Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Vezi aici unde se poate cumpăra ciorbă în România (galerie foto)

Săptămâna asta am umblat brambura prin ţară, mare parte din timp alături de Andrei Crivăţ, un om care mi-a povestit la fiecare popas de ţigară cum a făcut burtă de la bere. Toate astea în timp ce m-a purtat prin tot felul de cârciumi şi restaurante cu mâncare extrem de mediocră.

Am tot încercat să mănânc şi eu o ciorbă mai de Doamne-ajută în toate aceste localuri şi am fost crunt dezamăgit. Ce s-a ales de naţia asta dacă nici măcar o ciorbă nu poate să mai facă? Mi s-au dat ciorbe în tot felul de boluri ciudate, de la cele pentru orez până la ălea în care se pune, de obicei, salata. Am reuşit să descopăr ciorbe cu 1% legume, practic dacă puneai un cubuleţ de Knorr în ele creştea procentul de legume cu cel puţin 200%.

Am fost prin jumătate de Moldova, regiune a ţării renumită pentru faptul că are mâncare bună şi vin ieftin, la popică. N-am reuşit să găsesc o ciorbă ca lumea.

La ora scrierii acestor rânduri mă aflu în Oltenia, la un local numit “Restaurant-Pensiune” şi, spectaculos, am reuşit să descopăr o ciorbă adevărată, formată din carne, legume şi exact atâta zeamă cât trebuie, servită într-o farfurie de ciorbă.  Ardeiul iute a fost ardei iute, iar smântâna, surprinzător, arăta a smântână, nu a pastă de dinţi. Ba chiar avea gust de smântână.

Dacă nu v-a plictisit suficient această povestire puteţi să intraţi pe pagina mea din Expediţia Verde, să pretindeţi că mă susţineţi dând click pe “Susţine-mă” (e suficient să daţi nume şi o adresă de e-mail) şi să trollaţi un pic prin postările de-acolo.

PS: Ciorbă plus cafea: 9,5 lei.

PS 2
: În episoadele viitoare, aventurile lui Eftimie în Moldova, cum a fost el la cârciuma în care au băut Eminescu şi Creangă şi a plecat dezamăgit, cum s-a deghizat în moldovean şi cum a ajuns în “ţinutul uitat de timp”.

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.