Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Tag: carti (page 1 of 3)

De ce nu citești, tu-ți gâții mă-tii de român?

Ai citit statistica, ai aflat faptele? Tu, ca român oarecare nu prea citești, că așa sunt românii, nasoi, nu citesc, votează chestii nasoale și sunt analfabeți. Ai auzit ce-a zis șeful asociațiilor editorilor din România? Citești mai puțin ca ungurii, și noi i-am bătut pe ăia în război și, sincer, dacă e să ne încordăm un pic îi batem și acum de se cacă pe ei. Ai dat share la știre, ai făcut virtue signaling, că nu prea citim? Băi, ești bine, ești ok? Vrei să-ți povestesc în ce borș infect te scalzi? Citește mai departe, că totuși ești genul de om care citește.

Read more

Zei americani – Neil Gaiman

Cartea spune povestea unui fost pușcăriaș care este angajat de un moș, ce se dovedește mai incolo a fi chiar zeul Odin, să-i fie bodyguard, șofer, curier și, dacă e cazul, și ăla care-l priveghează. Și, întrucât tipul știe ce vrea să scrie, chiar și amănuntul ăsta contează în poveste. Care poveste e interesantă, Odin vrea să adune zeii vechi ai lumii, din toate culturile și religiile, să se bată cu zeii noi, ăia americani, adică zeul Media, zeul Tehnologiei, zeul Internetului ăștia la care ne închinăm acum.

Și cum sunt acești zei? Sunt ca un fel de oameni, doar că au apucături și puteri specifice, care cresc sau scad în funcție de câți oameni cred în ei. Dacă nu mai sunt suficienți oameni care să creadă în tine ajungi zeu boschetar, ca Horus, care săracul e mai mult pasăre și mănâncă animale călcate de mașini pe marginea drumului. Sau riști să fii asasinat de alți zei, doar așa, că din ce știm zeii se cam caftesc între ei. Pe lângă ăștia mai sunt și tot felul de creaturi mitice, nemorți, spiriduși, vrăjitori, eroi populari, cam tot ce-a imaginat omenirea până acum.

Pe fostul pușcăriaș îl cheamă Shadow și este împins, încetul cu încetul, să accepte slujba asta. El ar fi vrut să meargă acasă la nevastă, c-o iubea, dar ea moare chiar cu trei zile înainte să iasă. Și moare nasol, în timp ce-i făcea un blow-job în mașină prietenului bun al lui Shadow. Înarmat cu dezamăgirea asta și cu poveștile colegilor de detenție că dacă ieși afară și n-ai job riști să mori sau să te întorci, omul nostru e suficient de motivat să se bage în aventura asta.

Și, no, dă-i povești și aventuri, aproape orice face Shadow este cumva legat de zei care complotează, zei noi care vor să-l atragă de partea lui, chestii supranaturale, zei care vor să-i spargă capul, de toate. E și un serial pe Amazon după carte, primele două episoade sunt aproape la literă, dup-aia începe să devieze un pic povestea, din motivele ideologice cunoscute. Cartea e mișto, e ca o aventură de-aia oldschool din „Legendele Olimpului” dar adusă în contemporaneitate. Și cui naiba nu i-au plăcut „Legendele Olimpului”?

Se găsește la eMAG / Cărturești / Libris

Carbon Modificat – Richard K. Morgan

Am încercat să mă uit la serialul de pe Netflix și m-am plictisit pe la jumate, că erau momente de o prostie teribilă interpretate de actori total necarismatici și enervanți. Dar mi s-a povestit că ar fi mult mai bună cartea, așa că am citit-o și pe-asta.

Povestea, în mare, e cam așa: în viitor am rezolvat problema cu moartea, cel puțin parțial, conștiința umană poate fi stocată într-o unitate de memorie aflată în gât. Corpuri se mai găsesc, dacă tu sau familia ta sau vreo firmă are suficienți bani îți face un corp și de downloadezi în el. Armata a ajuns cumva la soluția asta după ce oamenii au început să colonizeze stelele, că până să trimiți o trupă de băieți să-i calmeze pe unii de pe Sirius, treceau mii de ani. Așa downloadai niște soldați în corpuri de luptă, făceai măcel, gata problema.

