Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Tag: muncă (page 1 of 2)

O reclamă la muncă

Dom’le, știu că am zis că merită Youtube Premium să scăpăm de reclame, da’ acum s-a terminat campania electorală și ne putem întoarce, pentru că riscăm să pierdem unele din cele mai bune reclame făcute vreodată. Cum e asta la Hornbach.

Read more

Și dacă ăla care a sunat de mii de ori la 112 nu era nebun?

A circulat în urmă cu o lună o știre cu statistici de la serviciul 112 și ce năzdrăvănii se mai întâmplă acolo. Cică era un cetățean care a sunat de 21.000 de ori în 10 luni la 112. Prima reacție e normală, mai toți am zis că omul o fi nebun și cum țara nu are o strategie clară pentru nebuni, aflând că există doar din știri, când mai face unul vreo belea, n-am mers mai departe cu presupusul.

Faza e, ați încercat vreodată să sunați la vreo instituție de stat (ba chiar și la unele private)?. Că o să aveți niște surprize mari. Parexamplu eu am sunat ieri de 250 de ori la DPRCIV București, la permise, că aveam o întrebare. Sigur, au și un site, dar site-ul conține informații parțiale și informații false. Am impresia că una din aceste informații false e chiar numărul de contact, că n-a răspuns nimeni. Și nu e doar la ăștia. Anul trecut am încercat să sun la Casa de Asigurări de Sănătate, durează cam o oră și un pic până răspunde cineva. Tot așa am sunat la telefonul verde StopFumat, ăla scris pe pachetele de țigări. Ce crezi, scosese cineva telefonul din priză, de-aia nu răspundea nimeni de pe nicio rețea. Și tot așa.

Internetul i-a lovit nasol pe români, și nu doar în lucrurile care contează, gen posibilitatea de a împărtăși între ei pornografie infantilă pe Whatsapp sau manipulări cu Facebook. I-a lovit și acolo unde ar trebui să muncească un picuț mai mult, la comunicare, brusc acum toată lumea poate afla numărul de telefon de la instituția unde dormi matale și te sună nebunu. Și dacă sună ai două variante: să vorbești cu el, ceea ce presupune efort și muncă, sau să-l scoți din priză și să ieși la fumat.

A, am văzut faza asta la McD, își făcuseră un serviciu de delivery prin Victoriei, puteai suna în draci la ei că nu răspundea nimeni. Nu că ar fi fost înghesuială la restaurant, pur și simplu scoseseră telefonul din priză. Știu sigur că eram chiar înăuntru când sunam și mă conversam și cu nefericitul care fusese pus responsabil pe Social Media să mintă că nu, de fapt sunt rupți de comenzi și alte chestii. Reacția a și fost una clasică, hai că-ți dăm un meniu moca. N-au avut nici cea mai mică intenție de a rezolva problema, au zis, hai că-i dăm fraierului un senviș poate nu zice despre noi că suntem nașpa. Ceea ce mă face să cred că de obicei funcționează manevra asta. Dar, dacă nu funcționează, tot ce-ți rămâne e să te adresezi „instituțiilor statului” și nu răspunde nimeni la telefon acolo.

Așa că unii oameni sună la 112 să ceară tot felul de prostii. Nu că ar rezolva problema, dar acolo chiar răspunde cineva. Chiar răspunde. În mileniul trecut era un număr scurt pentru poliție, de exemplu, 955. Acum nu mai e, l-au scos, au înlocuit cu unul lung, din șpe cifre, să fie sigur că nu sunt deranjați. Rumâneții, putorile ăstea cosmice, au avut grijă să evite treaba asta, lăsând un singur număr de telefon la care răspunde cineva sigur, și-apoi, cu nesimțirea specifică meleagurilor, ies acum în față să spună că ăia care sună sunt nașparlii.

Altfel, nasol pentru ăia de la 112, în țara asta de super-leneși doar ei au fost sacrificați pe altarul muncii. Că ăia nu-și permit să scoată telefonul din priză.

Ce este taximetria și de ce duce la proteste de stradă

Prietena mea vine de fiecare dată când se deplasează cu taxi-ul cu o poveste interesantă despre taximetrist. Ba e unul care a avut o super-afacere de zeci de milioane și a dat faliment iar asta e ceva temporar, ba e unul care a avut spitalul Colțea, clădirea, și a donat-o pentru binele umanității, ba vreun duce, în fine, numai lume bună. 

Parcă de domnul cu taxiul cu bomboane care spunea că a avut o afacere dar nu prea i-a mers, deși el în comunism învățase să fure din benzină de la conaționali, v-am mai scris. Tot o tipă l-a intervievat și pe ăsta, oamenii sunt mai deschiși când vorbește o gagică cu ei, simt nevoia să se umfle un pic în pene.

