Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Tag: sărăcie

Singura avuție a săracului e punctualitatea

Stăteam într-un Mega, chestie care în București are o probabilitate statistică foarte mare, și mă uitam la oamenii care aranjau fructele la raionul de fructe. Magazinul fusese deschis de vreo jumătate de oră, iar ăștia încă aruncau fructele pe-acolo și trânteau lăzile. În mod normal nu i-aș fi admirat vreme de jumătate de oră cum își bagă picioarele în ele de treabă, dar trebuia să cumpăr fructe iar celălalt Mega era la aproape 5 minute distanță. Enorm!

Acuma, când lăcrimează revistele de atitudine și editorialiștii de stânga despre cât de nasoală e viața exploataților din multinaționale de gen (sunt pe minimul pe economie), să ne aducem aminte de asta. Ăia au de făcut o treabă simplă, era și dimineață, deci n-ar fi obosiți, și tot o făceau aiurea. Poate supărați că au salarii prea mici, poate că nu-s șefi sau directori. Că există cumva un mit printre mulți, că doar când ești plătit prost îți faci treaba prost, altfel, dacă te-ar umple de bani ai fi excelent. Era și o vorbă în comunism „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”, asta ca să înțelegeți de ce o țară care ar putea fi cam a șaptea din Europa este ultima la numeroase capitole. Nu e doar de la Ceaușescu și comunism, cum a prostit Lucian Boia o generație întreagă, e de la oameni.

Bine, oamenii se și grăbeau, că sigur întârziase cineva. Ori șefuțul care trebuia să le spună să aranjeze, ori ăla cu transportul cineva o făcuse. Și sunt sigur că acel cineva nu era un bogătan, cel mai probabil era tot un „minimum pe economie”. Și-uite-așa ajungem la o chestie pe care am citit-o undeva, că nu-s așa de deștept s-o gândesc singur, că singura avuție a săracului e punctualitatea.

Ăsta e un subiect tabu pe la noi, nu prea se vorbește. Se vorbește des de sfertul academic, de parcă am fi o țară de academicieni. Doar că la noi se folosește aiurea, sfertul academic înseamnă în mod normal că trebuie să ajungi undeva cu 15 minute mai devreme, la noi înseamnă că poți întârzia 15 minute. E o diferență de jumătate de oră zilnică, adică aproximativ 120 de ore pe an, adică aproape jumătate de lună de muncă. Dacă mergi mai departe cu calcului și afli că salariul minim pe economie e de vreo 12 lei pe oră, începi să te enervezi rău. Înmulțești cu câți români se prefac că muncesc și vezi o ditai gaura. Asta în condițiile în care oamenii întârzie doar o singură dată pe zi. Punctualitatea a devenit un subiect atât de bizar încât lumea nici nu mai merge la un eveniment la ora indicată „că nu e nimeni, lumea întârzie”. Adică efectiv întârzie intenționat știind că toți ceilalți întârzie intenționat.

A, și cumva nimeni un observă că e o corelație între lipsa punctualității și sărăcie. Că mergi la muncă, și întârzii constant, ce va crede șeful ăla care ar trebui să te promoveze despre tine? Că de fiecare dată când vine, tu nu ești acolo. Șansele să fii un angajat excelent sunt extrem de scăzute, că dup-aia trebuie să termini la timp un anume proiect, și nu-l termini, că n-ai destul timp, că n-ai ajuns la timp la muncă. Și n-ai ajuns nu din cauza traficului, că ăla nu a apărut peste noapte, ci pentru că nu te-ai trezit suficient de devreme, că sărac fiind, sigur ai foarte multă treabă și de-aia. Milioane de ipocriți invocă traficul pentru întârzieri, deși orice problemă de gen ar fi rezolvată dacă ar pleca mai devreme de-acasă. Văzusem o cucoană pe internet ce acuza o directoare de grădiniță că are atitudini dictatoriale, dacă întârzii să-ți aduci copilul la ora fixată, stai cu el pe-afară. Asta, dimineața. Femeia pățise chestia asta de vreo câteva ori și cumva, nicăieri, nici la mă-sa acasă nici în literatura feministă la modă, nu i-a trecut nicăieri informația asta, că poate nu-i aia autoritară, ci ea își duce viața la mișto.

