Stăteam într-un Mega, chestie care în București are o probabilitate statistică foarte mare, și mă uitam la oamenii care aranjau fructele la raionul de fructe. Magazinul fusese deschis de vreo jumătate de oră, iar ăștia încă aruncau fructele pe-acolo și trânteau lăzile. În mod normal nu i-aș fi admirat vreme de jumătate de oră cum își bagă picioarele în ele de treabă, dar trebuia să cumpăr fructe iar celălalt Mega era la aproape 5 minute distanță. Enorm!

Acuma, când lăcrimează revistele de atitudine și editorialiștii de stânga despre cât de nasoală e viața exploataților din multinaționale de gen (sunt pe minimul pe economie), să ne aducem aminte de asta. Ăia au de făcut o treabă simplă, era și dimineață, deci n-ar fi obosiți, și tot o făceau aiurea. Poate supărați că au salarii prea mici, poate că nu-s șefi sau directori. Că există cumva un mit printre mulți, că doar când ești plătit prost îți faci treaba prost, altfel, dacă te-ar umple de bani ai fi excelent. Era și o vorbă în comunism „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”, asta ca să înțelegeți de ce o țară care ar putea fi cam a șaptea din Europa este ultima la numeroase capitole. Nu e doar de la Ceaușescu și comunism, cum a prostit Lucian Boia o generație întreagă, e de la oameni.

Bine, oamenii se și grăbeau, că sigur întârziase cineva. Ori șefuțul care trebuia să le spună să aranjeze, ori ăla cu transportul cineva o făcuse. Și sunt sigur că acel cineva nu era un bogătan, cel mai probabil era tot un „minimum pe economie”. Și-uite-așa ajungem la o chestie pe care am citit-o undeva, că nu-s așa de deștept s-o gândesc singur, că singura avuție a săracului e punctualitatea.

Ăsta e un subiect tabu pe la noi, nu prea se vorbește. Se vorbește des de sfertul academic, de parcă am fi o țară de academicieni. Doar că la noi se folosește aiurea, sfertul academic înseamnă în mod normal că trebuie să ajungi undeva cu 15 minute mai devreme, la noi înseamnă că poți întârzia 15 minute. E o diferență de jumătate de oră zilnică, adică aproximativ 120 de ore pe an, adică aproape jumătate de lună de muncă. Dacă mergi mai departe cu calcului și afli că salariul minim pe economie e de vreo 12 lei pe oră, începi să te enervezi rău. Înmulțești cu câți români se prefac că muncesc și vezi o ditai gaura. Asta în condițiile în care oamenii întârzie doar o singură dată pe zi. Punctualitatea a devenit un subiect atât de bizar încât lumea nici nu mai merge la un eveniment la ora indicată „că nu e nimeni, lumea întârzie”. Adică efectiv întârzie intenționat știind că toți ceilalți întârzie intenționat.

A, și cumva nimeni un observă că e o corelație între lipsa punctualității și sărăcie. Că mergi la muncă, și întârzii constant, ce va crede șeful ăla care ar trebui să te promoveze despre tine? Că de fiecare dată când vine, tu nu ești acolo. Șansele să fii un angajat excelent sunt extrem de scăzute, că dup-aia trebuie să termini la timp un anume proiect, și nu-l termini, că n-ai destul timp, că n-ai ajuns la timp la muncă. Și n-ai ajuns nu din cauza traficului, că ăla nu a apărut peste noapte, ci pentru că nu te-ai trezit suficient de devreme, că sărac fiind, sigur ai foarte multă treabă și de-aia. Milioane de ipocriți invocă traficul pentru întârzieri, deși orice problemă de gen ar fi rezolvată dacă ar pleca mai devreme de-acasă. Văzusem o cucoană pe internet ce acuza o directoare de grădiniță că are atitudini dictatoriale, dacă întârzii să-ți aduci copilul la ora fixată, stai cu el pe-afară. Asta, dimineața. Femeia pățise chestia asta de vreo câteva ori și cumva, nicăieri, nici la mă-sa acasă nici în literatura feministă la modă, nu i-a trecut nicăieri informația asta, că poate nu-i aia autoritară, ci ea își duce viața la mișto.

Ești sărac, n-ai noroc, părinți, relații, o moștenire de la o mătușă? Ai grijă să fii acolo unde ai treabă cu 15 minute mai devreme. Efortul este minim și într-o țară în care toată lumea întârzie, chestia asta nu va trece neobservată. Obiceiul ăsta, de a fi serios cu prezența ta se va scurge în alte obiceiuri, de a fi serios în munca ta și tot așa. La final, profit!