Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Szimpla Sf. Gheorghe este poate cel mai bun birt din România

Când mai aveți chef să vizitați culturi interesante, obiceiuri stranii și culturi inedite, puteți să renunțați la bilete de avion scumpe și foame pentru concedii în țări aiurea și să vizitați secuimea, zonă populată de secui, aflată în inima României.

Aici puteți găsi mâncare uluitor de ieftină, băutură la fel și poate un pic mai curat pe străzi (dacă ești bucureștean orice oraș e mai curat decât Capitala, asta nu-i greu). Totodată puteți găsi una din cele mai bune cârciumi de pe plaiurile mioritice.

Conceptul se numește „ruin-bar” și presupune că mai tot mobilierul de-acolo trebuie cumva reciclat, dacă e posibil, folosit la altceva decât scopul inițial. Cum ar fi picioarele astea de masă reșapate ca stâlpi de susținere ai barului.

Altfel locul arată exact ca o ruină și e destul de simpatic așa. E o ruină reală, nu genul ăla de pub-uri trase la indigo care imită ceva care arată ca o ruină. Sunt populare astfel de baruri în Budapesta, dealtfel e unul care se numește chiar Szimpla, de la care s-au inspirat ungurii noștri. „E o friendșiză”, mi-a povestit unul din patroni, iar asta înseamnă că ăia din Budapesta au auzit că și-au făcut și ăștia din Sfântu un astfel de bar, au venit, au vizitat, și au ajutat și ei cu ce-au putut și s-au făcut frați de cruce sau ceva similar.

Eu am fost acolo să discutăm despre TNR, glume și enervat lumea, că doar am făcut de-astea, și chiar am făcut multe pe seama ungurilor. Am vorbit unei audiențe formate cel puțin 95% din secui, care nu m-au omorât ca pe Cezar, fiecare cu câte o brișcă de-aia pe care o poartă la picior, dimpotrivă, au încercat cât de cât să vorbească decent cu mine, în clasamentul vorbitorilor de-acolo eu fiind abia al treilea sau al patrulea la română. Deci, ce voiam să zic, dacă intrați acolo și dați numai de oameni vorbind maghiară, nu vă panicați, așa sunt ei când sunt relaxați, vorbesc limba pe care o vorbesc pe-acasă.

DAR NU ASTA E IMPORTANT! Să lăsăm bătăliile etnice pe seama oamenilor cu penis mic și să discutăm de adevăratele probleme. Omul care mi-a fost ghid, cel care reprezintă 50% din acționariatul acestei cârciumi, un tip pe nume Gyozo, a început cu o bomboană cu ciocolată și alune care avea pălincă în ea. Apoi mi-a explicat că are 150 de beri artizanale, aproape toate care se produc în România. Ați auzit de Zăganu, da? Ei bine, el susține că e singura cârciumă care are toate felurile de Zăganu la draft. Are șapte ștuțuri pentru șapte feluri de Zăganu. Sikaru? Normal, chiar și franțuzul care o produce în București a fost pe-aici. Ăia cu beri cosmice din Cluj? Da! (preferata mea e Pitica Roșie, dar putem discuta). L-am verificat și eu cât am putut, cât a putut ficatul.

A, și tăriile. Fraților, aici discuția se complică, întrucât omul nu te jignește cu „rachiu de chimion”, deși poate să-ți facă rost de așa ceva. Are niște rom indian, niște tării exotice cărora le-am uitat numele, totul testat de el. Și de mine, că l-am verificat până târziu în noapte, am băgat păhărel după păhărel. Fără nici un efect secundar a doua zi, nu tu durere de bilă, nu tu sete ieșită din comun, deci treabă serioasă.

Dacă rămâi până târziu în noapte poți să ai parte de concerte și alte evenimente culturale, inclusiv discuția mea cu oamenii se poate băga aici. În ziua în care am fost eu spre seară a venit și un trio care au băgat ceva fusion între muzică populară maghiară și ceva jazz. Interesant. În beci au o sală de concerte mișto, dar au o scenă și în curte. Și, în total, vreo 5 baruri în acel local, pentru că servirea se face doar la bar (ca la cârciumile de elită) și poate nu vrei să stai la coadă. În fine, puteți exemple pe pagina lor de Facebook.

Așa, și zilele astea sunt Zilele Sf. Gheorghe. Orașul e interesant, micuț și simpatic, dacă nu vă pasă de toate proiecțiile de filme, dansuri, concerte, kurtos sau mai știu eu ce, puteți să stați toată ziua la terasă aici. E ceea ce-mi propun eu să fac în această minivacanță, poate ne vedem pe-acolo. De la Brașov la Sfântu sunt ceva trenuri, ceva microbuze (că vorbeam de băut, da?), durează maxim jumătate de oră drumul. Poate ne vedem pe-acolo, mai bârfim, mai spargem o glumă a!, și poate încercăm prăjitura aia lor cu nuci, iaurt, ciocolată, ceva uluitor de bun. Că, no, eu am încercat-o și eu nu sunt genul care să mă entuziasmez la dulciuri.

Share links: | | Nou! De la Mizil la Lună, epub sau pdf, gratis.

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.