Abordarea ușoară ar fi să fac comparație între carte și serial, dar n-are rost, pentru că singura legătură între cele două este legată de numele personajelor. Și, oricum, fuck you! dacă citești cărți, nu mai citi, numai prostii scrie în ele. Al doilea război mondial a fost cauzat de oameni care citeau cărți, unii au citit Mein Kampf și ceilalți Manifestul Partidului Comunist.
În plus, nu-s genul ăla de purist, care vrea ecranizări exacte că înțeleg diferența între mediile de exprimare artistică. De-aia nu m-am uitat la serialul Fundația sperând că este vorba de ce e în carte, ci m-am uitat la el ca la ceea ce ar putea fi, respectiv unul din cele mai bune prequeluri/sequeluri Star Wars din care s-au eliminat Jedi.
Filmul conține imagini de pe Coruscant (numit aici Trantor), Imperiu care va ajunge republică după ceva eșec, nave spațiale care pot distruge o planetă întreagă, oameni cu puteri paranormale, clone, stormtrooperi, planete cu un singur ecosistem, extraterești cât mai ciudați, unii chiar și cu 27 de membre și genul ăla de organizare în care imperiul are în subordine regate, cum avea republica în subordine regate în care regina era aleasă democratic pentru un număr de mandate după care putea să se facă senator. Gen, Padme. Orice în afară de mexicani. Știi de ce, nu? Că mexicanii sunt în Star Trek și dă-i dracu pe ăia cu Star Trek.
Apoi înțeleg că nu poți să ecranizezi Fundația fidel, pentru că ăla nu prea conține acțiune, și după cum știm publicul nu poate înțelege un film SF dacă la fiecare cinci minute nu scoate unul un laser să omoare pe cineva. Pentru că aparent s-a stabilit la ultimul Congres al Partidului că publicul de science-fiction este complet infantil. De-aia n-o să mai vezi niciodată vreun Deep Space Nine dacă nu cuprinde cel puțin o scenă de karate-fazer la fiecare trei minute. Ține minte asta.
O altă problemă a Fundației e că este un sausage fest cel puțin primele cărți. Nu poți să faci așa ceva în mileniul ăsta, riști să-ți iasă un film bun, ca mai toate filmele care nu conțin femei într-un rol mod major, de la 12 Angry Men la The Godfather la The Deer Hunter la The Thing la Shawshank Redemption la Fight Club la The Good, the Bad and the Ugly la The Seven Samurai și lista poate continua la infinit. Chestiile astea se întâmplă probabil din cauza societății patriarhale opresoare, de-aia cel mai de succes film la box-office din istorie este despre un alb bogat care salvează tot universul. Dacă nu cumva e ăla în care un bărbat alb salvează niște băștinași neajutorați de invazia altor albi lacomi.
Pentru a mai echilibra balanța producătorii Fundației, printre care se numără și Robyn Asimov (cealaltă ecranizare la care a fost producător e I, Robot), ne prezintă un serial mai incluziv și mai plin de diversitate. De exemplu, toate personajele femei de culoare sunt deștepte și bine intenționate în timp ce toți bărbații albi sunt răi, imbecili, neajutorați și câteodată toate trei. Între aceste personaje diverse se remarcă, pentru început, Gaal Dornick care este…
Cel mai puternic personaj feminin creat vreodată în istorie
Bagă de seamă, cetitorule, ce voi spune mai departe nu este deloc o exagerare de dragul comicului narativ, este exact ce spune acest serial cât mai explicit cu putință.
Personajul Gaal Dornick este interpretat de o tânără actriță de culoare destul de capabilă, după umila mea părere. Ca actor zic. Ca personaj, e peste orice ai putea concepe. S-a născut pe o planetă de oameni foarte religioși, care nu credeau în știință. Nu credeau atât de mult că i-a terminat încălzirea globală și acum trăiesc cumva ca triburile de nomazi pescari din Asia, într-un fel de locuințe plutitoare. Oamenii ăștia urăsc atât de mult știința încât dacă află de cineva că este savant sau, mai rău, matematician, îl omoară prin înecare.
Dar Gaal este diferită. Deși s-a dus la o școală umanistă, a descoperit o teoremă matematică absolut minunată, pe care matematicienii de rând nu o pot înțelege că era scrisă prea poetic. Fiindu-i interzise științele exacte, ajutată doar de această poezie ea a învățat în sistem autodidact algebră superioară, analiză matematică, probabilități, fizică cuantică și psihoistorie neajutată de nimeni. Ajungând astfel un matematician redutabil a participat la un concurs galactic de matematică organizat de un tip pe nume Hari Seldon și l-a și câștigat. Iar Seldon a invitat-o în capitala Imperiului Galactic să explice studenților de-acolo care nu prea bungheau fazele astea, cum stă treaba.
