Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Tag: george damian

Obsesia bacalaureatului – cauze și efecte

Bacalaureatul a devenit o psihoză a poporului român. Momentul bacalaureatului este pivotul care balansează viața românilor, fenomen misterios în spatele căruia se ascunde un secret întunecat.

Vom începe prin a dezvălui acest secret întunecat: majoritatea românilor visează să se angajeze la stat și au nevoie minim de diplomă de bacalaureat pentru a reuși asta. Aici sunt rădăcinile răului care ne macină, de aici pornește tremuriciul mămicilor când vine vorba de școală și educația odraslelor.

Să explicăm ce înseamnă pentru un român a fi ”angajat la stat”. Orice român întreg la cap știe câteva lucruri esențiale despre munca la stat:
a) Concedierea este imposibilă. De la stat pleci doar prin demisie, nimeni nu te dă afară. Poți fi oricât de prost, să bați recordul Guiness la incompetență, semi-analfabet, analfabet funcțional, nu te-ai atins în viața ta de un computer. Nu contează nimic din toate astea. Pur și simplu nu poți fi dat afară.
b) Muncești cât vrei. La stat nu există termene limită, nu există obiective de atins, nu există evaluări ale performanței. Dacă vrei să fi prostul biroului care muncește ca vita, să ajungi de râsul instituției – poftim! n-ai decât. Dacă reușești performanța să stai opt ore pe un scaun privind un monitor stins ai câștigat respectul tuturor. Dacă vrei – muncești, dacă nu vrei – nu muncești. Nimeni nu te poate obliga să faci ce nu vrei.
c) Salariul e mic – dar vine. Statul întotdeauna își plătește salariații, mai taie uneori, se poate chiar și să întârzie, dar salariul vine. Nu e ca la gogoșeria din colț unde vine patronul și-ți zice în față ”N-am! I-am băgat la pariuri și am pierdut, luna viitoare, poate.”

Clar că orice român întreg la cap vrea să primească niște bani pentru zero muncă într-un loc de unde nu poate fi dat afară. Munca la stat în România este un fel de rentă viageră, la noi există de zeci de ani chestia aia cu statul dă niște bani unor oameni pe degeaba, cât să poată trăi, chestie experimentată prin Finlanda și alte țări avansate.

Doar că există un mic prag pentru obținerea acestei rente viagere: examenul de bacalaureat. Românul trebuie să se ostenească puțin, să obțină o diplomă de bacalaureat, dau părinții o șpagă să-l angajeze la stat după ce au cotizat ani de zile la meditații și bum! e aranjat pe viață.

Odată angajat la stat românul își poate vedea de visele lui. În timpul programului poate face ceea ce îi place cu adevărat, asta dacă vrea să facă ceva. Dă șpagă șefului (procent din salariu) și stă acasă și face tâmplărie sau cultivă roșii pe care le vinde colegilor de la birou. Bine, bine, veți întreba – dar de ce să se ostenească pentru diploma de bacalaureat și să se angajeze la stat când se pricepe să cultive roșii și scoate bani din vânzarea lor??? Păi e simplu: pentru că sunt mulți angajați la stat care iau bani fără să facă nimic, de ce nu ar lua și grădinarul nostru niște bani degeaba?

Oferta asta cu bani degeaba este mult prea tentantă – așa că natural apare o înghesuială pe cerere. Toată lumea vrea diplomă de bacalaureat, dacă se poate și o diplomă de licență (și mai mulți bani degeaba pentru un post cu studii superioare!!!) De aici avem scandalul permanent ”să facem bacalaureatul mai ușor, să facem admiterea la liceu mai ușoară”. Părinții care nu au bacalaureat sau licență plătesc oricât ca odrasla să aibă minim bacalaureatul. Primul pas, al doilea e angajarea la stat. Nu toți reușesc, mulți licențiați învață să mânuiască casa de marcat sau să învârtă chiftele și să pună cartofi prăjiți în punguțe de hârtie. Iar administrația publică se umple de loaze incompetente.

Toate discuțiile despre reforma educației în România se reduc la asta, aici e esența chestiunii. Să le dăm tuturor șansa să primească bani degeaba.

Guest post de George Damian, jurnalist și istoric. Îl găsiți pe Historice și Saecularia.

Sexualitate, familie și economie în Epoca Informației

Sfârșitul Epocii Motorului a adus câteva salturi medicale care au avut o influență asupra reproducerii umane (pilula contraceptivă, legalizarea avortului). Mai înainte apăruse emanciparea femeii: dacă dreptul de proprietate generează drepturi politice, de ce femeile cu proprietăți nu au dreptul să voteze?

Modificarea modului de producție în Epoca Motorului la fel duce la schimbarea rolului femeii: dacă în Epoca Mușchiului o femeie nu putea fizic ține coarnele plugului tras de boi, în Epoca Motorului nu are nici o problemă în a conduce un tractor. Familia nucleară este formată în Epoca Motorului din părinți și copii care trăiesc în aceeași locuință. Iar locuința devine doar adăpost, își pierde calitatea de mijloc de producție (grădina și livada bunicilor).

