Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Spinoasa problemă a cuvântului locație

În limba română vorbită locație se referă la un loc precis în spațiu. Lingviștii au ignorat acest lucru până în 2009, când cuvântul a fost introdus în dicționar și cu acest sens. Până atunci, istericalele făcute de apărătorii gramaticii erau justificate oarecum, cu excepția faptului că se isterizau de la un căcat.

Cum e normal pentru oamenii lipsiți de imaginație, naziștii gramaticii spuneau că am introdus locație în limba română din engleză, eventual din romgleză, deși am fi putut să-l luăm așa și din toate celelalte cuvinte care conțin locație. Mai mult, cum poate să-ți explice orice bubul cu spume la gură, locație se referă doar la închiriere, chirie sau contract.

De-aia, când au intrat în limba română și până în fatidicul an 2009, cuvintele compuse gen ecolocație, se refereau exclusiv la chirie plătită cu cardul, ecologic, cu chitanță eliberată așijderea. Radiolocație se referea, clar ca lacrima, la un contract pentru închirierea unui post de radio iar hidrolocație la închirierea unui râu, lac sau chiar a unei sticle cu apă pură de izvor.

Sigur, am putea înțelege uman că locație exista în limba română cu sensul de „loc precis în spațiu” încă din cele mai vechi timpuri, și un nătăfleț a uitat să-l treacă în dicționar iar obiceiul s-a perpetuat. Să nu uităm că lingviștii români sunt ființe compuse 90% din răutate pură (vezi Dan Alexe), cam ca oltenii, deci nu pot recunoaște niciodată vreo greșeală. Serios, căutați, nu există în istoria limbii române vreun lingvist care să recunoască vreo greșeală, oricât de mică.

De-aia, au băgat cuvântul pe șestache și n-au spus la nimeni despre asta, generând crize frecvente de turbare printre fanii limbii române și bulbucări accentuate ale ochilor pe întreg teritoriul țării.

Trîst.

Share links: | | Din aceeași serie au mai apărut: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.