Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Tag: femei (page 1 of 2)

Cele mai nervoase femei din lume

Undeva în jurul meu avea loc un film de-ăla clasic, cu femei duse la altar și, când popa zicea „dacă are cineva ceva de obiectat să zică acum sau dacă nu să tacă din gură că se răcește friptura la invitați”. Și, ce crezi, cineva a avut e obiectat, fostul gagic al tipei, care încă o iubea.

Lumea crede că poveștile astea sunt cu happy-end, dar n-au cum să fie, că sunt prea mulți oameni prezenți. Jumătate din oamenii ăia sunt femei, și cel puțin jumătate din ele o urăsc din principiu pe mireasă. Cealaltă jumătate o urăște cu sete în urma evenimentelor extratordinare de la nuntă.

Să presupunem că se întâlnesc trei colege care nu s-au mai văzut din liceu, toate acum la 30 și-un pic de ani, noul 20, toate căsătorite cu domni valabili. Și din vorbă în vorbă ajung să povestească cum a fost la nuntă, femeile povestesc lucruri de-astea între ele. Prima zice că a fost mișto, că au făcut-o într-o grădină de vară, au avut filmare cu drona, au pus petale pe jos și mărturii foarte faine pentru fiecare invitat, a doua zice că a fost mai modernă și a făcut-o la o cârciumă autentic românească, unde toată lumea a venit în blugi, oamenii s-au distrat și au băut, au comandat pizza și s-au distrat pe muzică tinerească din anii ’90 până dimineața.

A treia, pe care o vom numi Ana Maria, că așa am fabulat eu povestea, spune că la ea a fost mai complicat. Era cu un tip de cinci ani, relația nu mergea nicăieri, au zis să ia o pauză, ea s-a dus în Cambodgia singură. Acolo a avut parte de un ghinion teribil, trotineta aia cu motor cu care se plimbă toți s-a răsturnat pe un drum într-o junglă, șoferul a intrat cu ea într-o râpă extrem de adâncă și era și ea să moară, s-a salvat în ultima clipă. Dar atunci a apărut Robert, un fost corporatist care a renunțat la viața zbuciumată de la oraș, care nu-l împlinea spiritual, deși material o ducea bine, pentru aventuri în inima junglei în sabatical. Robert i-a zis că va merge cu ea o perioadă de drum, cât s-o scoată din junglă, el având alte planuri. Undeva în desiș, spre NE se află un templu străvechi despre care legenda spune că găzduiește o statuetă de jad ce a aparținut fiicei lui Jayavarman al doilea, o misterioasă prințesă cu o soartă tragică. Robert spune că are o hartă pentru care a plătit sume importante de bani și nestemate care-l va aduce la această statuetă. Noaptea au stat sub un acoperiș improvizat făcut de Robert doar din câteva mișcări de macetă, dimineața au fost atacați de bandiți și duși într-un sat pentru răscumpărare. Au reușit să scape datorită ingeniozității lui Robert și faptului că Ana Maria aleargă maratoane așa că au putut fugi 20 de kilometri prin junglă. Au fost salvați de niște băștinași care i-au adăpostit zile întregi într-o oază în mijlocul pădurii. Acolo, în mijlocul vieții simple a primitivilor ăia, Ana Maria l-a văzut cu alți ochi pe Robert și el la fel ,iar undeva pe o stâncă, de unde se vede apusul soarelui mișto, au făcut dragoste și și-au jurat iubire.

Câteva zile mai târziu Ana Maria i-a zis lui Robert să se întoarcă în civilizație, n-are rost să se chinuie aici și să riște să fie atacat de bandiți sau canibali sau chiar bandiți canibali. Dar inima lui a rămas de gheață, i-a spus că e doar o aventură minoră, aventura majoră care-l preocupă pe el rămâne găsirea acelei statuete de jad.

Ana Maria s-a întors și s-a împăcat cu fostul ei iubit, Mircea, și într-un an de zile au decis să se căsătorească. Au zis să facă nunta la Viscri, că e foarte cool, la o biserică veche de sute de ani. Și când cânta popa în biserică s-a auzit un zogomot de zbârnâia turla. Lumea, nervoasă, a ieșit afară și a văzut un Cesna cum aterizează pe uliță, un avion jerpelit, încă cu sulițe de sălbatici înfipte în el. Dinăuntru a coborât Robert, în blugi, cu cămașă kaki, descheiat la guler cât să i se vadă sfoara de piele pe care are trei fildeși și trei colți de tigru malaez, cu o macetă la brâu, un bici, un revolver și-un batic pe cap și a urlat „Nu sunt de acord, mă opun. Ana Maria, în jungla întunecată, când luna mi-era singurul prieten și far, când ploaia tropicală mi se prelingea pe piept mi-am adus aminte că viața poate fi și mai bună și doar tu mi-ai arătat această viață. Te iubesc, lasă-l pe fraierul ăsta și căsătorește-te cu mine!”