Ești sărac, n-ai noroc, părinți, relații, o moștenire de la o mătușă? Ai grijă să fii acolo unde ai treabă cu 15 minute mai devreme. Efortul este minim și într-o țară în care toată lumea întârzie, chestia asta nu va trece neobservată. Obiceiul ăsta, de a fi serios cu prezența ta se va scurge în alte obiceiuri, de a fi serios în munca ta și tot așa. La final, profit!

Cu o investiție minimă poți și tu să-ți deschizi o fermă de sărăcie

Zilele acestea a circulat un articol despre familia care primește 1000 de dolari să stea degeaba. Este vorba de cazul lui Strugurel Stănescu din Pașcani care are o soție, 10 copii și niciun job. Conform ziarului Adevărul, acesta încasează cam 1000 de dolari pe lună ca să trăiască în continuare pe meleagurile Moldovei.

Articolul a stârnit rumoare și revoltă printre cetățeni, exemplu fiind critica făcută de jurnalista Dana Oncioiu, pe care o redau mai jos.

„Venitul minim garantat primit de familie e de 746 de lei. Nu îi ia degeaba, dar reporterul nu mai spune asta. Legea spune că pentru banii ăștia omul ar trebui să facă 72 de ore în folosul comunității. Dacă nu le face îi este suspendat ajutorul. Am sunat și eu la primărie și purtătorul de cuvânt mi-a confimat că atunci când beneficiarul nu își face orele de muncă îi suspendă ajutorul. Au fost astfel de luni pentru familia cu 9 copii, luni în care cei 746 de lei nu au venit.
– alocații iau trei copii, adică doar cei care merg la școală. Familia primește aproape 1.000 de lei lunar din VMG și alocații. Nu primește 1000 de dolari.
– familia primește mâncare în valoare de 3.000 de lei lunar spune știrea (așa se ajunge la minunata sumă de 1000 de dolari). Am sunat să înțeleg exact cum e cu acești bani. Familia, care are 11 membri, primește de luni până vineri 8 porții de mâncare, adică câte o masă caldă. O masă caldă și nimic mai mult. Sâmbătă și duminică nu primesc nimic. Să refacem puțin calculul. 12X8=96; 96X20=1920. În niciun caz 3.000 de lei.
O scurtă recapitulare. Familia nu primește 1000 de dolari ca să stea degeaba. Primește 1000 de lei din VMG și alocații. Și 8 dintre cei 11 primesc o masă caldă pe zi. Trei nu primesc nimic. Și tot ca o mică recapitulare. Suntem țara care alocă cei mai puțini bani pentru asistență socială. Dar noi dăm mereu știri cu banii mulți care merg la oamenii care stau degeaba. O spun pentru a mia oară. Nu sunt mulți bani. Poate atunci când vom înțelege asta ne apucăm să discutăm despre adevăratele probleme în astfel de cazuri.”

Bine, și ea exagerează, nu sunt doar 20 de zile lucrătoare pe lună. Poate în februarie. Pentru corectitudine vom pune 22 de zile, adică iau din mese 2112 lei. Ajungem astfel la un preț de 2858 lei pe 12 săraci. Scădem doi, că poate mai mor până ajung la maturitate și avem cam 280/cap sărac pe lună, adică vreo 60 de euro la cursul de azi. Trebuie să investești ca 10 ani în treaba asta, cam 120 de luni. 7200 de euro votantul.

Acuma tot ce trebuie să facem e să găsim un punct de interes. Să presupunem că vrem să cumpărăm o comună, care stă pe un zăcământ de gaze. Sau aur. Sau diamante înfășurate în aur sub un zăcământ de tungsten. Există materiale mai prețioase ca aurul care nu sunt atât de celebre. Calculezi câți săraci îți trebuie ca să voteze oamenii tăi și gata. Pentru un sat ca Bătrâna din județul Hunedoara ai nevoie de 475.200 euro, jumat’ de milion. Ăștia sunt bani de semințe pentru cineva care chiar vrea să facă o chestie.

Vrei să iei un oraș ca Iașiul, să fii șeful lui? Trebuie să investești 335 de milioane de euro în săraci. Pare mult, dar de fapt nu e. 33 de milioane de dolari pe an, atât de costă o echipă de fotbal medie.

Acum, presupunând că ai fi un fond de investiții și vrei să cumperi țara România, cât ar trebui să investești în ferma de sărăcie, să știi că ăia vor vota doar cu tine? Că-i crești în sistem, cu zahareaua, cu vezi că rămâi fără bani dacă nu faci ca mine, că-ți iau ajutorul, tralala. PSD a ieșit aproape majoritar în țara asta cu 3 milioane și ceva de voturi. În bani investiți în sărăcie asta înseamnă 23 de miliarde de euro în 10 ani.