Mie nu-mi spun de-astea, că nu sunt atât de frumos și că îi prind foarte ușor cu minciuna. Dar știu de ce mint și știu și de ce nu fac curse în direcția aia și de ce fără 50 nu se mișcă, toate manevrele astea care i-au făcut atât de detestați încât dacă vede cineva un accident cu un taximetrist presupune nu doar că el e de vină ci că și-o și merită.

Pe scurt, taximetria e meseria pentru persoanele care nu prea sunt obișnuite cu munca și nu le place. Ce nu-ți spune nimeni despre muncă, nici la școală (lol) nici acasă, e că munca nu e tot timpul plătită egal și nu e tot timpul ușoară. Ai zile proaste, ai zile bune, ai ore proaste în care nu se leagă nimic. Ești strungar, 8 piese la rând le faci prost, te umpli de nervi. Ceva a ciupit, lemnul e aiurea, tarodul prost, naiba știe. Nu prea alegi care parte din meserie o faci, regula spune că trebuie să o faci pe toată. Așa că faci 8 piese în plus. Dacă ești instalator, strângi după tine și nu furi cotul înlocuit, că se uită lumea la tine urât și te simți cumva jignit. Lucrezi la birou, trebuie să primești formulare, program cu publicul: dai și de oameni cu care te înțelegi și merge strună, și de cretini cărora nu le-a zis nimeni de un sfert de secol să le tacă fleaca. Dar nu prea poți să-i alegi, asta e.

Taximetria fără aplicație, fratele meu, e libertatea completă a muncii. Nu ai ore fixe. Nu trebuie să iei clienți dacă nu vrei. Nu contează cum conduci și dacă mașina nu e un coteț, că ăla n-are unde să te reclame. Și dacă te reclamă, fix-pix, câți taximetriști violatori au rămas fără autorizație? Alegi când vrei să muncești și ce vrei să muncești. Ai timp să visezi cum ai donat spitalul Colțea amărăștenilor. N-ai cerințe medicale deosebite, ce, e cumva obligatoriu un examen măcar trimestrial la vedere și reflexe? Nu trebuie să ai mașina în condiții tehnice legale pentru a o folosi că nu există nicio pedeapsă reală dacă n-o faci. Ce găsești prin mașină e al tău, depinde de tine dacă returnezi sau nu chestii pierdute.

A, și faza că îi hărțuiește potera că știu că au bani cash la ei e vrăjeală. Au bani doar când îi prinde poliția, când e să dea rest abia au intrat în tură și n-au.

Nu e ca la aplicațiile alea nasoale, unde ești notat pentru activitatea ta, banii sunt cam ficși, ciubucul e doar dacă te-ai comportat calumea, nu că nu ai rest. De-aia ies taximetriștii în stradă, pentru a proteja una din cele mai ușoare meserii din România. Și când zic „meserie” mă refer la felul cum o fac ei, că se poate face și bine. Ca dovadă niciunul de-ăsta care face fițe la curse și e mega-putoare n-a ajuns bogat. Doar să fii cerșetor sau redactor la România Literară este mai ușor.

„Veloce”

În Gara Brașov e un automat de bilete pentru autobuz, cam ca alea de la metrou. Poți cumpăra bilete cu card sau cash și este atât de simplu încât îl poate folosi chiar oricine care are trei neuroni. În fața lui stăteau două fete care păreau că abia terminaseră liceul și chicoteau. După un timp le-am întrebat „cumpărați sau doar vă uitați la el?”. S-au iritat un pic și mi-au dat asigurări că chiar își doresc să cumpere bilet.

Lângă era un domn mai în vârstă, să tot fi avut 55+ ani. Ăsta privea mult mai relaxat problema și le citea fetelor ce scria pe ecran „acum apăsați ăla, plata chash”. Ăstea se mișcau ca mortu’ și erau iritate la maxim că primeau instrucțiuni de-astea și păreau proaste în public. La final, omul a tras concluzia că-s cam anafabete și nu știu să citească, eu că-s needucate ca mai toată lumea în ziua de azi și de-aia se enervează când primesc informații.

Faza e că e o lipsă de educație, și ghinionul lor e că nu are cine să le-o dea. Iar ca să explic asta trebuie să călătorim în Italia, unde românii se umplu de bani și din muncă cinsitită, unde sunt plătiți mai bine nu în bătaie de joc ca aici și alte povești pe care le-ați mai auzit. Ce n-ați auzit, că nu prea se spune asta, e că unul din primele cuvinte pe care le înveți pe șantier în construcții este „veloce”. Probabil și la spanioli e unul similar. Vine un șefuț de echipă și stă pe capul tău „ai, veloce, veloce” adică mișcă-te mai repede. Nu prea poți să cari o găleală de ciment cu orele, trebuie să te miști. Toți ăia care fac bani pe-acolo se mișcă de două ori mai rapid ca în România.

Știi secvența aia din Moromeții când patriarhul Ilie e la câmp cu familia și el se mișcă foarte lent spre tarlaua unui vecin, să mai bage o țigară, să-l țină pe ăla de vorbă? Aia e. Ăla e punctul de unde ar putea începe educația, „băi, rapid, mișcarea, hai, veloce, avem treabă. Vezi că ăla e un ratat, nu fă ca el, asta duce la dezastru. Totul se destramă în jurul lui. Mișcă-te”. Fumezi mai puțin la muncă acolo, cam două țigări pe ziua de lucru, una la masa de prânz, alta când ai terminat treaba. Valabil și când zugrăvești, faci curat prin casele oamenilor, alte daravele. Ăia care prind rapid șpilul ăsta fac bani, oamenii care o lălăie constant, nu, zic că sunt străinii răi.

Deplasează-te un pic prin țara asta și vezi câți oameni sunt extrem de lenți la muncă. Nu că-s ardeleni, că tot timpul găsesc altceva de făcut, că salariul e prea mic să dea el 100% din energie, că a venit la job să aibă de unde să se stea câteva ore, că admiră peisajul, că are de bârfit cu colegii, că trebuie să verifice Facebook-ul. Uită-te câți stau cu telefonul în ureche și discută diverse cu „o prietenă”. Și nimeni, nicăieri, nu le spune, băi, de-aia ai tu mai puține decât celălaltul, că ești lent. Și dacă nu-i spune nimeni, face prespuneri, că ăla e mai norocos, mai hoț, mai șmecher, începe să-l urască, vede doar finalul și nu procesul, pe scurt, ăla are mai mulți bani. Și trebuie să-i luăm de la el. Atâta doar că sunt greu de luat, pentru că ăla e mult mai rapid și, mai ales, pe măsură ce face lucrurile astea e mult mai în față decât ăla care a frecat-o aiurea. Lentoarea în orice aspect al vieții apare și la muncă și duce la rezultatele cunoscute.

Și cinci minute pierdute cu fiecare rahat, pentru că nu ești atent la ceea ce faci, se-adună, zi de zi pierzi cam două ore. Salariul minim pe economie e vreo 11,4 lei pe oră, într-un an asta înseamnă cam 6000 de lei pierduți. De banii ăștia poți să-ți iei un iPhone!

Patriarhul Daniel a uitat să vorbească de cea mai mare bogăție

În calitate de Tutankhamon viu de aur al acestei nații de totemiști, Patriahul Daniel a glăsuit și o predică de început de post. Probabil că i-a zis cineva de la departamentul de marketing că lumea e deranjată de câți bani cere și primește constant, așa că a zis să vorbească despre bogăție.

Pentru început, poza care ilustrează articolul de pe Basilica.ro. Observați cum are mai mult aur în jur decât Ramses al II-lea.

sursa foto: basilica.ro

Astfel, Dani spune că „Bogăţia nu este rea în sine, dar modul folosirii ei poate fi rău sau bun”. Mai zice că sunt bogați material, care sunt săraci spiritual și invers, săraci material care sunt bogați spiritual, și cică asta ar fi varianta mai bună. Cică îmbogățirea spirituală este ceea ce ar trebui să căutăm, că aia ne apropie de Dumnezeu: „îmbogăţirea sufletului cu daruri spirituale ale Duhului Sfânt, cultivate ca virtuţi sau rodiri ale sufletului: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia”.

Și mă uitam la enumerarea asta și meditam cu privire la bogăție și învățăturile creștine despre ea și ce-ar avea nevoie poporul ăsta să audă și observ că lipsește ceva: Obișnuit doar să cerșească, lacomul Golden Boy care ne invită la cumpătare a uitat cea mai mare comoară, munca. A, și n-o zic eu, e în Biblie, cartea după care, teoretic, se ghidează fariseii ăștia. Că acolo scrie următoarele:

Pilde 12:27
Cea mai scumpă comoară pentru om este munca.

Sursa: publicația oficială a BOR

De ce vrea Olguța Vasilescu să introducă mai multă discriminare pe piața muncii

Munca e privită ca un obicei prost în România, o parte din vină o avem și noi, că nu ne place. O parte și mai mare o are statul/legislația, care acționează cu intenție în deserviciul celor care chiar ar vrea să muncească.

Am mai scris cum „default mode” la legislația muncii în România este înșelarea muncitorului. Banii pentru munca prestată se dau cu o lună întârziere. Obiceiul vine din comunism, economia comunistă era, ca să folosesc un termen de specialitate, un căcat, probleme grave cu cash-ul și alte asemenea. Revoltele populare de dinante de ’89, cea mai cunoscută fiind cea din 1987 de la Brașov au pornit de la asta, că nici măcar salariile nu se dădeau la timp. Uzina Roman Brașov, o ctitorie de carton nu vindea camioane suficiente, că erau prost făcute, că uzina își bătea joc de muncitori.

Pentru un patron e oricum un coșmar să angajeze un om, pentru stat e o bucurie. Tehnic vorbind, nu tu iei primul salariu în viața ta, nu. Prima dată ia statul bani pentru că tu ai muncit, abia dup-aia primești tu banii. Acum, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, vrea să îngreuneze și mai mult partea cu angajarea, să producă și mai multă inegalitate. Pe scurt, Olguța propune majorarea salariului minim în funcție de studii și vechime.

Bun, și-acum să luăm cazuri particulare.

Cazul 1.

Nea Gigel, a lucrat ca paznic toată viața, adică a fost prezent în jurul unei clădiri cu ochii deschiși și a spus că „domnu director nu e aici și nu primește pe nimeni”. Pregătire profesională, zero, munca lui valorează un pic mai puțin decât un set de camere performante, de-aia o și are. Sau e obținută pentru că anumite obiective trebuie, prin lege, păzite, să facă și firma de pază a domnului senator niște bani. Nea Gigel are 51 de ani și 30 de ani vechime în câmpul muncii. Se duce să se angajeze. Salariul pentru el, prin lege, trebuie să fie de 2350 de lei. Conform propunerii Olguței, tânărul Costel, 21 de ani, experiență zero în câmpul muncii, cam la fel de priceput ca nea Gigel, poate cu ochii mai ageri, 2080 de lei. Pe cine va alege patronul să angajeze? Luați în calcul că patronul nu plătește doar 2350 ci mult mai mult, că el nu plătește de fapt salarii ci taxe la stat prima dată. Așa că lui nea Gigel o să-i fie tot mai greu să găsească de muncă, mulțumită ideilor ministrului PSD Olguța Vasilescu.

Cazul 2.

Gianni are un retard mintal sever, adică a absolvit facultatea de jurnalism. Tehnic vorbind, asta înseamnă cunoștințe de 10 clase, jurnalismul este printre acele facultăți din care ieși mai prost decât ai intrat. (Nimeni de prin media nu spune asta din două motive: 1, șefii de la redacții mai predau și ei la facultățile alea, un ciubuc, o chestie, deci nu te caci unde mănânci și 2, le place să vină disperații ăștia că au ce exploata până le iese sânge pe nas). Gianni are 22 de ani și se duce să se angajeze la Mec. La interviu vine și Romeo, o lichea căruia nu i-a plăcut școala, sau care e mai sărac și n-a avut mama bani să-i plătească concediu de trei ani prin facultăți. La interviu sunt la fel de buni la învârtit burgerii, dar va fi angajat ăla mai ieftin, adică ăla fără studii superioare. Pentru Gianni va fi mai greu să se angajeze, mulțumită ideilor ministrului Olguța Vasilescu.

Astea-s chestii simple pe care le afli doar să asculți sau să vorbești cu niște patroni cât de cât cinstiți. Dealtfel patronatele au avertizat în nenumărate rânduri că facultățile române produc rumeguș și oameni mai prost pregătiți decât absolvenții de liceu, dar nu i-a băgat nimeni în seamă, nu contează.

Avem de-a face cu o discriminare evidentă, că cetățenii nu au șanse egale la piața muncii (un mic amănunt garantat de Constituție) dar n-are cine să se ocupe de ea. Există un organism împotriva discriminării al cărui șef, Csaba Astalosz, poate fi recunoscut ușor după urmele de zgardă de la gât. Funcția ei în momentul de față este de poliție politică comunitară, adică dă doar amenzi la ordin politic, că încă n-are atribuții să te bage la bulău pe motive politice. Încă. Iar ăia, săracii, care chiar ar fi discriminați de legea asta n-au bani de procese, Curte Constituțională și alte șmecherii.

Și încercam să intuiesc care a fost mecanismul de gândire care a dus la prostia asta. Moise are o explicație economică, Guvernul are nevoie de bani, că n-are, că-i prost, și prin artificiul ăsta își crește încasările la buget. Repet, guvernarea vede salariile ca o sursă de taxe, nimic altceva.

Cred însă că e altceva la mijloc, o întreagă paradigmă de gândire. Sunt oameni care pun gâtul la jug, iau mii de șuturi în față și pun la punct o firmă, că vor să facă ceva, că au energie în ei, că au acel spirit. Ăștia sunt privații ăia nenorociți pe care-i detestă opinia publică, un grup forma în proporție de 75% din pensionari, șomeri și Patrick Andre de Hillerin. Și mai e un grup de oameni care vor să fie direct patroni, șefi, bogați dar fără să depună efortul necesar. Efortul pentru a pune și ține pe picioare o firmă în România este imens, suntem o țară cu o legislație foarte ostilă pentru afaceri. Și-atunci fac o firmă care are contract direct cu primăria, banii vin de la buget și trai neneacă, n-ai stres.