La apogeul epocii motorului este încurajată la maxim natalitatea: este nevoie de cât mai mulți oameni care să strunească mașinile – în paralel este încurajată educația de mase (nu este același lucru să mâni un cal cu a conduce un camion). Mijloacele contraceptive există – însă societatea are nevoie de mulți oameni și acestea sunt cumva menținute într-un con de umbră. Societatea preia din ce în ce mai mult rolul formator al copiilor care sunt înregimentați pentru instrucție conform unei programe care să producă cetățeni utilizabili. Educația din familie se rezumă la ”cei șapte ani de-acasă” – părinții deveniți rotițe ale angrenajului industrial nu mai au timp să se ocupe de odrasle.

În același timp crește enorm nivelul de trai, mecanizarea face ca producerea vieții (hrană, adăpost, securitate) să devină mult mai ieftină decât în Epoca Mușchiului. Apare conceptul de ”timp liber”, scăderea masivă a costului producerii vieții creează posibilitatea dezvoltării unui hedonism industrial. Maximizarea plăcerii și filosofia ”trăiește-ți clipa” devin posibile la nivel de mase – spre deosebire de Imperiul Roman unde erau apanajul patricienilor stăpâni de sclavi. Tot apogeul Epocii Motorului ne-a dat pozitivismul: omul poate face orice de vreme ce stăpânește materia și a reușit transmutația metalelor unde eșuaseră vechii alchimiști.

Nevoia de cât mai mulți oameni a menținut active principiile morale ale Epocii Mușchiului și în Epoca Motorului. Doar că hedonismul industrial și pozitivismul au provocat o serie de modificări legislative: ușurința divorțului, acceptarea avortului și a mijloacelor contraceptive. Câtă vreme o femeie poate produce hrană, adăpost și securitate pentru ea și copiii săi, de ce nu ar putea trăi singură? Însă ideea majoritară a rămas a familiei formată din părinți și copii.

Pe scurt: Epoca Motorului păstrează familia nucleară formată din doi soți și copiii lor, ideologia și metodele de producție a vieții rămân în acord cu acest model social. Ieftinirea producerii vieții permite apariția și răspândirea divorțului, inclusiv a familiei monoparentale. Tot ieftinirea producerii vieții duce la apariția hedonismului industrial, la nivel de mase, iar răspândirea mijloacelor contraceptive transformă treptat viața sexuală din instinct biologic în distracție, mod de petrecere a timpului liber. Homosexualitatea devine o alternativă pentru cei care fie nu pot, fie nu vor să se înscrie în ciclul reproductiv – alternativă care începe să fie parțial acceptată de societate, deși rămâne ilegală.

Începuturile Epocii Informației în care trăim a adus o modificare esențială a mijloacelor de producție: mașinile au din ce în ce mai puțin nevoie de oameni care să le strunească. În ritm accelerat au fost automatizați pașii de producție, controlul mașinilor a fost preluat de calculatoare. Producerea vieții s-a ieftinit și mai mult: cele 2.500 de kilocalorii necesare pentru supraviețuire sunt produse în doar câteva ore de muncă. Este nevoie de din ce în ce mai puțini oameni și societatea nu mai încurajează și susține reproducerea. Reproducerea vieții a devenit din instinct biologic o activitate aflată sub controlul deplin al oamenilor. Hedonismul industrial la rândul lui anulează dorința de procreere, iar sexualitatea a devenit mod de petrecere a timpului liber și marfă scoasă la vânzare. În zonele unde Epoca Informației s-a înstăpânit oamenii trăiesc sub dictonul ”am o singură viață și fac ce vreau cu ea”.

Pozitivismul Epocii Motorului s-a transformat în mitul ucenicului vrăjitor: capacitățile medicale din ce în ce mai crescute de control asupra biologiei permit operațiile de schimbare de sex susținute de tratamente hormonale. Ființa umană nu mai este considerată un tot unitar, ci un ansamblu modular – pot fi înlocuite piese, hardware și software pentru atingerea rezultatelor dorite. Căsătoriile homosexuale reprezintă doar începutul unor schimbări sociale profunde generate de capacitățile tehnologice – în alte părți se discută despre ființele trans-umane și post-umane care devin din ce în ce mai posibile în viitorul apropiat.