România a primit de la UE în primii 10 ani 40,5 miliarde de euro, deci se fac banii ăștia, rămâne și de furat dacă vrei. Dana Oncioiu spune că nu se investesc suficienți bani în sărăcie, eu zic că în domeniul ăsta s-a investit atent și deștept, cu rezultate pe măsură.

Câtă taxă de solidaritate ai plătit până acum și ce ți-a adus

Mi s-a părut interesant că săptămâna trecută lumea a vorbit de taxa de solidaritate fără să spună că, deja, majoritatea taxelor din România sunt de solidaritate și dăm cu solidaritate în populație de ne iese pe nas. Am să dau doar două exemple de solidaritate pe care, deocamdată, românii nu vor să o perceapă sau să o înțeleagă că majoritatea se împart în cele patru categorii enunțate de Jacopo Belbo: cretini, imbecili, stupizi și nebuni. Cu două excepții notabile sau, mă rog, una, dumneata.

În primii 5 datornici la stat în România se află RADET, care e regia ce dă apă caldă și căldură bucureștenilor. Deși, conform legilor fiscale din țara asta, chestia asta ar fi trebuit să fie lichidată de vreo 10 ani, asta nu se întâmplă că am lăsa un milion de oameni fără apă caldă și căldură. Așa că un milion de bucureșteni sunt solidari cu ceilalți și stau cu gaura de 100 de milioane de euro în buzunar, cu care s-ar putea face cam 5 pasaje piața Sudului. Mai mult, prețul plătit de ăia un milion este la jumătate din costul de producție, restul se subvenționează. Din ce bani? Tot din banii celorlalți, ăia care au centrale de apartament sau sunt super-vegani și nu cred în căldură.

Tot pe-acolo, în primii 5, se află și RATB, regia care asigură transportul în comun în București. Aici s-a băgat solidaritate la maxim, pe ce că biletele sunt extrem de ieftine (1,3 lei călătoria, printre cele mai mici prețuri din țară) și abonamentele sunt extrem de ieftine (50 de lei pe toate liniile, pe lună). Asta dacă ar plăti cineva, că jumătate din călători merg fără bilet, de la pensionarii cu care suntem solidari, că sunt săraci, până la săracii cu care suntem solidari sau oricum n-avem tupeu să ne luăm de ei.

Și ce-a adus această solidaritate? Păi pensionarii nu sunt mai bogați, da-și permit să stea la capitală în apartamente de trei camere, că întreținerea e mică și transportul moca. Tinerii care ar vrea să muncească și să producă PIB, să se poată plăti toate pensiile, datoriile plus solidaritatea încep să evite orașul și ori fug din țară, ori se duc spre alte orașe. Ăia care au rămas pe-aici fug din blocurile în care nu mai pot sta că tot din spirit de solidaritate, dacă un sărac nu și-a plătit întreținerea niciodată el nu va fi evacuat din casa lui, ci se va muri în procese pe 5 ani, răstimp în care se taie căldura. Și-și iau mașină, că dimineața când merg la muncă nu încap de pensionarii și săracii care merg gratis cu autobuzul, și măcar stă cu orele în trafic în cur, nu în picioare. Orașul e sufocat de mașini, pentru că la fiecare două mașini în București există o proastă care scrie într-o revistă de hipioți cum nu este moral să-i zici unei mamaie să se care din oraș dacă nu și-l mai permite, să vândă apartamentul și să stea la țară de banii ăia, că „aici a stat toată viața, cum să faci așa ceva”.

A, și săracii care își permit să stea în orașul ăsta, că căldurica la preț redus, că bicicletă cu voucher de la primărie, că gunoiul se ridică gratuit, că locul de parcare în fața blocului e 150 de lei pe an, de-astea, ei bine, ăștia se bucură când partidul le promite 100 de lei în plus, că 100 de lei ăia înseamnă ceva pentru ei. Și votează partidul, chit că orașul și țara se duce pe gârlă.

Că e plin de analiști economici pe toate drumurile și nimeni nu observă că stăm tot în comunism, peste care am uns un pic de capitalism de fațadă. Ideea asta cu „taxa de solidaritate” pentru românii care au salarii mari este un ultim asalt la adresa capitalismului. Hai să-i omorâm și pe ăștia, hai să ne întoarcem de tot la comunism, ăla românesc, că oricum suntem pe trei sferturi tot acolo.