Takeshi Kovacs e unul din acești soldați downloadabili, condamnat la pușcărie pentru ceva infracțiuni, scos din fișet de un super-bogat, Laurens Bancroft, un om ce trăiește deja de câteva sute de ani, ca să ancheteze cum și de ce s-a sinucis ăsta. Că nu mai știe de ce, că back-up-ul la memoria din gât se făcea odată la două zile, și ăsta nu mai ținea minte ce s-a întâmplat. În esență este un roman noir pus în acest viitor posibil, cu trădări, matrapazlâcuri, conspirații guvernamentale și ceva crime. La fel ca și serialul de pe Netflix, pe final începe să plictisească, lasă impresia că autorul avea deja soluția, dar convenise cu editorul să mai scrie 150 de pagini și le-a scris.

Fain de citit pentru univers și concepte și pentru cei ce mai savurează noir-ul, că sunt rare astea. Mai interesantă decât serialul. Se găsește la eMAG / Cărturești / Libris.

Vassa și noaptea

Cartea asta e trecută la categoria „Young Adult”, adică aia la care sunt manele de genul „Hunger Games”, „Divergent” sau „Suge-o, Ramona”. În principiu cărțile de tipul ăsta sunt destul de previzibile și/sau stupizele, vezi seria Twilight. Sau simpatice, vezi „Mortal Instruments” sau „Percy Jackson”. Asta nu e nimic din toatea astea, e o poveste cu iz rusesc (e chiar bazată pe un basm rusesc), încărcată până la refuz de fantezie și oniric (adică e cu vise, dar de-alea controlate). În primă fază mi-a adus aminte de „Cei 13 și misterul”, cea mai tare carte fantasy scrisă în România evăr.

Așadar o avem pe Vassa care trăiește în Brooklyn alături de mama și surorile vitrege. Și de o păpușă vie care tot fură lucruri de prin casă. Și trebuie să se ducă să cumpere becuri de la magazin, că e noapte mai tot timpul și cam ai nevoie. Singurul magazin deschis este BY (vine de la Baba Yagga), un magazin care stă pe picioare de gâină într-o parcare, încojurat de țepe în care au fost puse capetele celor care au încercat să fure din el. A, și e și un motociclist îmbrăcat în negru care tot dă ture în jurul magaziului ore în șir. Și ca să coboare magazinul trebuie să cânți un cântecel. Vassa pică într-o capcană organizată de cele două mâini fără corp ce o ajută pe babă (Babs în carte) și ca să scape trebuie să se ocupe de magazin vreo trei zile. Răstimp în care are parte de tot felul de aventuri, una mai bizară decât cealaltă și chiar decide la un moment dat să scape lumea de această Babă și magiile ei tâmpite care afectează nu doar Brooklynul ci cam întreaga planetă. A, și la un moment dat taică-su decide să plece de-acasă să se transforme în câine pentru că motive.

Este ceva, cum să vă zic, fascinat de citit, greuț un pic dacă nu te pasionează treaba. Dacă ați citit în copilărie măcar poveștile lui Tolstoi și ați auzit de astea ale Monicăi Pilat, merită încercată. E chiar diferită. De-aia ziceam la început că nu pare Young Adult, ăia au chestii mai simpluțe, mai comerciale, mai previzibile. Asta nu e așa, nu știu dacă un tânăr ar avea răbdare cu ea.

Se găsește la Nemira / eMAG / Cărturesti / Libris

Yuval Noah Harari – Sapiens

Mă uitam într-o zi la o emisiune pe youtube și apare ca invitat acest Harari. Omul are câteva bestseller-uri internaționale, conferințe TED cu milioane de view-uri, vorbește liderilor lumii, este considerat unul din marii gânditori ai secolului XXI.

