Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Vlad Stoiculescu – Jucării stricate

Cartea asta este cea mai bună chestie de citit când ești internat la spital.

Cartea spune povestea autorului, Vlad, care ajunge la spital pentru un transplant de ficat, o chestie care ar speria mai pe oricine, când ne gândim la ceea ce înseamnă spital în România, adică o jumătate de condamnare la moarte. Și te-ai aștepta să fie ceva trist și deprimant dar, nu, dimpotrivă, e ceva foarte lejer și relaxant. Omul relatează cu umor și autoironie toată povestea (spoiler, eroul supraviețuiește la final), se auto-intitulează Căpitanul Branulă și începe să-i boteze și pe ceilalți ce se învârt în jurul lui, de la doctori la asistente la colegi de salon sau vizitatori.

Stoiculescu scrie bine în general, e suficient să-i citești blogul și să vezi cât de coerent și concret este în postări. Mâhnirea mea e legată doar de subiect, care e un pic anost, practic nu-i nicio dramă majoră la mijloc dar, pe de altă parte, nici n-ai ce să reproșezi cărții. Cred că dacă ar aborda un subiect complicat sunt convins că i-ar ieși excelent. Până și  obersturmbannfuhrer-ului Radu Paraschivescu i-a plăcut, deci știm că e corectă gramatical până la ultima virgulă. Cum ziceam și la început, e perfect de citit asta când ești internat, aduce un pic de optimism și o pereche de ochelari cu care să vezi viața în spital un pic mai colorată.

Se găsește la Datagroup / eMAG

3 Comments

  1. Ratza_Man

    E foarte scumpa, 44 de lei!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Theme by Anders Norén