Declarația prințului Charles cu ocazia vizitei oficiale în România

Prințul Charles al Marii Britanii este într-o vizită oficială de 3 zile în România, aceasta fiind a doua vizită oficială efectuată de moștenitorul coroanei britanice de la investirea în funcție. Acesta s-a întâlnit cu mai multe oficialități locale și naționale cu care a discutat diferite aspecte ale lucrurilor pe care le-a văzut aici.

„Sunt impresionat de sărăcia pură arătată în satele Transilvane pe care le-am vizitat. Vă spun, din suflet, ce aveți aici este o comoară neexploatată. În vestul capitalist și urbanizat aproape că nu mai avem sărăcie și buruieni, trebuie să mergi sute de mile cu caleașca doar ca să dai de un gard cu scânduri rupte în el.

Aici în schimb, sărăcia izvorăște din cele mai neașteptate locuri. Nu degeaba m-am îndrăgostit de Viscri, acest sat uitat de timp în secolul XVII din punct de vedere al infrastructurii și al construcțiilor. Vreau să spun că admir dedicarea guvernanților voștri de a păstra sărăcia în cele mai bune condiții. Drumul de la Rupea la Dacia, apoi spre Viscri și Bunești este o bijuterie care la noi se mai găsește doar în muzee. Poate de aceea e atât de scump de reparat, doar experții în arheologie medievală pot să lucreze la el astfel încât să păstreze specificul locului.

Mă scuzați că mă repet, aveți aici o adevărată comoară. De aceea doresc să mă implic și mai mult în această țară, am dispus deja pajilor mei să facă actele necesare pentru înființarea unei fundații „România 2050” al cărei scop să fie conservarea istorică a acestei sărăcii autentice. Mi-aș dori ca până la jumătatea secolului XXI să nu trebuiască să mergi mai mult de 20 de mile fără a da de niște sărăcie frumoasă și lucitoare. Doamne-ajută!”

După încheierea discursului Excelența Sa președintele Klaus Iohannis a scos o decorație din bolul de pe birou, i-a pus-o în piept, l-a felicitat pentru curaj și l-a pupat pe obraz, conform protocolului diplomatic.

Ce plafon maxim la creșterea copilului, eu vreau eliminarea plafonului minim

Cea mai mare mizerie în faza cu banii pentru părinții care cresc copii este plafonul ăla minim. Oricât de proastă și bețivă ești, dacă ai găsit unul să te lase grea, statul îți dă o mie de lei să-l crești. De ce? Ce fel de copil va crește ăla dacă mă-sa n-a fost în stare să producă un venit măcar cât salariul minim pe economie? Ce-o să-l învețe aia? Cum să cerșească bani de la stat.

Știu, e plină țara de mame eroine care se dedică mămitului pentru a crea viitoarea generație de șomeri. Dar, pentru că am fost vaccinat la timp și nu cred în hippioțeală, știu că majoritatea mamelor fără ocupație care fac copii nici n-ar fi în stare să facă altceva în afară să desfacă picioare.

Apoi mai e și faza următoare. Avem o femeie care muncește pe minimul pe economie. Merge zilnic la un job nenorocit, de la 9 la 5, poate și mai mult. Zice că vrea să facă un copil, statul o compensează. Colega ei care n-a muncit în viața ei, a fost nu doar curvă ci și un pic proastă, că nu l-a obligat pe bou să ia prezervativ, primește aceiași bani. Aparent nu, dacă n-ai muncit niciodată, primești doar 200 de lei. Tot e o sumă mare, orice sumă e o sumă mare.

Deci, hai, fără plafon minim. Sunt de acord să-ți dea statul bani să crești încă un cretin pe care trebuie să-l întrețin eu mai încolo din ajutor social, dacă dovedești că ai muncit măcar un an, măcar pe minimul pe economie. Nea ăla care ia 35.000 de euro pe lună bani de creștere a copilului nu-mi face o gaură în bugetul de stat. Dar cei 100.000 de copii crescuți de proaste de la țară/oraș de căcat care n-au muncit o oră în viața lor o să distrugă, pe termen lung, viitorul întregii țări. Pentru 1% șansă să iasă un nou Creangă, un nou geniu din sărăcie, cheltuim cam mulți bani. Plus că Creangă era bogat, și abia după ce a ajuns mare a trăit din banii statului.

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.