Și vorbea despre AI și pericolele acestuia și, la un moment dat, spune că oamenii de știință de la Harvard sau Oxford, nu mai țin minte exact, deci savanții, au creat un computer care poate descoperi gheii. El însuși gheu, spune că a descoperit asta abia la 21 de ani, nu la două minute după ce a început interviul, ca mine, și că mai toată lumea din jurul său știa. Computerul minune, gaydarul, funcționa, spune el, după următorul principiu: ți se arată poze cu femei și bărbați și măsoara reacția empatică, ori în ochi, ori la puls, de-astea. Știți testul Voight-Kampff din „Visează androizii oi electrice”, carte scrisă în 1968? Ei, savanții abia de vreo câțiva ani s-au gândit să aplice aceast poligraf străvechi pe ghei, pentru că probabil aveau și altele de făcut. Mi-am zis că e foarte funny acest Harari, hai să citesc și eu cartea aia, Sapiens.

Mi s-a părut mie că ceva scârțâie încă de la început, omul face niște afirmații destul de lipsite de acoperire, dar mi-am dat seama cam de ce e în stare când a dat exemplul „Legendei Peugeot”. Conform lui Harari, Peugeot, producătorul de mașini, nu există fizic, este o ficțiune, dacă distrugi toate mașinile ea va continua să existe, dacă razi fabricile, la fel, dacă mor acționarii se găsesc alții. Și asta a apărut în secolul XIX, cică avocații o numesc ficțiune legislativă. Zic, hai c-o fi mai aerian și nu înțelege ce e un SRL, deși e un concept simplu: o formă legală prin care ești responsabil doar pentru munca ta, că un srl  nu e compus doar din legi ci și din munca depusă de ăla/ăia care activează în ea. Dacă faci o cană proastă, răspunzi cu tot ce înseamnă acest muncă+acte+active, nu cu viața. M-am documentat pe net (pe bune, nu știam mai nimic de tip înainte să văd interviul ăla) aflu că e istoric. Ca istoric, în exemplul cu Peugeot bagă minciuna că un meșteșugar la 1300 n-ar fi putut avea o firmă, ceea ce-i fals, că existau de-alea și pe-atunci. Totodată e o mare diferență între ficțiune și convenție legală, că legile în baza cărora s-a înființat firma Peugeot nu au apărut de la Dumenezeu sau din ignoranță, s-au adunat niște francezi și au convenit asupra unor chestii de bază care să permită această disociere între om și produsul muncii lui. Primele SRL-uri au apărut prin secolul VI, prin Japonia, existau și prin Franța sau Germania încă din secolele X-XI, ca istoric ar trebui cumva să știe asta.

Și-așa e toată cartea, o combinație de sofisme, afirmații fără acoperire și falsuri. Dacă ar fi o pagină de Wikipedia ar fi plină de „citation needed”. Omul spune cam o tâmpenie pe paragraf, fie din ignoranță, fie intenționat. Are stilul de argumentare de pe forumurile de mămici, epicentrul prostiei. Citești și ai impresia că îți vorbește un troll nervos de pe internet, linia lui de argumentare e să anunțe o prostie cât casa și apoi să se contrazică pas cu pas. Un fel de Trump intelectual. Când ai impresia că l-ai prins, vine cu altă tâmpenie, alt sofism, altă prostie bubuitoare pe care te aștepți să o auzi de la un dacopat din Mizil, nu la un absolvent de Oxford.

Cum ar fi să spună că revoluția agricolă a fost cea mai nasoală chestie ce s-a petrecut omenirii, că le-a stricat dieta. Pe vremea când oamenii erau vânători-culegători aveau o dietă mult mai variată (citation needed), abia când au început să cultive grâu a început să se strice treaba. Zice că țăranul chinez mânca numai orez dimineața la prânz și seara, exact ca un carmolist de cursă lungă la cârciumă. Trage concluzia că de fapt grâul ne-a domesticit pe noi, că s-a răspândit peste tot pe planetă și e protejat de oameni, care stau în case și știi de la ce vine cuvântul domestic? De la domus, adică casă, deci ne-a tras-o grâul. Dup-aia narează cum agricultura a dus la apariția scrisului, matematicii, comerțului, mărirea populației, dar a fost nasol că așa au apărut și regi care-i oprimau pe oameni și conduceau lumea cu puterea preoților.

