În ziua lansării, de dimineață, Consiliul Suprem de Apărare al Țării s-a reunit de urgență, în urma rapoartelor că dinspre Mizil vine un fum puternic, negru și înecăcios. S-au înroșit telefoanele, s-au pus pompierii în alertă generală pe țară și zvonul că racheta a explodat în testele prelansare s-a răspândit rapid. A fost un moment de panică generală, dar trebuie să înțelegi că e normal, era prima oară când lansam ceva în spațiu cu echipaj uman.
Nu stăm niciodată să ne gândim, că dacă am sta s-o facem ne-am da seama că pentru a trimite un satelit în orbită au fost sacrificați cel puțin 100.000 de oameni de-a lungul timpului. Oameni de lângă noi, care au plecat din același loc ca și noi și care, la un moment dat, au zis că nu mai stau să alerge după fuste, șpriț, droguri și caterincă și că vor să se dedice științei și întrebărilor serioase din univers.
Doamne, pentru prima oară era să agăț și eu ceva ca astronaut, paștele mă-sii. Eram la coadă la Mega, după moartea MRP-ului s-a mai relaxat regimul de cazarmă, și-mi cumpăram niște cârnăciori de bere cu bonuri de masă. Tipa de la casă, una drăguță, zic, a citit un pic bonul de masă cât aștepta să se printeze bonul. „Ah, chiar lucrați la Cosmodromul Mizil?”. „Da, eu sunt chiar cosmonautul Ovidiu”, i-am zâmbit. Mi-a zâmbit și ea și-am știut că aș fi avut o șansă de-un amor ghebos în zilele următoare.
E important de știut că Mihai Rusu Popa a fost, înainte de toate, om. Înainte să fie acest astrorobot de luptă de doi metri, înainte să fie un simbiot om-computer acuzat de nenumărate mârșăvii și căutat pe cinci planete, înainte de toate a fost un om, și omul ăla era cam moș și-i cam plăceau ședințele. Parexamplu, cum am venit de la Berlin, după dubioasa întâlnire cu președintele SUA, n-a băgat rapid în altă ședință.
Eram cel mai departe om dintre oameni. Voi nu știți acolo, pe Pământ, că nu vă vedeți, dar sunteți aproape unii de alții. Vezi oameni în fiecare zi, știi că sunt aproape, că mișună prin blocuri, prin mall-uri și prin casele ascunse de verdeață. Și nu știi cum e când toți ăia dispar brusc. Sau sunt atât de departe de tine că nu-i mai poți simți. Simți că-ți lipsește ceva nasol de tot.
Stăteam pe peluza din fața unui vechi castel din apropierea Berlinului și urmăream cu atenție cum patronul meu tocmai îl băgase în mă-sa pe președintele SUA. Până și Liu Phen, care de obicei avea o față de-aia fals jovială de asiatic a tresărit un pic. Doar președintele a rămas calm și s-a uitat cu atenție la MRP.
-Mihai, în primul rând exagerezi la faza cu votul, nu de-aia, în al doilea rând nu e chiar vina mea, am avut un băiat foarte zelos care mâine dispare din cabinetul meu. Și-n al treilea rând, noi doi trebuia să discutăm chestia asta mai demult, tu te-ai tot tras pe cur și uite că am ajuns aici. Pe scurt, ce voiam să-ți zic, nu-mi place ce faci.
Dormeam pe spate și pentru prima oară m-am trezit odihnit. Eram într-un fel de cameră-depozit. Patru soldați cu cagule se învârteau și se tot uitau ba la noi ba la o ușă. M-am ridicat în coate să zic „băi, ce căcat se întâmplă aici”, când mi-am și luat un pat de armă în față.
Acuma, trebuie să înțelegi ceva. Eu știam cum e aia, eram familiar cu durerea, momentul ăla de panică care apare când ți se bălăngăne capul și-ți dai seama că nu mai ai controlul lui și faci o mică recapitulare și-ți dai seama că nu mai știi dacă ai dat cu capul de podea înainte sau după ce te-a pocnit ăla. Cam asta făcuse Alan cu noi câteva luni de zile, ne obișnuise cu fazele astea. Așa că m-am calmat brusc, când te întâlnești cu lucruri familiare ești chiar liniștit. Nimic nou. Am tras aer în piept, cu un picuț de sânge, să fie, și mi-am adus aminte de o figură de capoeira ce o văzusem într-un film. Și mi-a trecut prin cap foarte scurt o idee pe care n-aș fi avut-o în mod normal, cel puțin nu în urmă cu un an: „Cred că-l omor pe ăsta cu bătaia”. Și dup-aia m-am relaxat și mai mult, am lăsat un pic controlul și cam asta a fost. O fracțiune de secundă mai târziu eram întors invers și îmi propulsasem toată energia corpului în călcâiul drept, iar călcâiul drept direct în vintrele băiatului ăsta. A zburat de parcă era tras cu sfori, nici dacă-l împușcam în zona aia nu sărea așa. Am expirat.
