Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Vieți duble e simpatică comedioară franțuzească

În ultima lună am văzut vreo patru filme franțuzești și ăsta (Doubles vies- 2018) e singurul care e competent făcut. Marea lui problemă e că e cam de nișă, că se preocupă de editori și scriitori confruntați cu lumea modernă a digitalizării.

Vrăjeală, asta e doar o treabă de suprafață, discuțiile între editori, scriitori, blogări și alți oameni implicați despre cum printul moare și totul va fi digital. E vopseaua de deasupra pentru că de fapt povestea este despre o canalie simpatică, scriitorul Leonard Spiegel, care scrie ceea ce s-ar numi „autoficțiune”, adică povestește în fiecare carte cam ce femei a mai tras prin pat. De obicei scrie despre foste. Editorul lui e cam plictisit de asta și-i refuză ultimul manuscris, dar nu-i bai, că primește sprijinul soției editorului. Doamna, actriță într-un serial francez cu mascați (Juliette Binoche) bănuiește că soțul ei o înșeală. Ceea ce-i adevărat. Dar, ce contează, că și ea face același lucru, cu canalia de Spiegel (nu-s spoilere, toate astea le găsești în trailer).

Și te-aștepți la scamatorii, momente tensionate, răsturnări de situație și glumițe, doar că nu, pur și simplu treaba merge înainte, aproape fără surprize, e chiar forțat anti-climatic. Dar faza mișto e că, deși toți ăștia sunt niște șnapani amorali, niciunul nu e detestabil, dimpotrivă, toți sunt simpatici, lucizi și interesanți. Mai mult, în discuțiile pe care le au, cu politica, despre cărți, internet, e-books, digitalizare, sunt atât de mișto construite încât nimeni nu pare prostul în conversație. Dialogul e făcut foarte realist, adică realism de-ăla real, nu gargară de-aia artistică, pur și simplu personajele par extrem de autentice. Iar umorul nu e de-ăla clasic, standard, cu set-up și punch-line, ci ceva natural.

Bine, și de ce să te uiți la filmul ăsta dacă tot știi ce se petrece în el? E, ca să stai o oră jumătate printre niște oameni un picuț mai deștepți, mai raționali, departe de memarii de rând și semidocții care populează lumea culturală de pe la noi.

P.S. Celelalte 3 filme, Ascenseur pour l’échafaud (1958), unul din cele mai proaste noir-uri făcute vreodată, pare o copie a unui copil de școală generală după un film american, High-Life (2018), copie după SF-urile americane cu nave-arcă, doar că aici e cu sex, nonsens și joc actoricesc mediocru, cu tușa lașă specifică sefeului est-european și L’homme fidele (2018), cu fi-sa lui Jonny Depp și a Vanesei Paradis, complet uitabil.

P.S. 2. Elvire Popescu rămâne cel mai mișteaux cinema din București.

Share links: | | Nou! Acum poți comanda

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.