Din păcate, nici fraierul nu era chiar fraier; Mircea a izbucnit cu furie imediat: „Nici să nu te gândești, păi la câte am suferit eu, m-am lăsat de fumat, am acceptat prietenele tale cretine, am stat ore întregi treaz doar pentru tine, păi îl bat pe păcăliciul ăsta de-l omor”. Și s-au luat la bătaie, cu pumni, picioare, bâte, sfeșnice, lumânările alea mari de nuntă, bice. S-au bătut prin sat, prin garduri, pe turla bisericii, s-au aruncat unul pe altul prin vitralii până n-a mai rămas unul întreg. La final a câștigat Robert și, conform codului civil, dacă învingi adversarul în luptă dreaptă înainte să se pronunțe și popa, poți tu s-o iei pe fată de nevastă.

Acuma, vă dați seama cât o urăsc celelalte două pe cutra asta. Păi în viața ta nu o să ai parte de o nuntă așa mișto, cu ce poți plusa, cu niște „sarmale excelente în foi de eucalipt”? Iar participantele de la nuntă, ălea, nu îi mai vorbesc niciodată, din același motiv. Ăstea sunt cele mai nervoase femei din lume, nu doamnele alea de la ANAF. Sau, poate, cine știe la ce nuntă traumatizantă au trecut și acum au PTSD.

Cum să asiguri egalitate de șanse pentru femei

Hei, poate ești femeie și ai cunoscut proaste la viața ta care ți-au turnat dulcea miere în urechi cum că situația ta e nasoală pentru că ești femeie și țara asta e misogină. Gen, această tipă, pe care o bănuiesc a fi un fel de Rachel Dolezal de România.

În fine, am încercat să-i zic că e o prostie ce spune acolo în țara în care am avut mai mulți miniștri de justiție femei decât probleme rezolvate de feminism, sau în aceeași țară în care cea mai respectat membru al sistemului ăsta e o femeie, dar n-am reușit.

Dup-aia am aflat și sursa suferinței sale: femeia a absolvit un master de „Politici, gen și minorități”. Am căutat să aflu ce-i năzdrăvănia asta și am aflat, iată care sunt disciplinele studiate:

Teorii politice feministe; Biserica si stat. Aspecte etice si normative; Drepturile omului; Paradigme ale minorităților; Minorități etnice în România; Educație pentru egalitate de şanse; Gen și reprezentare politică; Instituții și politici anti-discriminare; Cultură, gen și diversitate; Politici ale dezvoltării.

Nașpa rău de tot. După ce te specializezi în așa ceva, da, e clar, șansele tale de a-ți găsi un loc de muncă, de a fi respectată de colegi, scad vertiginos.

Pe de altă parte, dacă vrei șanse în viață, dacă vrei să nu se uite lumea la tine ca la o proastă, există și masterul „Baze de date și tehnologii web”, la Universitatea București. Garantez cu ce vreți voi că ăștia din firmele de IT sunt orbi la diferențe de sex și de culoare, dacă știi ce caută ei (programa pe 2017 prevedea, de exemplu, cursuri de data mining sau machine learning) poți să fii chiar și feministă și tot vei fi respectată.

Altfel, din observațiile mele empirice printre femeile pe care le cunosc, ălea care au meserii reale cum ar fi medic, arhitect, cotabil, avocat, judecător, programator, ceramist, etnolog, dealer de muștar (serios, știu o tipă care face un muștar dement), problemele astea cu egalitea de șanse nu prea există, nu sunt victime și sunt persoane integrate în comunitate.

În schimb, feminismul se manifestă îndeosebi la activiste, profesoare universitare (sunt aproape convins că doctoratul e periculos, tâmpește), luptătoare pentru drepturile omului, casnice și alte forme de șomaj.

Așa că, aparent, singura cale pentru a stopa problema misoginismului este să ai o meserie reală. În mod uluitor, această metodă revoluționară funcționează și la bărbați, cu cât au un loc de muncă mai serios, cu atât sunt mai fericiți. De-aia șoferii de dubă, ziariștii și „consultanții” sunt mai nervoși și nefericiți decât IT-iștii, inginerii constructori și instalatorii.

Să fi fost mințiți ani întregi?

Mă duc la un Inmedio în mall să iau ce iau 70% din clienți – țigări – și inevitabil privirea îmi alunecă într-o parte, unde erau afișate revistele. Zic inevitabil pentru că în prin plan era revista Ciao. Asta:

Am trecut de vreo două ori pe la chioșcul ăla să mă uit la așa ceva. I-am făcut poză. Eram fascinat de imagine. Iată un detaliu.

Acuma, știu că nu e ok să spui asta, știu că nu se face, tralalala, băi, dar ăstea sunt urâte cu spume. Și e cumva ciudat să te uiți la o revistă pe care te aștepți să vezi oameni frumoși și să da de așa ceva. Parcă ne lăudam că româncele sunt frumoase, ălea două sunt românce, ce se întâmplă?

În stânga e Bianca Drăgușanu, o fată ce n-a fost niciodată o frumusețe, rezultatul unui experiment de PR în tabloide condus de Cătălin Botezatu, într-una din numeroasele lui campanii că nu este gay. S-a investit în fata asta, s-au băgat chimicale în față, în sâni, în coapse, s-au făcut ajustări și tot la asta am ajuns. E ca și cum Betty cea urâtă și-ar da ochelarii jos și ar fi tot urâtă.

Cealaltă e Gabriela Cristea, o vedetă Kanal D. Dacă urmăriți WowBiz, este vedeta numărul 1 de vreo trei ani în acel tabloid. E combinată cu un fel de lăutar, Tavi Clonda, și ce-a făcut ea zilnic a fost documentat cu minuțiozitate. Cum s-a cuplat cu ăsta, cum își băteau apropouri în emisiune (ea prezenta emisiunea la care el dădea cu zongora), cum s-au logodit, unde au fost la mall după ce s-au logodit, după câte minute de la mâncat la restaurant s-au dus la budă, cum s-au căsătorit, cum s-a îngrășat cât a fost gravidă, cum a născut un copil și acum, ce face zi de zi cu copilul (în afară de a sta la poze pentru Wowbiz). De-aia știu că pare un pic buhăită că tocmai a născut de câteva luni, e posibil ca poza să fie din perioada asta. Tipa asta n-a fost niciodată vreo frumusețe, dar nici n-a încercat să se augumenteze cu bisturiul.

Există cumva un curent în „fashion” în care nu mai contează gagicile mișto, acum vrem să ne uităm la urâte? Femeile cumpără mai mult revista asta că se simt bine prin comparație? „Hei, nu sunt cea mai frumoasă din birou, dar măcar nu arăt ca ciumele alea”?

Nu e un păcat să fii urât, c’est la vie, înțelegem diferențele dintre oameni din acest punct de vedere. 95% din noi nu suntem pe coperți de reviste pentru că suntem urâți. Nu urâți teribil, urâți în comparație cu oameni care sunt cu adevărat frumoși. Există oameni cu adevărat frumoși, femei atât de frumoase că te uiți fascinat la ele și îți dai seama că le răspunzi cu întârziere și că te holbai. E principiul ăla de putere, într-o încăpere cu Brad Pitt, George Clooney, Jeff Bezos și o piesă blondă de 23 de ani, cea mai puternică persoană din încăpere e blonda, că toți se vor îndrepta spre ea. Ok, înțeleg.

Dar ăstea două sunt și sub media de frumusețe a româncelor, în general. 75% din femeile din mall-ul ăla arătau mai bine decât ăstea de pe copertă, și vorbesc de un eșantion 18-55 ani. Sau poate nu este așa, poate trebuie să deschidem ochii și să privim prin sloganul „româncele sunt frumoase”. Poate că, în realitate, ăstea sunt frumoase și în jur avem numai ciume numai că nu ne dăm seama că ne-am obișnuit să le ignorăm. Naiba știe, o să încerc să fiu mai atent pe stradă.

 

Unde a dispărut cavalerismul

Mai auzi din când în când femei care se plâng că bărbații au redevenit niște cimpanzei bădărani și nu mai găsești unul bun nici să dai cu tunul. Și dau exemplele alea cu vremurile în care un băiat știa să țină ușa pentru o fată, să fie politicos și să nu facă biluțe de muci în timp ce se uită la meci.