Nu e nicio coincidență între faptul că Gabriela Firea, ca patron și administrator de firme are o rată de faliment de 100% și faptul că aceeași Gabriela Firea a inființat companii de stat la București în asemenea hal încât primăria are mai mulți angajați decât instituțiile Uniunii Europene.

Sursa: Nicu Stefănuță/Facebook

Olguța e în același film. Nu știu cu ce oameni se înconjoară dar pot face o estimare pornind de la PR-ul Cristi Vasilcoiu, un tip care s-a făcut remarcat doar prin faptul că de fiecare dată când își schimba locul de muncă scria evitabilul personaj Petrișor Obae pe pagina lui de media. Și vreo câteva gafe. Presupun că nu prea știe mulți patroni privați care nu-s racordați la generoasa țâță a statului. Pentru ea economia și piața muncii e formată din angajați la stat, care se angajează prin alte proceduri, celebrul PCR – Pile, Cunoștințe, Relații. Când angajezi un cetățean nu contează ce știe să facă sau ce e capabil să facă ci dacă știe pe cineva care i-a servit informația să se prezinte la interviu/examen. În felul ăsta angajezi o grămadă de incompetenți fideli și semi-inutili, și nu poți să le dai la toți salarii de directori, că e concurență și la limbi. Da’ trebuie să mărești și salariul paznicului la primărie, că ăla bate ziariștii, al fochistului, al „referentului”, al profesorului de matematică de tipul Liviu Marian Pop, care a predat 8 ani fără să știe teorema lui Pitagora (fost lider de sindicat al profesorilor), al fufei șefului ăla, care-i proastă de bubuie dar are țâțe mișto și tot așa. Ăia votează, ăia sunt piața muncii, ăla este statul. Ăia au timp, cât o freacă, să mai facă o facultate generică, pentru că facultatea în România e mai ușoară decât ai spune Spiru Haret.

A, da, că există statul paralel. Statul paralel este chiar statul român, o entitate de organizare comunistă, ostilă propriilor cetățeni, al cărei scop este, în momentul de față, să reintroducă comunismul clientelar înapoi în vogă, cu beneficii pentru nomeclaturiști și foamete pentru restul. Ținta, în momentul de față, este reîntoarcerea la comunism, ea s-a făcut parțial, tot apar știri că nu mai sunt bani de salarii pe la diverse Direcții ale Copilului, spitale și alte instituții similare.

Pe scurt: pentru că ministrul muncii este un activist comunist. De-aia. A, și indiferent ce vă spune oricine, nu există nicio dovadă și n-a existat niciodată că comunismul ar funcționa. Comunismul este doar ideologia care a ucis cei mai mulți oameni în secolul XX.

Cum distruge imperialismul anglo-saxon piața muncii în România

Dis de dimineață, cum îi șade bine voinicului, mi-am chemat un UBER să-mi duc un calculator în noul domiciliu. Șoferul era un domn lejer beat și destul de supărat pe nația asta de români neserioși care nu-și văd de treabă.

Printre altele îmi povestește de ce nu funcționează lucrurile în țara asta, cel puțin din ce știe el. Îmi dă exemplu cu șmenurile cu izolarea blocurilor: te costă mai mult schela decât muncitorii. Cum decurge asta: un gagiu câștigă licitația la primărie, el are firmă de construcții pe hârtie. Schela o închiriază de la un alt gagiu, muncitori ia de pe piață. Ăia vin, se apucă de treabă, muncesc până la finalul săptămânii și cer bani. Banii pentru săptămâna aia. Gagiul antreprenor nu-i plătește, că n-are de unde, că primăria dă banii după 45 de zile. Muncitorii se cară, nu găsește alții că se duce zvonul în piață. Schelele rămân două luni până plătește primăria banii și gagiul poate plăti muncitorii.

Dar de unde au dobândit muncitorii români acest prost obicei să-și ceară banii la finalul săptămânii? Ei bine, din străinătate, în special din Anglia, unde se practică asta. Mulți retardați ar spune că Anglia a fost imperiu că a avut sclavi, eu tind să cred că pentru că își plăteau oamenii la finalul săptămânii, ăia aveau bani de party sau pâine și veneau mai puțin nervoși luni la muncă.

În România contractele de muncă sunt făcute cu intenția clară de a țepui muncitorul. Dacă te angajezi pe 1 ianuarie orice contabil îți va spune că nu te poate plăti decât după 5 luna viitoare. Și nici atunci tot, dacă se poate doar avansul. Practic, primești suma completă pentru prima lună de muncă la vreo 45-50 de zile de când te-ai apucat de ea. 