Are un moment în carte care mi se pare excepțional, o să-l citez până mă plictisesc. Omul analizează de ce multe culturi pun bărbăția înainte feminismului pe scara valorilor culturale și zice că nu există nicio teorie convingătoare. Bine, să ne înțelegem, nu menționează că acele culturi în care femeile sunt considerate dispensabile sunt culturi care se autodistrug, de exemplu China, unde femeia nu conta, de-aia i-au subjugat englezii cu „women and children first” deși erau o țară de 100 de ori mai mică. Sau arăbeții, care-s tot vai de steaua lor. Nu, el ia niște teorii care-l interesează și încearcă să le demonteze în cel mai cretin mod posibil. De exemplu, zice că forța fizică (muscle power) nu e un argument valabil. De ce? Pentru că deși „the statement that men are stronger than women is true only on average”.

Da, boșilor, argumentul lui e de tipul „deși negrii au peola mai mare decât albii, asta e valabilă doar în medie”. Zice că oricum s-a ajuns la asta pentru că femeile au fost excluse de la munca fizică grea milenii la rândul și de-aia, dacă le lăsai să tragă la galere, poate, cine știe. Niciun moment nu menționează că femeile n-au fost băgate la muncă fizică grea pentru că aveau și alte rahaturi de făcut, gen să crească copiii umani, care au o copilărie extrem de fucking lungă și cineva trebuie să aibă grijă de ei. Cred că i se trage de la faptul că-i gheu și nu înțelege, efectiv, ce efort imens presupune pentru fizicul uman să faci un alt om și să te tragă ăla de țâțe un an și de fustă încă cel puțin trei. Femeile cu copii FAC LAPTE DIN PIEPT, ai idee ce teribilă e chesia asta? Tipul aberează mai departe pe teoria asta, cum că nu e nicio corelație între forța fizică și puterea deținută de oameni în societate. CE? Bine, e-adevărat că oamenii mai impunători fizic sunt, de obicei, mai sus pe scara lor socială, dar asta e valabil doar în medie.

Omul vorbește de evoluționism, dar zice că evoluția nu are niciun scop anume, doar că e el supărat că biserica pretinde că nu e ok să te poponărești pentru că penisul și curul au fost făcute cu un anumit scop. Ca gheu îl enervează teribil chestia asta, deci proclamă că evoluăm la întâmplare, dând exemplul aripilor gâzelor care s-au dezvoltat inițial ca să obțină mai multă căldură de la soare. Deci, era un scop sau nu?

A, și e super-ateu și cumva supărat pe albii europeni și urmașii lor. Zice că omenirea a evoluat în Africo-Asia, iar revoluția tehnologică din Europa e ceva random, nu are nicio explicație. Din antichitatea greacă și romană extrage doar că în imperiul atenian femeile n-avea drepturi și nu puteau conduce nimic. Trei fraze mai târziu zice că mă-sa lui Alexandru Macedon, care era ceva regină, nu era nervoasă că fi-su era gheu. Fie, poate aia nu era grecoaică. Ca Gorgo, gen. Augustus era un lider militar incompetent, deși i-a caftit cam pe toți generalii lui Cezar și pe dușmanii pe care nu i-a putut omorî ăla. Zice că până la 1500 știința și tehnologia erau două chestii complet separate, pentru că, așa cum spuneam, antichitatea n-a existat pentru el decât ca să oprime femeile și săracii.

Am abandonat înainte să ajung la momentul în care se referă la România. Știți, că a tot circulat, uite ce deștept e ăsta, a scris cum în ’89 au picat comuniștii și au venit la putere tot comuniștii care au vândut repede fabricile și uzinele tot lor. Chiar și informația asta e semi-falsă, că nu precizează că acele uzine erau extrem de proaste, ineficiente și nu puteau concura pe o piață liberă. Noi nu făceam o minge rotundă și vindeam tractoare pe banane, la schimb, atât erau de bune. Și nu, nu s-au vândut, au murit încetul cu încetul tocmai din cauza asta. Plus furt. Plus că le-a confiscat marele economist FSN Teodor Stolojan valuta și le-a decapitalizat.