Și eu știu acele povești doar că, spre deosebire de muierile care se plâng, am citit cu atenție ce fel de femei aveau parte de tratament cavaleresc. Domnișoarele alea știau vreo două limbi străine, greacă și latină nu spaniolă din telenovele, aveau ceva școală, știau să danseze ca niște grații nu ca niște saci de cartofi, eventual cunoșteau un instrument și știau să aibă o conversație mai lungă de 5 minute pe o temă.

Acum au figuri artistice în cap și „cultura” aia generică pe care o servește toată lumea, adică reflexul de a aplauda ca foca la fiecare chestie pe care se pune ștampila „artă”, zic că le plac bărbații cu umor, dacă umorul înseamnă pusul mâinii la subraț pentru făcut pârțuri, ceva replici din seriale de comedie și fușeritul unei cărți despre care se spune că ar fi amuzantă (inserați aici ceva din Ilf și Petrov), spun că le plac bărbații inteligenți, referindu-se, de fapt, la unul suficient de șmecher s-o prostească, altfel ar fi plin de chiloți umezi aruncați pe institutul de la Măgurele, beau de sting și stau ca vita în ușă la metrou sau cu nasul în telefon în timp ce se lovesc de toată lumea.

Și ar mai fi și un aspect, separat, valabil doar pentru unele: nu e ok ca la 30 de ani să ai burtă. Nu zic să fii dolofană, nouă ne place asta, doar gheii ăia din modă v-au convis pe toate că ne plac scheleții, nici vorbă. Zic să nu ai burtă de gravidă că ți-e și rușine să întrebi cât mai ai până naști. Un cur un pic mai mare e ok, doamne-ajută, o burtă care atârnă, nu.

Punând chestiile astea pe masă, prostie agresivă, incultură și o burtă, normal că o să atragi exact genul de bondar pentru care lucrurile astea nu contează, adică unul cam la fel, și el gravid cu niște mațe, deștept cât să nu-ți bage degetele în priză și gentleman cât să zică „băăă, te iei de prietena mea, îți sparg fața”, inainte să cadă lat de beat pe jos.

Da, exact, zic că e responsabilitatea femeilor să ridice nivelul de cavalerism în societate, să scumpeacă dacă se poate un pic mnioașca (e ieftină rău în zilele astea), că noi ardem cam tot ce ni se permite să ardem. Umbla la un moment dat teoria că am luat SIDA de la maimuțe, asta ar trebui să fie un semnal de alarmă pe ce e dispus un bărbat să reguleze. Ce credeți, omul ăla a fost un cavaler când a făcut asta, i-a ținut craca maimuței să se urce pe ea sau a fost bărbatul tipic pe care-l vezi la mall sau în cârciumă, în spatele barului, făcându-ți cu ochiul în timp ce-ți dă apă cu mentă, lămâie și un scuipat de vodcă în ea pentru 15 lei paharul.

Invenția care va revoluționa felul cum stăm pe scaun

Ca fiecare dintre voi și eu îmi doresc să fiu super-bogat, și asta nu doar ca să-i văd pe comuniști cum se zvârcolesc de ciudă în editoriale de 300 de cititori. Serios, de câte ori poți să scrii că o ideologie care a eșuat de fiecare dată e de fapt bună, dar nu știm noi s-o aplicăm.
Nu, eu vreau să fiu un bogătaș mult mai bun, să fiu un om care va revoluționa lumea, ca miliardarii din cartea lui Mihălțianu. Ideea mea e să am suficienți bani cât să promovez cea mai importantă invenție după mașina de spălat: Scaunul pentru femei.

Ca orice bărbat mă uit la femei 70% din timpul în care țin ochii deschiși. Femeile nu stau pe scaun ca bărbații, ele stau într-o poziție care le va aduce, la un moment dat, laba piciorului sub cur. Femeile vor să se descalțe și să să-și maseze picioare. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că stau cam toată ziua încălțate cu niște chestii urâte și bizare cărora lor li se par extrem de frumoase. Încălțările feminine sunt ultima formă de tortură umană. Poți să iei o femeie care a umblat pe tocuri o zi întreagă și să-i faci waterboarding, o să zică „Slavă Domnului că m-ați descălțat înainte”. N-am întâlnit vreo femeie să nu se plângă de picioare.

