România nu trebuie pierdută ci prețuită și studiată cu atenție

„Inspectorii Oficiului European de Lupta Antifrauda (OLAF) au inceput o ancheta, miercuri, in orasul aradean Santana, unde se suspecteaza ca mai multe localnice, intre care angajate ale Primariei si rude ale acestora, au beneficiat ilegal de fonduri europene printr-un program destinat femeilor abuzate, beneficiarele declarand in fals ca au fost victime ale sotilor pentru a obtine banii, informeaza Agerpres, via HotNews.

Ai zice că ăsta e un motiv în plus ca ăia se se sature de noi și să ne dea afară, că n-avem nicio rușine la furat, dar lucrul ăsta ar fi o mare greșeală. Europa multiculturală ar pierde o civilizație unică, construită doar pe furtișag și ciupeală. Un tezaur de șmechereală de doi lei, unde cel mai întâlnit joc de societate e arsul pe celălalt pentru câțiva lei în plus.

La Civilization 6 sunt mai multe feluri de a obține victoria, ai „Religious Victory”, dacă ai multe catedrale, biserici și împrăștii religia peste tot. Sau „Culture Victory”, dacă-ți faci amfiteatre și muzee. Dar nu e „Ciordeles Victory”, în care ai reușit să ciupești câte ceva de la fiecare țară din joc, câțiva galbeni, un căcat minor dar constant. Acest sistem social nu este promovat, ar fi păcat să fie uitat pentru totdeauna.

E datoria morală a Bruxelles-ului să pună niște camere video pe țara asta să o studieze cu atenție, pentru a observa frumusețea ce reiese din multiplele inovații în materie de mică escrocherie și șmenuială. România este, în Uniunea Europeană, ăla care stă pe Valea Oltului cu un inel de tombac în mână, se jură că-i de aur și zice că ți-l dă dacă-i dai niște bani de benzină.

Salut, cea de-a doua carte a mea, Bacalaureat, a apărut deja prin librării. O găsești online la Emag, Nemira, Cărturești sau Libris.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *