decât să trecem la religia voastră. Avem unul care a făcut gestul ăsta și e sfânt la noi”.

Nu știu dacă s-a prins turcalețul, dar e interesant de menționat că România e singura țară care a făcut gestul ăsta vag amenințător.

Bine, și Brâncoveanu a încercat Unirea cu Moldova, că și-a pus o rudă domnitor acolo. A, ideea asta cu Unirea apare des la domnitori, nu doar la Mihai Viteazu, ăla a făcut-o barbar, cu barda în mână. Alții au făcut-o mai subtil. Nea Mișu a făcut însă o chestie mai puțin cunoscută, a trecut Biserica Ortodoxă din Ardeal în subordinea celei din Valahia. A, și ortdocșii nu erau recunoscuți acolo ca religie oficială, doar tolerați, și ăsta a eliminat renta feudală în muncă pentru clericii versiunii ăsteia de religie, chestie de care beneficiau toți ceilalți.

Vasile Lupu, alt unionist, un domnitor fantastic al Moldovei, a cumpărat scaunul Țării Românești pentru fi-su. Acuma, cumpăratul scaunului nu asigura că-l și aveai, ce cumpărai, de fapt, e promisiunea că turcii nu te vor ataca dacă devii șef al țării respective. Tot a trebuit să se bată pentru a-l ocupa și nu prea i-a ieșit faza. Dar a avut denumirea de domnitor al celor două țări o perioadă și ne-a un document care are ca sigiliu stema unită a celor două țări. Ulterior, stema aia a fost folosită la Unirea din 1859 și e și face parte și acum din sigla noastră oficială. A, și făcuse un plan cu mitropolitul Iorest din Alba Iulia de cucerire a Transilvaniei, bazându-se pe sprijin de la turci. Într-una din scrisorile trimise la ăștia justifica gestul prin faptul că o treime din locuitorii zonei sunt români.

A tipărit și ăsta cărți, mai ales bisericești și a făcut un gest interesant ca șmecherie diplomatică. Fiind foarte bogat, a plătit datoriile ortodoxiei, care era și ea pe vremea aia ca Vaticanul, un fel de stat. Drept recompensă ăia i-au făcut cadou moaștele Sfintei Paraschiva, care erau cel mai important totem religios ortodox al vremurilor. Chiar și acum este, că pelerinajul ăla e cel mai mare din lumea ortodoxă.

Sigur, este foarte ușor să ne uităm acum, ca măscărici moderni, la pelerinajul ăla și să ne gândim că e o mitocănie, dar nu e așa. În foametea ce a urmat celui de-Al Doilea Război Mondial, moaștele alea au fost scoase la plimbat prin Moldova și folosite ca simbol de uniune pentru amărâți. Ăia mai bogați donau ce puteau la vederea obiectului iar popimea a reîmpărțit donațiile către sărmani, invalizi, orfani și cantine școlare. Aia i-a scos din foame pe mulți moldoveni, din punctul lor de vedere chiar a făcut minuni, spre deosebire de rege și toți care-l pupă-n cur sau comuniști și toți care-i pupă-n cur.

Revenind la romani, se tot spune că interesul lui Mihai Viteazu n-a fost unirea românilor ci altul mai meschin. Oamenii care spun asta nu privesc contextul general, omul nu era singurul care avea astfel de ambiții, mai toți care au fost șefi pe-aici au vrut același lucru.

Și-acum, în timp ce domnitorii din Valahia și Moldova se credeau prinți romani (princeps, cum se autointitula Traian, nu?), ce făceau ăștia de prin Transilvania? Practic, cam același lucru. În principiu ungurii și sașii cam stăteau cu călcâiul pe gâtul lor și nu-i recunoșteau ca nație. Erau însă recunoscuți peste Carpați, și asta e important, că tot practicăm sportul ăsta. Numeroși domnitori de pe aici au finanțat biserici și școli. Practic, Prima Școală Românească a fost construită din donația lui Aron Vodă al Moldovei, ceea ce arată că în zonă erau români. Întrucât era la Brașov, asta arată că în zonă era plin de moldoveni încă din secolul 16, așa numiții paleomoldoveni. Din ei au evoluat brașovenii de secolul XX, mezomoldovenii, care au încăput să behăie arogant că se umple orașul de neomoldoveni.

În fine, în Transilvania ideea romană era destul de prezentă, și n-avea cum să nu fie că oriunde te uitai, dacă găseai ceva străvechi era scris în latină, iar localnicii înțelegeau latina în timp ce ungurii sau sașii trebuiau să meargă la școală s-o învețe separat. Nu trebuie să fii un geniu să-ți dai seama că ești roman, mai ales că ăia de dincolo de Carpați credeau același lucru despre ei. În Supplex Libellus Valachorum semnatarii ardeleni insistă pe ideea asta, că românii de aici sunt latini, sunt urmașii legiunilor romane și ai lui Traian. A, și că sunt mai vechi decât ceilați. Din păcate nu prea găsesc un text complet al documentului, că n-am exterminat încă specia aia de bugetar care se ocupă de cultură, adică miaună că nu primește bani în timp ce el este o putoare cosmică. Pentru că în ăla, la final, mai e și un avertisment pentru șeful Austro-Ungariei: “Bă, ai grijă și dă-ne drepturi, altfel o să fie nasol, toată chestia asta asta ar putea duce la destrămarea imperiului”.

Acuma ungurii se smiorcăie peste tot că e tristuț e Trianonul, dar, meh, e și vina lor, au fost avertizați din timp de romani că dacă nu dau drepturi o încasează nasol. Și-au încasat-o.

Deci cam ăsta ar fi contextul istoric cu Roma, indiferent ce spun lătracii, ăia care voiau unirea țărilor aveau niște idei fixe și destul de clare. Nu neapărat “suntem români” cât “suntem romani” și chestia asta n-o poți schimba. Drept urmare unirea era inevitabilă.

Teoreticienii Unirii de la 1859 o tot lălăie pe subiect când încep să explice cum naiba de au permis turcii alegerea unui domnitor în ambele țări. Răspunsul e simplu și îl știm cu toții, e super-evident. Sultanul a primit o șpagă. Nu e prima oară când cineva a dorit să fie șeful ambelor țări, s-a mai făcut și tot prin aceeași metodă, s-au dat bani. Artizanii Unirii erau oameni cu bani, unul din primii propuși ca șefi a fost chiar Alecsandri, care era hiperbogat. El chiar a fost ales să fie domnitor al Moldovei, dar a refuzat, cerând să găsim o variantă mai bună care să permită Unirea. Apropo, ăia din Țara Românească n-au fost de acord inițial cu numirea lui Alexandru Ioan Cuza, aia s-a făcut sub presiunea maselor și cu propagandă. Și, binențeles, se tot invocă șmecheria românilor care s-au prevalat de mică scăpare a Convenției de la Paris care nu prevedea că nu poți alege același om în ambele state. Aia e vrăjeală, oamenii nu erau atât de idioți. Divanele ad-hoc au adoptat rezoluții destul de explicite care spuneau de unirea celor două principate sub numele de România. Toți cei implicați știau că asta va fi manevra și toți s-au prefăcut că nu văd. Și “n-au văzut” la fel cum nu văd toți funcționarii ilegalități. Li s-a pus un teanc de bani sub nas, scurt, românește. “Ia suma asta și fă-te că nu vezi”.

Toate țările implicate în schemă știau ce specie de oameni sunt românii, aveau vreo jumătate de mileniu de experiență. Fiecare credea că va obține influență aici, și rușii, și polonezii, și otomanii, englezii sau francezii. Doar că și la funcționarii europeni trebuia să le trăiască familia și li s-a dat să trăiască și familia lor.

Logic că primul gest al românilor a fost să facă giumbușlucuri. Tehnic, i-am tras în piept pe turci cu ocazia Războiului de Independență și, apoi, și pe ruși, care credeau că sunt aliații noștri. Ăia, inițial, au promis că respectă integritatatea teritorială a țării, după care s-au prefăcut că nu, după care tot prin scheme și manevre, pac, nu doar că am obținut idependența ci și Dobrogea. Și ăsta a fost primul pas în expansiunea teritorială a României. În Primul Război Balcanic le-am promis bulgarilor că suntem neutri dacă ne dau Silistra. Ăia nu ne-au dat-o, rezultatul e că am ocupat și Cadrilaterul. Apoi, în Primul Război Mondial am început prost, dar ne-am revenit pe parcurs.

Ca să înțelegi cum arată țara asta trebuie să te uiți din perspectiva vecinilor. Vecinii spun despre noi că suntem imperialiști. E o retorică foarte folosită, inclusiv în Rusia. Dacă privești un pic de la distanță în istorie, au un pic de dreptate. În ultimele două secole scorul la teritorii e câștigător pentru noi, nu pentru ei. O să revin la ideea asta mai târziu, știu că pare bizar acum.

E suficient să te uiți la Eugeniu Carada cu atenție. Tipul era un bogătaș, un poet, un economist, un politican, ce mai, un renascentist. Omul a fost de partea unioniștilor în ‘59, Constituția de la 1866 e parțial scrisă de el, inspirată din cea belgiană. După un timp i s-a părut că Al. I. Cuza nu se mai comportă cum trebuie și a început să comploteze să-l dea jos pe ăla, să-l înjure în ziarul Românul. Drept urmare a fost băgat un pic la bulău, dar eliberat rapid că avea prieteni puternici. Se duce cu Ion C. Brătianu la Paris să pregătească numirea lui Carol. Istoria superficială ni-l prezintă pe Carol ca un tip super-deștept și luminat care a condus țara ca un mega-meseriaș. Adevărul e că a fost strâns cu ușa destul de puternic de niște oameni și direcționat în direcția care trebuie. Când a început să se creadă șef același Carada a pornit să finanțeze o lovitură de stat, cunoscută ca “Republica de la Ploiești”. I-a arătat lui Carol o pisică mare cât un leu. Cu câteva ore înainte de lovitură l-a convins, probabil, că a început să dea telegrame să înceteze ăia cu scandalul și s-a dus dup-aia personal la Ploiești să-i convingă să se oprească. Prin 1880 a înființat Banca Națională a României și a refuzat postul de guvernator, că era genul de om care-și permitea astfel de finețuri. A acceptat să fie director.

Dar cum gândea Carada? Păi, simplu, din punctul lui de vedere Dunărea trebuia să fie râu interior al României și granița noastră cu Bulgaria să fie undeva pe la Sofia. Valabil și pentru alte granițe, omul și-a spart o mare parte din avere finanțând școli și biserici prin Transilvania, Basarabia și Serbia. Omul era și mogul de presă, nu doar că finanța ziare prin Transilvania și Basarabia, plătea și procesele ziariștilor când erau băgați în belea de autorități. A finanțat activiști în Ardeal care au fost nucleul Partidului Național Român, ăla care a insistat mai apoi pentru Unirea cu România.

Că, no, pare mișto partea cu Unirea de la 1918, dar aia nu s-a făcut neapărat doar cu voie bună ci și cu multe figuri de-astea mai subterane. Parexamplu, statuia lui Arpad din Brașov, un monument ridicat să comemoreze 1000 de ani de la venirea ungurilor în Panonia a fost dinamitată special de un spion român, Ilie Cătărău. Cum spuneam, li s-a spus ungurilor că dacă insistă cu faze de-astea se termină neplăcut, ei nu și nu, hai să punem statui. Pe de altă parte Ilie Cătărău este o poveste în sine care merită spusă, poate cu altă ocazie. Omul avea corpul unui semizeu grec, a fost spion dublu româno-rus, contrabandist de diamante, comerciant de opiu, vânător de balene, rege al unui trib din Polinezia, pușcăriaș în Japonia și călugăr ortodox. Ăla nu e o carte de aventuri, e vreo cinci.

Mișcarea expansionistă a romanilor a continuat în Primul Război Mondial când, efectiv, ne-am dublat suprafața țării. Basarabia a fost ocupată cu propagandă, spionaj și agenți de influență români, Banatul cu forța, deși aveam o înțelegere cu sârbii i-am cam amenințat cu bătaia dacă nu sunt de acord cu varianta noastră iar Ungaria a fost ocupată aproape în totalitate. După conferințele de pace ne-am calmat un pic și am mai cedat un pic din teritoriu, dar doar un pic.

Și-aici vine momentul trist, care-i trist doar dacă te uiți la el fără să observi tot contextul. Ăia din jurul nostru nu au apreciat expansiunea asta teritorială și nu, nu cred proaganda noastră cu romanii și Traian și alte de-alea. De fapt, tehnic vorbind, și ei se credeau cumva romani. Mahomed al II-lea se credea roman, după ce a cucerit Constantinopolul s-a autonumit Cezar. Și rușii se credeau ceva similar, măcar șefii lor, că țar de-acolo vine, de la Cezar. Împăratul Austriei avea aceeași părere despre el. Singura diferență e că la noi credeau asta și fraierii de rând, și ăia aveau și mai multe argumente.

Cum spuneam, ăstora nu le convine și în Al Doilea Război Mondial tabără pe noi și ne fac harcea-parcea. Pierdem o bucată de teritoriu și suntem infectați și cu comunism. O specie de oameni mai slabă ar fi dispărut total sub povara asta, ne-au jefuit rușii și nemții de ne-au căpiat. Nemții o mai fac și-acum, dar nu e bai, și noi recuperăm înapoi portofel cu portofel. Și am avut comunism de-ăla, nasol de tot, cel mai nasol comunism dintre toți civilizații.

Și, totuși, chiar și cu beleaua asta imensă pe gât România reușește niște performanțe uluitoare dacă stai să te gândești bine. Construcții faraonice de tip roman, cu sclavi, că așa s-au construit și alea. Canalul Dunăre-Marea Neagră, o imensitate pe care nici acum nu știm s-o folosim cum trebuie. Chesia aia megalomanică numită Casa Poporului. Porțile de Fier sau Barajul Vidraru, știi cât de mare e nenorocirea aia? Dacă s-ar rupe valul de apă care ar ajunge la Pitești într-o oră ar fi de 12 metri. Ar fi ca-n filmele alea americane. Și pare puțin sau inutil, dar gândește-te că astea au fost făcute de o țară de 20 de milioane de flămânzi comuniști după ce au fost jefuiți de două super-puteri mondiale.

Și-acuma, după ce am scăpat de comunism am ajuns în această eră a contemporaneității. Dacă te iei după otrava zilnică turnată de presă și istoricii de doi lei, niciodată n-am dus-o așa de prost. Dar, dă-te câțiva pași în spate și uită-te ce-a realizat Imperiul Roman în doar 30 de ani.

Știi mașina aia Dacia care era cea mai proastă din lume? Acum e cea mai populară din Europa. În curând scot și una electrică și peste 20 de ani lumea o să creadă că mașinile electrice sunt, de fapt, Dacia Logan “și altele”.

Știi cum conducătorii Europei s-au uitat așa, plictisiți și impasibili că noi eram chinuți aici de ruși? Ei bine, la 30 de ani de la Revoluție am oferit Europei un festival, șefii Uniunii Europene au fost cea mai proastă femeie din România și cel mai retardat bărbat din România. Îi știi, nu? Femeia premier n-a fost acuzată niciodată de inteligență, iar bărbatul președinte este încet rău la minte; omul e lent chiar și pentru un profesor la raționament.

Dar știi cum e să nu știi nicio limbă străină și să fii super-prost. Ce crezi, te-ai descurca în Europa? Nu tu, tu știi o meserie și bunghești măcar o engleză sau franceză, ce face țăranul de rând? Păi ăla merge în Europa de parcă ar fi la el acasă în imperiu, poate să vorbească română la orice colț de stradă că sigur găsește un alt român care să-i explice cum stă treaba.

Știi cum ne dădeau sfaturi ăștia despre cum să integrăm etnia rromă? Ei, uite-i acum, i-am trimis pe cap, să pună în practică sfaturile alea.

Dar știi care-i cea mai tare chestie? Basarabia, Republica Moldova. Marele imperiu rus trăiește cu impresia că cumva țara aia e a lor. Doar că nu e. Într-o manevră veche de 2000 de ani le-am oferit ălora de-acolo cetățenia română. Și, teoretic, rușii cred că au 3 milioane de moldoveni la îndemână, dar practic sunt 3 milioane de cetățeni români pe care putem să-i luăm oricând de-acolo. Să umple ei teritoriul ăla cu ruși, să se sature de dealurile alea inutile. Urlă ăia disperați de tendințele expansioniste ale României și cam au dreptate. Că ăia sunt ai noștri, i-am luat pe buletin, câte 40.000 pe un apartament în Iași, ce contează? Era un președinte al Transnistriei care făcea pe nebunu’ pe-acolo, dar avea cetățenie română. Ca cetățean roman avea mai multe drepturi decât ca cetățean transnistrean sau ce comicărie au ăia pe-acolo. Inclusiv la el în “țară”. Și da, Europa ne tot atrage atenția că trebuie să securizăm granița aia că altfel nu ne primesc în Schengen și de fiecare dată le spune “Mniuuuu, mai lăsăm un pic, mai avem niște moldoveni de recuperat”. Îi luăm pe toți și-i trimitem la voi, dacă știu româna, latina vulgară sau de căcat cum i se mai zice, se descurcă oriunde în Europa, ba chiar mai departe.