Invenția mea presupune un scaun care să fie dedicat exclusiv femeilor, un concept. Să știi că doar ele se pot sui pe el, să aibă loc unde să-și pună pantofii și să poată să stea în picioarele goale peste tot. În mod normal o femeie nu se descalță în public decât când e atât de beată încât stârnește admirația lui Băsescu. Altfel, își iau urâțeniile alea și se întâlnesc în oraș unde stau toate la o masă și, ștrangulate de picioare, se urăsc una pe alta. Câștigă cea care stă cel mai mult încălțată. Dacă vrei să câștigi o discuție cu o femeie, ceea ce oamenii de știință spun că este imposibil, trebuie s-o ții în picioare pe tocuri câteva ore.

Dar, ce fain ar fi să ieși în oraș să întrebi „aveți scaune pentru femei?” și să aibă, s-o așezi pe ea pe scaunul ăla și tu pe scaunul de bărbați, care poate fi orice, chiar și o cracă. Bărbații sunt mai simpli, pot să se așeze pe orice și pot sta încălțați zile întregi, luni, decade. Singurul motiv pentru care am cucerit și descoperit lumea ca bărbați e că nu trebuia să ne descălțăm perioade lungi de timp.

Scaunul pentru femei ar rezolva multe probleme sociale, toate femeile alea nervoase din birouri, obosite, stresate, vor fi acum mult mai relaxate știind că s-au descălțat. Am putea înțelege cu adevărat lumea lor, n-am mai fi brutali cu ele „ce-ai tu, ești la ciclu?” ar dispărea pentru că, știind acest adevăr suprem, i-am spune doar atât: „Draga mea, te văd nervoasă, descalță-te și suie-te pe scaunul ăla să discutăm”.

Uitați-vă la Angela Merkel, la fața ei și la pantofii ei. Închipuiți-vă cât o dor pe femeia aia picioarele și veți înțelege privirea ei. Femeia aia a reușit tot ce poate reuși o femeie, este lidera uneia din cele mai importante națiuni de pe pământ, unii spun că e chiar lidera Europei, leagănul și motorul civilizației. Și tot trebuie să umble dranga langa cu pantofi cu toc toată ziua, și ea are de mers, că e plin de zgubilitici pe-aici. Închipuiți-vă o lume în care nu ar mai trebui să facă asta, o lume în care ar putea merge în șlapi sau niște espadrile comode. O lume în care s-ar putea descălța la o întâlnire cu Putin sau celălalt clown.

Am putea obține pace mondială.

Dar dacă Dănăilă este ironic?

Pentru că n-avea cu ce oameni să iasă în față PNL l-a răpit pe Leon Dănăilă din metrou și l-a pus primul pe lista la Senat în București. E chiar mișto ca poveste să spui între senatori: „bă, tu cum ai ajuns senator? – Ah, am tras greu la partid, am băgat bani în campanie, am făcut trolaj la TV, mi-am cumpărat două ziare locale și tot așa. Dar tu? – Eu? Eu veneam cu metroul într-o seară de la servici și mi-a făcut cineva o poză care a luat multe like-uri”.

Fără îndoială că moșul e inteligent, n-ajungi un super-neurochirurg dacă nu ai ceva în bilă. Doar că, atunci când e întrebat de probleme sociale, omul enervează pe ăștia mai deschiși la minte. Ba zice că locul femeii e în bucătărie și la făcut copii, ba zice că homosexualii fură acei copii sau îi cumpără de pe piața neagră.

Și știi faza aia, că doar din scris nu poți să-ți dai seama dacă cineva e ironic sau nu? Că o afirmație ironică poate fi sesizată din tonul vocii? Dar acest ton al vocii evoluează de la o generație la alta, de-aia muncitorii care fac glume cu „du-te și cumpără o găleată de curent” râd de se sparg la ea, că înțeleg altfel inflexiunile.

Iar Dănăilă este destul de vechi pe pământ, poate el chiar spune chestiile astea la mișto: „Ia zi, don Leon, ce părere ai de femei? – Femeile? Singurul motiv pentru care ar trebui să intre în sala de operații e ca să aducă senvișurile pentru băieți. Ha ha”. Poate omul zice toate astea ironic și noi nu ne dăm seama, pe de o parte pentru că este scris, pe de altă parte pentru că el folosește o intonație ironică de pe vremea când Carol Davila era viu.

Dar dacă toată lumea din România vorbește la mișto și nimeni nu vorbește serios? Că dacă te uiți în jur, așa pare.