Desigur, am mai întâlnit asta în personaje de povești. Că suntem în zona SF, îmi vine în minte John Clayton al doilea, fiul Earl-ului de Greystoke. Părinții săi eșuează cu yachtul pe coasta Africii și-și fac o căbănuță acolo sperând să fie salvați. Nu după mult timp se naște John Clayton II, dar, fatalitate, o grupare de gorile total analfabete omoară ambii părinți și l-ar fi ucis și pe ăla micu’ dacă n-ar fi fost adoptat de maimuța Kala. Crescut de creaturi fără minte, acest tânăr învață limba oamenilor, scris și citit, din abecedarele lăsate de tatăl său în colibă. Animalele pădurii îi spun Tarzan.
Te întrebi, desigur, de ce Edgar Rice Burroughs, autorul, om care a mai scris „Tărâmul uitat de timp”, „John Carter” sau seria „Pellucidar”, adică practic 80% din tot SF-ul și adventure-ul ecranizat vreodată pe planetă, n-a introdus și el o scenă în care Tarzan, după ce face contactul cu civilizația, nu este adus de urgență la Stockholm să i se dea premiul Nobel pentru literatură din partea unui Hemingway smerit. Răspunsul este simplu: n-avea imaginație. Also, după regulile din zilele noastre, era cam rasist.
Ajunsă pe Corscant, scuze, Trantor, Gaal reușește dintr-a doua încercare să activeze ceea ce se numește „primul radiant” și să înțeleagă în cam jumătate de oră tot „Planul Seldon” care prognozează evoluția psihoistorică a vreo câteva quintilioane de vietăți din Galaxie pe vreo mie de ani, ba chiar descoperă și ce greșeli sunt pe ici pe colo.
Până și Hari Seldon este atât de impresionat de cât de bună e femeia încât îi spune în față că nu e suficient că-și dorește să salveze doar planeta, ea poate salva Galaxia întreagă.
Totodată, Gaal este și foarte pricepută în minerit, mânuitul armelor, xenobiologie, psihoterapie, conducerea organizațiilor, discuții pe buget și marxism matematic. A, și când e stresată calculează numere prime în cap, ajungând pe la vreo 80 de milioane și ceva la ora filmărilor.
Ce nu știe să facă, și asta i-o spune explicit și grobian iubitul ei Raych, e o ciorbă. Dar nu e singura femeie puternică din acest univers, mai avem una care ar putea fi o rivală pe cinste, dacă cele două n-ar avea același scop suprem, salvarea cunoștințelor Galaxiei.
Redutabila Salvor Hardin
Galaxia este totuși mare, și nu are cum să existe o singură ființă supremă, mai tare decât Dumnezeu. Mai sunt și altele. Salvor Hardin este, așa cum te aștepți, o femeie de culoare extrem de puternică și deșteaptă.
Vezi tu, pentru că Hari Seldon deranja imperiul el și cu acoliții lui au fost exilați pe o planetă la capătul Galaxiei, numită Terminus. Pe această planetă descoperă un obiect căruia-i spun „The Vault” pentru că arată cam ca un octocaedru și nava e plină de matematicieni și alți oameni de știință. Acest obiect este înconjurat de un câmp de nulificare care nu permite niciunei ființe vii să se apropie de el.
Nu trebuie să-ți mai explic cine este singura ființă vie care poate să facă gestul ăsta, da? Și-l face de când era mică. Pe lângă această capacitate de a trece prin câmpuri de nulificare Salvor este și expertă în lupta corp la corp, țintaș de elită (omorând fără să răsufle câteva duzini de inamici) și un strateg suprem. Filosofia ei este că „«Violența este ultimul refugiu al incompenteților» este o vorbă de om bâtrân”.
Era să uit, este singura persoană din Terminus care are capacitatea de a se uita la cer noaptea și de a observa lucruri. Nimeni altcineva nu are această capacitate, nu înțeleg de ce, presupun că va fi explicat în sezonul doi.
Este ajutată, binențeles, de faptul că suferă de telepatie în formă avansată, plus un fel de formă de preștiință și cam toată lumea din Terminus cam știe asta. Ceea ce este foarte util în poveste, pentru că în felul ăsta poate comunica cu animale extraterestre care nu sunt agresive în fața ei și se poate lupta cu antagonistul principal de până acum, altul decât bărbații albi, că ăia sunt varză.
Care antagonist este o femeie de culoare numită Grand Huntress Phara Keaen, cea mai puternică și capabilă femeie de pe Anacreon, un regat vecin ostil. Această doamnă dorește niște piese pentru o navă spațială descoperită de ei, navă capabilă să distrugă o planetă dintr-un foc, știi ce zic? Au găsit una dar e un pic stricată, cred că știu și cine e responsabil pentru faza asta, dar nu vreau să dau spoilere. Pentru că s-a întâmplat în urmă cu mult timp într-o galaxie foarte departe de aici și ăla e bărbat alb.
Și de restul caramele
Din ce am înțeles din serial, dl. Hari Seldon este un clarvăzător care poate prevedea viitorul. Acesta apare de obicei în scene alternative, într-una zice „eu nu pot prevedea viitorul” în următoarea zice „am prevăzut exact schema asta”. Ce am aflat despre el este că este psihoistoric, sociolog, posibil matematician și designer de sicrie spațiale, pentru că un personaj a ținut să-mi explice exact cum a fost înmormântat într-un sicriu pe care el l-a creat.
