Weekend-ul ăsta am de mers la grătar la mici și bere cu un amic și la fotbal cu piciorul, cu alți amici. Totuși, mi-am găsit și ceva timp să câștig trofeul Palme D’Or la Cannes. Cel puțin așa urlă știrile de dimineață, că România a ras tot la festivalul de la Cannes.

În cazul în care Mungiu nu câștiga premiul cel mare bănuiesc că ar fi fost în întregime vina lui. „Deși a avut un film relativ bun, regizorul român nu a reușit să se impună”. Așa, că a câștigat, e meritul unei întregi națiuni, al întregii țări. Abia aștept să fie chemat la Cotroceni și Palatul Victoria să fie premiat omul de către Traian B. și Călin P-T.

Dar nimeni nu va sesiza că România asta, care tocmai a câștigat festivalul cu totul sau ceva pe-acolo (și Vin Diesel a fost cu filme la Cannes, să nu ne ambalăm prea tare), are niște taxe de-a dreptul nesimțite pentru producția de film. Una dintre ele este de 1500 de coco pe lună și-o plătești indiferent dacă faci sau nu filme. Trebuie doar să ai o firmă de producție de filme și, gata, plătești taxa aia la stat. Plus că același stat îți ia cam 60% din încasările obținute pentru un film dacă ai făcut greșeala să-l produci și să-l distribui în România.