Eu am mai zis că unul ca Tăriceanu n-ar trebui votat că e o putoare cosmică și incompetentă, dar zilele astea mi-am adus aminte și de aspectul ăsta cu 5 neveste și ce spune asta despre el.
Pentru început, nicio problemă dacă simți nevoia să divorțezi de prima nevastă, asta e, tu sau ea ați tras un loz necâștigător, decât iad împreună mai bine pace separat. Se mai întâmplă. Hai și cu a doua, erai rănit în urma eșecului și te-ai aruncat în brațele primei femei care a fost mai afectuoasă cu tine (+ anal). Băi fratele meu, dar la a cincea deja nu mai e în regulă.
Sunt fraieri care cred că Tăricilă e playboy, #băbăeți, playboy înseamnă să te culci cu ele, nu să le iei de nevastă pe toate. Serios, Țiriac a avut sute de gagici, dar s-a căsătorit doar cu una. Acum, cum naiba să crezi că un păcălici ca ăsta, care nu poate să țină o femeie în casă ar fi în stare să conducă țara. Pe bune, uită-te la el, el nu poate să-și facă ordine în casă. Oricât de bogat ai fi, tot acasă la nevastă ajungi, după un tur de cocaină și furt, și tot nu ești în stare să-ți rezolvi acea problemă. O dată, de două ori, de trei ori, de cinci ori în paștele mă-sii, îl traduc pe-ăsta femeile ca Veverița BC pe LSD. Îți dai seama ce risc e ăsta pentru țară, cum vedem noi astea văd și alții, se duce ăsta la o negociere, îi pun niște țâțe în față, vinde fraierul țara pe trei mărgele.
Cum n-a reușit fratele meu, că sărac nu e, urât, nu prea, să țină una lângă el? Atât de prost să fie gagiul? Când râdea lumea de el că e o marionetă, se îmbățoșa molâul, că nu, că onoare, demnitate, macaz și bomboane, buey măscărici, fugi mă repede acasă că poate iar te trezești cu o surpriză. Și tu, dobitocul care-l votează, ce impresii ai despre asta, crezi că puță ăsta e în stare să se țină de cuvânt după ce a jurat de 5 ori și în fața popii și în fața statului că nu mai e fraier? Pe chestii care contează, gen cu cine stă în casă, nu de-astea, colaterale, că mai fură și el niște pensii, scoate niște escroci din închisoare.
Băi, serios, ăsta nu e în stare să convingă, cu bani și putere, o femeie să stea lângă el. Dar cumva convinge infantili gen „Mircea Badea”, ultimul păstrător al frezei de strungar din România, să voteze pentru el.
Share links: Facebook | Twitter | Din aceeași serie au mai apărut: De la Mizil la Lună | Robu Cuceritorul. Stapânul lumii
alunelu says:
Țiriac avea o scuză dacă se însura cu mai multe, fiind mormon.
May 22, 2018 — 9:08 am
Giovani says:
Tiriac e cel mai tare barbat, pentru o partida cotizeaza un apartament si o masina.
May 23, 2018 — 8:45 am
Marius says:
Hai sa vb. si de alti lideri politici care-l si intrec pe Tari; cum pelicanu’ meu sa te-nsori cu una mai batrana ca tine cu 25 de ani? Esti gerontofil? Putea sa-ti fie mama sau, de ce nu, bunica(in India sunt milioane de bunici pe la 25- 28 de ani!
Cum nagațu’ meu sa dai muwe in biroul prezidential la Casa Alba, apoi sa minti in Congres, apoi sa te faci de rahat in fata intregii planete cand s-a aflat adevarul??
Si exemplele pot continua, macar Tari si-a tras-o institutional si cu fomei tinere si frumoase, ca si Monica aia avea si are un muian de tirista, n-ai vazut asa ceva!
Ba, Clintone, era sa scriu Clitorise, o Zetta Jones nu gaseai si tu, te-ai compromis cu prima parasuta care ti-a desfacut fermoarul cu dintii?
Asa ca, vezi tu, viata este complexa si prezinta multe aspecte!
May 22, 2018 — 1:29 pm
eftimie says:
Cum să te însori cu una mai bătrână ca tine cu 25 de ani? Te duci la primărie și semnezi actele.
A dus-o bine Billy după ce a mințit congresul?
Practic tu ești supărat că ăia puternici nu aleg femei după aspectul fizic, ce-ți spune asta?
May 22, 2018 — 2:49 pm
Marius says:
Ca Tariceanu chiar e…un fel de Greuceanu, ca atfel nu zamislea un copil la 62 de ani, si nu se urina azi cu bolta pe dosarul dna!
Mai era unul ca el, tare-n carbiu, de se numea Anthony Quinn, si care-a procreat pana pe la 75 de ani!
Marfa, nene, nu ca puța-bleaga Basau, care la 30 de ani era deja impotent pe model Chivas, dar i se recunoaste limba aspra intre labiile costa-ricancei!!
May 22, 2018 — 4:26 pm
Rilache says:
A dat un răspuns, când a fost iarăși întrebat cu nevestele. Scriu din memorie, a zis ceva de genul: „Dom’ne, decât să fiu căsătorit și cu amante, mai bine divorțat de x ori și să fiu căsătorit cu acea persoană la care țin.”
Eu recunosc, chiar mi-a plăcut argumentația: decât căsătorit o dată și cu amante/gagici pe margine, mai bine căsătorit de mai multe ori da’ măcar ești cu cine ții.
Mi-a plăcut. Asta e…
May 23, 2018 — 6:30 am
DanC says:
Dragostea eterna a lui Tariceanu, la care tine el cel mai mult si mai mult e Romania! 🙂
May 23, 2018 — 2:12 pm
Bancosul says:
Dar daca… atunci parca nu mai pare asa de macho Moliceanu’, mai degraba prost si penibil.
Nu pare genul de barbat interesant. Probabil ca duduiele, dupa ce trec peste faptul ca are ceva bani si influenta, se plictisesc groaznic (dupa o anumita varsta, oamenii au tendinta sa repete si sa se bese involuntar).
Femeile tinere au nevoie de distractie in viata lor. Nu cred ca sta vreuna, prea mult timp, sa miroasa basinile unui mos decrepit si sa-l unga cu Ben Ghei, seara, inainte de culcare, ca sa se poata da jos din pat, a doua zi, fara ajutor medical specializat.
May 23, 2018 — 3:14 pm
Florin Porumb says:
“un popor care’si alege conducatori corupti, nu e victima ci complice”
January 8, 2019 — 11:19 pm