În mod normal orice om cu o cultură generală medie, un pic de exercițiu în raționamente logice și acces la o bibliotecă ar putea afla rapid amploarea cu care bate câmpii Harari. Din păcate, și aici mi-am dat eu seama că greșesc ceva, oamenii ăștia sunt extrem de rari. Iar gheul ăsta resentimentar și mincinos este unul din cei mai influenți intelectuali ai planetei. O să urmeze vremuri complicate. Sau hazlii. Ăsta zice că istoria e haotică și nu poate fi bază pentru prevestiri ale viitorului. Deci, dacă apare unul care zice  de oprimarea popoarelor și răutatea burgheziei nu înseamnă că va urma un genocid în masă sau ceva război mondial. Poate o să fie bine.

Aldous Huxley era un drogat

Întrucât sunt un provincial incult, abia acum am citit „The Doors of Perception”, o broșurică despre psihidelice scrisă de Aldous Huxley. În ea autorul relatează cum a luat într-o zi mescalină și cum a fost.

Pentru oamenii care au mai consumat susbtanțe „interzise” nimic surprinzător. Lucruri banale ți se par extraordinare, poți să te uiți la un scaun ca și cum l-ai vedea prima oară sau să te minunezi la vederea unor flori în grădină. Soarele e mai luminos și lumea pare mai bună. Huxley a testat în ziua aia chiar și arta, voia să vadă dacă nu cumva reușește să pătrundă în tărâmul în care au fost Bach sau Vermeer de s-au întors cu muzica sau picturile alea de-acolo. Se-aștepta să vadă chestii colorate și uluitoare, a văzut doar lumea cu alți ochi.

Vorbește inclusiv de cum ar fi bine să fii înainte să intri în așa ceva, „mood”-ul inițial afectează percepția. Vorbește despre cartea tibetană a morților și depre lumina aia pe care o vezi dar ți-e frică să te apropii de ea și fugi înapoi spre naștere într-un nou trup. Vorbește de religie și spune că să fii un pic prăjit ar duce la o înțelegere mai profundă a adevărurilor spirituale pe care acestea le anunță, care acum sunt spuse doar prin cuvânt iar percepția lui Dumnezeu se orpește la cuvânt.

Spune despre cum mai toate drogurile au fost interzise iar acele uși spre lumile alea au fost închise. Am lăsat liber doar tutunul și alcoolul, droguri ineficiente din multiple puncte de vedere, primul ar fi că nu aduc o deschidere a minții la nivelul la care o fac celelalte, al doilea că sunt ineficiente economic, pentru producerea de alcool și tutun se țin blocate suprafețe imense de teren agricol și al treilea e că, spre deosebire de peyote (mescalină) alcoolul distruge vieți oameni, familii la o scară imensă iar tutunul face cancer. Ai zice că e o legătură între faptul că românii sunt cei mai bețivi oameni din lume, sau cel puțin în primele cinci locuri și depărtarea noastră ca nație față de ceea ce am putea fi.

Huxley a mai scris niște cărți, a mai influențat niște oameni, formația The Doors și-a luat numele de la cartea asta, Beatlesii au fost și ei influențați, a fost propus de vreo 7 ori pentru premiul Nobel și, în general, șefii omenirii au decis să-l ignore complet în privința părerilor referitoare la spiritualitate și alte căcaturi pentru că, așa cum spune orice retardat/ziarist „consumase droguri”.

În curând elevii români vor fi duși în tabere de reeducare

După ce au pierdut biznisul cu manualele, editorii români au început să pună presiune pe politicieni pentru acordarea unei alte țâțe din ugerul statului, pentru că nimeni nu face legătura între cerșeală și leșinul generalizat al pieții de carte.

Printre oamenii care au sărit în ajutor se numără deputatul Ovidiu Raețchi (PNL-PSD) și senatorul Vlad Alexandrescu (Partidul Populist). Aceștia au reușit să promoveze un proiect legislativ care va institui „Anul Cărții în România” în 2019. Articolul 2 din lege montează robinetul la țâță cu formularea „autoritățile centrale și locale pot contribui cu spijin logistic și/sau financiar, după caz”.

Acuma, sunt multiple motive pentru care tinerii nu citesc, primul ar fi că li se bagă pe gât cu forța cărți proaste, altul că și cărțile bune sunt explicate prost (vezi Moromeții) al treilea ar fi că literatura română contemporană este destul de proastă și ar mai fi.