Să privim puțin mitul ucenicului vrăjitor (putem face orice cu noile tehnologii fără să ne gândim prea mult la urmări și implicații) față în față cu chestiunea avortului. De la extremismul industrializării și naționalizării uterului (patriei cât mai mulți copii!) s-a trecut la extremismul proprietății asupra uterului (corpul meu, decizia mea). Avortul este considerat o procedură medicală, iar fătul nu este considerat ființă umană până la un anumit moment al dezvoltării sale, moment T0 după care devine brusc ființă umană cu drepturi depline. T0 al definirii fătului drept ființă umană se poate transfera pe axa dezvoltării fătului de la momentul concepției până unde? Care este criteriul după care fixăm acest T0? Deocamdată prevalează criteriul medical care are în vedere protejarea vieții mamei, respectiv avortul nu mai poate fi efectuat medical din momentul în care îndepărtarea fătului din uter poate provoca moartea femeii. Fătul se transformă în ființă umană în deplinătatea drepturilor (dreptul la viață etc.) din momentul în care medicul îl declară născut viu. Dar există ucenici vrăjitori care aplică alte criterii – de exemplu cel al conștiinței de sine, astfel că un copil nu poate fi considerat om în deplinătatea drepturilor sale decât atunci când devine conștient de sine însuși, iar asta se întâmplă mult mai târziu, spre 2-3 ani, într-un moment diferit de la copil la copil. Dacă din motive de defect genetic și pentru binele societății putem ”îndepărta” un făt de trei luni, de ce nu am putea îndepărta și un copil născut de trei luni? Deocamdată criteriul definirii unei ființe umane rămâne viața biologică, dar în cazul în care criteriul se mută către conștiința de sine și acesta devine principiu legal ne vom confrunta cu o serie de consecințe legale care vor ridica întrebări de genul: este conștient de sine un bolnav psihic? Îl putem ”îndepărta” prin mijloace medicale? Acesta este doar un exemplu al ucenicului vrăjitor scăpat în Epoca Informației.

Să revenim la hedonismul industrial din Epoca Informației. În condițiile unei ieftiniri nemaivăzute a producerii vieții scopul suprem al majorității oamenilor care trăiesc în zone dominate de Epoca Informației a devenit maximizarea plăcerii. Epoca Informației a modificat scopul vieții (producerea și reproducerea vieții) în obținerea și maximizarea plăcerii individuale la nivel industrial. Fenomenul a mai existat în istorie, însă doar pentru segmente reduse de populație (de exemplu în Epoca Mușchiului în Imperiul Roman) – deosebirea fundamentală din prezent este caracterul industrial și de masă. Concepția modulară asupra corpului uman permite provocarea de ”input-uri” senzoriale care să ”gâdile într-un mod plăcut” receptorii nervoși. Hedonistul contemporan este un creier alimentat cu plăceri pe diverse căi de acces: sexual, tactil, olfactiv, sentimental etc. În universul SF al lui Frank Herbert există astfel de creiere transplantate în cogitori (care își dedică viața gândirii) sau cymeki (care își găsesc plăcerea supremă în exercitarea puterii). M-a amuzat sfârșitul unui astfel de cimek: montat într-o formidabilă mașinărie de luptă este înfrânt de oameni, care desfac mașinăria și extrag canistra cu creierul pe care îl pun la fiert și îl consumă cu lingurița, ca pe o delicatesă.

Condițiile economice permit în Epoca Informației transformări sociale precum relaxarea atitudinii față de relațiile homosexuale din punct de vedere legal, din punct de vedere moral aceste relații sunt motivate de hedonismul industrial. Cine ce treabă are cu ce input senzorial mă gâdil eu câtă vreme nu fac rău nimănui? Nivelul medicinei permite transformarea bărbatului în femeie și a femeii în bărbat la nivel chirurgical și hormonal – deocamdată nu s-a ajuns la manipularea genetică până la acest nivel, ceea ce deschide o altă cutie a Pandorei. Discuția despre drepturi este separată, aici vorbesc despre fundamente, chestiile practice a căror realitate nu poate fi negată. La fel, definirea homosexualității și dezbaterea din jurul acestei definiri o las pentru altă ocazie.

Revenind la cele spuse într-un episod anterior: modificările acestea nu sunt unitare în timp și spațiu, forțele economice și sociale nu sunt puse în mod sistematic în acord cu definițiile legale sau concepțiile culturale. Într-un sat din Bărăgan unde cele 2500 de kilocalorii zilnice necesită 8 ore de muncă fizică în mod natural vor exista diferențe majore de percepție culturală față de o clădire de corporatiști unde valoarea celor 2.500 de kilocalorii este dobândită în 30 de minute. Un ucenic vrăjitor va striga din răsputeri că de partea lui este știința și viitorul, mocofanul din Bărăgan este sortit pieirii. (Lăsăm pe altădată povestea cu fetișizarea propagandistică a științei.) Dar dacă mocofanul din Bărăgan nu vrea să piară așa ușor? Aici intervine manipularea forței legale ”viitorul luminos” este codificat în normă legală și impus cu forța asupra mocofanului. Dar parcă și mocofanul avea un cuvânt de spus în chestiuni legale? Are mocofanul de Bărăgan dreptul să-și păstreze concepțiile și să-și promoveze valorile? Sigur că da, ne răspund ucenicii vrăjitori, mocofanul de Bărăgan are aceste drepturi – câtă vreme drepturile lui nu le încalcă pe ale altuia.

Data viitoare vă povestesc fie despre drepturi, fie despre definirea homosexualității sau despre fetișizarea științei, să văd cum merge cu scrisul.


Acest articol este scris de amicul George Damian, un jurnalist român pe care-l veți putea citi mai des în noul său proiect historice.ro. Episodul 1 / Episodul 2.


© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.