Ovidiu Eftimie

Cartierul General

Menu Close

Sandvișurile lui Florin Dumitrescu sunt o falsă problemă

N-are noroc năpârstocul ăsta mic de Chef Florin Dumitrescu. Cum iese din televizor în lumea reală, cum îl iau adulții și-l scutură de lațe cam cum scutur eu motanul când se suie pe masă și-mi dărâmă paharele. „Jos, dă-te jos, Chef Florin, dăt-te jos-n gâții mă-tii că nu mai vezi tu Whiskas o săptămână”. Iar el miaună impertinent și abia după ce-i trag una după coadă fuge.

Așa și ăsta. Când zice ceva de mâncare, iese unul și spune că nu e în stare să facă măcar o omletă. Vrea să facă o prezentare, apare un alt bucătar care-l toacă pe îndelete, ca un tip care-și savurează prânzurile. Face și el niște sandvișuri, vine un somelier de sandvișuri și-i face nailonul de la chiloți Fâșie Gaza.

Sandvișurile lui Chef Florin sunt execrabile!

Atâta doar că, în cazul ăsta, nici nu au cum să fie altcumva. FLORIN DUMITRESCU E NEVINOVAT! Sunt sandvișuri de benzinărie, nu există un sandviș de benzinărie bun. Eu consider că cel mai bun sandviș posibil e dublucheseburgerul de la Mec, deci nu am pretenții ridicate, iar sandvișurile de benzinărie mi se par cel mai necomestibil produs alimentar din lume.

Poți să pui în ele gorgonzola din lapte de yak și prosciuto de cangur, condimentat cu sughiț de tarantulă și tot nimic. Vor avea același gust de rumeguș dezosat, aceeași aromă de depresie, același aspect de eșec al evoluției. Ca într-un roman de K. Dick, par că se descompun din substanță în raft, pentru că doar Runciter e viu și noi suntem morți, și am ajuns la benzinărie. Am încercat sandvișuri de-astea în vreo 12 țări europene, la fel ca femeile, toate-s la fel.

Sandvișurile de benzinărie sunt făcute cu alt scop. Sunt pentru șoferul de mașină, care merge cu familia sau prietenii, iar ăia îl tot bat la cap să oprească, să mâncăm ceva, să ne întidem picioarele, să luăm ceva de la benzinărie. Și-atunci omul, blestemând în gând, oprește la o benzinărie și le zice: „Mereți și luați un sandviș”. Și se uită la ei cum ronțăie din sandvișurile ălea și le dispare viața din corp. Li se închid chakrele. Le pâlpâie aura. Li se evaporă mineralele din trup.

Și le zice, cu satisfacția citindu-i-se pe chip: „Haideți, mâncați tot, că până la Viena nu mai oprim”.

Iar leprele alea nu vor mai cere ore bune să oprească mașina.

Share links: |

© 2019 Ovidiu Eftimie. All rights reserved.

Theme by Anders Norén.