Articolul 4 e cel mai mișto:

Gen, nu e destul că sunt ăia nefericiți la școală, acum mai vin săptămânal și tot felul de „părinți, personalități publice, jurnaliști” ca să le citească ei cărțile pe care nu vor ei să le citească de bună voie. Și de două ori pe an or să vină și scriitorii „de anvergură locală” să le mai zică una-două și cărticelele lor imbecile.

În calitate de scriitor de mică anvergură, vă garantez că tinerii citesc, lunile trecute discutam cu un băiat pe pagina de FB care mă certa în pauze de la școală, că i se părea o prostie Bacalaureat, în timp ce prietenei lui îi plăcuse. Băăă, era la școală, citea pe sub bancă! Soluția nu e să le bagi pe gât cărți, soluția e să scrii chestii interesante, că ăștia au internet și dacă e ceva bun, se răspândește ca focul. Că vă garantez că n-o să lase pe nimeni să citească în clasă „Suge-o, Ramona” a lui Andrei Ciobanu sau „Sânge satanic” a Cristinei Nemerovschi, adică acele cărți pe care tot le citesc tinerii.

Bine, faptul că legea asta e propusă de scriitorul și poetul Raețchi, care n-a vândut 1000 de cărți adunate în toată viața lui, n-are nicio legătură cu nimic. Iar dacă nici acum nu citesc mai multe cărți neghiobii ăia mici, nu-i bai, e un pachet întreg de legi în plan, care va turna bani de la stat în edituri într-o veselie, că sigur asta îi motivează pe ăia. Și dacă nici așa nu citesc nenorociții ăia mici plus, presupun că putem apela și la soluția finală, tabere de reeducare pentru tineri, în care vor fi obligați să citească o carte proastă pe zi până înțeleg mesajul: literatura română este obligatorie, că trebuie hrăniți și milogii ăia.

PS Înainte să vină cu ideile astea i-am propus și eu lui Raețchi să scoată timbrul literar, că e o tâmpenie, practic activitatea în domeniu este impozitată suplimentar față de un biznis obișnuit. N-a priceput, că nu am explicat de unde se mulg bani de la stat, omul are limitele lui.

Vlad Stoiculescu – Jucării stricate

Cartea asta este cea mai bună chestie de citit când ești internat la spital.

Cartea spune povestea autorului, Vlad, care ajunge la spital pentru un transplant de ficat, o chestie care ar speria mai pe oricine, când ne gândim la ceea ce înseamnă spital în România, adică o jumătate de condamnare la moarte. Și te-ai aștepta să fie ceva trist și deprimant dar, nu, dimpotrivă, e ceva foarte lejer și relaxant. Omul relatează cu umor și autoironie toată povestea (spoiler, eroul supraviețuiește la final), se auto-intitulează Căpitanul Branulă și începe să-i boteze și pe ceilalți ce se învârt în jurul lui, de la doctori la asistente la colegi de salon sau vizitatori.

Stoiculescu scrie bine în general, e suficient să-i citești blogul și să vezi cât de coerent și concret este în postări. Mâhnirea mea e legată doar de subiect, care e un pic anost, practic nu-i nicio dramă majoră la mijloc dar, pe de altă parte, nici n-ai ce să reproșezi cărții. Cred că dacă ar aborda un subiect complicat sunt convins că i-ar ieși excelent. Până și  obersturmbannfuhrer-ului Radu Paraschivescu i-a plăcut, deci știm că e corectă gramatical până la ultima virgulă. Cum ziceam și la început, e perfect de citit asta când ești internat, aduce un pic de optimism și o pereche de ochelari cu care să vezi viața în spital un pic mai colorată.

Se găsește la Datagroup / eMAG

Kyre – Opere Oposume

Despre Kyre am mai scris aici și aici, am menționat hazliul eveniment universitar de-aici și am recomandat cu căldură. Nu de altceva dar am fost colegi la Școala de la Victoria, o mișcare literară brașoveană de la finalul anului trecut din care au mai rămas cu scrisul vreo doi inși, eu și el. Adică doar eu, întrucât Kyre, în ciuda a ce scrie habarnistul ăsta pe copertă, nu mai scrie de mai bine de 15 ani. Ce face acum e să-și publice operele în volum, ca dovadă acest ultim „Opere Oposume”.