Nu știu de unde vine acest prost obicei de a țepui muncitorii, presupun că e de la comuniști, pentru că comuniștii nu au făcut nimic calumea, niciodată. Orice prost va zice „da dom’le dar comuniștii au făcut” pentru că ignoră că absolut orice au făcut comuniștii au făcut și capitaliștii de două ori mai bine. 

Bine, ar mai fi de discutat cum de șoferul UBER era cam beat, dar asta nu este important, nu în acest oraș în care toți suntem mangă într-un grad mai mic sau mai mare, cu excepția d-lui Liviu Dragnea, un patriot adevărat care-și vede sufletul sfâșiat în timp ce societatea românească se destramă. Ce e important e că UBER e una din firmele astea care plătește la final de săptămână. Și mai știu vreo trei, toate venite din zona asta de dușmani care vorbesc engleza. În fine, cert e că acest prost obicei de a plăti repede și la timp face ravagii într-o economie firavă compusă din 95% țepari.

De-aia nea Pixiș de la firma de curierat nu găsește șoferi, ori că îl angajează cu forme legale și trebuie să-l tragă în piept o lună jumătate cu banii, că ăla se hrănește cu pietre și carton, ori că face un contract cu el și antreprenorul român a fost învățat că factura se plătește la vreo câteva zeci de zile după scadență, să nu te dea fraierul pe care l-ai mințit în judecată.

De-aia se și importă muncitori din Asia, că ăia sunt semi-prizonieri aici și nu prea pot cârâi. Și că, oricum, știe oricine a plecat la muncă peste hotare, îți faci o rezervă de bani să plătești una alta până intră salariul.

Ai zice că ne-ar trebui o modificare legislativă pe tema asta, să permitem măcar posibilitatea de a plăti rapid pe ăla care muncește dar n-ai cum: ăia care muncesc sunt la muncă iar șomerii ținuți de mami sau de nevastă sunt preocupați de o definiție de integrame pe care vor s-o pună în Constituție, gen ce e „familia”.  

Când școala e chiar „altfel”

Zilele astea se desfășoară ceva numit „școala altfel” în care oamenii care nu pot să-i învețe pe copii chestii simple cum ar fi aritmetica, încearcă să-i învețe chestii complicate, undeva în afara școlii. Și merg la muzee, ateliere și alte chestii asemenea, un fel de excursii cu clasa în care, teoretic, ar învăța una alta.

Dar eu am observat și ceva util cu adevărat. La McDonald’s Victoriei am văzut un tip la casă care nu părea să aibă mai mult de 16 ani. Și nu părea să fi intrat din greșeală acolo, avea șapcă și tricou de McD, deci era cât de cât oficial. Azi, livratorul care mi-a adus mâncarea părea tot așa, un puștan care nu ar avea voie să cumpere țigări de la chioșc într-o țară reală.

Nu știu dacă are vreo legătură prezența minorilor la muncă în perioada asta cu „școala altfel”, dar mi se pare o idee foarte bună pentru orice gagiu care vrea ceva în viață. Poate observând că  se pot obține bani din muncă cinstită nu ajung să dea la jurnalism după ce termină cu Bac-ul. Ba chiar aș propune alternativă la școala comică obligatorie de la noi: boss, dacă nu vrei școală, dar totuși ți-am dat buletin, poți să compensezi cu 4 ore de muncă pe zi, legal, la ce firmă vrei tu, atâta timp cât condițiile sunt umane. La final, după 2 ani, primești și-o diplomă cu o meserie reală, echivalentă cu una de Bacalaureat.

De ce se nu prea se construiesc chestii în țara asta

În Brașov, deasupra mea stăteau niște oameni. Au stat așa, cu doi copii, fără probleme, vreo 20 de ani. După care au vândut, s-au retras mai la Ghimbav într-o căsuță frumoasă, și în locul lor s-a mutat un gospodar.

Acest gospodar renovează apartamentul de vreo trei ani încontinuu, câteva luni pe vară. În ultimii trei ani lângă blocul meu s-a construit încă un bloc, mai e puțin și încep să vândă apartamentele alea. Are vrep 10 etaje și cel puțin 400 de apartamente în el. Ăia care au lucrat acolo au făcut mai puțin zgomot decât vecinul de deasupra.

Apartamementul nu e mare, e maxim 74 de metri pătrați (arhitecții comuniști erau semi-retardați, de-aia o să vedeți apartamente similare cu balcoane diferite, în cazul meu între etajele 5 și 6). Deci omul a meșterit cam 25 de metri pătrați pe an. Ca să vizualizați, e un pătrat cu latura 5 metri pe 5 metri. Cam cât două locuri de parcare la Mall. Pe an.

