Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Sarmale și tribalism

Zilele acestea suflarea românească se află într-o mare dezbatere națională mult peste magnitudinea celei cu referendumul petnru gheială și anume „care sarmale sunt mai bune, cele moldovenești sau cele ardelenești”. Ce mi se pare mie fascinant în toată povestea asta e că nu știam până acum că există un mod specific a face sarmale în Moldova și ceva specific în Ardeal, în afară de a le face la ordinul grofului ungur.

Prima problemă pe care o văd este cea cu tradiția, nu prea cred că există tradiții românești extrem de vechi, până și Crăciunul e o sărbătoare recentă, importată din Occident, la fel ca Valentine’s Day sau Halloween. Nu discut despre românitatea sarmalei, aia e o discuție cretină, sarmalele sunt românești pentru că le mâncăm mai mult și mai des decât alte popoare. Să pretinzi că nuștiuce popor a inventat carnea tocată învelită în frunze e o dovadă de reducționism infantil de tip Harari.

Presupunerile mele merg în altă direcție și duc spre necesitatea de umplere a unui vid de putere apărut după dispariția voievozilor/domnitorilor din provinciile românești. În vremurile acelea premedievale venea câte unul, să-i zicem „Radu Vodă cel Frumos și Cumplit”, care vorbea în numele poporului. „Noi, valahii, suntem creștini și ne apărăm glia and stuff. Also la noi în Valahia, sarmalele se fac așa, că-s sarmale domnești”, și atunci știai că ăla vorbește pentru toți. Ce spunea ăla cam era lege, cel puțin până îi tăiau capul boierii să pună un alt domnitor în loc. Cuza a fost ultimul domnitor clasic, ales în două principate, dar el a început unificarea românilor din punct de vedere tehnic și a început să zică „la noi în Principatele Române sarmalele se fac așa”.

După destituirea acestuia am avut parte de domnitori străini, neinteresați de sarmale, apoi tot felul de țărani și, acum, un robot care nu poate avea opinii proprii fără să-i dai instrucțiuni, deci nu mai există un om să stabilească exact ce și cum sunt sarmalele. Rămași fără lider și, efectiv, fără altă cultură gastronomică în afară de „pâinea se plătește separat”, românii au luat-o serios pe mujdei și au început fiecare să facă proclamații despre cum se face exact sarmaua în Moldova, în Ardeal, în Oltenia și mai ales în Banat (unde sunt cei mai deștepți oameni din lume), lansând afirmații fără acoperire. Serios acum, jumătate din public e născut la oraș, sau ceea ce numim noi orașe, n-avem de unde știe exact cum se fac sarmalele, mergem pe încredere.

Bagă rumânul cinci dețuri de țuică și începe să fabuleze „ăăăă în Ardeal se fac sarmalele așa” și tre să-l crezi, ce naiba, te duci acum în Apuseni să verifici în cinci sate diferite un eșantion reprezentativ statistic de sarmale să vezi cum le face fiecare, să vezi dacă se confirmă spusele mujicului? Nu, îl lași să zică și treci la următorul subiect, că mai trebuie să ne certăm și pe cum se face țuica în diverse provincii, cum se fac micii, trebuie să-l ascultăm și pe ăla care dorește să ia premiul pentru cel mai trist om de pe meleagurile astea cu „la noi micii se mănâncă că mujdei” sau „boia” sau „anason stelat” și așa a fost în veacul vecilor de la Burebista încoace.

Toate astea țin de o încercare de refacerea a triburilor mici, că tribul ăsta mare nu prea ne convine, cumva presupunem că românii sunt tot timpul ceilalți, deci n-ar fi bine să ne asociem cu ei, că uite, vechiul trib al nostru făcea altfel sarmalele, superior acestei generații actuale care înfășoară foaia de varză invers! Strămoșii noștri nu doar că erau mai viteji decât strămoșii voștri, făceau și sarmale mai bune. Și de-aia e bine să ne-aducem și să le-aducem aminte acestor voievozi wannabe, de fiecare dată când dau explicații de-astea, că majoritatea voievozilor au sfârșit de sabie. Iar dacă nu avem sabie putem folosi și cuțitul cu care s-a tăiat piftia.

6 Comments

  1. Ion Iliescu

    Amu specialiștii în tribalism de la muzeul satului îți vor spune că existau sarmale specifice așa cum există costum popular specific dar că variațiile s-au diluat rapid in era modernă când femeile învăța mai degrabă să facă sarmale de la Jamila sau Jamie Oliver iar orezul e universal accesibil așa că sarmale cu pasat mai face eventual doar Adi Hădean.

    Pe distanțe mai lungi apar variații mai mari, de ex. sarmalele făcute de Finlandezi sunt execrabile, dar de să aștepți de la ei că le-au furat rețetă la turci în timp ce se băteau cu ei la Plevna și au apucat doar la sarmalele tip rație de război, făcute din șobolani cu rumeguș și coapte la soare…

    • eftimie

      Despre muzeul satului știu că directoarea de-acolo mințea că are cam un milion de turiști pe an. Ceea ce însemna că aritmetica era o știință prea sus pentru ea.

      Presupun că te referi la muzeul țăranului. Ei bine, acolo am auzit „specialiștii” explicând cum troițele cu acoperiș se găsesc doar în Oltenia, le-am spus că se găsesc și în Schei, ei au răspuns că „poate la sate or mai fi”, le-am zis că „Schei” face totuși parte din oraș de pe vremea când Bucureștiul nici nu exista și tot așa. Pafarismul e rege pe-acolo , n-au nicio treabă cu studiul, e mai mult „pop-museum”.

    • Perkele

      Hai ba ca kaalikääryleet nu-s chiar asa de nasoale, dar nici bune nu-s, ca de obicei sunt facute la cuptor si varza aia se cam arde pe deasupra sarmalei.

      Iar informatia cu Plevna e fake news, finlandezii au luat sarmalele de la suedezi, care le-au luat de la turci (de fapt moldoveni) pe la 1709, cand regele suedez Carol al XII-lea a pierdut batalia de la Poltava cu rusii si s-a refugiat in Imperiul Otoman, de fapt in Moldova la Bender, care e azi Tighina, unde a dat peste sarmale si a dus reteta in Suedia. Numele de sarma in suedeza e kåldolmar, care vine direct din turcescul dolma.

      TL:DR finlandezii au sarmalele de la suedezi, care le au de la moldoveni

  2. McStronțiu

    Sunt de părere că ouăle fierte se sparg la capătul țuguiat. Cine zice altfel nu e om, nu e român!

  3. Radu

    Lumea nu-si da seama ca rumanii nu mancau carne (n-aveau, de saraci, de-aia a prins asa bine la noi posturile crestine), deci ceea ce ei au vazut in sarmale a fost o proiectie de bine la burta, filtrata apoi cultural (impreuna cu ragaielile, cand sarmalele au devenit ceva curent). Genealogic vorbind a fost intamplarea (stabilita gastronomic de turci si greci) ca se folosea varza murata si frunze de vie, la care rumanii erau experti si prompti. ‘Ada-mi niste varza murata de la tine din butoi’ sau ‘niste frunze de vita din vie’ zicea turcu sau grecu sclavului ruman, si asta de bucurie ca isi imagina ca va primi si o sarma drept efcaristie repede-i aducea cu plecaciuni. Ce vrei mai romanesc decat atata?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Theme by Anders Norén