Imperiul este guvernat de trei clone ale unui împărat care a condus toată treaba în urmă cu 400 de ani dar avea ceva ambiții să vadă mai mult din victoria sa. Cele trei clone sunt de vârste diferite, unul e copil, altul e Commodus din Gladiator și al treilea e Marc Aureliu din Gladiator. Principala lor pasiune este mâncatul de fazan fript și băutul de vin scump.
Cei trei au o dădacă/servitoare numită Demerzel care e robot, și eu m-am prins repede că e robot, că se comporta ca atare. Roboții sunt ceva cunoscut în acest univers, la un moment dat a existat un război pe seama lor și oamenii care țineau cu roboții au fost spânzurați.
Seldon are un fiu adoptiv care se remarcă prin faptul că este înalt și că la un moment dat îl omoară pe Seldon, că și asta face parte din plan. Fanii Deep Space Nine îl vor putea vedea și pe singurul nealb bărbat care interpretează un rol negativ, respectiv pe doctorul Bashir care e acum procuror.
Pe la jumătatea serialului aflăm că pe lângă toți ăștia există și o religie bună, și cum știm că este bună?
- este compusă majoritar din femei și condusă de femei;
- aceste femei consideră că cei trei bărbați albi care conduc Imperiul n-au suflet;
Aici avem parte de chestiuni de finețe, tratate cu atenție de scenariștii serialului. Bunăoară femeia care conducea religia moare și trebuie aleasă alta. Candidează două femei, una albă, alta neagră. Oamenii la fel de culți ca mine știu la perfecție citatul lui Wesley Snipes din filmul acela „Când te duci la Cazino în Las Vegas și pariezi pe șah, tot timpul pariază pe negru”. Deci, normal, femeia neagră câștigă alegerile, că e o ierarhie și aici.
Dar peste toate astea, serios, aș lăuda sincer producția, mi se pare excelentă. Decoruri bune, costume mișto, efecte speciale exact cât trebuie fără să scârțâie ceva. Am citit niște critici la adresa producției exact pe tema asta și mi se par nejustificate. Dar știu de ce au fost alea.
Care este mesajul transmis de acest serial
Urmărind cu atenție și relaxare vreo 6 episoade am tras concluziile de rigoare. Dacă vrei să ai succes în lumea aceasta plină de pericole, care se destramă la fiecare pas, tot ce trebuie să faci e să-ți tai pla.
Este destul de vizibil că oamenii din acest univers se împart în două categorii, cei cu pla, care sunt imbecili, incompetenți, răi și pe ducă și cei care nu au pla, care devin brusc închiși la culoare în urma acestui fapt și dobândesc puteri ieșite din comun.
De la o capacitate teribilă de a înțelege secretele universului până la telepatie și preștiință, nimic nu este imposibil petru o persoană care nu este incomodată de pla.
Și exemplele nu se opresc aici, pentru că așa cum ne-au învățat toți cei care au lăudat ultimele serii Star Trek, de fapt scenariștii explică situația actuală, metaforic, cum spuneau ăia din vechime despre războiul din Coreea sau ceva similar. Și am văzut cu ochii mei bărbați care și-au tăiat pla și acum au puterile necesare pentru a supraviețui în societatea reală și imediată.
Armate de dickleși vor explica cum serialul e epic, pentru că au experiența din Dune, care sunt secretele lui, cum Gaal a zis la un moment dat de Star’s End sau de cum cineva a zis că galaxia e o spirală. Dickleșii sunt populari acum și pot duce o viață bună, apreciați de alte persoane fără penis sau dickleși la fel ca ei. Pot trăi fericiți știind că-i așteaptă un viitor glorios, cu puteri pe care un om jenat de acel apendice inutil nu le poate obține.
Serialul acesta este o adaptare fidelă a unei cărți, dar acea carte nu e Fundația, e alta, e un manual de bună purtare. Și este foarte instructiv și folositor pentru toți cei care vor să facă gestul.
Eu, personal, îi invidiez, n-aș avea curajul și tăria de caracter să-mi tai vreodată pla. Tatuaj, să-mi zgândăr un pic sistemul imunitar, hai că mă bag. Piercing? Poate, am mai avut cercei în ureche când eram punker. Dar să ajung la această extremă de modificare corporală, mafrend, prea mult pentru mine. Că nu mi-e frică să-mi pierd jobul dacă n-o tai, pentru că jobul meu depinde doar de faptul că știu să fac niște lucruri, altele decât ovații și limbi. Orice câne linge mâna după un bol de Chappi. Dar mi-e teamă de altceva.
Pentru că dacă-ți tai pla vei putea dormi mult mai bine pe burtă, cum dorm pe burtă niște bărbați din jurul nostru liniștiți de multă vreme. Dar dacă dormi pe burtă și-ai mintea calmă de la endofine, și crezi că ești în siguranță.
Dar deasupra noastră, a tuturor, zboară însuși SuperMan care e bisexual acum, și vai de curul tău.