În condițiile astea, când un particular cinsit abia poate să dea cu burghiul câteva luni pe an și încă n-a reușit să termine ce face acolo (asta în cazul în care nu e sculptor) cum naiba să visezi la autostrăzi și alte lucruri, la nivel macro? Vecinul ăla sigur lucrează undeva, și are și colegi. Îmi închipui ce productivitate a muncii are acolo, la locul lui de muncă. Ce fel de colegi are dacă niciunul nu e șocat că ăsta revonează de 3 ani.

Ce sunt sigur e că și el și colegii lui și meșterii lui sunt toți convinși că salariile în țara asta sunt prea mici, și că în Germania sunt 3000 de euro și de-aia sunt ăia bogați. Eu sunt convins că dacă renovezi un apartmante 3 ani în Germania te bagă ăia la azilul de nebuni, unde, ca pacient, salariile sunt extrem de mici. Cred.

Poate că ruinele de la Sarmisegetuza nu sunt de fapt ruine. Pur și simplu n-au terminat ăia cetatea de când s-au apucat de lucru și până când Imperiul Roman a ajuns la apogeu. În Imperiul Roman erau salarii mai mari decât în Dacia și poate n-aveau chef comații de treabă.

În casa omului leneș mișună gândacii

Toată povestea cu baciul din Miorița sună deranjant de mai mulți ani și majoritatea adulților din România s-au prins de treabă. E simplu, omul e confruntat cu o problemă, i se prezintă și-o soluție și ăla preferă să o ardă poetic și să se tragă pe cur. E o exprimare simplă a radăcinii răului de pe meleagurile ăstea, hai bă, fă ceva că mori, lasă-mă, fă, am chef de poezie, luna și stelele mă preocupă acum. Mori bă, înțelegi, mori!

Este o poveste despre o puturoșenie ce transcende timpul și spațiul, un continuum de lâncezeală. Când nu faci nimic vin alții și fac. Când nu faci economie, vine firma din afară și-ți face ea economie. Când nu-ți vezi de treabă și mimezi politica, vin alții și-ți fac politica. Am intrat în UE că au tras ăia de noi, noi între noi nici măcar n-am făcut un sondaj să ne întrebăm, băi, chiar vrem asta? Acum avem prin Constituție obligația de a respecta legile lor înaintea legilor noastre, că ne-a fost prea lene să facem unele calumea. Statul ăsta s-a făcut cu forța, au trebuit să tragă câțiva de noi. Eram ok cu fanarioții, a trebuit să intervină oculta mondială / masoneria să ne forțeze să mișcăm ceva, să facem ceva. Să aducem aici un rege să facă niște străzi că altfel eram ok pentru noi să dormim și în noroi.

De-aia ne-a fost bun Ceaușescul, că ne-a pus în cutii de chibrituri și ne-a dat loc unde să mimăm munca și de restul are partidul grijă. Și puteam să dormim în continuare, să visăm la stele. Să nu învățăm nimic, să nu tragem nimic. Au picat comuniștii, au venit comuniștii, dă-i dracului, mi-e somn bă, am altceva de făcut, nu mă interesează. Nu mă pune să gândesc acum, mă doare capul, am băut aseară, lasă că-i bun și ăsta, ce o să facă altul? Ce știe ăla, nimic, nu se schimbă nimic, hai lasă-mă să dorm, diseară tre’ să merg din nou la băut cu băieții.

Și gardul? Și buruienile? Păi să le facă primăria, gardul când să-l fac, nu vezi că n-am bani, nu sunt bani, sunt sărac. Băi, ne omoară ăștia, ce e moartea în definitiv boss? Are Dumnezeu grijă de mine pe lumea aialaltă, că n-am făcut nimic rău, am fost om bun. E greu să faci ceva rău când nu faci nimic. Să te uiți la toate serialele din lume nu e un păcat. Să fii inert e un ideal în religii din Răsărit.

Și-n casa omului care nu face nimic mișună gândacii și șobolanii. Că nu-i deranjează nimeni, că n-ai făcut curat, n-ai astupat gaura, n-ai dat cu otravă. Și-acum gândacii sunt miniștri și parlamentari, că nu i-a oprit nimeni, că nu ne deranjează gândacii. Ăștia sunt Pleșoienii, Nicolicii și Iordachii și liderii lor, niște gândaci care macină căcat toată ziua, că nu se uită nimeni nici măcar urât la ei. Da, știu, orăcăie unul altul pe internet, ia vezi dacă poți să scapi de gândaci de bucătărie cu vorba bună. Nici măcar cu otravă nu e sigur. Trebuie astupate găurile, dat cu var nou, dat cu otravă, ascuns mâncarea, spălat după fiecare masă, de-astea simple, de organizare a casei.

Nu te deranjează că gândacul Pesedică are doctoratul plagiat la o școală inventată că și tu știi că școala pe care ai făcut-o e comică, și-ai făcut-o doar ca să fie, că oricum nu contează. Și gândacii mișună și nu ne pasă și uite unde suntem acum.