Pe scurt, Kyre e un Daniil Harms român, dacă știți despre ce vorbesc. Pentru cine nu știe, iată niște citate din ultimul volum.

„La noi în țară sunt aproape 1.400.000 de poeți înregistrați. Multora, cifra s-ar putea să li se pară enormă, umflată, falsă. Dar nu, e adevărat, avem chiar atâția poeți, ba chiar se pare că ar fi de două ori mai mulți. Din variate motive, multor poeți le e frică să-și asume public statutul (11%), alții nu vor ca familia să știe că sunt poeți (12%), alții au făcut din poezie o frondă intelectuală împotriva a ceea ce ei denumesc „noul capitalism cu față așa-zis umană” (17,56%), iar alții (însă nu cei din urmă pentru că sunt o mie și una de motive pentru care un poet nu vrea să se declare poet) efectiv cred că dacă și-ar asuma public statulul, ar deveni obiect de batjocură pentru vecini, rude, prieteni ș.a.m.d. (43,2%).”


România, pământ strămoșesc cu rimă

Asta e o poveste de început dintr-un proiect mai amplu al școlii care detalia o importantă conspirație poețească (știu că eu am publicat această primă povestire în Gazeta de Transilvania și am scris și altele în serie, după o discuție alungită la Modarom cu Kyre)

Friedrich Jodl, când s-a izbit prima oară cu capul de dulie, s-a risipit dulia-n cioburi.
A doua zi, când Friedrich Jodl a dorit să repete experienţa decuseară, n-a observat că dulia-i risipită-n cioburi, şi a dat cu sete. Prin urmare, Friedrich Jodl s-a dezechilibrat şi s-a izbit cu un zgomot sec de cioburi, făcându-le aşchii. Câteva aşchii au intrat în Friedrich Jodl. Cu toate că nu şi-a dat seama de aceasta, Friedrich Jodl s-a ridicat plin de mânie şi înjurând. Friedrich Jodl înjura aşa de urât, că a-nceput să sângereze.


Friedrich Jodl

Cum e când plângi de bucurie? Tase spune că nu știe, nu a pățit asta niciodată. Nici eu nu știu, nici eu nu am pățit. A pățit însă Nicu. Arăta oribil.


Maxime:3

În fine, dacă vă tentează, e vreo 20 de lei la Tracus Arte și Cărturești. Dacă se vând suficiente, poate reușim să-l scoatem din hibernare pe om, să pot și eu să mă duc la el să-i zic „Kîre, scrie, acum nu-ți cer doar maeștrii școlii, ți-o cere și poporul!”.


Adrian Tchaikovski – Copiii timpului

Este o poveste din viitor în care, în lipsă de altă treabă mai bună, omenirea își creează proprii extratereștri.

Așadar, în viitor omenirea terraformează planete într-un mod bizar, prima dată lansează niște maimuțe pe ele, apoi le infectează cu un virus care le face să evolueze rapid și dup-aia, din ce am înțeles, folosește urmașii maimuțelor drept sclavi. Din păcate, au loc două incidente, unul universal, ceva atac terorist care duce la destrămarea imperiului uman și unul local, pe o planetă unde tocmai se făcea procedura asta, unde în urma atacului terorist mor maimuțele, virusul tot cade pe planetă și mai rămâne o singură savantă (cea care trebuia să aibă grijă de evoluția maimuțelor) în criogenie deasupra, urmând să fie trezită de computer când treaba e gata. Mii de ani mai târziu treaba nu e gata, savantul a înnebunit fiind tot mai conectată cu computerul care avea priorități clare (păzim planeta, proiect de terraformare, nu interveniți). Pe planetă, în schimb, virusul a afectat gândacii, furnicile, paianjenii, creveții. Cei mai activi și capabili se dovedesc paianjenii, care încep să evolueze rapid și să construiască o societate. 

