Vorbeam aseară cu Dorin la podcast despre româneală și momentul 1 decembrie și de ce suntem așa de apatici de Centenar. Și teoria mea, alimentată și de faptul că în ultima vreme m-am documentat pentru o broșurică de câteva pagini despre Marea Unire (pe care vreau s-o dau patreonilor zilele astea) e că statul român de azi nu are ambiția statului român din 1918.

Lăsați teoriile cu norocul și trăznăile cu marile puteri, ce deosebește România de acum față de aia de acu 100 de ani este ambiția. Ăia, pe-atunci, aveau niște planuri extrem de mărețe. Dau exemplu pe Eugeniu Carada, poate ați auzit de el, a fondat Banca Națională și a fost primul ei director. Ei bine ăsta avea ambiția ca Dunărea să fie un râu intern al României, cam ca Rinul în Germania. În viziunea lui Bulgaria începea de la Sofia în jos. A, și a și finanțat o grămadă de bani ideile astea. Că nu i-a ieșit, altă discuție, ce e important de înțeles este ce ambiții nebune avea ăsta. Și nu e singurul, cam toți din perioada aia aveau ambiții de oameni mari, voiau Basarabia de la ruși, Transilvania, Bucovina și Banatul de la austro-ungari, în fine, chestii majore, nu mărirea pensiilor.

Per ansamblu, poporul stă acum și se uită la liderii lui și ăia sunt niște blazați. Au ambiții generale, să fie bine să nu fie rău. Uită-te la prim-ministru și întreabă-l, „tu, când avea 25 de ani voiai să fii șeful la țara asta?”. Nimeni n-a întrabat-o pe Dăncilă așa ceva, că nu poate spune asta. Când ea tânără ambiția ei era să fie profesoară de liceu. Râdem de ăia care visează să fie șefi, dar măcar vor ceva. Uită-te la Ionannis, bă, care-i planul tău? Care-i ambiția ta? Cu ce vrei să rămâi în istorie? Și pe ăsta îl putem întreba ce visa la 25 de ani, garantez că nu plănuia să fie șeful țării.

Ok, am făcut 100 de ani, mișto, care-i planul? Ce vrem să facem în continuare, ce vom face în 5 ani, în 10 ani, în 25 de ani? Tot așa, vedem ce iese? Pe ce loc vrem să fim în Europa în 2030? 7? Ok. 5? Why not? Nu înseamnă că vom ajunge pe 5, dar măcar ne ambalăm suficient să ajungem pe 10. E mai bine decât ultimul loc? Eu zic că da. Nu este nimic din asta în politica generală a statului. Asta este, de fapt, și ceea ce li se reproșează partidelor noi, nu atât de concret dar, iată, vă concretizez eu acum: Ok, Ciolo & USR, am înțeles, voi nu furați. Care-i planul de bătaie? Știm, onestitate, profesionalism, dedicare, ăstea-s procedee. Care este planul? Vrem ca până în 2025 să nu mai fie mai mult de 10% din forța de muncă din România angajată la stat, că ne mâncăm coada degeaba. Bun, ăsta ar fi un plan. Vrem să intrăm în Schengen până în 2021. Vrem să fim șefii UE până în 2040. Ceva?

Nu ne plac bisericile, ok, am înțeles asta. Hai să stabilim ceva, un target, ca corporatiștii. Băi, gata, am stabilit, nu construim mai mult de 20.000 de biserici, suntem 20 de milioane, ajung. Gata, ăla e punctul final. Vrem să ne facem sateliți până în 2025. Bun, iată o ambiție, dup-aia stabilim un plan și ne ținem de el. Facem și noi ca etiopienii, ăia au ambiții și au și un plan. Să nu ne ia olandezii portul Constanța, ok, să nu-l ia dă-i dracului de bogați că au destule. Dar care e planul nostru cu el? Îl facem cel mai mare „hub” din zonă? Și dacă da, până când? Care e deadline-ul? Turcii, lângă noi, fac cel mai mare aeroport din zona asta de planetă, noi n-am făcut un tren de la Otopeni la gară. Măcar Daniel a avut un target, a zis că face mega-biserica aia și a făcut-o. „Priviți, ciumecilor, ambiția mea a fost să fac o catedrală și să-mi pun fața pe cel mai mare clopot din zonă. Uitați-vă la ea cât de bengoasă e, cât de aurie, o s-o fac și mai aurie, să moară de ciudă toți ortodocșii din Balcani”.

Când ai ambiție și când ai un plan, lumea se raliază în jurul tău. Nu garantează succesul, dar tot e ceva. Ne uităm la Mihai Viteazu și-l tot pomenim, dar nu insistăm pe ceea ce contează. Ăla avea o ambiție, „băi, eu vreau să fiu șefu la toți ăștia de pe aici. Cum? Am un plan, îi bat pe ăia, îi trag în piept pe ăia, îi jefuiesc pe ăia, hai că știu ce să facem. Băi, dar ești sigur că merge? Cum să nu meargă mă, n-auzi, eu sunt Mihai Viteazu, n-ai văzut, le am cu bătaia, am șmecherie și normal, cum să nu meargă?”. Tipul a fost tăiat la câteva luni după ce i-a ieșit figura, dar ideea, vorba teroristului V, ideea e „buletproof” și a rămas. Când ai un target și un plan, măcar știi în ce direcție te îndrepți. Te poți opri din când în când pentru o evaluare, băi, e bine, nu e bine, ce putem schimba, ce nu, hai să vedem cum facem să iasă treaba. Morala chestiei de la 1918 nu este că am luat bătaie, că eram cam nepregătiți sau că am avut noroc. Învățătura din aia e că am avut o ambiție, un scop și chiar și un plan. Pe parcurs, am dat de vreo câteva ori cu piciorul în perete, a trebuit să mai ajustăm planul pe ici pe colo. Dar tot am ieșit pe plus la final.

Reacția liderilor români de acum la Centenar a fost de parcă i-au venit niște musafiri surpriză. „Băi, vezi că facem 100 de ani? Da? Shit, trebuie să facem ceva, hai să facem niște prăjituri, luați țoalele alea mișto de mers la bal și puneți fața aia de masă fără găuri de la țigări. Pune și niște afișe prin oraș să nu pară că suntem chiar săraci, să știe fraierii”. Da, mă, ok, aia puteam să facem și noi. Și să ne mărim salariile din banii altora, credit la bancă știu să iau și eu să mă cred mai bogat câteva luni. Alfel, ceva serios, ceva măreț, măcar la nivelul bărboșilor de-acu 100 de ani, aveți?