Pe lângă astea vizibile sunt altele și mai puțin vizibile. Am tot povestit de biserică și ortodoxie, știi care-i cea mai mare biserică ortodoxă din UE, da? Asta nu-i nimic, UE e doar un fleac, în Australia și Noua Zeelandă sunt 27 de biserici ortodoxe românești, da? Bun, aia înseamnă cel puțin 27 de trăncănitori în română care tot umblă cu cartea aia tradusă prima dată în vremea lui Brâncoveanu. Și ăia fac gargară în latina nouă exact în momentele importante ale omului, când i se naște un plod, când se însoară și când moare. Ăla, catolic, îi vorbește în engleză, ăla ortodox în română. Și nu știi câți se duc acolo să audă un pic graiul ăsta, da-s mulți. La fel cum sunt foarte mulți în Italia.

Cea mai importantă minoritate etnică din Italia sunt românii. În Torino au biserică fix în centru, n-au ăilalți așa ceva. Sigur, e o chestie micuță și modestă deocamdată. Dar e acolo, am botezat și eu pe cineva, erau 20 de oameni la coadă la botez, erau copii aliniați ca sarmalele acolo. Sigur, e ușor să boscorodești că au spart banii pe Catedrala aia care e mai mare decât Notre Dame-ul, dar asta pentru că ai uitat că trebuie să dai 8 euro să intri la Notre Dame și că și aia a lor e finanțată tot de stat. Și că, oricum o învârți, ăla a promis că o inaugurează la 100 de ani de la Unire și a făcut-o. Nimeni nu face legătura între fazele astea și sondajele alea din care reiese că românii au cea mai mare încredere în Biserică. Păi cum să n-ai dacă ăla promite o treabă și o și face? Nu trebuie să fii credincios, e suficient să admiri metoda.

Și că veni vorba de magicianul cu barbă și țoale de aur care păstorește această rețea internațională de propagandă românească. Sărăntocul de rând, jiaristul, se uită la el și la merțanul lui și i se face un pic ciudă. Habar n-are cât de puțin înseană mașina aia pentru el. Ăla are atât de multă putere că banii sunt inutili pentru el, trăiește deasupra banilor. Tipul are locuință oficială fix în centrul Capitalei Imperiului Roman, nu la periferie ca președintele. Când are vreo treabă cu șeful țării ăla vine la el la birou, la Patriarhie, nu invers. Aia înseamnă putere. Oriunde se deplasează în țară are cazare și masă asigurată în condiții cu adevărat de lux, adică în locuri cu verdeață, curate, loc de parcare și mâncare special după preferințele lui. Degeaba admiri hotelurile, că alea sunt jegoase în mare parte, mai ales la exterior, fără prea multe peisaje mișto în jur și cu mâncare proastă. Și nu doar în România, în lume poate să facă gestul ăsta. Ăla nu are nevoie de bani, el poate să-l sune pe Papa de la Roma și ăla-i va răspunde. Ăla are o rețea de informații mai tare decât SRI-ul, că dacă se întâmplă o bagabonțeală în Reikjavik o află popa ortodox de-acolo la spovedanie și ăla o poate transmite instantaneu. Ăla știe tot ce se întâmplă în România înainte să afli tu din presă. Și știe când minți, c-a fost călugăr înainte de a fi super-șef de aur și a auzit mii de spovedanii. După prima mie începi să recunoști omul care are ceva pe suflet, care ascunde ceva, care vrea să-ți zică o chestie.

Sunt prea puțini oameni în lume care să aibă puterile ăstuia, nu contează că-l cheamă Daniel sau Malpraxie. Și ăsta e șeful unei organizații legată genetic de România.

În fine, hai să recapitulăm. Avem limba, scrierea, legile, religia, mitologia și apucăturile Imperiului Roman. De la expansionism la megalomanie, la tenacitatea cu care marșăm prin istorie în ciuda contextelor nefavorabile. Suntem ăla, renăscut din cenușă.