Între timp, în cosmos, o navă spațială ce mai conține ultimii oameni se îndreaptă spre această planetă și încearcă s-o colonizeze. Hibridul om-computer îi alungă și-i trimite în altă parte, ăștia au probleme peste probleme, până la urmă se întorc spre planeta asta și încearcă s-o recucerească. Toate astea se petrec în câteva mii de ani, poate zeci, oamenii se tot criogenează, merg câțiva ani lumină prin șpațiu, de decongelează, se bat între ei, iar se congelează și tot așa. Pe planetă civilizația paianjenilor a ajuns atât de puternică încât deja pot explora spațiul imediat, sunt cam ca noi acum.

Cartea și ideea sunt faine, din păcate Tchakovski arată că arată că a studiat zoologia, dar nu a înțeles-o. Societatea paianjenilor e ultra-matriarhală, că așa e la modă acum dacă vrei review-uri bune, faza e că evoluția nu funcționează așa. Motivul principal pentru care oamenii domină această planetă e că am separat sexele cum trebuie și am conservat eficient energia.  Singurul sex care poate face oameni este cel feminin, asta e o mare șmecherie pe care puțini o pot înțelege cu adevărat. Efectiv, femeile produc cea mai complexă entitate biologică de pe pământ, omul, și ca să-l faci să iasă bine nu înseamnă doar să-l scoți pe gaură, mai trebuie să te ocupi de el cel puțin un deceniu ca să fie util civilizației. Asta presupune o energie enormă, cine nu crede asta n-are decât să încerce să convingă un copil să facă ceva ce nu vrea. Când energia ta e concentrată pe așa ceva, nu mai ai timp și de condus lumea și războaie, de-aia de astea se ocupă bărbații. Unii fac omul, ceilalți fac în așa fel încât ăsta să fie protejat. De-aia suntem specia dominantă de pe Pământ, și de-aia când vezi unul care nu se comportă ok îl înjuri de mamă, că ea are responsabilitatea asta majoră. Oricât de frumos sună în teorie, în practică niciun nanovirus nu îți creează mai mult timp astfel încât în scurta perioadă în care biologia îți funcționează și ești viu să faci și urmași și să duci și războaie. Speciile matriarhale de pe pământ sunt extrem de slabe, poți să iei orice adult uman și să-l lași la un kilometru de o turmă de elefanți și într-o lună de zile îi mănâncă pe toți.

Altfel, faină cartea, ar fi putut să fie cu vreo 50 de pagini mai scurtă dacă de fiecare dată când scoteau un om din criogenie în loc să-i spună ce s-a întâmplat nu ar fi umplut paginile cu dialog semi-inutil. Uite un tip, de fiecare dată când îl scoate pe Holsten din sicriul de gheață puteți sări cinci paragrafe.

Se găsește la Nemira / eMAG / Libris / Cărturești

Douglas Adams – Dirk Gently. Agenția de Investigații Holistice

Am citit cartea după ce am văzut serialul Netflix și o pot rezuma într-un singur cuvânt: mică. Spune povestea unui tip, Richard MacDuff, care este prins într-o situație bizară ce cuprinde un truc de magie inexplicabil, moartea șefului său (iar el se numără printre suspecți o perioadă), fantoma șefului său, un extraterestru străvechi/fantomă, calul unui călugăr electric lăsat în baia unui profesor extrem de bătrân, o mașină a timpului și ceva posedare.

Norocul e că tipul ăsta a fost coleg în facultate cu un tip Svlad Cjelli care avea puteri paranormale, respectiv clarviziune. Pentru că și-a folosit astea să afle subiectele la un examen (sub hipnoză) a făcut și ceva pușcărie, că aparent așa e procedura în țările civilizate când ești bănuit că falsifici un examen la o universitate reală, gen Cambridge. Acum își zice Dirk Gently, că să nu-l mai recunoască lumea din facultate și e detectiv holistic pe principiu că toate chestiile din univers sunt intercontectate.

Tura asta am rămas cu impresia că filmul (varianta Netflix/BBC) e mai bun decât cartea. Adică aș fi vrut să citesc un volum mult mai gros, măcar vreo 800 de pagini, că ideea e foarte mișto, dar, cumva, insuficient exploatată.

Se găsește la Nemira / Cărturești / Libris / eMAG

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.