Premierul Tudose își dă demisia că nu mai e susținut de un partid care n-are opoziție, care și-a mazilit și celălalt premier, ritualic, ca apoi să-i găsească un căcat de mâncat în altă bucătărie, că gândacii nu se omoară între ei când sunt atâtea firmituri pe jos. E comic și gândacii fac prostie după prostie tocmai pentru că sunt gândaci și nu-i duce capul la mai mult. Macină încet mobila, și de ce n-ar măcina-o, oricum e murdară și te uiți la ea din an în Paști.

Născut în zodia baciului care filozofează cu stelele în loc să se mobilizeze un pic, rezoluția mea pentru 2018 a fost una mai simplă decât ălea cu „lăsat fumat”, „citit mai mult”, „băut mai puțin”, „concedii mai interesant”. Rezoluția mea este să muncesc mai mult. Să fac mai mult curat, să ascund mâncarea, să astup găurile, să fac lună, să dau cu otravă ca să-mi dispară gândacii din viață. Să am un câine, doi, o haită pentru când vin ăilalți doi baci să mă omoare. Este irelevant ce cuvântează gândacii, să-mi îndrept atenția asupra lor e pierdere de timp. Să învăț de la ăla care are mai mulți câini și să fac și eu ca el.

Ce fac ăștia acum nu contează, n-o să vină nimeni să mă salveze nici pe mine nici pe alții și poate nici nu au vreo obligație să ne salveze, că nu suntem atât de importanți. Nici pentru ei, nici pentru nimeni. O să fie iar carnaval aici câteva zile, poate săptămâni, și stând la pândă după ăștia n-o să schimbe nimic. Muncitul pentru mine și pentru curățenia din jurul meu, da.

Cum să ai 21 de ani și să nu vrei să muncești

Deci, te căsătorești cu fata pe care pretinzi că o iubești, banii de la nuntă sunt suficienți pentru un avans de casă, credit pe 20 de ani, faci și-un copil că nu costă foarte mult o gură de hrănit. Ăsta crește pe lângă tine fără griji, școală, calculator, facultate și, cam când s-o termine, termini și tu creditul la casă.

Și avem astfel un plus de buget în casă de, să zicem, cam 1200 de lei cât e o rată ieftină la un credit imobiliar. Gata cu stresul, gata cu nervii, acum putem în sfârșit să ne relaxăm. Te uiți la hăndrălăul din casă și zice „tot caut loc de muncă, dar ăștia îmi dau 1200 de lei pe lună” și zici „hai, nu te mai agita, pentru atâția bani poți să stai acasă și să înveți, poate te plătesc mai bine”. Și faci și un master și un doctorat, nu contează foarte mult, e vorba de școala românească deci zero.

Dealtfel, dacă stai acasă, poți câștiga frecând cariciul pe calculator mai mulți bani decât dacă ai merge la muncă. Ai subvenția de vreo mie de lei de la părinți și dintr-un fiverr, un item dintr-un joc vândut bine, niște bitcoin, mai scoți 100 de euro în plus. Acum câștigi mai bine decât un om care muncește 8 ore oficial pe zi.

Părinții nu au pe ce sparge surplusul de bani, că nu-s obișnuiți, au tras 20 de ani să fie bine, așa că ți-i dau ție. De-aia vezi părinți că se apucă să renoveze casa după ce le pleacă odrasla, pur și simplu au prea mulți bani și nu știu ce să facă cu ei. Au lucrat 20 de ani pentru patru, acum nu pot opri motoarele că nu mai au cheltuieli. Și-așa ajunge ăla s-o ducă mai bine acasă decât la un loc de muncă. Și o s-o mai
țină așa încă vreo 10-20 de ani până ies la pensie și iar se reduce bugetul, abia pe-atunci, când hăndrălăul e pe la 30-40 de ani o să-și caute de lucru.

Practic nu e o problemă, este un indiciu că există bogăție pe segmentul ăsta de vârstă. Oameni care pot pune deoparte 1200 de lei pe lună. Tu poți? Plus că, după o anumită de vârstă, oamenii ăștia ies din vizorul brandurilor, sunt peste 45, nu mai sunt „public comercial”, nimic nu li se adresează lor. Dacă nu sunt fundamental cretini, să clipocească la Stela și Arșinel și jumătate din ei nu sunt, părinții acestor copii sunt, la rândul lor, lăsați de izbeliște de societate. Așa că rămân doar cu banii în mână, n-au pe ce să-i cheltuie, așa că îi vor folosi să-și țină copilul acasă. De cealaltă parte a tânărului care nu vrea să muncească e compania care vrea să facă produse pentru unul ca el, dar nu-l înțelege deloc și e nervoasă că nu vrea să muncească.

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.