„V-am trolat, ciumecilor!”

Da, fetele, înțeleg

Voiam să mă plâng că de 8 martie nu mai poți bea prin oraș că totul a fost rezervat de legiuni de femei care sărbătoresc ziua balotând ca la nuntă. Că era plin în oraș de femei cu cele mai urâte flori din lume. Că, pe lângă violuri, violență domestică, abuzuri și desconsiderare, femeiele mai sunt și batjocorite de fotografi în chestii gen #portretdefemeie, genul de campanie care se face vinovată de excesul de fotografi din România. Când vezi pozele alea banale știi că și tu poți fi fotograf, indiferent dacă ești bărbat, femeie, ciung sau Victor Ciorbea.

Sau de materialul de la Digi cu femei care au schimbat lumea, cu Hertha Muller, care nu e în stare să schimbe un robinet, ordinea cuvintelor într-o frază sau măcar freza aia. Când ai putea face un material despre Elena Mureșianu, dacă tot ești jurnalist și pretinzi că faci meseria asta că-ți place, nu că vrei să te vadă mă-ta (mama) la televizor. Sau de hazliul protest feminist din București, în care femeile se plângeau lângă statuia lui Mihai Viteazu că nu sunt suficiente statui de femei în orașe.

S-atât de frumoși pensionarii ăia care se bagă și ei în seamă și aia de la final care zice că trebuie mai multe statui de femei că ai impresia că e făcut la mișto.

Dar dup-aia m-am pus și eu în pantofii lor cu toc și m-am gândit. Băi, dacă ar fi o zi pe an când toate femeile din firmă sau altele mi-ar aduce câte o bere? Nu-i așa că aș fi și eu mulțumit și voiois? BA DA! Nu e o presupunere, e o atenționare, că a promovat Klaus Legea

Ce se întâmplă când coordonează treaba o femeie

Faci un filmuleț drăguț, cu cele mai bune intenții, și nu observi niște expresii pe care orice golan/bărbat le-ar observa imediat. Nu știu exact cine a fost responsabil de asta, dar aș putea să pariez că e vorba de o femeie. Nu e o chestie misogină, pur și simplu, așa cum bărbații nu văd mai mult de vreo 10 culori (care-i diferența între grena și bordo?) așa nici ele nu văd bula.

În fine, scopul final a fost atins, va fi viral. Cum spunea și Bill Cosby, nu există reclamă negativă.

Câteva lucruri despre dimensiunea cricului românesc și cum să-l folosești

Pentru că nimeni nu a comentat serios la articolul ăsta în care se râde de un alt articol despre cum să faci sex cu ăia cu penisul mic, îmi permit să ridic eu sceptrul să dau niște indicații în mulțime.

Unu, prima regulă, Mihai Vasilescu, este să nu ne dăm de gol. Nu folosim expresii de-astea „Oameni buni, nu am auzit niciodată în viată mea vreo femeie care să se plângă de “mare”, de “rănit” şi de alte porcării de genul ăsta”. Faptul că nu ai auzit tu, nu înseamnă că nu există.

În al doilea rând, dacă ai ocazia să stai de vorbă cu mai multe femei vreodată, și au suficientă încredere în tine, o să afli că cricul românesc este unul din cele mai mici din lume. Lăsăm statisticile care ne situează pe la 12,7 media, ne uităm doar la cât de multă violență domestică e pe-aici prin țară și-ți cam dai seama. O altă statistică spune că femeile ar prefera măcar un 14,7, de unde înțelegi drama națională. Ăia doi centimetri sunt extrem de lungi și de greu de obținut. Nu poți mima doi centimetri în plus.

Apoi, poveștile cu femei care au lăsat băiatul în degetarul gol când l-au văzut și nici măcar nu l-au mai bombonit sunt doar atât, povești. Cum spuneam, dacă ai cunoaște femeile, ai ști că sunt cele mai politicoase ființe de pe planetă, chiar dacă ești cu zomborelul mic, tot și-o pun cu tine măcar de două ori, încearcă una alta. Aia care râde și se duce să facă sex cu negrul urlând ca nesătula e actriță, și puteai să-ți dai seama de asta că povestea este mereu repetată pe xvideos. Femeile sunt, repet, mult mai politicoase decât în filme, acceptă multe mizerii de la noi pentru că, în general, nu sunt bărbați și de-aia. Ce bârfesc între ele e altă treabă, vești proaste pentru teoreticienii sexului, unele dintre ele au grupuri pe FB unde dau note masculilor cu care s-au combinat prin centru ca pe Trip Advisor.

Așa că, după ce că iau palme peste ceafă de la o nație de români cu pile mici și burți mari, acum săracele românce mai văd și năzdrăvani care spun că „nu am auzit pe vreuna să se plângă că e prea mare”. Hai că nu e chiar așa, ba chiar, dacă tot facem sex cu femei, există metode prin a afla dacă predecesorul tău o avea mai mare sau mai mică decât tine.

O pui deasupra, după ce-i citești câteva pasaje din blog ca s-o exciți, și dacă se înfige până la prăsele, ăla de dinainte era un bandit cu pistolet mic. Dacă face cursa lungă pe piston, a avut un prieten cu una mai mare ca a ta. La un moment dat i-a spus lui ăla „stai un pic, mai ușor, că mă doare”.

Și încă ceva: femeile au chiar bunul obicei de-a sta cu unul cu p*la (pula) mică, fără să se plângă „haoleu, ce ghinion am avut, am un gagiu subdotat”. Stau cu el că apreciază și alte lucruri în viață, în afară de cric, c-așa sunt ele, femei și nu bărbați.

Doamne și domnișoare pe Facebook

Doamnele, dacă sunt trecute de o anumită vârstă, vor avea o poză decentă, eventual la birou, să arate că au un loc de muncă respectabil, și un cover photo cu o floare în glastră.

Domnișoarele vor avea un cover photo care să exprime libertate și tinerețe, dragoste de natură și iubire. Fotografia de profil va fi una din care să reiasă caracterul misterios al domnișoarei și va avea, obligatoriu, mențiunea unui sentiment sau senzații plus mulțumiri către un domn pe nume Photography.

Exemple:

Destinsă – mulțumesc Rareș Bogdan Photography.
Sunt doar un cântec – foto Mircea Photograph Photograhy.
Doar Photo Photograph Photography poate să mă surprindă așa cum sunt, misterioasă și dulce.

facebook-girl

De ce suntem toți cocoșați, cu burtă și păr pe spate

Pentru că, după Calvin Klein, așa arată un bărbat bine.

Justin Bieber shows off his sculpted torso and tattoos as he appears as the new face - and body - of Calvin Klein. The pop star strips off for the underwear giant's latest ad campaign. Justin, 20, is joined by Dutch model Lara Stone in the Spring 2015 Calvin Klein Jeans and Calvin Klein Underwear global multi-media advertising campaign. The ads were shot by fashion photographers Mert Alas & Marcus Piggott. "Justin Bieber joins a long list of musicians, models, celebrities and fashion icons that have been featured in our global advertising campaigns," said Melisa Goldie, Chief Marketing Officer of Calvin Klein, Inc. "Justin's global recognition, expressed affinity for the brand, and powerful persona bring a compelling energy to our jeans and underwear brands." "I have been a longtime fan of the brand and have worn their jeans and underwear for a while, so this is kind of a dream come true," said Bieber. PLEASE CREDIT SPLASH/CALVIN KLEIN Pictured: Justin Bieber Ref: SPL922472 070115

Justin Bieber shows off his sculpted torso and tattoos as he appears as the new face – and body – of Calvin Klein. The pop star strips off for the underwear giant’s latest ad campaign. Justin, 20, is joined by Dutch model Lara Stone in the Spring 2015 Calvin Klein Jeans and Calvin Klein Underwear global multi-media advertising campaign. The ads were shot by fashion photographers Mert Alas & Marcus Piggott. “Justin Bieber joins a long list of musicians, models, celebrities and fashion icons that have been featured in our global advertising campaigns,” said Melisa Goldie, Chief Marketing Officer of Calvin Klein, Inc.
“Justin’s global recognition, expressed affinity for the brand, and powerful persona bring a compelling energy to our jeans and underwear brands.”
“I have been a longtime fan of the brand and have worn their jeans and underwear for a while, so this is kind of a dream come true,” said Bieber.
PLEASE CREDIT SPLASH/CALVIN KLEIN

Pictured: Justin Bieber
Ref: SPL922472 070115

Pentru că femeile din jurul nostru au discursuri retardate, ca Simona Tache, care crede că toate femeile sunt grase că a zis Calvin Klein că una este plus size. Pentru că e inutil să te lupți cu logica feminină.

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.