Nu contează ce ne place să credem noi, contează ce-au crezut ăia care au făcut țara asta. Și ăia credeau că asta e Roma.

Acuma, auzi foarte des că țara asta e de căcat și asta pentru că e ușor de spus asta. E cea mai simplă chestie, te uiți un pic afară și sigur vezi ceva ce nu-ți convine. Dar urmărește comparația, tot timpul ăla care zice se compară cu popoare de-alea de succes. Se compară cu cea mai tare chestie din țara respectivă. Oricine poate să facă comparația cu autostrăzile din Ungaria, uite, cum de ungurii au autostrăzi mai bune. Dar pune-l să renunțe un pic la niște libertate, cam cum e acolo la ei acum, la niște democrație și la niște bani. Că nimeni nu compară salariile profesorilor din România cu cele din Ungaria, doar autostrăzile. Turismul bulgăresc e mișto, până auzi de alte forme de sărăcie de la ei. Comparația cu nemții e la salarii și la seriozitate, dar ai renunțat la toate libertățile pe care le ai aici pentru salariul ăla? Din gură da, din statistică nu, că altfel ar fi Germania plină de români, am pleca toți acolo.

Și mai remarcă o chestie. Ăia care zic fazele astea sunt, mai tot timpul, niște ratați. În sensul cel mai pur al cuvântului, nu neapărat peiorativ. Sunt oameni care ar putea fi mai mult decât sunt, dar ratează să-și obțină potențialul maxim. Că stau toată ziua și critică, în loc să facă ceva performanță în domeniul lor. O să observi că ăia care au făcut performanță, reală, nu pe manevre, prietenii cu statul sau “mi-a dat mama securistă bani”, nu vorbesc niciodată urât de România. Ei vorbesc doar de potențial. Ei spun constant “putem face mai mult, e atât de mult potențial în treaba asta”. Ăia știu ceva.

Singura problemă e că nu poți să crezi așa ceva, nu are cum să fie așa ceva. Nu putem fi noi A Treia Romă, suntem prea mici și prea insignifianți și prea inutili. Ăsta e argumentul ușor de făcut, că scăpăm de o grămadă de responsabilități. Dacă ar fi real tot ce-am spus aici înseamnă că ai un ideal aproape imposibil de atins. Înseamnă că chiar trebuie să faci ordine în jurul tău și-n viață că de tine nu depinde doar viața ta și a câtorva din jur ci întreaga omenire. Că asta e Roma, civilizația umană, cea mai influentă idee din umanitate și tu ești aici, nu afară, pe umerii tăi stă povara asta imensă. Trebuie să te ridici atât de mult în sus să spargi stratosfera. Să construiești drumuri și poduri care să reziste veacuri întregi, să faci artă atât de bună încât să trăiască la fel de viu și după milenii, să lansezi idei filosofice care să influențeze oameni la eoni după moartea ta. Nu mai poți zice “să se facă”; trebuie tu să faci. Nu mai poți să fii un oarecare, trebuie să fii cel puțin un Traian, să domini planeta atât de mult că până și cel mai ignorant om de pe glob să n-aibă curaj să distrugă columna ta. Și nu trebuie să te oprești până nu ajungi cel puțin ăla și dup-aia să încerci să-l depășești, chiar dacă a ridicat bara atât de sus că deranjează sateliții.

Sau, în fine, măcar să nu te enervezi și să te răstești la scamator.

Mestecă un pic ideea asta și vezi dacă-i reală. Că România nu e așa de nasoală pe cât pare. În ciuda faulturilor primite de-a lungul istoriei, în ciuda senzației generale de delăsare și jemanfișism, lucrurile funcționează și progresează. Avem o țară, ăsta e un lucru rar pe planeta asta, nu-s prea multe. Făcută de noi, nu de alții. Avem niște sarmale, niște artă, două manele și-o baladă, câteva meciuri câștigate, vreo câțiva meseriași în câteva domenii, câteva milenii de istorie, trei statui urâte, ceva democrație și foarte, foarte mult tupeu. N-a fost ușor să ajungem aici și nici n-o să fie ușor în continuare.

Și azi e Ziua Noastră Națională! Hai să ciocnim un pahar, să ne veselim un pic, că mâine de apucăm de treabă, corect? Ne-așteaptă imperiul și gloria eternă!